12,260 matches
-
deja În umbră după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regăseau chiar la intelectuali și artiști care nu intraseră În partid. În 1948, după lovitura de stat cehă, Simone de Beauvoir era sigură că victoria va fi a comuniștilor pretutindeni: după cum nota contemporanul Paul Nizan cu mulți ani Înainte, un filosof revoluționar poate fi de folos numai dacă e de partea clasei care aduce revoluția, iar comuniștii erau reprezentanții autoproclamați ai acelei clase. Intelectualii angajați erau obligați să se implice de partea progresului și a Istoriei, indiferent de micile impedimente morale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber sau Durkheim. „Teoria” nu era nici filosofie: cei mai importanți filosofi occidentali ai timpului - Bertrand Russell, Karl Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie ocupați cu alte subiecte, iar gânditorii din estul Europei - Jan Patočka sau Leszek Ko³akowski - erau Încă necunoscuți În afara țării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Jaspers, Martin Heidegger, Benedetto Croce, Maurice Merleau-Ponty, Jean-Paul Sartre - erau fie morți, fie bătrâni, fie ocupați cu alte subiecte, iar gânditorii din estul Europei - Jan Patočka sau Leszek Ko³akowski - erau Încă necunoscuți În afara țării lor. Cât despre pleiada de economiști, filosofi și sociologi care strălucise În Europa Centrală Înainte de 1934, majoritatea supraviețuitorilor s-au refugiat definitiv În Statele Unite, Marea Britanie sau Australia, unde au devenit, În domeniile lor de activitate, sufletul cercetării anglo-saxone moderne. În accepția sa nouă și modernă, „Teoria” Însemna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
punct de vedere intelectual, structuralismul era pasiv din punct de vedere politic. Impulsul juvenil al anilor ’60 nu era să Înțeleagă lumea; cum spunea Marx În Teza a XI-a despre Feuerbach, scrisă când autorul avea doar 26 de ani: „Filosofii nu au făcut decât să interpreteze lumea, În diferite moduri; important este să o schimbi”. În materie de schimbat lumea nu mai exista decât o singură mare teorie care Încerca să coreleze o interpretare a lumii cu un proiect totalizant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era vechea stângă. Noua stângă, conturată spre 1965, a căutat texte noi - și le-a găsit În scrierile tânărului Karl Marx, În eseuri metafizice și note scrise la Începutul anilor 1840, când Marx avea abia 20 de ani: un tânăr filosof german Îmbibat de istoricism hegelian și pătruns de visul romantic al Libertății totale. Marx Însuși a ales să nu publice o parte dintre aceste scrieri, iar după revoluțiile eșuate din 1848 le-a abandonat definitiv și s-a consacrat politicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
folosit pentru prima oară cu acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Biserica Catolică, prin protecția pe care o putea acorda celor care lucrau sub auspiciile ei- mai ales la Universitatea Catolică din Lublin și În comitetul editorial al publicațiilor Znak și Tygodnik Powszechny. Polonia din anii lui Gomu³ka avea această ciudățenie: filosofii marxiști și teologii catolici se Întâlneau În Încercarea de a apăra libera exprimare și libertățile civile - embrion al alianțelor care se vor forma În anii ’70. În alte părți Însă, Partidul Comunist era singurul forum În care astfel de opoziții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oricât de moderate aveau deja un efect combinat: contestarea mult mai energică a controlului exercitat de partid asupra vieții publice. Reformele economice Începute În 1963 nu erau poate universal aclamate de muncitorii din uzine, dar printre scriitori, profesori, cineaști și filosofi posibilitatea unei eliberări din chingile staliniste a stârnit o avalanșă de proteste și speranțe. Astfel, scriitorii au consacrat Conferința de la Liblice din 1963 lui Franz Kafka. Până atunci, acesta fusese un subiect tabu: Kafka era un evreu praghez care scria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așadar de tinerii radicali În ilegalitate - deși cu metode frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În Deutschland im Herbst, devenea absolut explicită În apologiile intelectuale aduse terorii anticapitaliste. După cum explica În 1985 filosoful Detlef Hartmann, „putem Învăța din legătura evidentă dintre bani, tehnologie și exterminare În