KorAP: Find »[drukola/base=îndărăt & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...57 >

1,401 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

văd. — Nu-i acasă! Ben înșfacă plicul și invitația de pe pat și le zvârli pe jos. Apoi deschise larg ușa, trântind-o de perete. Stătea între ușă și mine, și a urmat un moment penibil. S-a dat un pas îndărăt, iar eu am făcut eu mâna un gest menit instinctiv să risipească brusca atmosferă de violență. Am trecut pe lângă el, ieșind în hol, și am început să bâjbâi după minerul ușii din față. Ben, care m-a urmat imediat, a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu-mi scrie. Nu vreau... nu mai vreau... Își făcu eșarfa ghem și și-o îndesă în buzunar. Apoi se întoarse și deschise brusc ușa, aproape ciocnindu-se de Rosina, care trăgea cu urechea, de afară. Rosina făcu un salt îndărăt, iar Lizzie coborî scările în fugă, ținându-se strâns de balustradă, în timp ce pantofii ei cu tocuri înalte păcăneau și lunecau pe trepte. Am dat s-o urmez, dar Rosina m-a prins cu forță de braț, și mi-a pus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tocuri înalte păcăneau și lunecau pe trepte. Am dat s-o urmez, dar Rosina m-a prins cu forță de braț, și mi-a pus frână, așezându-și un picior încălțat în cizmă în fața picioarelor mele. Ne-am tras amândoi îndărăt, spre zid. — Las-o să plece. S-a auzit bufnitura ușii din față, trântită. Am rămas câteva clipe, uitându-mă la perdeaua de mărgele care vibra și țăcănea. Apoi am coborât încet scările. Rosina a venit după mine. Am intrat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de lumină a lunii, dar nelăsându-se iluminat de ea. Pământul și obiectele sale păreau muiate într-un cafeniu vaporos. Umbrele se așterneau dur, și fiecare formă pe lângă care treceam își afirma atât de distinct identitatea, încât mă uitam întruna îndărăt, cu nervozitate. Tăcerea era nemărginit\, de altă structură decât tăcerea vătuită de pâclă a dimineții; din când în când o știrbea câte un țipăt de bufniță sau lătratul îndepărtat al unui câine. N-am luat-o prin sat. Am pornit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și acum. Am reușit să aflu - nu are importanță cum, dar știu că mariajul tău e nefericit. Știu că trăiești alături de un bărbat tiran - poate chiar violent -, mă întreb de câte ori în trecut ai fi vrut să evadezi, și ai dat îndărăt, înfrânt\ și doborâtă, pentru că nu aveai unde să evadezi? Hartley, acum îți ofer căminul meu, numele meu, eternul meu devotament. Continuu să te aștept, unica mea iubire. Nu vrei să vii, nu vrei să evadezi cu mine, să fii nedespărțită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de a povesti cuiva. Știi, când te-am văzut pentru prima oară în sat, aproape că am leșinat. Tocmai dădusem colțul dinspre bungalovuri și te-am văzut intrând în cârciumă. Mi s-au muiat genunchii, și a trebuit să urc îndărăt câțiva pași pe deal, să mă așez în iarbă. Pe urmă mi-am spus că poate am visat, mi-am spus că trebuie să fiu nebună, nu știam singură ce să fac. Dar a doua zi am auzit pe cineva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din bucătărie, nu spre ușa din față, ci pe cea din spate, direct în iarbă și în învălmășeala de stânci. Ar fi trebuit să zbor după ea ca o săgeată, ca un câine credincios. Ar fi trebuit s-o trag îndărăt și s-o țin în casă cu forța. Dar nu știu ce instinct stupid m-a îndemnat să mă opresc, ca să ridic lumânările căzute. Pe urmă, lăsându-le strâmbe în farfurioarele de ceai, am alergat afară, în întunecimea albăstrie, în pustietatea încremenită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
acum a fi o întrețesere de zgomote vagi, deși nici unul dintre ele nu-mi putea indica direcția în care o luase Hartley. Se auzea leorcăitul ușor și apoi sunetul supt al valurilor care atingeau talpa stâncii, trăgându-se pe urmă îndărăt, ca să se repeadă iar. Se mai deslușea sforăitul îndepărtat al unui automobil pe drumul de lângă hotelul Raven. Și în capul meu, o bâzâială abia perceptibilă, rezultat, probabil, al vinului pe care-l băusem. Și un zgomot ritmic, șuierat, urmat de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
