1,414 matches
-
Arătă cu degetul unde era atârnat acesta, chiar sub tavan. — Acolo se prind corzile, nu? Acolo sunt scripeții. Nu se poate întâmpla nimic, nu? zisei eu, încă pe jumătate amețită din cauza echilibristicii de pe schelă. —Adică să se agațe. Să se înțepenească. Bez părea îngrozit. — În nici un caz. Nu. Adică, spuse el, puțin mai prudent, dacă una dintre bare nu este prinsă corect, să zicem, ar putea să se agațe de o altă bară, sau de șină. Sau de un mobil, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prea aproape de canal. Și mai și pute a țevi și nu m-aș mira să dai și peste șobolani pe acolo. Când și când se mai aude câte un râcâit. — Minunat. Parcă suntem în Quatemass and the Pit1. Cercelul se înțepenise bine în balama. Lurch încerca să-l extragă cu o bucățică de sârmă, dar în zadar. Ridic capacu’, ca să slăbesc oleacă balamaua, îi zise el lui Marie. Tu o scoți cu asta, bine? Zis și făcut, descuie trapa, înjurând în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ne condusese la cadavru în mod intenționat. Dar nu-mi dau seama cum ar fi posibil așa ceva. Nimeni nu poate să plănuiască să-i cadă un cercel, care să se rostogolească exact acolo unde trebuie, ca să nu mai vorbim de înțepenit cercelul atât de bine. Poáte l-a pus acolo înainte, sugeră Sally. Când nu te uitai. L-a împins cu piciorul. —Dumnezeule, ce minte diabolică ai, Sal, zisei eu, impresionată. Cui să-i treacă prin cap așa ceva? Am mai băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
temporar, și-i făcu pe cei din sală să tacă, temători, și să înghețe pe loc, asemenea unui mecanism muzical cu statuete. — Nu admit să se facă glume proaste în mijlocul unei producții pe care o pregătesc eu! strigă ea. Statuetele înțepeniră de tot în pozele în care fuseseră surprinse, rugându-se cu disperare să nu fie alese drept țintă. —Să-mi spună și mie cineva ce s-a întâmplat! Matthew! Matthew se precipită în față. — Păi, n-am văzut, MM, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
împinse ușor ușa. Scâncetul părea că se aude din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine cam îngrijorat. Hai, zisei eu, nerăbdătoare. Deja nu mai putea de curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După care înțepeni pe loc, blocând ușa. A trebuit să țopăi pe lângă el ca să văd ce era în cameră. Era destul de impresionant. Violet stătea lipită de unul dintre rafturi, cu mâinile la spate, albă ca varul. Cu pantalonii ei pană cei bej și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
timp, ca niște marionete. Nu era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ca niște marionete. Nu era nimic de văzut; Janey se întoarse spre mine, perplexă. După care, capul Tabithei se ivi deasupra mobilului. — Și eu, zise ea, cu o ușoară urmă de disperare în voce. — Dumnezeule, zisei eu. S-a înțepenit. — Înțepenit? șuieră Janey. Din ce în ce mai îngrozită, mi-am dat seama că nici unul dintre duhuri nu poate practic s-o vadă pe Tabitha de jos, decât dacă se așezau exact sub mobil; era foarte bine ascunsă, astfel că numai publicul o putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de acolo cred s-au și pus pe treabă. —Ai simțit că era ceva în neregulă cu cablul? Cum naiba să simt că era ceva în neregulă cu cablul? Bărbatul se răsuci, încruntat și plin de furie. Era clar că înțepenise din cauza șocului și abia acum începea să-și revină. Îmi închipuiam că țipând la Steve, chiar și pe șoptite, îi aducea o binevenită ușurare de tensiunea care crescuse treptat cât timp trăsese degeaba de cablul Tabithei. —Tu chiar crezi c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se cațere anevoie pe scara lui Iacob, treaptă cu treaptă. Avea o condiție fizică atât de proastă, încât fundul aproape că-i atârna până la genunchi. Mașinistul, care tremura acum de îngrijorare, se întoarse și dădu cu privirea de mine. Se înțepenise! zise el pe un ton destul de patetic. N-aveam ce face! Am dat din cap în semn că-l înțeleg și apoi am lăsat din nou capul pe spate ca să văd ce se întâmplă deasupra