1,310 matches
-
În jurul micuțului care nu mai scotea nici un sunet. Nici măcar nu plângea, bietul de el. Când și când, În clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am auzit un glas cunoscut care venea de departe: - Uite-l acolo, Kikil! N-am apucat să văd ce-i cu glasul ăla că m-am și trezit față În față cu doi uriași dintre aceia care priveau tot timpul Încruntați. Nu purtau coarnele de cerb, dar nu Încăpea nici o Îndoială cine erau și ce pofteau. - Nu-l lăsa să scape, blestematul! se auzi iarăși glasul cel cunoscut. Mi-am repezit căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ori pierdut În visare, l-a cuprins o ușoară melancolie gîndindu-se ce viață i-a rezervat asprul destin. În timp ce iubita lui șade grațios pe marginea rotunjită a unui scaun capitonat și-i netezește blînd, cu degete delicate și răcoroase, sprîncenele Încruntate, iar servitorul său credincios, Ponsonby sau Kata, Îi „așterne“ cu grijă masa pentru cină, stăpînul privește În gol posomorît și te felicită cu un zîmbet amar pentru șansa fericită ce ți-a oferit prilejul de a trăi singur În cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ușurare disperată ce li se simțea În glas: — Ei! E numai beat! Haideți! Haideți! Să mergem! și plecau grăbiți, știind Însă În adîncul sufletului că omul este mort. Alții se apropiau, vedeau mortul, plecau enervați, apoi priveau mulțimea furioși și Încruntați, dînd din cap cu un gest de profund dispreț și silă, și bombăneau Încet Înainte de a pleca, de parcă, Într-un fel sau altul, mulțimea se făcea vinovată de o acțiune turbulentă și indecentă, de care sufletul lor decent și docil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de clame de păr, carcase goale de telefon mobil expuse în locul telefonului și laptop-uri bătute în piroane precum Hristos, în magazinele de profil, camere de filmat clientul până-n suflet și mai mult, iar printre cumpărători se plimbă cu figuri încruntate bodyguarzi nemiloși, gata să-ți facă oricând pe loc un control rectal aproape profesional, ca să-ți scoată de-acolo un eventual borcan cu maioneză, furat de pe raft. Ehei, și în acest timp marii tâlhari se plimbă cu limuzine de aur
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
șerpuire insistentă, am reușit să ajung mai aproape de catafalc. De fapt cel mai de folos mi-au fost diverși indivizi în salopete muncitorești, dotați cu serviete jerpelite și șepci proletare tip Gheorghiu-Dej. Ipochimenii ăștia străpungeau talazurile de admiratori cu aerul încruntat al unui spărgător de gheață, șuierând amenințări printre dinți: dați-vă la o parte, mai sunt și oameni care muncesc în țara asta, nu doar gură-cască! Am profitat de pârtia deschisă de ei, dar nu m-am putut abține să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la balcon, chiar dacă locuiau la etajul opt. Cosmin ieși pe balcon, să nu scape scrumul pe covor. Printre blocuri văzu mișunând trupuri obeze sau ațoase, cămilite, cărând sacoșe doldora. Aveau umerii frânți, mergeau cu genunchii îndoiți. Pe chipurile de obicei încruntate sau viclene, acum se citea bucuria vânătorii îmbelșugate. Nu numai că își vor umple burțile, dar era asigurată hrana și pentru viitoarea generație de prădători urbani. Stinse țigara în farfuriuța de pe pervazul balconului. Patru raze portocalii, perfect paralele pătrundeau până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu e mai puțin impresionantă. Mai ales când norii întunecați se lasă pe drumul apelor, brăzdați de fulgere, iar tunetele nasc ecou prelung în labirintul munților, pe când unde te afli seninul te apără, e un tablou neuitat al naturii, când încruntată și mânioasă, când surâzătoare, fețe ale veșniciei vieții, distrugere și zămislire, fecunditate și podoabă, într-o ritmică alternanță, unitară prin continuitate. Munte, floare și om au aceeași soartă. Trăsnetul care dărâmă Detunata, gerul care macină bolovan cu bolovan din Toaca
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
interior al vechii sale haine militare. — Să luăm ceva de băut, vin de Marsala pentru signora, orice, ceva de băut. Gesticula cu sticla-n mână. Era o zi superbă. — Marsala, vă place Marsala, signorina? Vreți niște Marsala? Soția Îl privea Încruntată. — O să trebuiască să-i faci pe plac, spuse ea. Eu nu-nțeleg nimic din ce zice. E beat, nu? Tânărul domn părea să nu-l audă pe Peduzzi. Se gândea ce l-o fi apucat pe ăsta cu Marsala lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ibricului cu șapca. Nu voia s-o lase să zacă În ibric. Cel puțin nu prima ceașcă. Trebuia să procedeze exact ca Hopkins. Hop merita treaba asta. Era un cafegiu serios. Cel mai serios tip pe care-l cunoscuse. Nu Încruntat, serios doar. Dar asta se Întâmpla cu mult timp În urmă. Hopkins vorbea fără să-și miște buzele. Înainte jucase polo. În Texas făcuse milioane de dolari. Tocmai se Împrumutase de bani pentru a ajunge la Chicago, când primi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu nuiele peste picioare și tot restul, Încercând să-l Îndrepte spre taurul care Își ținea capul aplecat și dădea cu copita-n nisip, ezitând să atace. Apropiindu-se călare de scena luptei ca să nu piardă nici un detaliu, Zurito privea Încruntat. În cele din urmă taurul atacă, cei care țineau calul fugiră spre barrera, picadorul lovi prea În spate și taurul se băgă sub cal, Îl ridică și-l aruncă pe spate. Zurito privea cum picadorul era scos din arenă. Ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
