1,581 matches
-
sunt reduse la zero! E fantastic. Chestia asta o să‑mi revoluționeze viața! De ce naiba să arunci din lucruri, când poți să scoți doar aerul din ele? Sunt opt pungi și, când or să fie pline toate, am să le pot îndesa în șifonier, după care să închid ușa. E cam mare îngămădeala și parcă aud un fel de sâsâit în clipa în care forțez ușa să se închidă, dar ideea e că au intrat. Sunt înăuntru. Și uite la camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
smucitură, devie, apoi urmă un nou șoc. Parker emise o înjurătură printre dinți. ― Ce-a fost? Ai auzit? ― Mda, zise Brett cu nervozitate, consultând un cadran. Presiunea a scăzut în intrarea nr. 3. Se pare că am pierdut un scut. (Îndesă câteva butoane.) Hei! 3-ul nu mai merge. Intră praf în admisie. ― Blochează admisiunea. blocheaz-o! ― Ce crezi că fac? ― Bravo! Am limitat avaria. ― Nici o problemă... sper. (Brett reglă o valvă.) Deconectez 3-ul și ventilez materia pe unde s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
și sensibile se infiltrau în deschizătura din vizieră. Îi atinseră țeasta de care se agățară, în timp ce coada se strecură și ea înăuntru și se înfășură ca o tentaculă de ceafă. Aspirând dureros aerul rar și viciat, pe când tubul scârbos se îndesa pe gât, Kane se clătină, căzu în genunchi și se prăbuși pe spate. ― Kane!... Kane, mă auzi? chemă Dallas, îngrijorat dintr-odată de această tăcere. Kane, răspunde-mi! (Nimic. Se gândi o clipă.) Dacă nu poți să folosești aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
domnule. Ripley se încruntă în fața lectorului de putere situat pe consola ei suspendată. ― Da, știu. Navigator, suntem în poziție? ― Calculele de punere pe orbită ― integrate, spuse Lambert ascultându-și consola. Mă ocup de coordonatele rafinăriei acum. O secundă. Gata! Ea îndesă un șir de butoane. Rânduri de numere se lungeau pe ecranul agățat deasupra lui Dallas. ― Nu-i rău. Corectăm cursa cu mai multă precizie când vom fi sus, dacă va fi nevoie. Fiți gata pentru decolare. Înfășurat în vârtejuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Să le spună că s-a întâmplat, într-adevăr, și cum și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două ore, închipuie-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
blegule, nu vezi că urc?“ Blegul era un bondoc, într-o scurtă de stofă aspră, cenușie, cu o față rotundă și palidă. Deschisese ochii uimiți, nu răspunse. Se dădu la o parte lângă ușă, să facă loc furiosului. Trupurile se îndesară unul în altul. „Stați așa, nerozi, nu vă mișcați.“ Avea să înceapă cearta, ca totdeauna, înjurături și pumni. Nu, nu se întâmplă, însă, nimic, erau prea obosiți. Năbădăiosul nu se lăsa, continua bombănelile. Agresiv, arogant, să-l iei la palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se ridică, se așeză, gospodărește, în nisip. Începu să rupă plicul și scrisoarea bucăți bucățele, tot mai mici, micuțe, minime, pulbere, pulbere. Adună totul cu grijă, se apucă, răbdător, să îngroape mica grămăjoară de foste cuvinte sub mormântul de nisip, îndesând, iarăși și iarăși, cu lopățica și găleata de copil, până nu mai putea fi găsită vreo urmă. Mai contemplă o clipă mormântul. Se ridică, în cele din urmă, mulțumit. O fracțiune de așteptare, apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cântându-i tărăgănat: Nu-ți dau voie! Nu-ți dau voie! De data aceasta, Viviana se retrase la marginea drumului, așeză cu grijă sticla într-un loc ferit, apoi veni în fața lui Toma cu mâinile încleștate în pumnișori și-i îndesă de două-trei ori cu sete în mutrișoara obraznică a acestuia. Toma rămase mirat, nevenindu-i să creadă îndrăzneala ei, după care, începuse să strige cât îl țineau puterile alergând înspre curte: Bunica! Bunica! M-a bătut Viviana! în timp ce plângea, nervos
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
