9,974 matches
-
brîu, ascunzîndu-i deseori jumătate din față; un chip pe care străluceau doi ochi enormi, Întunecați și enigmatici, al căror fel de a privi era socotit cel mai fermecător și mai misterios din Întregul oraș. Per ansamblu, nimeni n-ar fi Îndrăznit s-o clasifice pe Niña Carmen drept o clasică frumusețe creolă, dar era evident că nu exista În Quito - și nici În tot ceea ce fusese odinioară Regatul Nordului - o fată pe care s-o pețească mai mulți bărbați, nici care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a le vedea pe prietenele ei tremurînd uneori cînd vorbeau despre soții lor, iar uneia dintre verișoarele ei - sora lui Roberto - logodnicul ei ridicol Îi atrăsese atenția În noaptea nunții, cînd băgase de seamă că Începea să se excite: - Cum Îndrăznești? Îi strigase el. E oare asta demn de o femeie castă, dintr-o familie spaniolă nobilă? Parc-ai fi o indiancă. - Atunci nu te mai mișca, Îl rugase ea, cu umilință. Nu pot să-mi păstrez castitatea dacă te miști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Lungit pe stînca lui, Își plimba luneta asupra insulei și Își zărea supușii, cu spinarea Încovoiată, muncind cu sîrg douăsprezece ore pe zi fără să scoată o vorbă sau să lase să le scape vreo tînguire. Disciplinați și supuși, nu Îndrăzneau nici măcar să-și ridice capul spre locul unde se afla el, de teamă ca nu cumva să se uite la ei chiar În acea clipă. PÎnă și ca să-și facă nevoile trebuiau să se grăbească și să rămînă În locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
făcu nici un comentariu, mărginindu-se să se ridice În capul oaselor, pînă cînd reuși să se așeze În șezut, În timp ce el se cuibărea În fotoliul mare unde citea de obicei și unde Își aprindea pipa Înnegrită. O privi pieziș: - Nu Îndrăznești să Întrebi ce simte cineva care se naște astfel, nu-i așa? adăugă el imediat. Ți-e teamă că m-ai jigni și m-aș Înfuria... Nu, tăgădui el. SÎnt mulți ani de cînd duc fața asta după mine peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
multă vreme gîndindu-se la asta, ba chiar veni o clipă În care - Înaintea incidentului cu vaporul englez - nutri speranța că poate copilul ar fi reușit să trăiască pe o insulă unde nu existau oglinzi și unde nimeni nu ar fi Îndrăznit vreodată să-i spună cum era chipul său. Ar fi fost „fiul lui”, moștenitorul lui, „Regele Insulei Hood” și al tuturor sclavilor și bogățiilor lui, educat de către tată să aibă convingerea că ei doi aveau dreptate și că erau perfecți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
chestiune de tenacitate și de timp, iar de aceste lucruri Oberlus nu ducea cîtuși de puțin lipsă. Dormi Întreaga noapte fără să mai simtă nevoia de a o lega, pentru că părea convins de faptul că Niña Carmen n-ar fi Îndrăznit să atenteze la viața lui, conștientă fiind că Oberlus era singura ființă omenească din această lume capabilă s-o scoată din acea mare liniștită și s-o conducă, vie și nevătămată, pe mal. Ceas după ceas, de la căderea nopții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
K.F. în Vladia pe drumurile unui refugiu fără întoarcere. Ceea ce părea tocit, era de fapt o textură foarte fină, ceea ce părea demodat era de fapt o constanță de o noblețe disprețuitoare. Asta înțelesese singur adjutantul clupă ce, mai mult simțind, îndrăznise să facă un compliment aproape soldățesc la una din întâlnirile întîmplătoare de pe ulița prăvăliilor. ,,Arătați ca două prințese, domnișoarelor", spusese atunci, îndeajuns de emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să nu se prăvale peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă de ici-colo, apărînd exact în locul în care îți arunci privirea, după ce îndrăznise totul s-a liniștit în el. Și el auzise, o vreme chiar i se păruse că apariția în somnul său a guvernantei se datora acestui fapt, auzise că în jurul prințului totul începe