noastră. Unul dintre cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pot să-și dea seama, imediat ce încep să tragă de un cablu, dacă acesta este sau nu bine echilibrat sau dacă s-a încurcat în ceva; așa erau de obișnuiți cu senzația cablului care le alunecă printre degete. Dacă se înțepenise una dintre bare, probabil că era pur și simplu pentru că fusese fixată greșit și se prinsese de șină sau de o altă bară, dar, în ambele cazuri, dezastrul ar fi fost la fel de mare pentru ceea ce se întâmpla pe scenă. Așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe cablu e un inel cu șurub, nu? sări Steve cu sălbăticie. Pur și simplu s-a urcat cineva și l-a pus acolo ca să nu mai treacă al naibii cablu prin scripete! Și ne mai miram că s-a înțepenit. —Adică, zise MM fără drept de apel, cineva i-a sabotat cablul Tabithei. —Exact, zise Steve. N-avea cum să fie un accident. — Asta e foarte grav, zise Ben. Încă era mai palid ca de obicei, dar avea o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vocea. —De ce să-mi facă cineva așa ceva? —Tabitha - zise MM, luând-o spre ea. Tabitha își acoperise deja fața cu mâinile. —Nu-mi vine să cred! suspina ea. De ce să facă cineva așa ceva? Mi-a fost atât de frică! Mă înțepenisem acolo sus! Nici măcar nu știam nici dacă puteam să cobor. MM o mângâia pe umăr, în semn de încurajare. — O să avem grijă să nu se mai întâmple așa ceva, îți promit, zise ea pe un ton ferm. De acum înainte, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se năpustea înainte, Ben ținea seringa EpiPen deasupra capului, agitând-o ca nebunul, de parcă ar fi fost un steag. — Nu mă atingeți! urlă el. Mi-am făcut deja o injecție! Dacă mi-o fac și pe a doua, mor! Am înțepenit cu toții un moment, ca și cum cineva ar fi apăsat butonul „Pauză“. Polițistul își întoarse capul spre mine și zise: „Ce mama dracu’!“, cu întreg corpul fremătând de adrenalină, de parcă tocmai l-ar fi scăpat cineva din lesă. Amenințarea cu suicidul ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
urmă, imediat ce ieși din shouk, dincolo de zidurile Vechiului Oraș, se opri să-și tragă sufletul, gâfâind ca un sprinter care tocmai alergase cursa vieții lui. Simțea că mai avea puțin și leșina. Chiar și în momentul acela, mâna îi rămăsese înțepenită pe tăblița de lut din pricina căreia capul începuse să i se învârtă și inima să-i bată mai tare, mai întâi de emoție, apoi de teamă și, acum, de evlavie. În acel moment, Shimon Guttman știa că ținea în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cele din urmă. —Akiva, trezește-te! Akiva! Akiva Shapira mormăi, după care se uită chiorâș la ceasul de pe noptieră. Unul din obiectele de care era cel mai mândru, acel ceas. O relicvă mecanică digitală de la începutul anilor ’70 pentru că avea înțepenit printre mecanisme un glonț trimis de un lunetist palestinian direct în biroul lui. Tipic pentru palestinieni: nu l-a nimerit - și nici măcar n-a fost în stare să distrugă ceasul. O glumă pe care le-o spusese mai multor delegații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doi sunt aruncați pur și simplu de pe trepte, se rostogolesc în jos ținându-se unul de altul și agățându-se de scară cu disperare; MACABEUS scoate un urlet îngrozitor, își duce mâinile la față, se rostogolește apoi urlând și rămâne înțepenit la piciorul mesei, cu fața în jos și cu mâinile ghemuite la piept; fluxul exploziei a stins flacăra lumânării, chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric și tăcere totală.) (Pauză; gâfâitul lui PARASCHIV; PARASCHIV începe să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sugera ca el și cu mine să ne punem mănușile de box ca să ne antrenăm puțin. Cu această ocazie Îmi dădea un pumn În față cu o precizie dureroasă. Deși preferam această pedeapsă, acelor pensums inventate de Mademoiselle care-mi Înțepeneau mâna, de pildă să copiez de două sute de ori proverbul Qui aime bien, châtie bien, nu l-am regretat pe bravul om când a plecat după o furtunoasă ședere de o lună. Apoi a venit un polonez. Era un student
