2,013 matches
-
ai făcut-o cu gândul ca să te aranjezi. Știi ce? Du-te și te mai dă și altora, corpul tău tot nu are nici o importanță. În felul acesta nu vom mai avea discuții. Ioana plânge deznădăjduită, vorba mea m-a înfiorat. Dar văd îndată că Ioana nu m-ar asculta, căci nu mai pricepe nimic din ceea ce s-a întîmplat cu dânsa. Cum pot să-i reproșez ceva Ioanei de acum, când între ea și cea de odinioară, care a greșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
esențialul. Ioana avusese dreptate: suferința din pricina ei a fost un motiv numai, explicația se găsește în caracterul meu nenorocit. Întotdeauna i-am vorbit Ioanei despre moarte. Nu acesta este un subiect pentru doi îndrăgostiți, oricât aș fi reușit să o înfiorez pe Ioana și s-o conving că e singura preocupare care are vreo importanță. La strigătul meu, celălalt s-a crezut obligat să mă reconforteze. A găsit la dispoziție o mulțime de teorii, ca de obicei. Mi-aduc aminte de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să ne spunem temerile, dar discutăm, pe măsură ce ne apropiem, tot mai molcom, tot mai distrat, ca odată cu apariția primelor case ale târgului să ne întrerupem de tot. Tremurăm amândoi. La colțul străzii de unde se poate vedea casa familiei Axente, ne înfiorăm să nu vedem doliu. Și apoi, după ce scăpăm de această groază, îmi mai spun încă în restul drumului: "De fapt, nici n-ar fi avut timpul să puie doliu! Poate s-a întîmplat ceva de curînd!" Și când, în sfârșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
februarie. Sosește, împreună cu Principele moștenitor, pe vaporul Don Luiz, care intră maiestos, către căderea serii, în estuarul Tagelui. Familia regală, membrii Guvernului, doamnele de onoare, intimii Palatului, gazetari și fotografi așteaptă la stația fluvială. E o după amiază frumoasă, senină, înfiorată de apropierea primăverii. Mulțimea s-a adunat din belșug în jurul debarcaderului. Cordoane de polițiști stau gata să păzească ordinea. Dar aproape că nu e nevoie de ei. Oamenii privesc tăcuți, apăsați parcă de o presimțire funestă. L-au zărit pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Balamber. îi aruncă apoi o privire întrebătoare: — Mergem înainte? — Bineînțeles. Traversară repede torentul și continuară prin pădure, urcând valea. Nori negri se strânseseră între timp deasupra; păsările zburau jos și, din când în când, câte o suflare rece de vânt înfiora pe neașteptate iarba, stârnind frunzișul. Cerul era străbătut de huruituri înfundate. Merseră astfel cam o sută de pași, urmând cărarea din ce în ce mai strâmtă și mai accidentată, fără să găsească nimic. Balamber, care își dăduse jos platoșa, se uita în jur tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
violență, lăsându-și capul pe umărul său. El vru să se explice, să se justifice: — Lidania, eu... — Taci!... îi șopti, cu o voce frântă. Nu spune nimic! Strângând-o în brațe, Sebastianus îi simți spatele nervos și puternic, care se înfiora sub atingerea mâinilor sale. îi mângâie cu blândețe creștetul, în vreme ce dorința sa se aprindea iarăși. Ea își înălță capul, își aținti privirea în ochii lui și, cu pleoapele lăsate, îi căută buzele. în clipa aceea, tot ce era în jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl rog pe Împărat Să te ierte de - ai greșit Că eu mult te am necăjit. Ca un vânt nesuferit Duc un dor nestăpânit Căci în lunga așteptare Chipul tău tot nu apare. CINE ȘTIE Știi iarna nopțile cât mă - înfioară Cu vânt urât și ploi ca-n plină vară, Cum ale lor veșminte reci și ude Un infern în sufletu-mi se-ascunde? Mai bine-n mănăstirea cu icoane sfinte Și cu surori în negrele veșminte, Mângâiată de ceata de
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
o singură ființă, O privea în ochi, cast se sărutau Pe mâna lor stângă, un inel purtau, Cu un scris plăpând de „Nu-mă-uita, Sunt pe veci al tău ești pe veci a mea!” GLASUL CODRULUI MĂ CHEAMĂ Codrul cheamă și - înfioară De cu zori și până- n seară Să-i ascult cântările Să-i sărut cărările. Când îl văd măreț în zare, Bucuria mea e mare, Râurile ce curg spre vale Îmi duc dorurile-agale. În pădurea verde, deasă, Gătită ca o
