14,769 matches
-
M.I.: Așa mi s-a întâmplat și mie: aveam cel puțin 21-22 de ani, nu poate să fie înainte, pentru că ediția este din ’68. S.A.: Vom reveni ceva mai încolo la perioada când aveai 21-22 de ani. Oricum, profunzimile noastre sufletești se adâncesc și se umbresc pe măsură ce înaintăm în vârstă. De aeea trebuie să re-parcurgem periodic, la fiecare etapă din viață, marea literatură și textele sacre, filozofia morală și psihologia, artele vizuale și muzica - pentru a ne pune în rezonanță cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
în vârstă. De aeea trebuie să re-parcurgem periodic, la fiecare etapă din viață, marea literatură și textele sacre, filozofia morală și psihologia, artele vizuale și muzica - pentru a ne pune în rezonanță cu profunzimile lor, ininteligibile înainte să atingem dezvoltarea sufletească potrivită. Să ne întoarcem însă la Tg. Neamț, cam pe când intrai la liceu, pe când treceai strada pe partea cu plopii lui Eminescu (unii dintre ei!) și cu casa Veronicăi Micle XE "Micle, Veronica" . Acum lucrurile se mai clarifică puțin pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea / De te razemi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia” - Pe aceeași ulicioară...), cochetă și frivolă (Scrisoarea V - Dalila), sau condamnată definitiv la o condiție intelectuală și sufletească inferioară (Luceafărul). Numeroase versuri nepubli 23 cate de autor au fost puse la contribuție pentru a întări această imagine „negativă”. Școala, mai ales aceea din timpul regimului comunist, „a marșat” pe conceptul de „poet al iubirii”, care „cânta” o femeie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de bărbatul îndrăgostit: „Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie / Ca fericirea ce-am avut / Să fi putut să steie (S-a dus amorul...). Mai mult, acest „derapaj” de imagine atrage după sine situarea în paradoxal sufletesc: „Puteam numiri defăimătoare / în gândul meu să-ți iscodesc, / Și te uram cu înverșunare / Te blestemam, căci te iubesc!” (Te duci...). Sau: „Spuneți de ea tot răul de vreți să-nnebunesc: / Că-i heteră, un monstru, că-i Satan - o
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
poetul a optat cu absolută convingere, cel puțin în scrierile publicate de el însuși. Se pare că nici nu a dorit să propună un model unic. Chipurile de femei invocate răspund fie unor aspirații personale, fie unor stări de criză sufletească, determinând căutări ce nu pot fi decât contradictorii și dramatice. Dacă ne raportăm la însemnările filosofice cuprinse în Fragmentarium (laboratorul gândirii sale), dar și la perspectiva deschisă de mari poeme precum Luceafărul (în care se impune ideea de echilibru, „ecvație
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sale, M. Eminescu se definește ca o personalitate marcată decisiv de două mărimi vectoriale: conștiința istorică și vocația metafizică. Conștiința istorică este proprie insului care cunoaște, înțelege, participă la viața comunității și o servește în mod responsabil, la înălțimea calității sufletești și a instinctului social filtrat prin cultură. Afirmarea publică a unor idei și atitudini personale, inevitabil încărcate cu o anume sarcină afectivă, implică în mod necesar apelul permanent la principii morale învățate și asumate rațional. Vocația metafizică (gr. fisis = natură
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
eforturi uriașe să și articuleze un sistem propriu de gândire, își pune în valoare vocația metafizică pentru a ajunge la ultima consecință, la credința în Dumnezeu, după o eventuală purificare de toată zgura raționalismului filosofic. Avem date ale zbaterii sale sufletești atât în poezie, cât și în unele confesiuni epistolare, ce mărturisesc o aspirație și o neputință. Poemul Dumnezeu și om, cu o primă variantă scrisă la 19 ani, surprinde momentul în care gândirea ucide credința. Tânărul scriitor însuși trăiește această
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
din Iașii anilor 19201940 trebuie să citească și memoriile pianistului Radu T. Constantinescu (1900-1986), profesor, director al Conservatorului ieșean și principal fondator al Filarmonicii din Capitala Moldovei. Figurile descrise în paginile sale inspirate defilează într-un tempo susținut de forța sufletească a naratorului, în stare să retrăiască la vârsta de 80 de ani tot ce i-a marcat destinul în mod definitiv. Muzicienii, scriitorii, pictorii, profesorii, medicii aduși în prim plan cu o vorbă de spirit, un gest semnificativ sau o
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
citat (Capăt de linie) trimite la una din obsesiile tematice ale autorului de „romanțuri”: călătoria, trenul și gările. Explicații s-ar găsi în zona biograficului și a psihologiei persoanei, dar nu își au 179 locul aici. Volumul este un „document sufletesc” (Ibrăileanu), reconstituirea traiectoriei unei vieți, realizată cu meșteșugul poetului trecut prin publicistică și ajuns, iată! - la proza de evocare. Nu am citit de mult timp pagini atât de frumoase și de expresive dedicate copilăriei și adolescenței, scene creionate cu luciditate