când vom face popas la pâlcul de copaci de colo, ai voie să tragi o fugă până la pârâu și înapoi. Vorba ceea: o fugă bună de cățea, până cade părul de pe ea... Limbosu l-a privit pe Toaibă pe sub sprâncenele încruntate și a înghițit în sec... Când soarele căta spre amiază, cercetașii au poposit sub copacii din pâlcul despre care vorbise Toaibă. Limbosule! Direcția pârâul! Pas alergător! Marș! a comandat Toaibă, prefăcându-se că a uitat ce grad are Limbosu. Acesta
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pace! Atunci îi mai bine să golim țoiul ista și să ne mai caute pe afară, că pe aici ți-i drumul. Îi mai cuminte așa... Toaibă a pus mâna pe țoi, l-a drămăluit privindu-l prelung cu sprâncenele încruntate, apoi, dintr-o mișcare, l-a dat peste cap. A înghițit cu năduf, și-a luat căciula și bastonul și a ieșit din crâșmă, fără să se uite în stânga sau în dreapta. Făcutu l-a urmat. Au mers alături o bună
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de braț. Îl examină lung, din cap până-n picioare. Îi observă silueta zveltă sub veșmântul scurt de blană, umerii lați, puternici. Îi privi atent chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de legiuni. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Galba, adu-ți aminte. — Galba, suspină legatul. Galba nu se dovedește un împărat demn. De la Roma am primit vești sinistre... Poporul și Senatul îi cer un succesor. — Știu, exclamă Antonius încruntat. Galba l-ar vrea pe Piso, urmașul lui Crassus și al lui Pompeius, nobil așadar, tânăr și de o moralitate neîndoielnică. Dar Piso, adăugă indignat, Piso nu e un soldat. Nu știe nimic despre armată, iar soldații nu-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tolera pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui Mithra și era mai-marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine. Păreai un șoarece muiat în ulei când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își sprijini bărbia în pumn. Stătu o vreme pe gânduri, apoi spuse: Voi căuta aliați pretutindeni. În ce mă privește, azi începe războiul împotriva lui Vitellius. Vreau să organizez o alianță împotriva lui. Îl voi zdrobi. — Și Valerius? întrebă Titus încruntat. Mă cuprinde tristețea când mă gândesc la el. Cunosc arena și îl cunosc pe Valerius. Nu va supraviețui. — Asta și urmărește Vitellius... — N-ai de gând să-l salvezi? — Nu-l pot lua pe Valerius de la Ludi, știi prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ludi, știi prea bine asta. Pot doar să fac în așa fel încât, dintr-un laș, să ajungă un bărbat care știe să apuce o armă și să-și apere viața. — Valerius nu e laș, legatule, răspunse Titus, privindu-l încruntat. E curajos, dar curajul lui este diferit de al nostru. Pentru el, viața e sacră. Pentru el, orice armă e o insultă adusă vieții. — Îmi cunosc fratele. Întotdeauna s-a temut... — Dar nu s-a temut de moarte, dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
profundă recunoștință față de tine. În plus, știu că se teme fiindcă știe puterea ta de mag. Iar eu, adăugă ducându-și mâna la piept, eu, Antonius Primus, voi fi la picioarele tale dacă îmi vei ajuta fratele. — Taci! exclamă Proculus încruntat. Mai lipsește să-mi oferi bani ca să mă convingi... Bani, repetă cu dispreț. Antonius tăcu. Își îngropă iar fața în mâini, ca să-și înăbușe mânia și durerea pe care i le provocaseră ultimele cuvinte ale maestrului. Își aminti viziunea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl va pune pe divinul său Skorpius să lupte cu un laș idiot ca mine? Vrei ca toată arena să-l insulte pentru că le oferă oamenilor o luptă de tot râsul? Manteus rămase o vreme tăcut, cu brațele încrucișate, privind încruntat iarba. Valerius se sprijini de un măr și scutură puțin trunchiul, făcând să cadă câteva petale. O văzu pe Velunda în lumina soarelui, venindu-i în întâmpinare într-o zi de primăvară și ridicând brațele spre copacii înfloriți înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri, încruntat. — La ce te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma, retiarius. Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
teamă la început. După aceea mi-a trecut. — Douăzeci și două de lupte... Ai luat parte la douăzeci și două de lupte? Ai învins întotdeauna? — Da, răspunse Marcus simplu. — Eu nu știu nimic despre arenă și despre munera, zise Valerius încruntat. E prima oară când mă aflu într-un asemenea loc. Îl privi lung pe tovarășul său de celulă. — Ascultă... În timpul luptei, cum faci să rănești, să ucizi pe cineva care... Mă rog, nu e ca-n bătălie, unde înfrunți dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]