3,105 matches
-
pânzată, înnegrită de vreme, îi marcau nunta. Compartimentul vecin îi desemna meseria prin câteva modele de costume și rochii decupate din reviste de modă și o acarniță din catifea verde, uzată, cu o curelușă pentru a putea fi purtată la încheietura mâinii stângi, plină cu ace ruginite, ca un arici. Valiza avea douăsprezece compartimente și probabil că gornistul și-o amenajase astfel după armată, pentru a păstra în ea nasturi, diverse ace, mosoare cu ață și alte mărunțișuri de croitorie. Penultima
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Imediat ce Balamber trase de frâele calului său, ceilalți se opriră și ei și veniră lângă el ca să scruteze rariștea întinsă. Ochii lor atenți cercetară fără grabă micul regat al marcomanului: gospodăria, cu orătăniile scurmând prin arie, șura, cam desfăcută din încheieturi, dar bine burdușită, grajdul și cocina, lipite de construcția principală; puțin mai departe, grădina de zarzavat și, ceva mai larg decât ea, câmpul semănat, cu o sperietoare de ciori învelită în zdrențe, ce veghea în singurătate arătura unde curând avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printre schelălăituri, până în iarba de pe marginea drumului. Copila strigă și fugi să-l ajute, dar hunul o împinse la o parte brutal, trântind-o la pământ, și își apucă securea, cu gândul să-l termine. Fulgerător, Balamber îl înșfăcă de încheietură. — Stai liniștit! îi ordonă tăios, în vreme ce fetița se grăbea să îmbrățișeze animalul. — Răule! Ai vrut să-l omori! Ești un rău! Ești un rău! strigă printre lacrimi. Voiam doar să fac rost de carne, spuse Odolgan, râzând, dar își agăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o prinse bine la brâu și azvârli oala într-un colț, peste o grămadă de butuci, făcând-o să scoată un sunet metalic, surd. Bolborosind cu glas scăzut, își desprinse toiagul de pe perete, apoi, deschizând ușa mică și desfăcută din încheieturi, ieși în liniștea umedă a serii. Cerul se întuneca, iar aerul, după ploaie, devenise rece și înțepător. Cu pas hotărât, deși puțin clătinat, încercând din când în când terenul cu toiagul, dar fără să se teamă de întuneric, descântătoarea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu ai fi bănuit-o la un om atât de corpolent, Rutger se azvârli înainte; o fentă la dreapta, ca și cum ar fi vrut să o apuce pe fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tinerei fete, se simți inundat de o căldură pe care o cunoștea bine, căldură ce preceda totdeauna o crudă și nestăvilită excitație. O arteră prinse să-i pulseze la gât. — Așa! bolborosea Rutger triumfător, ținând într-o strânsoare de fier încheieturile copilei, sub privirile îngrozite și neputincioase ale tânărului Waltan, care încerca în zadar să se ridice să o ajute. — Așaaa, bravo! Ai văzut că până la urmă am câștigat eu? Acum, că reușise să depărteze picioarele tinerei fete, se lungi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ești a mea acum, încă n-ai priceput? Ești a mea și pot să fac orice vreau cu tine. Iar de el nu-mi pasă deloc. Deloc, pricepi? Trebuie să moară! Ochii Fredianei se împăienjeniră de lacrimi. Apucându-l de încheietura mâinii și rezistând durerii pe care i-o producea strânsoarea lui, înghiți și reuși să-i spună printre dinți: — Dar... de ce? Ce ți-a făcut? Lasă-l să plece, te rog. Reușise să o înspăimânte. Vocea ei era frântă, tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stârni din nou o mișcare agitată, ca o clătinare de valuri. Prompt, Mataurus se postă în fața lui Audbert, înfruntându-l pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau spatele. Gâfâind, ținut de mâini robuste și de săbiile îndreptate spre el, Gualfard strigă: — Nu pot să tolerez un asemenea afront! Nu se poate să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cămașa de zale de dedesubt; după ce le lăsă pe toate să cadă pe jos într-un ropot metalic, își puse mâinile în șolduri și trecu o privire peste zidurile părăginite ale incintei, clădirile cu acoperișuri joase și ieșite din încheieturi, poarta