mine, de urlam că credeam că jucau ăia cu copitele în afundul meu, împungeau cu coarnele să-mi iasă prin țâțe, prin ochi, prin urechi, peste tot unde căta și nu găsea scăpare, băga Macatist toți ăia în mine, îi îndesa, îi colcăia, îi răsturna, era tartorul lor și eu eram răchitișul în care-i alunga, eram prădătura ălora, eram groapa neumplută de toată colcăiala ălora și moartă eram de-atâta colcăială și moartea venea atât de dulce, ca lintița sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el și mă simt de parcă l-aș avea pe dracul alături. E îngrozitor! —Bine, dar e un tip nemaipomenit când e în toane bune, îi ia Davey apărarea. E foarte energic. Încearcă să vezi partea bună a situației. Vijay își îndeasă în gură ultima bucată de sandvici. O altă dâră de gălbenuș se alătură celorlalte deja uscate. Trebuie să stau cu mâinile sub mine pentru a mă putea abține să nu-i întind un șervețel. Nu sunt maică-sa. Chiar dacă barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lung care duce către bucătărie și care e supraîncărcat cu tot felul de obiecte decorative care mai de care mai surprinzătoare: cizme Wellington de dinainte de război, costume de vânătoare vechi, împuțite și pătate de sânge de la nenumărații fazani împușcați și îndesați prin buzunare. Noblețea nu poate fi cumpărată. E moștenirea generațiilor care au trăit în această casă, și-au scuturat noroiul de pe cizme pe răzătoarea de fier de lângă ușa din spate, au intrat în bucătărie să ceară ceva de mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la Primărie și traversă Calea Călărașilor, sărind peste cablul electric al tramvaielor direct la căsoaia Mioarei Alimentară. Boarfele au umplut curtea și, pentru că bocceaua nu se mai termina, unele țoale au fost atârnate în castan, în dudul din fundul grădinii, îndesate în pod, în beci, în tunelurile de pe vremea turcilor, de sub strada care traversa orașul de la nord la sud, iar ultimele mărunțișuri în clopotnița Bisericii "Sfinții Constantin și Elena". Baba se culcă pe pământ, își pocni genunchii uscați, iar încheieturile degetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din spitale V ouă care ne permiteți să viețuim prin bunăvoința și râvna voastră, Ave! N-am fi nimic fără voi, celebrelor astre! De soartă proscrise, nemuriți indecent prin W.C.-uri, bucătării de spitale, salubre subsoluri cu rafturi frumos lucitoare, îndesate cu morți și resturi din porții de la masa de prânz, de la masa de seară, cu grijă păstrate pentru schimbul de tură, ciozvârte din buturi de porc, tone de ceai rămase de la băloșii bolnavi, sute și sute de pâini mușcate puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe internet, tot internet-ul orașului era mai viguros, pentru că ștergea violent prin mizeria impusă orice informație străină de spiritul de turmă al brăileanului pentru care valul noului însemna termopane la cavouri. Și cum magazinele de materiale de construcții erau îndesate pe metru pătrat, cu marfa expusă pe trotuar, ca mesele cafenelelor pe Champs Élysées, nu puteai, ieșind din cârciumă, în drum spre piață, trecând pe la farmacie și second-hand, să nu cumperi și un sac de adeziv alb pentru zile negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Chirilă și Halipa mergeau alături de Ondina cu păr albastru, acum gri în apele fluviului inundat de noapte. Intrară într-o piață în care se găseau pești înfipți în cârlige. Li s-a întins o plasă în care fata i-a îndesat toți peștii pedepsiți. Mâncați-i cu bine pentru că au făcut rău! le spuse. Și frații lipoveni au mulțumit cu câte un sărut și cu plasa plină băteau apa cu picioarele precum fetusul în pântecul mamei. În rada portului, macaralele-portal încărcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adaptat o mască de la un trântor mort în ceara stupului luna trecută. I-au ars cu flăcări magice toată gelatina-creier, i-au înțepat cei treisprezece mii de ochi cât să vadă moșul și pe partea cealaltă a Pământului. I-au îndesat masca pe cap și i-au lipit-o cu saliva lor vrăjită. Proful mișca din cap ca și cum ar aproba perfecțiunea asemănării. Și-și luă zborul. Ateriză pe o palmă. Își frecă lăbuțele supărat și ridică ochii. Uriașe cât cerul, treisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se culcă el cu toate fetițele și alea cred că sunt actrițe, deodată, așa... dacă s-au culcat cu Maestrul, au devenit actrițe. Ce știu ele ce înseamnă scena? Da, marele actor nu e un sfânt, merită cu vârf și-ndesat tot ce-i fac, de la secretară la studente, la actrițe, o pleașcă, apoi