Noua Ordine a imperialismului nazist... (cum) să ridicăm vălul ce maschează tehnologia exterminării civilizate În Noua Ordine de la Bretton Woods”. Acest derapaj facil - ideea că asemănările dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dilemă tranșată prin decizia de a considera Însuși adevărul drept o categorie determinată social - atitudine care În scurt timp a ajuns la modă În multe locuri. Rezultatul acestor tendințe a fost, firește, un scepticism crescând față de orice argument social rațional. Filosoful francez Jean-François Lyotard, care rezuma perfect l’air du temps În eseul său La Condition postmoderne (Condiția postmodernă, 1979), a surprins exact situația: „Postmodernitatea este neîncrederea În metanarațiuni”. Ca de atâtea ori În deceniile trecute, sursa profundă (adesea nemărturisită) a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semnificativă de opoziție internă pentru guvernul de la Budapesta - și un impas major În relațiile dintre cele două state „vecine și prietene”3. În Cehoslovacia, o inapetență mai veche pentru modernitatea tehnologică a fost transmisă noii generații de intelectuali prin scrierile filosofilor Jan Patočka și Václav Bìlohradský; cel din urmă a scris după 1970 din exil (În Italia), iar cugetările sale neo-heideggeriene erau citite În țara de origine În samizdat. Ideea că efortul de a supune și domina natura În folosul oamenilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali francezi a „depășit” marxismul cu o repeziciune frapantă, abjurând angajamentele anterioare cu o grabă uneori indecentă. Tinerii André Glucksmann sau Bernard-Henri Lévy, „noi filosofi” parizieni care au condamnat la jumătatea anilor ’70 distorsiunile utopismului radical, erau În multe privințe lipsiți de originalitate. Cartea lui Glucksmann Maeștrii gânditori, publicată cu un succes uriaș În martie 1977, conține puține lucruri pe care Raymond Aron nu le-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căror li s-au alăturat În decursul deceniului următor doar alți 1.621 (dintr-o populație de 15 milioane). Primii purtători de cuvânt ai Cartei au fost Havel, Jiøí Hájek (fost ministru de Externe sub Dubček) și bătrânul Jan Patočka, filosoful de frunte al Cehoslovaciei - cu toții intelectuali izolați, fără vizibilitate publică sau influență, lucru care nu a Împiedicat autoritățile să reacționeze cu furie față de manifestul lor, „o scriere cu caracter antistatal, antisocialist, demagogic și abuziv”. Diferiții semnatari erau descriși - Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Îndemâna tuturor, homosexualitatea era permisă legal și practicată deschis. Ravagiile pieței capitaliste nerestricționate, fie ele globale sau locale, continuau să atragă criticile intelectualilor de pretutindeni, dar, În absența unui contraproiect anticapitalist impunător, aceasta era o dezbatere mai potrivită experților decât filosofilor. Singura arenă În care intelectualii europeni mai puteau Îmbina onestitatea morală și principiile politice universale era politica externă, neîntinată de compromisurile murdare din politica internă și unde chestiunea binelui și a răului, a vieții și a morții era cât se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost sincronizat cu apariția În tot Occidentul a unor eseuri similare semnate de figuri publice la fel de ilustre: Umberto Eco În La Repubblica, Gianni Vattimo În La Stampa, președintele elvețian al Academiei germane de Arte, Adolf Muschg, În Neue Zürcher Zeitung, filosoful spaniol Fernando Savater În El País și un american izolat, filosoful Richard Rorty, În Süddeutsche Zeitung. În orice moment din secolul precedent, o inițiativă intelectuală de o asemenea anvergură, În ziare atât de importante și cu semnături de un asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
