14,286 matches
-
fi un perpetuum mobile este cu siguranță susținut de o forță exterioară, nevăzută. — Ai găsit-o? — Nu încă. Ți-am spus și adineauri că am bănuielile mele, dar trebuie să mi le întemeiez pe ceva solid. O să mai dureze un pic. — Vrei să-mi spui și mie care sunt presupunerile tale? Poate te ajut. Umbra și-a scos mâinile din buzunare, a suflat în ele ca să le încălzească și apoi și le-a frecat de genunchi. Ți-e imposibil să pricepi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ceva deosebit și util. În fundul sufletului lor toți oamenii de știință gândesc la fel. Numai că ceea ce am întreprins eu n-a pus în pericol vieți umane. Am mai adăugat un lucru la cele două existente deja. Am modificat un pic circuitul fără să afectez cu nimic creierul. Ca și când aș fi folosit alte cuvinte pentru cartonașele cu literele alfabetului. — Ceilalți douăzeci și cinci care au fost supuși aceluiași tratament au murit. Puteți să-mi explicați de ce? — Nu știu nici eu, recunoscu Profesorul. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu pot să stau să aștept aici mersul lucrurilor. Îmi doresc să văd lumina soarelui și apoi mă gândesc la ce am de făcut. — Ți-au fost suficiente explicațiile mele? mă întrebă Profesorul. — Da. Vă mulțumesc. — Ești supărat rău? — Un pic, cu toate că știu că nu-mi servește la nimic. Mi se pare totul de domeniul fantasticului și nu sunt capabil să iau drept realitate ceea ce mi se întâmplă. Poate că mai târziu o să fiu turbat de mânie, dar la momentele acelea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
el. — E cam ciudat, zise ea cu un zâmbet stânjenit. Dar bine că ai reușit să pui mâna pe așa ceva. Te bucuri? — A meritat să venim până aici. — Individului n-au reușit să-i desprindă umbra de tot. Doar un pic, dar i-a mai rămas suficientă, spuse fata în șoaptă. De aceea trăiește în pădure. Nu e suficient de puternic să meargă mai în adâncuri, dar nici nu se poate întoarce în oraș. Îmi pare tare rău pentru el. — Crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu sunt o personalitate și nici prea deștept. Dar mai devreme ai spus că ești mulțumit de viața pe care o duci. — A fost o figură de stil. Orice armată are nevoie de-un steag! Fata s-a gândit un pic la cele afirmate de mine. Înotam mai departe. Tăcerea apăsătoare guverna suprafața lacului subteran. Unde-or fi peștii? Peștii aceia cu gheare trăiesc sigur pe undeva, mi-am spus. Oare dorm liniștiți pe fundul apei? Sau înoată în vreo grotă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
stadionul de baseball Jingū. Am încercat să-mi imaginez ce aveam deasupra capului. Probabil librăria Kawade, Studioul Victor și frizeria la care mergeam eu de mai bine de zece ani. — E și frizeria mea prin apropiere. — Da? zise ea fără pic de inflexiune în voce. M-am gândit că n-ar fi fost rău deloc să trec pe la frizerie înainte să mi se termine lumea. Nu știu ce altceva mai bun aș fi putut face în douăzeci și patru de ore. Să fac baie, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aflau Galeriile de Artă, iar în dreptul lor se făcea un drum la stânga. Dacă ajungeam până acolo, linia de metrou - invenție a civilizației și tehnologiei - ne scotea la suprafață. În felul acesta, scăpam definitiv de tărâmul Întunegrilor. Am mai înaintat un pic și drumul a cotit în unghi drept. Cred că deasupra noastră era bulevardul străjuit de ginkgo. Cum era doar început de toamnă, aceștia aveau cu siguranță frunzele încă verzi. Vedeam cu ochii minții lumina soarelui, simțeam mirosul ierbii și auzeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
