1,423 matches
-
tăcu o clipă, cu pumnii strânși pe brațele jilțului. — Care, prin purtarea lor iresponsabilă, alimentează planurile lui Bonifaciu asupra libertății noastre? La acel nume, un sentiment de stânjeneală Îi lovi pe toți cei de față. — Nu... firește, zise celălalt prior, Încurcat. Dar să exilăm și familia Donati... Nu sunt Înrudiți cu domnia ta? — Soția mea e o Donati. Și ce-i cu asta? Celălalt nu știa ce să zică. Dar Încă nu părea resemnat să tacă. — Dar sunt patruzeci și nouă... — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui îl ascundeau. L-a omorât pe văru-său. - E împotriva noastră? - Nu cred. Dar poți să știi? - De ce l-a omorât? - S-au certat între ei, cred. Se pare că unul îi era dator celuilalt niște grâu. Lucrurile sunt cam încurcate. L-a omorât pe văru-său cu un cosor. Cum ai tăia un berbec: hârști, și gata! Balducci se prefăcu a-și trece un tăiș peste beregată, și arabul îl urmărea acum atent, cu un fel de neliniște. Daru simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ca să mă asigur că toate proiectele mele - și ale lui Jackson - erau transferate așa cum trebuie. I-am spus lui Vivian treaba asta, sperând că o să aprecieze faptul că nu eram genul de angajat care, în mod iresponsabil, își lasă angajatorul încurcat. S-a dovedit că ea n-a apreciat. — Două săptămâni? Dar e absolut absurd. Am nevoie de tine mult mai repede de-atât. Ce zici de lunea viitoare? m-a contrazis Vivian. M-a cuprins din nou neliniștea. Oare prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
-l întorcea cu gura-n jos, deșertîndu-l pe parchet, măi să fie, cum ai putut să cari atîta? se mira Părințelul privind la marfa care se împrăștia pe parchet. Cine și-ar fi putut închipui că ițele erau așa de încurcate? Țoale, săpunuri, șampoane, cosmetice, gumă de mestecat, mărunțișuri, își dădea Părințelul ochii peste cap, urmărindu-i mișcările, în timp ce Angelina se mișca mecanic, sorta pachețele, pungulițe, le așeza pe categorii, le contabiliza și le trecea într-un tabel. O indusese în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
toți știm cât de importantă este.) Eu... Un sughiț ascuțit izbucni pe neașteptate din măruntaiele fierbinți ale lui Brândușă și-i curmă pe neașteptate discursul. Surprins, Brândușă rămase o clipă cu sticla În aer, apoi mai trase o dușcă zâmbind Încurcat, adică, de, se mai Întâmplă. Nu apucă să așeze sticla pe podea lângă piciorul lăzii care Închipuia masa, că un alt sughiț veni să spulbere Încrederea lui Brândușă În puterile tămăduitoare ale „Borsecului”. Înainte de a se Înfuria și a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întors și el spre bătrân, simțea În ceafă răsuflarea fierbinte a Simonei. Bătrânul venea spre el fără să se sinchisească de lacrimile care-i udau obrazul ridat Am ceva de plătit, domnișoară? Întrebă el absent. A plătit fiica dumneavoastră, șopti Încurcată fata care i-a adus Montrealul. Ah, da, am uitat că sunt „chematul”, Încercă bătrânul domn să glumească. Continuă mai mult pentru sine: Toți vom fi „chemați” pe rând... Nu prea ați vorbit, observă una pistruiată și cu nas cârn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
avea grijă să pună mai Întâi o linguriță de caimac. Domnul Leu purta o cămașă bleu cu mâneci scurte și un papion roșu cu buline albe. Un cuplu tânăr s-a așezat la masa lui Petru. Și-au zâmbit Întruna Încurcați. Nemții au plecat râzând, ținându-se de mână, iar Petru s-a trezit cu un gust de alge pe limbă. A hotărât să Învețe germana.” 5. „Amiază de vară. Merele cădeau În grădini sub greutatea luminii. Drumul pustiu. Cotcodăcitul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
candelabre, mobilă, veselă, tacâmuri, statui, bibelouri, covoare, perdele. Când nu mai avu ce spune tăcu gâfâind cum i se Întâmpla tot mai rar deasupra Zorelei. Ea făcu ochii mari, și Îl Întrebă fără să tresară: Ai terminat? Da, zise el Încurcat. Bine, atunci lasă-mă să merg la baie. Asta Însemna că hotărârea era luată și că Începeau pregătirile. Revelionul ăsta e de fapt un pretext pentru o licitație... Ideea nu e rea deloc. Poate voi trece și eu după miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de mâncare, ca o noutate, eh? Benia a venit și el în fugă nu mult timp după aceea și ne-am aruncat unul în brațele celuilalt în patul nefăcut ca niște amanți tineri, grăbiți, abia trăgându-ne sufletul. După aceea, încurcați unul în hainele celuilalt, am dormit somnul flămând al iubiților reuniți. M-am trezit la un moment dat noaptea, speriată și zâmbind, închizând cu părere de rău ochii peste fericirea de a fi acasă. După ce m-am întors, nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pietroși, cu siguranță, dar cu timpul își mai pierduseră din obrăznicie, fără să-și piardă și provocarea tulbure pe care o aruncau bărbaților. Tăceam stânjenit. Vroiam să-i cer din nou scuze, îmi căutam cuvintele, ea aștepta și, văzându-mă încurcat, mi-a zâmbit. Ea sau destinul care vroia să mă scoată din încurcătură. Zâmbetul Martei m-a făcut să uit de scuze. Am rămas