mare, cu scânduri grele, dar cu cuie lipsă, și își spuse, în fine, părerea. — Nu, dacă sunt mulți, nu rezistă nici la primul atac. Și pe urmă, aici e prea multă lume; și mai ales, prea multă lume inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din mâini, privirea lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30 Oprit în mijlocul pieței, Balamber își ținea murgul, iritat de flăcările incendiului, și contempla cu privirea întunecată peisajul dezolant ce-l înconjura. Cu toate că dăduse ordine precise să nu se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte: — Priviți! Spuse. E acolo, vedeți? Să numești colibă construcția mică ce țâșnea de pe o mică stâncă aflată la cincizeci de pași de ei însemna de-a dreptul să te hazardezi: era, în realitate, o înjghebare mizeră, desfăcută toată din încheieturi, ce fusese alcătuită din trestii și ramuri mici, legate laolaltă cu noroi uscat. Oprindu-și calul, Metronius întrebă: — Și vrei să spui că în noaptea asta dormim aici? Divicone încuviință: — E destul de comodă, nu chiar atât de urâtă pe cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl apucă pe bagaud de vesta de in și îl zgâlțâi cu brutalitate. Bineînțeles că știi! Haide, scuipă: unde e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius, îi trecu în spate, îl înșfăcă zdravăn de brațe și i le imobiliză la spate. Metronius îl pălmui iarăși, poruncindu-i cu putere, printre înjurături, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
destinul. „Ei bine, își spuse, cu atât mai rău pentru el!“ Trăgând cuțitul de la centură, tăie frânghia ce ținea legat calul băiatului de al său. Pe urmă, se apropie de el și făcu același lucru cu legăturile ce îi strângeau încheieturile. Cu un gest scurt al mâinii, arătă spre tabăra barbarilor: — Poți să te duci, îi zise, ești liber. Privirea pe care o primi ca răspuns era plină de ură. Băiatul păru că vrea să-i spună ceva, dar mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca într-un adăpost cald. Cu o încăpățânare inconștientă, aranjându-se mai bine pe o coastă, copila îl îmbrățișă și se strânse și mai mult în el. Balamber făcu o mișcare ca să-i îndepărteze brutal brațul, însă când simți între degete încheietura ei delicată, pe care luna o lumina într-o lucire azurie, renunță să o mai facă. Rămase scurtă vreme astfel, nemișcat, nesigur, sprijinit pe coate, observând-o cum dormea. Acum că somnul îi destindea trăsăturile, acea ființă mică, temerară, bărbătoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sară într-o parte, rotindu-și fără țintă sabia, pentru a putea înainta, în vreme se privirea i se încețoșa. Dar Frediana nu-i dădu răgaz și, după un duel scurt, printr-o altă lovitură directă, îi înfipse sabia în încheietura coapsei stângi. Căzu în genunchi în fața ei. Sprijinindu-și vârful săbiei în pământ și agățându-se de ea cu amândouă mâinile, încercă să se ridice, însă fiica lui Waldomar îi îndepărtă cu un picior arma. Balamber se prăbuși la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fața ei se albește și mai tare sub fard. O față încordată, contorsionată, ochii dilatați. Veni spre el cu un mers ciudat și lipsit de grație. Degetele ei îi apucară brațul; și, grele ca de piatră, îi striveau carnea, deasupra încheieturii. Rosti cu o caricatură a vocii ei normale: - Ce ai auzit? Ce ai auzit? Brutalitatea ei îl sperie, îl șocă. Spuse stânjenit: - Nu mare lucru. Era prea greu să disting. Dar am auzit destul ca să... - Dar nu știi! Nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cu Filip pe care până atunci o purtase în gând. Nimic mai absurd! Sclavii negri când erau transportați în corăbii spre America se sinucideau ținându-și respirația. Ocnașii pe viață și condamnații la moarte își sfâșie cu dinții venele de la încheietura mâinii. Nebunii își zdrobesc capetele, murdărind cu creierul și sângele lor pereții celulei din ospiciu. Animalele prinse în capcană își curmă și ele viața. Iar cele capturate de vii și băgate în cuști, prin grădini zoologice sau menajerii, nu se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un fachir cu turban și șalvari de mătase îngrozea gospodarii arătându-și palmele înroșite, cu câte un cuțit înfipt în ele. Cu gesturi iuți și abile, saltimbancii scoteau panglici multicolore pe nas și flăcări pe gură. Pitici cu zurgălăi la încheieturi și tichie conică pe cap suflau congestionați de efort în trompete disproporționat de mari. Se scălămbăiau în fel și chip, spuneau măscări și zeflemiseau cu vorbe nerușinate privitorii, trăgându-i de mânecă sau vârându-se pe sub poalele muierilor. Se făcură