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
când textul conține „incidentele unei vieți mediocre” (Constantin Călin, PROVINCIALE, Fragmentarium, 1975-1989, Ed. Babel, Bacău, 2012, pag. 475). Aici se impune o precizare. „Mediocritatea” cărturarului, dincolo de înțelesul peiorativ de uz curent, trimite la horațiana aurea mediocritas (calea de mijloc, echilibrul sufletesc, moderația), o țintă ce ar trebui să confere maximă credibilitate confesiunii. Sinceritate, onestitate, autenticitate sunt premisele revendicate în scrierea (și transcrierea selectivă) a însemnărilor din anii 1975-1989, sub un titlu oarecum provocator (Provinciale), dacă ne gândim, spre exemplu, la un
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în fine, 192 să-i întărească impresia de moralitate a demersului său intelectual. Și aceasta, într-o comunitate profesională supusă constrângerilor de tot felul ale „moralei comuniste”, încât soluția adecvată structurii sufletești proprii și în acord (presupun) cu lecturile preferate putea fi aceasta: acțiunea prudentă și chibzuită, în „siajul” aceleia vizate de eseistul francez citat, dar și de Sadoveanu al nostru, considerat de C. C. un „scriitor echilibrat și înțelept” (pag. 313). Calități
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Descrierea faptelor exterioare lasă loc adesea autoanalizei lipsite de menajamente. „Intelectualul (care) trebuie să spună totul” (Alberto Moravia, citat de autor) se „operează” singur, fără anestezie! Sinceritatea (programatică) poate învinge, spre lauda autorului, instinctul de conservare, încât jurnalul devine „document sufletesc” concret, cu accente de cruzime asumată implicit. Demantelarea unor inerții, inhibiții și slăbiciuni personale nu exclude puseele de orgoliu, precum în chestiunea amânării (de neînțeles pentru unii) a propriului debut editorial. În replică, C. C. se consideră, prin „conștiința scrisului”, superior
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea / De te razemi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia” - Pe aceeași ulicioară...), cochetă și frivolă (Scrisoarea V - Dalila), sau condamnată definitiv la o condiție intelectuală și sufletească inferioară (Luceafărul). Numeroase versuri nepubli 23 cate de autor au fost puse la contribuție pentru a întări această imagine „negativă”. Școala, mai ales aceea din timpul regimului comunist, „a marșat” pe conceptul de „poet al iubirii”, care „cânta” o femeie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de bărbatul îndrăgostit: „Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie / Ca fericirea ce-am avut / Să fi putut să steie (S-a dus amorul...). Mai mult, acest „derapaj” de imagine atrage după sine situarea în paradoxal sufletesc: „Puteam numiri defăimătoare / în gândul meu să-ți iscodesc, / Și te uram cu înverșunare / Te blestemam, căci te iubesc!” (Te duci...). Sau: „Spuneți de ea tot răul de vreți să-nnebunesc: / Că-i heteră, un monstru, că-i Satan - o
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
poetul a optat cu absolută convingere, cel puțin în scrierile publicate de el însuși. Se pare că nici nu a dorit să propună un model unic. Chipurile de femei invocate răspund fie unor aspirații personale, fie unor stări de criză sufletească, determinând căutări ce nu pot fi decât contradictorii și dramatice. Dacă ne raportăm la însemnările filosofice cuprinse în Fragmentarium (laboratorul gândirii sale), dar și la perspectiva deschisă de mari poeme precum Luceafărul (în care se impune ideea de echilibru, „ecvație
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sale, M. Eminescu se definește ca o personalitate marcată decisiv de două mărimi vectoriale: conștiința istorică și vocația metafizică. Conștiința istorică este proprie insului care cunoaște, înțelege, participă la viața comunității și o servește în mod responsabil, la înălțimea calității sufletești și a instinctului social filtrat prin cultură. Afirmarea publică a unor idei și atitudini personale, inevitabil încărcate cu o anume sarcină afectivă, implică în mod necesar apelul permanent la principii morale învățate și asumate rațional. Vocația metafizică (gr. fisis = natură
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
eforturi uriașe să și articuleze un sistem propriu de gândire, își pune în valoare vocația metafizică pentru a ajunge la ultima consecință, la credința în Dumnezeu, după o eventuală purificare de toată zgura raționalismului filosofic. Avem date ale zbaterii sale sufletești atât în poezie, cât și în unele confesiuni epistolare, ce mărturisesc o aspirație și o neputință. Poemul Dumnezeu și om, cu o primă variantă scrisă la 19 ani, surprinde momentul în care gândirea ucide credința. Tânărul scriitor însuși trăiește această