semnate de figuri publice la fel de ilustre: Umberto Eco În La Repubblica, Gianni Vattimo În La Stampa, președintele elvețian al Academiei germane de Arte, Adolf Muschg, În Neue Zürcher Zeitung, filosoful spaniol Fernando Savater În El País și un american izolat, filosoful Richard Rorty, În Süddeutsche Zeitung. În orice moment din secolul precedent, o inițiativă intelectuală de o asemenea anvergură, În ziare atât de importante și cu semnături de un asemenea calibru ar fi fost un eveniment public major: un manifest și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lagăr a Încercat să-și recupereze apartamentul (ocupat acum de altcineva). Înainte ca mulțimea să fie Împrăștiată, demonstrația aproape că a degenerat Într-o revoltă, cu scandări de genul: „Franța pentru francezi!”. Fără să recurgă la un asemenea vocabular, venerabilul filosof catolic francez Gabriel Marcel nu se sfia să scrie câteva luni mai târziu În revista Témoignage Chrétien despre „prezumția de superioritate” a „evreilor” și dorința lor de a „controla totul”. Nu-i de mirare că Simone Veil, viitor ministru În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de dirijare a conștiinței publicului, de conștientizare a zonelor de urgență, nu tematică, ci ontică. Critica literară trebuie să militeze și pentru realism, și pentru o literatură angajată, definind termenii de realism și angajare”. Dar, în același timp, „moralistul, psihologul, filosoful, criticul și sociologul trebuie să se întâlnească în aceeași persoană cu scriitorul. Critica fără talentul scrisului nu are șansa să determine modificări în conștiințe, modificându-și ea însăși conștiința.” E limpede programul (utopic în condițiile culturii de masă sub dictatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
modificări în conștiințe, modificându-și ea însăși conștiința.” E limpede programul (utopic în condițiile culturii de masă sub dictatură): voința de dominare, paralel cu supunerea eului criticului la un exercițiu perpetuu de autodesăvârșire întru captarea esențelor publice. Moralist, psiholog și filosof, C. nu a ajuns. În schimb, sociolog - da. Părăsind voluptățile autonarative și lirismul rafinat al reflecției morale, criticul literar de direcție și întâmpinare de la „Vatra” (foarte preocupat de istoria românilor în spațiul maghiarizării) se va orienta accentuat înspre sociologia literaturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
trecut de dragul unui „românism” îngrăditor, dar nici o angajare zeloasă în siajul feluritor modernisme. Pentru C., tradiția, o „adâncă neliniște”, contează ca un factor de propulsie spre viitor („a visa trecutul e totuna cu a pregăti viitorul”). Ceea ce urmărește el, ca filosof al culturii, în pasionata-i aventură intelectuală, nu sunt, anume, formele și nici chiar stilurile (deși se ocupă, de pildă, de înrâurirea stilului bizantin asupra creației autohtone, de stilul brâncovenesc, în care distinge „preocuparea frumuseții pentru frumusețe”, și de cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
Festivalului Internațional " Lucian Blaga ", Editura Imago, Sibiu, 1995. POPA, Mircea, Lucian Blaga și contemporanii săi, Editura Casă Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007. SORA, Mariana, Cunoaștere poetica și mit în opera lui Lucian Blaga, Minerva, București, 1970. TĂNASE, Alexandru, Lucian Blaga filosoful poet, poetul filosof, Editura Cartea Românească, București, 1977. VAIDA, Mircea, Lucian Blaga. Afinități și izvoare, Editura Minerva, București, 1975. VAIDA, Mircea, Pe urmele lui Lucian Blaga, Editura Sport-Turism, București, 1982. VALERIAN, V. I., Cu scriitorii prin veac, Editura Pentru Literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Blaga ", Editura Imago, Sibiu, 1995. POPA, Mircea, Lucian Blaga și contemporanii săi, Editura Casă Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007. SORA, Mariana, Cunoaștere poetica și mit în opera lui Lucian Blaga, Minerva, București, 1970. TĂNASE, Alexandru, Lucian Blaga filosoful poet, poetul filosof, Editura Cartea Românească, București, 1977. VAIDA, Mircea, Lucian Blaga. Afinități și izvoare, Editura Minerva, București, 1975. VAIDA, Mircea, Pe urmele lui Lucian Blaga, Editura Sport-Turism, București, 1982. VALERIAN, V. I., Cu scriitorii prin veac, Editura Pentru Literatură, București, 1967. VATAMANIUC
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Signes), traduction de Sanda Stolojan, în Lucian Blaga, L' Étoile la plus triste, op. cît., p. 55 (texte source: " marea, marea poveste ", în Lucian Blaga, Operă poetica, op. cît., p. 130). 793 Texte source: " o monografie a existenței poetului și filosofului ", Mircea Vaida, Pe urmele lui Lucian Blaga, Editura Sport-Turism, București, 1982, p. 7. 794 Idem, p. 7 : La biographie gravite autour du symbole du foyer. Leș chemins se dégagent de ce foyer, pour y revenir. La relation foyer-chemin est analysée dans
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]