însemna că o să mor. Povestea cu mutatul în altă lume îmi suna a Donjuanism. Am să mor - așa m-am hotărât să mă gândesc, era mai convenabil. Acum parcă mă mai recunoșteam. La acest gând, m-am simțit deja un pic mai bine. Am stins țigara și m-am dus în dormitor. Am privit-o pe fată câteva clipe și apoi am verificat lucrurile din buzunar. Nu cred că mai aveam nevoie de nimic în afară de portofel și de cărțile de credit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e nemaipomenit. — O să-l ascult. Nu cred că mai apucam. Nu-mi mai rămăseseră la dispoziție decât optsprezece ore și ar fi trebuit să și dorm între timp. Oricât de puțin mai aveam de trăit, dacă nu mă odihneam un pic, n-aveam cum să mai țin ochii deschiși. — Unde vrei să mergem să mâncăm? am întrebat-o eu. — La un restaurant italian. — S-a făcut. — Știu eu unul grozav, zise ea. E destul de aproape și au ingrediente proaspete. — Mi-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a pierdut, nu e fărâmițe. E acolo și nu ți se mai poate fura. Am sărutat-o iar pe pleoape. — Aș vrea să mă lași singur. Sper să reușesc până dimineață să citesc tot. Apoi o să dorm și eu un pic. Fata a mai aruncat o privire craniilor sclipitoare înainte de a ieși din încăpere. A închis ușa în urma ei. Petele fosforescente dansau pe cranii. Unele erau vise vechi de-ale ei, altele, de-ale mele. Am căutat mult, e adevărat. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
A scos o bere din frigider și mi-a adus-o în sufragerie, împreună cu un pahar. Am găsit pe jos ceasul pe care-l aruncasem peste spătarul canapelei. Era patru și șaisprezece minute. Se luminează peste vreo oră și-un pic. Am întins mâna după telefon și am format numărul de-acasă. Nu mai sunasem niciodată la mine acasă, așa că mi-a luat ceva timp până mi l-am amintit. Nu răspundea nimeni. Am lăsat să sune de cincisprezece ori, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-am uitat la ceas. Ora zece și douăzeci și două de minute. — Te conduc. Nu-i nevoie. Îmi fac niște cumpărături prin apropiere și apoi iau trenul. E mai simplu așa. Atunci ne despărțim aici. Eu mai stau un pic. Îmi place locul acesta. — Îți mulțumesc pentru unghieră. Îmi dai un telefon când te întorci? — O să te caut la bibliotecă. Îmi place să văd oamenii muncind. La revedere! spuse ea. M-am uitat după ea până a ieșit din parc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fericire Profesorului, nepoatei sale durdulii și fetei de la bibliotecă. Nu știu dacă aveam dreptul să mai ofer ceva și altcuiva. Mai aveam puțin timp la dispoziție și mi-era teamă să nu apară totuși cineva care să-și dispute un pic de fericire. L-am adăugat pe listă pe taximetristul cu Police și muzica reggae. N-aveam nici un motiv să n-o fac. Ne-a primit în taxiul lui deși eram plini de noroi. Își merita și el fărâmița lui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-și va mai putea reveni vreodată. Nici dacă l-ar fi ajutat toate oștile împărătești. Cântecul lui Bob Dylan mi-a amintit de fata de la firma de închiriat mașini. Și ea mi-a făcut o impresie excelentă. Ar merita un pic de fericire. Mi-o imaginam îmbrăcată cu sacoul companiei la care lucra - verde, culoarea gazonului de pe terenul de baseball -, bluză albă, cravată neagră. O și vedeam ascultându-l pe Bob Dylan, cu gândul la ploaie. M-am gândit și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
text furnizat de Fănică !) N. n. - Prea multe mici miracole , domnilor și prea mult diletantism în administrarea lor . Mă încearcă îndoiala , că torționarul știa de la filosoful din Fraiburg ce înseamnă “întemeierea ființei prin cuvânt”. Anchetatorul era o brută reală , nu avea pic de rafinament . Cel puțin din umanism politic nu trebuia să terorizeze un om stilat ca Prutianu . Sau , mai știi? Dublura imaginară a domnului Spiridon și-a potrivit ținuta de rigoare să-și impresioneze rivalul !. Se găsea doar în imbrânceala pentru
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de luncă. Ce lume liniștită, cât calm. Încet
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de luncă. Ce lume liniștită, cât calm. Încet
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
și oase, cu o biografie, cu memorie, cu toate atributele antropocentrice ale personajului, pe care noii romancieri le considerau vetuste pentru că burgheze. Iată Însă cum prezintă Însăși autoarea cele două dimensiuni ale romanului: „relatarea unei povești de dragoste clasice (un pic sinistră dar mai degrabă parodică) fără a da nici un indice gramatical de gen nici naratorului la persoana I, nici personajului la persoana a III-a.” Într-adevăr, diferența care așază acest roman Într-un alt loc decît cel comun al