să freamăte, se trezește, furnică, dă colț. Pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oarecare, iar ascultîndu-l se vedea pe obrazul său cum îl cuprindea spaima. De ce se poate teme un om care este obișnuit cu apropierea morții, care are curajul să-și țină viața în degetele sale ca pe un fir tors? "Excelență, îndrăzni să-i șoptească, s-ar putea ca Italianul să fie mai mult actor decît aviator, e prea plin de farmec, ce credeți?" Nu era chiar o prostie ce spunea. Tot împărțindu-și atenția de la unul la altul, își dăduse seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite, ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe "ce vreți să spuneți excelență?". De parcă ar fi simțit că se vorbește despre el, Balbo se schimbă la față, rigiditatea statuară se transformă într-un fel de încordare, o încordare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pomi în floare venea zumzetul albinelor, era dansul de seară, în curînd se lăsa întunericul. "A dispărut. Pur și simplu a dispărut. Într-o zi a intrat în casă și n-a mai ieșit. După o vreme servitorii au îndrăznit să spargă ușa, se încuiase ca de obicei, probabil așa se întorcea în celula în care își așteptase moartea care n-a mai venit, era bizar, nu?, au spart ușa și n-au găsit nimic. Doar oglinda, vasele de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dădea dispoziții fără noimă pentru cei care le primeau, păstrînd pentru el, cu avariție, cu gelozie, înțelesul acestora. Și ținea atît de mult la acest fel de a lucra, încît nu dădea nimănui nici o explicație, zicîndu-și și spunîndu-le celor care îndrăzneau să o facă eu dau rezultate, nu explicații. Iar în acel moment oricine înțelegea că Serviciul lui Mihail nu se ocupa de cele mai curate afaceri dintre cele posibile, înțelegea, cu toate că și pînă atunci știuse asta. Cine știe la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cel mai bun lucru era acela că simțea pe buze gustul pămîntului. Nu era soldatul, era el cel care gemea. De jos, din apă se auzi strigătul barcagiului, "Îngere, unde ești, Îngere?!" S-a ridicat anevoie, amețit, sfîrșit, n-a îndrăznit să uite către soldatul care cu greu s-ar mai fi deslușit din întuneric, știa, pînă atunci nu crezuse, dar de atunci a crezut, că o ființă vie poate fi deslușită în întunericul cel mai grozav, însă un mort devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Cel mult s-ar zvoni că Mihai Mihail e bolnav de o maladie misterioasă și asta ar aduce numai prejudicii Serviciului. Nu poți lăsa un om bolnav în fruntea unei instituții atît de sensibile, dar nici nu poate cineva să îndrăznească să-l înfrunte, pornind de la aceste premise. Ar fi o situație delicată și dureroasă care nu se știe cum ar evolua, pe cine ar atinge și ce ecouri ar stîrni. Trebuia să se gîndească la toate și de aceea, cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
va întreba de-a dreptul: de ce realitatea trebuie ținută "de urechi"? Cei doi ofițeri în retragere, după cîte le treceau prin cap sigur erau în retragere, un ofițer care să mai țină cît de cît de oștire n-ar fi îndrăznit să se gîndească la asemenea minuni, se liniștiseră cu totul, în privirea lucioasă a colonelului Stoicescu licărea chiar un fir de ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fie nevoie iarăși de "măsuri personale"? Ce instinct, ce nevoi ascunse îi împingeau pe unii oameni să fie nemulțumiți de ordinea interioară, pentru a reclama altă ordine, ordinea exterioară? Probabil și Mihail și Pangratty simțeau, presimțeau acel motiv, dar nu îndrăzneau să-l recunoască, să-l privească în față, să-l arate cu degetul și să-i spună pe nume. Iar numele său era cumplit războiul. Un nou război. Cei ce-l chemau pe Caraiman, cei ce simțeau în ei crescînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe lada pe care stătea. Mort. Mort cum sînt toți