KorAP: Find »[drukola/base=tipar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...488 489 490 ...511 >

12,770 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca urmare a contactului cu limbile yupik. Autoarea prezintă situația a trei mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mici familii de limbi de pe Coasta Oregon, toate dispărute în secolul al XX-lea: alsea, siuslan și coosan, între care nu s-a dovedit că există o relație genetică. Toate cele trei familii de limbi au marcare cazuală ergativă, dar tiparele sunt diferite, în funcție de zona din gramatică în care se manifestă. Există partiții vizibile în funcție de timp−aspect sau de tipul de propoziție − principală vs subordonată. În această arie caracterizată de multilingvism și de căsătorii mixte, deși categoria ergativului pare să fie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
locativului, care a rămas distinct în multe limbi. Autoarea analizează evoluția sistemului trecutului și al perfectivului în limbile indo-europene, cu referire specială la hindi și la urdu, arătând că o evoluție asemănătoare caracterizează și limbile romanice. Montaut (2006) susține că tiparul ergativ și tiparul nominativ din indo-europeană reprezintă stadii diferite ale aceleiași logici de reînnoire a sistemului. În cele două limbi supuse analizei − hindi și urdu − paradigma verbală pare ciudată: formele nemarcate sunt subjonctivul, care are numai terminații de persoană și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rămas distinct în multe limbi. Autoarea analizează evoluția sistemului trecutului și al perfectivului în limbile indo-europene, cu referire specială la hindi și la urdu, arătând că o evoluție asemănătoare caracterizează și limbile romanice. Montaut (2006) susține că tiparul ergativ și tiparul nominativ din indo-europeană reprezintă stadii diferite ale aceleiași logici de reînnoire a sistemului. În cele două limbi supuse analizei − hindi și urdu − paradigma verbală pare ciudată: formele nemarcate sunt subjonctivul, care are numai terminații de persoană și trecutul narativ/anterior

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2006) arată că, încă din sanscrita clasică, expresia canonică pentru "X a făcut Y" era "de către X, Y a fost făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental/genitiv și participiul predicativ acordat în gen și număr cu pacientul. Acesta este tiparul moștenit de actuala structură ergativă la perfect, diferit de cel care caracterizează structurile nominale de la prezent și viitor. Ipoteza autoarei este că în toate limbile indo-europene a existat o structură preergativă. În limbile vechi (braj, panjabi, marathi), predicația este o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
logică instabilă (Müler 1995: 271). 7.3. Există o motivație cognitivă pentru ergativitate? Problema pe care o ridică această întrebare privește (a) existența unei relații directe între ergativitate și tipul cognitiv uman și (b) existența unei motivații cognitive universale pentru tiparul ergativ. (a) "Visitez les mers du Sud et plongez-vous dans l'insolite avec la construction ergative", scrie Tchekhoff (1978: 11), caracterizând construcția ergativă, necunoscută limbilor moderne occidentale, ca fiind ciudată, exotică, marginală. Participantul cel mai important la acțiune ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2003) acceptă ipoteza lui S. R. Anderson (1977)94, conform căruia o gramatică cu ergativ în propozițiile principale apare ca urmare a unui proces în care gramatica-sursă se întâmplă să conțină un agent în cazul oblic și susține că apariția tiparelor ergative este un fenomen distinct, care precedă introducerea acestor tipare în propozițiile principale. Schimbările inițiale sunt într-adevăr, așa cum se arată în numeroase studii, semantice și pragmatice, dar, ulterior, se produc schimbări morfologice individuale. Concluzia la care ajunge Gildea (2003

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
căruia o gramatică cu ergativ în propozițiile principale apare ca urmare a unui proces în care gramatica-sursă se întâmplă să conțină un agent în cazul oblic și susține că apariția tiparelor ergative este un fenomen distinct, care precedă introducerea acestor tipare în propozițiile principale. Schimbările inițiale sunt într-adevăr, așa cum se arată în numeroase studii, semantice și pragmatice, dar, ulterior, se produc schimbări morfologice individuale. Concluzia la care ajunge Gildea (2003) este că sintaxa și morfologia ergativă provin întotdeauna din reinterpretare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
externalizat în limbile ergative decât în cele acuzative (Ipoteza Subiectului Ergativ Intern, vezi infra, 3.3.1.). 2.7. Există verbe inacuzative în limbile ergative? E. A. Moravcik (1978)16 a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative decât în cele acuzative (Ipoteza Subiectului Ergativ Intern, vezi infra, 3.3.1.). 2.7. Există verbe inacuzative în limbile ergative? E. A. Moravcik (1978)16 a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Intern, vezi infra, 3.3.1.). 2.7. Există verbe inacuzative în limbile ergative? E. A. Moravcik (1978)16 a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum se întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare varietate de tipare de marcare cazuală. Legate (2006b: 151) a formulat următorul argument: în timp ce toate celelalte cazuri sunt marcate sufixal, absolutivul e nud; morfemele cu realizare fonologică zero sunt tipic "default". Explicația formulată pentru limbile de tip (a) este valabilă pentru limbile cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
derivată în două feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inerent. Prima care a propus această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru cazul ergativ, Deal (2007) ajunge și la problema subiectului: în sensul relevant pentru cazul ergativ, categoria subiectului nu poate fi amalgamată cu agentivitatea, subiectul și agentul având funcții diferite în această limbă. Sistemul cazual din nez perce reprezintă un tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct în sintaxa limbilor ergative, anumite tipare ergative având aceeași analiză cu cea propusă pentru nominalizări. Grupurile cu by și grupul ergativ pot fi analizate ca instanțe ale Cauzei/Instrumentului, în adâncime, marca by fiind corespondentul mărcii de ergativitate sau al mărcii instrumentale (grupul cu by este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Spec,TP). Coon și Salanova (2009: 46) susțin că această teorie explică nu numai sursa ergativității în cele două limbi, ci și corelația existentă între ergativitate și nominalizare, precum și faptul că multe limbi cu predicatul în poziție inițială funcționează după tiparul ergativ. 8. CONCLUZII Principala concluzie care se poate formula în urma analizei aspectelor prezentate în acest capitol este că diferența dintre cele două tipuri de limbi − ergative și acuzative − nu este chiar atât de tranșantă cum reiese din studiile tipologice. Având

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza și engleza, tiparul ergativ se realizează mult mai frecvent decât în română prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza și engleza, tiparul ergativ se realizează mult mai frecvent decât în română prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]