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pânzată, înnegrită de vreme, îi marcau nunta. Compartimentul vecin îi desemna meseria prin câteva modele de costume și rochii decupate din reviste de modă și o acarniță din catifea verde, uzată, cu o curelușă pentru a putea fi purtată la încheietura mâinii stângi, plină cu ace ruginite, ca un arici. Valiza avea douăsprezece compartimente și probabil că gornistul și-o amenajase astfel după armată, pentru a păstra în ea nasturi, diverse ace, mosoare cu ață și alte mărunțișuri de croitorie. Penultima
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
timpului prezența mea nu-i angajează îndestul existența. Mă despăgubeam însă cu libertatea întreagă de a-i privi fără știrea ei, oarecum în absența ei, brațele goale până aproape de cot, de un alb luminos, geometric rotunde, crescând în amploare de la încheietura mâinii în sus; ochii lungi, cu încarnatul pleoapelor mat, ca la copii, și genele stufoase umbrindu-i albastrul privirilor; bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingășie emoționantă; linia corpului frântă, ascunsă pe alocurea, ca să reapară în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de la distanță. I-am luat o mână, i-am scos mănușa, dezbumbînd-o inexpert. Aveam sentimentul că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare, între încheieturile degetelor și, dîndu-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-am sărutat brațul de la încheietura mâinii până la stofa răsfrântă. Brațul avea miros de ambră. Ea tăcea, cu fața întoarsă acum. O rugam să meargă în casă, să nu răcească, dar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare, între încheieturile degetelor și, dîndu-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-am sărutat brațul de la încheietura mâinii până la stofa răsfrântă. Brațul avea miros de ambră. Ea tăcea, cu fața întoarsă acum. O rugam să meargă în casă, să nu răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care nu simțeam nici o intenție de împotrivire sau de impaciență
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
intonații neobișnuit de calde. Când trebuia să plece, după ce și-au luat adio cu toții, s-a întors și - crezând momentul potrivit, căci ceilalți erau ocupați cu ultima aranjare a lucrurilor mărunte și a persoanei lor în landau - mi-a pus încheietura mâinii pe gură (mîna și brațul!), mi-a dat mănușa pe care i-am scos-o aseară din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei. Doamna Fedder i-a cerut lui Muriel să se intereseze discret dacă există vreun caz de demență în familia mea. Bănuiesc că Muriel, biata copiliță scumpă, a avut naivitatea de a-i povesti mamei ei de unde am cicatricile de pe încheieturile mâinilor. Dar, din câte îmi spune M., nu acest lucru o supără pe mama ei cel mai mult, ci alte trei lucruri. De la primul mă abțin și refuz să-l comunic. Al doilea: se pare că e ceva «ân neregulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
m-am ridicat, eram mai transpirat decât fusesem întreaga zi, de parcă tocmai ieșeam dintr-o cadă în loc să fi stat pe marginea uneia. M-am îndreptat spre coșul de rufe murdare, am ridicat capacul și, cu o mișcare aproape perversă a încheieturii mâinii, am aruncat jurnalul lui Seymour printre niște cearșafuri și fețe de pernă care se găseau la fundul coșului. Pe urmă, în lipsa unei inspirații mai bune, mai constructive, m-am întors și m-am așezat iar pe marginea căzii. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]