în lumină, cu ochii la rochia ei de cânepă desfăcută la piept și simțeam o căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. — Moașa? m-am mirat eu. Ce nevoie aveți de moașe aici? Nu e un azil de bătrâni? — Nu e moașă, râse portarul. Dar așa îi zice. Și ducându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă, pe un ton îndatoritor, mă încredință că nu exista o cameră mai luminoasă, ceea ce mă determină să renunț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singur l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acele condiții, fiindcă puterea fără plăcere nu valorează mai mult decât o zdreanță de lux. — Domnișoară, i-am strigat din ușă Laurei a doua zi dimineață, am fost trimis la dumneata pentru analize. — Cine te-a trimis? a întrebat ea încurcată. Am vrut să-i răspund firesc: „Aristide”. Dar ceva m-a împins în ultima clipă să fac pe miratul: „Cum cine?” Doream s-o intimidez arătându-i cu câtă familiaritate vorbeam eu despre taine atât de importante: „Bătrânul. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fugi? zise Iahuben fără să vrea, și numaidecât se mustră în gând pentru prostia spusă, dar Auta zise: - Tu nu ești omul care să ucizi pentru că îți place să ucizi... Așa ai apucat și așa ți se poruncește. Iahuben rămase încurcat, neștiind ce să mai răspundă. Căzu pe gânduri. Poate că sclavul acesta, care citea în sufletul lui și i-l cunoștea mai bine decât și-l cunoștea el însuși, avea dreptate. Niciodată Iahuben n-a știut de ce e soldat și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe toată dunga apelor din orizont. Nu se putea ști dacă erau corăbiile Atlantidei, dar erau corăbii. - De unde știi că sunt ale noastre? îl întrebă Auta. Iahuben îl privi încurcat: - Dar ale cui? Cine mai are atâtea corăbii? Ale lor de-aici nu se încumetă să taie marea. Umblă numai pe lângă țărm. Mai trecu un ceas și corăbiile se văzură deslușit. După rânduiala așezării lor și după mărime nu puteau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de urât, le-a spus că pe acela care-i va răspunde măcar la jumătate din ele îl va aduce slujitor în palat, iar dacă vreunul ar izbuti să cunoască toate răspunsurile îl va înfia. Întrebările nu erau grele, dar încurcate. Cea din urmă suna așa: cum este lumea? Mulți cutezară, dar nu i-au plăcut răspunsurile nimănui. Robii îndrăzneți s-au ales cu bice. Numai robul negru Auta dădu răspunsuri care plăcură puternicului stăpân. Întrebat cum este lumea, robul a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că-i și uitase. Începea să nu se mai simtă rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și, chiar dacă nu le înțelegea pe toate, căpătase încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea să le priceapă, dîndu-și seama de uriașa depărtare între mintea lui și mintea acestor oaspeți cerești. într-o zi, Auta fu întrebat de ei dacă nu vrea să-i însoțească
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căci erau închipuiți ca niște ființe certărețe și pizmașe, clocotind întruna de mânie și de trufii. Îl trezi din gânduri o întrebare a cîrmaciului: - Îți pare rău că nu ne-am bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte, aș ști după stele. Și ziua pot găsi drumul, după umbra soarelui, însă pentru asta trebuie să coborâm și să înfig un băț în pământ. - Nu-i nevoie! zise râzând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cules din smârc (și privi spre ajutorul de sutaș),, tu, copită de bou, tu, rât de porc, ai să plătești scump!... Rânduiți armele și faceți tabără. Numaidecît! Obosiți de greutatea armelor, soldații se supuseră bucuroși. Numai ajutorul de sutaș întrebă încurcat: - Vrei să ne ții jumătate de lună până se va întoarce sclavul? dar se uită mirat la străinii care intrau în butoiul de argint. - Are să se întoarcă în câteva ceasuri! răcni Iahuben. Auta intră și el în luntre; iar sutașul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu, își ascunse lucrul într-un lăstăriș și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înainte de a adormi. Dimineața veni plăcută și răcoroasă. Zorii sunt limpezi, somnul se împrăștie. Mă sperii, țip, și mă trag de o parte: A! Îmi cer scuze dacă te-am speriat. Cine? De ce? De cât timp ești aici? îndrug rapid, încurcată. Abia am ajuns. Dormeai așa de frumos, încât nu am vrut să te trezesc. Ei bine... Înțeleg. Ce servești la micul dejun? Păi, nu știu dacă ar trebui. Două simple sandvișuri și cafea e bine? Perfect. Mă împrospătai un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
La mine doare cu atât mai tare cu cât îmi e inaccesibil. Și tocmai această pursuit of pleasure, urmărirea desfătărilor, chiar dacă bine ținută sub control cu ajutorul principiilor, m-a cam chinuit. Viața mea de până acum a fost așa de încurcată că nu mai țin minte nimic, poate de aici și ceața respectivă. Între atâtea plăceri și o viteză atât de mare, eu, care, mă bazam pe memorie, am ajuns în pragul descoperirii unui nou sine, și astfel ,fiind între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]