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
din Iașii anilor 19201940 trebuie să citească și memoriile pianistului Radu T. Constantinescu (1900-1986), profesor, director al Conservatorului ieșean și principal fondator al Filarmonicii din Capitala Moldovei. Figurile descrise în paginile sale inspirate defilează într-un tempo susținut de forța sufletească a naratorului, în stare să retrăiască la vârsta de 80 de ani tot ce i-a marcat destinul în mod definitiv. Muzicienii, scriitorii, pictorii, profesorii, medicii aduși în prim plan cu o vorbă de spirit, un gest semnificativ sau o
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
citat (Capăt de linie) trimite la una din obsesiile tematice ale autorului de „romanțuri”: călătoria, trenul și gările. Explicații s-ar găsi în zona biograficului și a psihologiei persoanei, dar nu își au 179 locul aici. Volumul este un „document sufletesc” (Ibrăileanu), reconstituirea traiectoriei unei vieți, realizată cu meșteșugul poetului trecut prin publicistică și ajuns, iată! - la proza de evocare. Nu am citit de mult timp pagini atât de frumoase și de expresive dedicate copilăriei și adolescenței, scene creionate cu luciditate
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
când textul conține „incidentele unei vieți mediocre” (Constantin Călin, PROVINCIALE, Fragmentarium, 1975-1989, Ed. Babel, Bacău, 2012, pag. 475). Aici se impune o precizare. „Mediocritatea” cărturarului, dincolo de înțelesul peiorativ de uz curent, trimite la horațiana aurea mediocritas (calea de mijloc, echilibrul sufletesc, moderația), o țintă ce ar trebui să confere maximă credibilitate confesiunii. Sinceritate, onestitate, autenticitate sunt premisele revendicate în scrierea (și transcrierea selectivă) a însemnărilor din anii 1975-1989, sub un titlu oarecum provocator (Provinciale), dacă ne gândim, spre exemplu, la un
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
-i satisfacă și orgoliul, să-i aline și complexele, în fine, 192 să-i întărească impresia de moralitate a demersului său intelectual. Și aceasta, într-o comunitate profesională supusă constrângerilor de tot felul ale „moralei comuniste”, încât soluția adecvată structurii sufletești proprii și în acord (presupun) cu lecturile preferate putea fi aceasta: acțiunea prudentă și chibzuită, în „siajul” aceleia vizate de eseistul francez citat, dar și de Sadoveanu al nostru, considerat de C. C. un „scriitor echilibrat și înțelept” (pag. 313). Calități
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Descrierea faptelor exterioare lasă loc adesea autoanalizei lipsite de menajamente. „Intelectualul (care) trebuie să spună totul” (Alberto Moravia, citat de autor) se „operează” singur, fără anestezie! Sinceritatea (programatică) poate învinge, spre lauda autorului, instinctul de conservare, încât jurnalul devine „document sufletesc” concret, cu accente de cruzime asumată implicit. Demantelarea unor inerții, inhibiții și slăbiciuni personale nu exclude puseele de orgoliu, precum în chestiunea amânării (de neînțeles pentru unii) a propriului debut editorial. În replică, C. C. se consideră, prin „conștiința scrisului”, superior
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
respecți mama, indiferent cât de săracă era. Vorbea așa de frumos despre câte învățase și de la mama: să țese, să coase, să toarcă... Dar ce nu știa să facă? De toate și pentru toți. Era un OM de o calitate sufletească deosebită, fiind prietena cea mai bună a mamei. După o zi de alergătură prin tot satul, la tineri și bătrâni, la nașteri și copii, se oprea puțin la noi, pe seară, să se odihnească. Își scotea pantofii sau cizmele, după
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
activeze chiar și în prezent în nobila misiune de vindecare a celor bolnavi. Artiști în început în pictură naivă, la pictori de mare valoare pe plan mondial au ajuns și frații Mihai și Gavril D. Moroșan (Gavril cu puternică construcție sufletească a plecat către Domnul). S-au dedicat în întregime picturii bisericești, artei de reconstituire a picturii vechi bisericești, duce numele lor în cele patru colțuri ale lumii. Tot din formația pictorului M. Moroșan s-au desprins educați și instruiți pictorul
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
denumesc grade de rudenie, părți ale corpului, obiecte casnice, alimente, băuturi, viețuitoare, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpurile, corpuri cerești: mamă, tată, frate, masă, cap, ochi, pâine, apă, câine, vineri, octombrie, primăvară, soare, lună etc.; adjective propriu-zise care trimit către stări sufletești, însușiri umane, însușiri ale obiectelor (dimensiune, culoare, formă etc.): vesel, trist, roșu, alb, mare, mic, înalt, rotund; adjective pronominale: această, mele etc.; pronume: eu, tu, el, ea etc.; numerale: de la unu până la zece, sută, mie, milion; verbe auxiliare; verbe copulative
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]