alta, tot ce-i cade. Trage tare și el acuma, cât mai poate, se-ntreba într-o zi cine le mai fute pe toate, ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să găsesc un subiect de conversație. — Îhm... trebuie să-ți mărturisesc ceva, spun, arătând spre farfuria lui. Ți-am furat o scoică. Aștept să se prefacă șocat sau furios. Sau cumva. Nu-i nimic, spune absent și Începe să-și Îndese mâncarea În gură. Nu Înțeleg. Ce s-a Întâmplat ? Unde s-a dus toată veselia ? Parcă e brusc alt om. *** Când ne terminăm puiul, tarhon cu cartofi prăjiți și salată de anghinare, mă simt deja absolut mizerabil. Întâlnirea asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu figură de boxeur, Îl Îmbrâncește cu brutalitate și Antoniu e cât pe-aci să se rostogolească pe treptele metroului. Șapca din stofă gri, scămoșată, Îi zboară cât colo, lăsându-i scăfârlia goală. O culege de pe jos și și-o Îndeasă din nou pe cap. Un cerșetor printre atâția alții, de care e plin orașul. Pornește abătut spre ,,strada,, Păpădiei numărul 8, din ghetoul care l-a adoptat. Așa cum apăruse În viața lui, Plăcințica a dispărut Într-o dimineață de august
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
somn greu din care-l vor trezi foamea, frigul, ceasul deșteptător al oricărui cloșard. Șaisprezece ,, Îmi vine să urlu. Îmi vine să urlu și să mă șterg undeva cu toate sintagmele tale de rahat, care nu fac altceva decât să Îndese În ele cu ghiotura ca pe niște gunoaie Într-un sac de plastic cele mai mari aiureli de pe pământ. Nu vezi că nu te mai ascult? Nu vezi că Îmi tremură pleoapele de nervi. Nu vezi, chiar nu vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să iau totul de la Început la vârsta de 43 de ani. Am părăsit domiciliul conjugal, cu mari temeri În privința violenței părăsitului soț și tată, folosind o strategie care a dat totuși roade: adolescentul și fiica au plecat primii, pe furiș, Îndesându-și În buzunare sandvișuri și Într-un rucsac cărțile și caietele de școală, iar eu m-am strecurat pe ușă cu cei doi gemeni, când tatăl lor adoptiv vorbea la telefon. Ne-am reunit ca două armate Învingătoare pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o suprafață denivelată. S-a ridicat cu greu și, năucit de loviturile primite, a mai avut puterea să găsească cartea cu Psalmi și caietele În care Își scria istoriile. Le -a pus Într-o sacoșă de plastic, În care a Îndesat două cămăși, un sacou și un prosop. Si-a lipit urechea de pieptul nemernicului, Încercând să audă bătăile inimii .. Nu era mort, slavă Domnului! Respira, și asta l-a umplut de bucurie pe Antoniu. Nu vroia să-și Încarce conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
C. Argetoianu, care povestește o întîmplare petrecută la Orhania: "Iată că se ivește pe șoseaua vecină un lung șir de care, și din ele ieșeau numai vaiete... Erau bolnavi de holeră de la Divizia I, trimiși la spital la Orhania și îndesați în carele destinate să aducă [la înapoiere] pâine de la Orhania la trupe. "Să nu meargă carele goale", fu explicația care mi se dete! Dacă n-am fi văzut noi întîmplător convoiul, pâinea oamenilor era să fie transportată în care spurcate
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
că s-a petrecut catastrofa pe care doar el, cu ochiul lui rece de cetățean vestic, aterizat dintr-un performant OZN, și cu calculul lui de futurolog acerb, o prevăzuse, atunci când le spusese: — Fiți atenți dragii mei! Nu vă mai Îndesați toate darurile În valiză, că n-o să se mai Închidă! Și ar fi o adevărată nenorocire să se rupă fermoarul! Așa că, fără să mă mai uit la ghemul negru de vinovați care se răsfira, vociferând: „Ți-am spus că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
prin birou să văd dacă se uită cineva. Este în regulă, zona e liberă, atunci pot să-mi deschid sertarul de sus și să extrag un baton de ciocolată ascuns în fund. Rup ambalajul oranj-deschis și folia argintie și le îndes în coșul de gunoi de sub birou: e mult mai ușor să ascunzi un baton de ciocolată mat și maro, decât ambalajul scânteietor care îl acoperă. Iau o gură. Savurez gustul dulce al ciocolății pe măsură ce mi se topește în gură, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]