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un defect al romanului Annei Gavalda. Autoarea, cum remarcă și Livius Ciocârlie, evită pateticul. Mai ales prin dimensiunea procustiană a frazelor - tertip consacrat recent de Amélie Nothomb. Nici, la rigoare, prozelitismul narațiunii, genul true story sau, dacă vreți, vulgarizînd un pic, De 3 ori femeie. Nu. Romanul se citește pe nerăsuflate - dacă cititorul cedează și deschide cartea. Pur și simplu, dimensiunea funcțională a acestui text nu lasă loc nici unei interpretări. Acesta este, cu adevărat, un text utilitar. Dar nu util, heideggerian
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
minimaliști. Coleg de editură, fie și doar pentru patru ani, cu Samuel Beckett, el scrie o literatură a lui postnu În sensul de postmodernism ci, mai degrabă, de post-idealism, de post-literatură, de post-om (aici, deja, s-a făcut un pic frig). Literatura pe care o scrie, Începînd cu Sala de baie (roman tradus În românește În 1991 la editura Unu) este numită minimalistă din mai multe motive: autorul scrie romane scurte, cu o acțiune liniară, cu puține personaje. Ba mai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
interzis, sentimentul de izolare și singurătate, suferința inutilă impun substituiri simbolice din ce în ce mai halucinant-coșmarești: „Pietricica spaimei/ mi-a intrat în talpă./ Șchioapăt tot mai tare/ prin această lume./ Cui să-i fie milă/ de-o cămilă șchioapă,/ chiar dacă deșertul/ n-are pic de apă?” Livrescul, sursă esențială de inspirație, filtru al trăirilor, nu sugrumă însă spontaneitatea și capacitatea asociativă. Perceperea lumii prin intermediar cultural, sfidarea tabuurilor, umorul negru orientează și selecția textelor traduse. Capacitatea de invenție lingvistică este cu totul remarcabilă. Inventatoare
CASSIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
capturat prin abilitatea nici unui vânător, ci, după cum pretind cei care au scris despre natura animalelor, dacă o fecioară este așezată în fața unui unicorn, în timp ce fiara se apropie, aceasta își poate desface poala iar animalul își va așeza capul acolo fără pic de ferocitate; astfel alinat și dezarmat, poate fi capturat"33. Având deja două surse atât de influente, cum sunt Fiziologul (în varianta sa greacă și latină) și cea mai frecventată enciclopedie a gândirii medievale, datând din secolul al VII-lea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Șoimul, Uleul, Cucunozul, Coruiul, Hârățul, Bălăbanul, Blendăul și altele asémenea acestora, carile într-o dzi singe de nu vor vărsa și moartea nevinovatului de nu vor gusta, a doa dzi perirea sa fără greș o știu"5. Autorul nu are pic de simpatie pentru această tagmă a răpitoarelor, cu toate că aici Inorogul își va găsi doi protectori: Șoimul și Brehnacea. Primul nici măcar nu participă la soborul animalelor și păsărilor, părând un personaj de decor. El este doar numit, alături de slujitorii devotați ai
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
destul aplomb, la comploturile împotriva acestei nobile ființe, ticluiește planuri pentru a-l captura pe inamicul stăpânului său. Calitățile native dând greș, el recurge la viclenie, la tertipuri care tradițional nu îl definesc. Într-un rând, pare a nu avea pic de reținere atunci când sesizează înșelăciunea, incorectitudinea, lipsa de fair play: "Bine că noi lucrurile la această cale am pus, dară cine să va putea afla carile la locul unde Inorogul lăcuiește a să urca să poată? Și acéste cuvinte de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
motiv de a atrage oprobiul celor din jur poate fi un factor determinant în aderența la tratament. Unii pacienți își reprezintă cauza pentru care li se indică insulinoterapia ca fiind agravarea bolii. Boala este reprezentată într-o progresie de la "un pic de diabet" la "diabet mai grav, cu insulină." În acest context insulina nu 216 este un tratament obișnuit, ci un tratament de forță, în condițiile agravării bolii (4,5). Această agravare este reprezentată stadial, insulina fiind stadiul final, cel mai
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]