unei femei isterice? Ce gândea Ben cu adevărat? Am hotărât să cobor pe drum și să mă întorc la turn. Mi-au trebuit cinci minute de precaută cățărare ca să traversez viroaga cu torentul, și pe urmă am pornit să alerg îndărăt, strigând mereu, până când am trecut de casa mea și am ajuns la turn pe drumul de unde puteam vedea luminile hotelului Raven. Nimic, nici țipenie de om. Se întunecase de-a binelea și nu mai avea nici o noimă să mă cațăr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vatră... Vrei să fii robul gospodăriei mele? Da, vă rog, conașule. Dacă doriți, pot locui în cotețul acela de câini. — O.K., ești angajat. Și astfel a început acea scurtă etapă din viața mea, la care, în chip ciudat, privesc îndărăt cu oarecare tristă nostalgie, poate numai pentru că a însemnat acalmia care a precedat îngrozitoarea furtună. Începusem chiar să-l îndrăgesc pe Gilbert, în rolul lui de rob. În trecut, deși servilismul lui față de mine îmi inhibase orice stimă, totuși devotamentul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vrut să i le spun și pe care le și inhibasem, ca să le aranjez în mintea mea într-o anumită ierarhie. I-am întins mâna. Mi-o strânse formal, cu un aer de demnitate surprinsă și apoi făcu un pas îndărăt. — Scuzați-mă. A fost o întrebare prostească. Și, poate chiar... impertinentă. Ceva din ușoara lui ezitare comunica, în acel mod rapid pe care-l împrumută uneori vorbirea, o impresie de inteligență. Remarcasem de asemenea felul clar, aproape deliberat, în care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să nu te întinzi, nu mai mult de patru minute. Privind mutra nemulțumită a lui Gilbert, mi-am amintit cu neplăcere de Freddie Arkwright. Și acum, Arkwright ăștia se răspândiseră peste tot, și îl captaseră și pe Ben. Am alergat îndărăt, și mașina m-a depășit pe drum. Am intrat în casă (casa era rece), m-am dus în bucătărie și mi-am turnat o jumătate de pahar de sherry sec N-am încercat să ascult la ușa cămăruței roșii. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
aici, toate bune. Dar cum avea să reacționeze Hartley când am să-i pun sula în coastă? Și ce-o să facă Ben când o să-mi citească biletul? Oare când o să-l vadă? Dacă mergea pe jos până la ferma Amorne și îndărăt, adăugind încă o jumătate de oră pentru examinarea câinelui, însemna să ajungă la Nibletts pe la nouă și jumătate. Acum era opt și ceva. Mi-am adus aminte că mi-era foame. Băutura îmi sporise neastâmpărul. Dar dacă afurisiții ăia de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
i-ai spus lui, i-ai spus lui în mod deliberat... oh, ticălosule... oh, nebunule... nu știi... nu știi... Lacrimi de furie și de disperare îi țâșniră în ochi, și își întoarse spre mine fața aprinsă. Am făcut un pas îndărăt. Apoi, continuând rolul pe care mi-l însușisem, dar vorbind în același timp cu sinceritate, am adăugat: — Hartley, nu trebuie să fii atât de înspăimântată de el! M-am săturat până peste cap de atitudinea ta față de omul ăsta mârșav

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
s-ar putea să se intimideze, sau să se lase copleșit de un subit flux de compătimire. Sau de vechi, înrădăcinate, irezistibile emoții filiale. Ar putea Titus să treacă de partea cealaltă? Oare Titus însuși putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind. — Titus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
treacă de partea cealaltă? Oare Titus însuși putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind. — Titus, dragul meu băiat, îmbracă-te repede, uite prosopul. Se supuse, măsurându-mă din priviri. Ce s-a întâmplat? Plecăm undeva? — Nu. Dar mi-e teamă că taică-t

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
poate fi numită o intenție, pentru că, firește, n-aș fi dus-o niciodată la îndeplinire. S-a retras către capătul mai îndepărtat al podului, iar eu mi-am descleștat pumnii și mi-am plecat privirile. M-am dat și eu îndărăt. — Adu-mi-o înapoi! a spus, ridicându-și glasul, pentru că vâjâitul apei se ridica între noi ca un zid. Adu-o înapoi chiar în dimineața asta. Altfel, voi face tot ce-mi stă în putință ca să te distrug. }i-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