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
de iarba grasă pe care se întinsese, înconjurat de cele șapte gardiene ale sale. Piatra avea doi țoli1 în diametru, doi țoli de piatră inertă. Totuși conținea în masa ei atât de multe din speranțele lui, încât simți că tremură, înfiorat de frică. Treptat, se liniști totuși și se puse să-i aștepte pe băieți. În fiecare sâmbătă, de când începuse școala, cu o lună în urmă, auzise vocile lor ascuțite în acest moment al dimineții. Sunetul venea din spatele perdelei groase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și nenorocită a părinților, a soției, a băiatului și chiar a bunicului însuși s-au produs pentru a permite un transfer straniu de suflu vital în ființele acestea de fier, cărora nu Dumnezeu le-a dat viață. Gândul m-a înfiorat și mi-am alungat bănuiala, aruncând după ea cu pietre colțuroase. Dar n-a fugit prea departe. Revenea mereu, perfidă și sâcâitoare, dându-mi cu tifla, furându-mi somnul și ultimele firimituri de liniște... După un timp, am început să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fi putut să fie aievea și definitivă. Târgovețul purcedea la drum spre casă mulțumit, cu convingerea și chiar cu dovada că va fi fost pentru o clipă boier sadea. Gândurile bătrânului fură din nou tulburate de privirea stranie care-l înfiorase. De data aceasta venea de mult mai aproape și ceea ce-l înspăimântase înainte îl făcea acum, inconștient, să se apropie. Se simți brusc atașat de străin și înțelese din privirea sa că iarmarocul le-a produs amândurora aceeași stare. Poate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din nebăgare de seamă. Senzația căldurii ei fizice de la distanță. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respirația, de pulsația vieții ei. Fetișizarea tuturor obiectelor ei și a tot ce ține de ea: mantila ei din cuier, când intru în antret, mă înfioară; caligrafia ei are o feminitate tulburătoare în fiecare literă, și mai ales în cele care se înalță ori se coboară din linie; numele moșiei unde locuiește are ceva adânc emoționant. Sentimentul că tot ce nu este ea, sau al ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la cimitir. Acolo era liniște și pace. Păsările zburau ciripind de la o cruce la alta, greierii țârâiau În iarbă, melcii se târau pe pietre, lăsând În urma lor dâre luminoase ce aduceau atât de mult cu Calea Lactee, Încât sufletul bătrânei se Înfioră, cuprins de o bucurie fără margini. Gânduri dintre cele mai ciudate Îi zumzăiau În cap, asemenea unui roi de albine. Cuvintele spuse În surdină Îi revărsau În suflet miere, dar și fiere. Bătrâna Își presimțea apropiatul sfârșit și acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ceea ce ne animă e hăul cosmic... De acolo vine și frigul...“. Cum te-ai fi putut apropia de cineva care În loc de suflet posedă un hău? Trupul Mașei fu scuturat din nou de fiori reci ca gheața și pielea i se Înfioră de teamă. Mașa Îl cercetă pe oaspete cu suspiciune. Părea un om obișnuit, oarecum modest, trecut prin multe Încercări. Nici Îmbrăcămintea, nici Înfățișarea sa nu trădau nimic demonic. Extraterestrul stătea cu bărbia sprijinită În pumn și o privea cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ce-o fi În capul lui?“, se Întrebă Mașa, apoi, apropiindu-se de masă, spuse cu voce tare: - Am uitat să aduc pâinea. Zicînd aceasta, Mașa se foi În dreptul oaspetelui. Fusta sa largă și Înflorată atinse genunchiul viziotatorului, care se Înfioră ușor și tresări speriat, ducând după un timp mâna din nou spre păhărel. - Nu-i nimic. Dacă n-ai pâine, mă mulțumesc și cu firimituri, spuse Extraterestrul, arătând o coajă de pâine ce se afla lângă carafă. Mașa Însă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a fi - În ciuda staturii sale destul de robuste - o femeie pudică, astfel că până și gândul la asemenea lucruri o făcea să roșească. În Închipuirea ei, văzu cele trei țevi Înroșindu-se Încetul cu Încetul și luând dimensiuni impresionante. Țevile se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă genunchi, și atingând dimensiunea unor clopote. Mașa stătea dedesubtul acestei