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
să-l întreb ce mi s-a întâmplat, ce s-a întâmplat și cu Lumea, de s-a retras toată în nesfârșitul pustiu de alb al niciundelui. De ce m-au închis și pe mine în nesfârșirea de alb... Cerceveaua este înțepenită. Am întrebat-o pe doamna care îmi aduce hârtiile de ce este înțepenită fereastra și ea nu a știut ce să-mi răspundă. Sau nu a vrut. La multele întrebări pe care le puneam până mai nu demult nu-mi răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îți poate spune. - Cum să vin eu la voi acasă, dacă nu pot merge nici până la ușă? Nici bărbatul nu este acasă, e la Cărbuna, la moară, și nu știu când va veni... Și apoi timpul acesta, pe așa frig înțepenesc imediat cum mă scoate cineva din casă. Du-i cuvânt de la mine, cum că eu am zis să-ți spună ție ce trebuie să fac, iar tu îmi vei transmite, pentru că eu nu pot veni, ea știe.” Femeia plecă, iar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-l strig din toată puterea, să-l întorc înapoi, dar n-am putut să o fac, pentru că eram departe și nu m-ar fi auzit. Și chiar de ar fi auzit, oricum, nu se oprea. Am rămas, deci, mută și înțepenită de frică, privind la intrarea în biserică, până în momentul când l-am zărit din nou pe tata, prin foc și fum, ieșind cu un braț de cărți, pe care le-a lăsat jos și a intrat din nou în biserică
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
spun poezii... Behăi înveselit. Găsise pe bufet o maimuță de fetru și îi mângâia delicat urechile gălbui. Ioniță Dragu arunca priviri furișe. S-ar fi dus la toaletă, emoțiile îl încercau întotdeauna în același fel, dar nu îndrăznea. Frica îi înțepenise un nod în gât. Avea o singură dorință, să se chircească, să-și adune genunchii la gură, așa cum făcea acasă, în patul cu cearșafuri reci când nici romerganul, nici luminalul nu-și făceau efectul. Își înfipse unghiile în carne." Aș
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
e la neîndemînă gândul că acum doarme liniștită ori se uită la ploaia de afară, iar mâine sau poimâine... Făcu un gest cu mâna și oftă: Ar fi putut trăi superb. Păcat! Șerbănică Miga scînci: ― Pot să mă ridic? Am înțepenit de tot. Scarlat înclină capul. Se uita tot timpul la pendulă, incapabil să se stăpânească. Nu-și mai simțea deloc mâna. Doar ceva mort, greu care-i apăsa genunchiul... Melania Lupu îl privi cu coada ochiului. " Cît poate să mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
înfierbîntat. Nimeni nu poate fi acum lucid, perfect lucid... Și-apoi unde să te duci? Sânt câteva ore bune de așteptat. ― Oriunde! Numai să scăpăm din cursa asta. ― Nu fi copil! spuse Scarlat. Ridică-mi puțin perna... Așa, mi-a înțepenit ceafa. Dacă băiatul a avertizat Miliția, nu mai e nimic de făcut. Gîndește-te o clipă! Vin și găsesc cuibul gol. Un renghi frumușel și atât. Cunosc următoarea etapă a itinerarului. Întâlnirea cu pilotul la Stâlpi. Ne așteaptă acolo. Ce-ai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nădușelile. Deschise aparatul de emisie portativ și îl chemă pe locotenentul Ciobanu încercînd să-și stăpânească vocea nesigură. * În față mergea pilotul urmat de bătrâni și Nucu Scarlat. Dascălu fluiera încetișor. Inginerul își învîrtea ochii în toate părțile cu degetul înțepenit pe trăgaci. " Încă douăzeci de metri! Pare liniște. O idee fantastică pe cale să se realizeze. Abia acum îmi dau seama! N-am crezut nici o clipă în ea, practic, cu adevărat, dar n-aveam încotro..." Melania Lupu se uită ușor, ca
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Florence. Cu ce vrei să te servesc? Miga se opuse de circumstanță. Bătrâna se apropie de vitrină. " Șerbănică nu mai are răbdare. N-a avut deloc cu cine trăncăni azi. Florence are una din zilele ei negre. Parcă o vezi înțepenită pe scaun și făcând bot. Și-acum să vedem ce mai zice domnul maior Cristescu. Nu te pripi! Șerbănică îți va povesti singur." Bătrânul o urmărea cu o expresie nostalgică. Melania pusese pe tăviță două cești, adusese din bucătărie o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]