faldul moale al stomacului și părul umed, mânjit, de pe piept. Buzele îi erau ușor întredeschise, dezvelindu-i dinții și, îmi aduc aminte, i-am observat cicatricea. Pe urmă am remarcat un semn vânăt pe tâmplă, de parcă fusese lovit. Am alergat îndărăt spre casă, strigându-l pe James, care zăcea încă pe jos, lângă mașină. S-a ridicat cu greutate. — James, James, vino, vino! James îmi redase suflul vieții. Desigur că avea să-l reînvie și pe Titus. James arăta năucit și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un colț al bibliotecii, ca un câine uitat. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Bob Arkwright. Titus refuzase să se lase înfrânt de „munte“. Încercase în repetate rânduri să se agațe, și de fiecare dată valurile compacte îl smulgeau îndărăt. Și la urmă, când era istovit și disperat, un val și mai masiv l-a izbit de stâncă. Am intrat în bucătărie și mi-am turnat puțin whisky din sticla lui Perry. Pe ușa deschisă pătrundea briza mării, și auzeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ei albastre. Ben deschise ușa camerei de zi și se strecură afară. Chuffey continua să latre și-i auzeam ghearele zgâriind interiorul ușii. Ben ne aruncă o privire, apoi intră în bucătărie, lăsând ușa deschisă. M-am dat un pas îndărăt, apucând brațul gol al lui Hartley și încercând s-o trag după mine. Își suflecase mânecile bluzei și brațul îi era catifelat și cald, ca brațul unei fete tinere - încă nu îmbătrânise. Ne găseam acum amândoi în afara ușii. — Hartley, scumpo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vino! Hartley, nu rămâne alături de omul \sta! Alege fericirea, vino cu mine! Am prins-o din nou de braț. Se uită la mine de parc-ar fi fost gata să izbucnească în lacrimi, dar ochii îi rămaseră uscați. Se trase îndărăt și i-am eliberat brațul. — Hartley, vorbește-mi...! Vorbi, dar de-abia de i-am putut desluși cuvintele. — Tu n-ai înțeles... — Hartley, iubito, vino cu mine! Te aștept. Te voi aștepta două ore în biserică. Sau te aștept mâine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Poți auzi marea? — |sta era citatul favorit din Shakespeare, al lui Keats. Am ascultat. Bătăile mării încetaseră, fiind urmate de un vaier șuierat, ritmic, care se reverbera când valurile mari, metodice, se cățărau pe stânci, le inundau, apoi se prăvăleau îndărăt. Probabil că vântul se întețise. — Da. După o altă pauză, întrebă: — Ai ceva de mâncare? — Tocană de proteine vegetale. — Foarte bine. M-am săturat de ouă. Am stat un timp, continuând să bem. James și-a turnat apă în vin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
parte a lecției reci, revelația vanității umane, mi-a rămas în minte. {i-mi încolțește acum întrebarea dacă am iubit-o cu adevărat, chiar și la început? Faptul trist este că Hartley nu a fost niciodată foarte inteligentă. Când privesc îndărăt, am impresia că eram o pereche plicticoasă, lipsită de haz, de spirit, de stil, de simțul umorului. Toate aceste lucruri le-am învățat de la Clement. Oare, până la urmă, am confundat obtuzitatea cu bunătatea, pentru că mama mea o ura pe mătușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Ben crezuse într-adevăr că eu sunt tatăl lui Titus? Dacă fusese convins de acest lucru, atunci, trebuie să recunosc că, pentru un om violent, se purtase cu o remarcabilă reținere. Poate că mă considerase util doar ca pretext. Privind îndărăt, la păienjenișul de cauzalități, îmi spun că am procedat bine mărturisindu-i lui James părerea mea despre Ben ca fiind autorul încercării de omor, pentru că astfel James a intuit intențiile mele ucigașe și l-a silit pe Perry să-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nevoia de nimic mai mult. După cum am arătat la începutul acestei cărți, spre deosebire de eroul literar modern, nu sunt un obsedat sexual. Mă pot dispensa de viața sexuală, o și fac în momentul de față, și mă simt foarte bine. privind îndărăt, trebuie să mărturisesc ceva care o să-l facă de rușine pe eroul modern. Nu am avut chiar atâtea aventuri amoroase, iar femeile pe care le-am cucerit cu mare succes m-au deziluzionat adeseori la pat. Firește, au existat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]