entități Înspăimântătoare, culcată pe un trunchi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să se de deruleze de la sine, asemenea unei benzi ce se rotea În Întuneric, proiectând pe ecran imagini din ce În ce mai halucinante, ce se prăbușeau În hău, așezându-se straturi după straturi nu numai În sufletul, ci și În tot trupul Mașei Înfiorat de frig. „Fericiți sunt cei curați la inimă, căci aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu“, Își aminti Mașa de cuvintele Mântuitorului. „Dar cine-i atât de curat la inimă - Își spuse ea - Încât să nu-și pună nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ridică ochii către nevastă-sa. „Ai promis ceva de băut...” Femeia, aruncă un zâmbet de ansamblu tuturor, ochii ei frumoși insistând În privirea lui Tony Pavone, o fracțiune de timp mai mult decât se cuvenea! Acesta la rândul lui, se Înfioră ușor de plăcere și teamă, ajutând’o pe gazdă să fixeze alături o mică masuță cu pahare și câteva sticle cu vin, apoi ea merse În camera de alături. Balaurul avea zarurile, pe care le transfera dintr’o mînă În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mutra concentrată la maximum, acesta Își așeză cât mai confortabil piciorul său de lemn, adresându-se tuturor: „Faceți jocul...!” În prealabil, cu sprâncenele Încruntate, participanții dădură la iveală câte un cuțit vânătoresc, așezându-l alături - la Îndemână. Tony Pavone, se Înfioră de teamă, punând o firească Întrebare. „La ce folosesc...!?” Doctorul, permanent cu zâmbetul lui caracteristic, nejustificat În asemenea momente, Îl informă. „Mai mult ca sigur, nu vor fi Întrebuințate...Totuși, dacă cineva ar avea curajul să „trișeze”, va fi vai
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
concepe să pice de proastă în fața nimănui. El trebuia să facă primul pas. Oare mă vede? Ce îi mai trebuie poveștii noastre să înceapă? Era singură scriind cu degetul arătător un vers numai al lor pe oglinda apei care tremura înfiorată de sentimentele pe care ea și le vărsa ca râul care-și pune apa toată-n altă matcă, val după val. Și-ar fi dorit să fie înțeleasă, plăcută lui, să fie luată în brațe, să fie strânsă tare, tare
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
crescusem odată cu grijile care mă încercau tot mai des. Îmi mijise mustața. Sini își plimba degetele subțiri peste ea, într-o mângâiere tulburătoare, învățându-mi firele noi cum să crească și buzele mele voiau să sărute atingerea blândă care le înfiora. Oare în ce ai să te transformi măi copile? mă întrebă privindu-mă adânc până în suflet. Într-un om, i-am răspuns... Și de ce o spui cu frică? Fiindcă nu am văzut niciodată coaja oului din care am ieșit. Evitând
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dacă ascuns după o glumă, mai simt ceva pentru ea. I-am prins palma care rămase suspendată în aer și îi suflam ușor căldură, ducând-o spre gură. Abia am atins-o cu buzele și am simțit-o cum se înfioară. Te rog, nu! S-a retras cu blândețe, apoi de sub haina de piele îmblănită, scoase o fotografie. Sunt eu, cu sora mea, alături de tata. Nu am găsit o poză unde să fiu numai eu, fiindcă toate sunt la Petruș. Pe
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ca să nu râdă de umflătura mea din pijama. Nu sunt de porțelan, parcă mi-a spus. Strânge-mă în brațe, altfel nu-mi ții de cald și o să continui să tremur! Avea o piele fină ca de catifea care se înfiora ori de câte ori o atingeam. Aș fi vrut s-o mângâi dar mi era frică să nu plece sau, Doamne ferește, să nu i vină să strige. Îi respiram parfumul trupului și îmi imaginam că așa trebuie să fie odihna în rai. Ochii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
În cele din urmă se simțea zăvorit... — CÎnd mergi cu mașina, refuzi să crezi că o să te mai oprești și-ți dorești să vină clipa În care să tot mergi așa mereu. Dar cînd sosește momentul să pui punct, te Înfiori la gîndul că ar fi existat posibilitatea să nu se mai sfîrșească. E o mare diferență Între a merge cu mașina și a te gîndi că mergi. Un zîmbet vag i se strecurase pe buze. Era cu totul altfel decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]