morții. Locotenentul Georgescu mi-a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta a fost, domnule Mihail, și nimeni altul decît mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e foarte mare. —Habar n-am, răspunse bătrânul cu sinceritate. S-a înfruntat cineva față-n față cu ucigașii? —Eu! Toți se întoarseră către tânărul Tapú Tetuanúi. Era clar că majoritatea adulților se simțeau ofensați de faptul că un puști îndrăznește să se amestece în discuție și, de aceea, Hiro Tavaeárii îi aruncă una dintre acele priviri severe, care îl intimidau atât de mult. Închide gură și fii mai respectuos! îi porunci cu un ton neobișnuit de aspru. Dar e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în locul cel mai adânc din ocean, acolo unde e frig și-ntuneric și unde trăiesc cei mai înfricoșători monștri pe care ți i-ai putea imagina. Clatină din cap, înlăturând orice asemenea posibilitate. Și același lucru pățesc și bărbații care-ndrăznesc să se culce cu femeia unui navigator. Nu! adaugă hotărâtă. Dacă într-o zi tata o să mă dea ție, va fi pentru totdeauna. Tapú Tetuanúi rămase tăcut câteva clipe, savurând parcă gândul că o asemenea fericire ar putea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceea, a doua zi, la lăsarea serii, cănd Miti Matái ședea în pridvorul colibei sale, care se întindea deasupra lagunei că o piroga a cărei pupă fusese trasă pe nisip, băiatul se prezenta în fața lui și, după ce se scuză pentru că îndrăznește să-l deranjeze în timpul orei sale de meditație, îl ruga, cu toată smerenia de care era în stare, să-i facă onoarea de a-l accepta că discipol. —Vreau să devin Mare Navigator, spuse. Cineva care să poată urma, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu erau puține fetele la mijlocul cărora se putea vedea o centură legată strâns, ceea ce însemna că erau logodite cu unul din cei care-și riscau viața pentru a salva onoarea tuturor. Dacă vreunul dintre cei rămași pe uscat ar fi îndrăznit să facă avansuri uneia dintre ele, ar fi fost alungat de pe insulă, căci și ei aveau obligația să apere, la rândul lor, onoarea celor plecați. Tapú Tetuanúi îngenunche pentru a primi binecuvântarea mândrului, dar întristatului sau tata, în timp ce mama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și o trânti pe punte, aruncându-se la rândul lui lângă ea, luptând pentru a-și stăpâni tremurul violent care îi cuprinsese corpul. „Teatea Maó!“ Tané să-i ajute! Oró să-i apere! Taaroa să-i salveze! După câteva clipe îndrăzni să întoarcă puțin capul. Pe suprafața valurilor se distingea clar amenințătoarea înotătoare dorsala a uriașului rechin care venea de-a dreptul spre ei. Dintr-o singură mușcătură, ar fi putut zdrobi chila uriașului catamaran că pe o simplă scobitoare. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înspre sud, în timp ce noi ne-ndreptăm spre nordvest, astfel că, în curând, căldura va deveni atât de insuportabila, încât nici păsările nu-și vor mai lua zborul la amiază, iar apele vor deveni complet nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa vâslim. O să ne petrecem nopțile vâslind și zilele odihnindu-ne și te asigur că va veni un moment când ai să regreți că te-ai străduit atâta ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ieșeau în evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
răspunse Roonuí-Roonuí. Din câte am auzit despre ei, se consideră neamul cel mai puternic din Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și își impun legea atacând, omorând și jefuind, fiindcă sunt convinși că vecinii lor din primele două Cercuri nu vor îndrăzni niciodată să treacă la represalii... Zâmbi, arătându-și dinții în mod amenințător. Dar de data asta au mers prea departe; au atacat Bora Bora, iar Bora Bora nu iartă. —Ai vreun plan? —Să-i trecem prin ascuțișul săbiilor chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]