1,492 matches
-
privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de a construi un cosmos"73, care este gândirea pentru ea însăși, atunci când el, poetul, este atent, se ivește pe neașteptate formă seminala, din care inteligență va configura poemul. Poezia nu este, așa cum pare la prima vedere, doar o oglindă întoarsă nu spre sine ci, paradoxal, un speculum mundi, pentru ca, astfel, recuperează viziunea integratoare, ce lipsește viziune utilitare, comune. Autorul scrie tocmai pentru a se elibera de sine (de eul sau superficial), pentru a fi mai apt pentru gândire, într-o
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
indigentă o faptului celui mai stingher, înscris în vidul unei butelii - buretoasa, venerabila navă a Științei, forțează acest cer solidar. Și pânzele ei deprimate aliază aedica stirpe a Ușerilor, înnodatelor, geloaselor rase de jos: în acele semne de gudron (corbi întorși în ghirlande) a caror ivire aici e singura proferare a iadului, acceptată vreodată sub ceruri, cuvantul complet 5. (italice în original) DISCOVERY Ceea ce pune în evidență, în aceste rânduri, Ion Barbu este tocmai dimensiune metafizica a artei, idee pe care
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
să își regăsească dispoziția vatică, drumul către "mulțime" ("înnodatel[e], geloasel[e] rase de jos"). Cuvântul scris ("semne de gudron") ce, în determinările lui obișnuite, aparține lumii sublunare ("iadul"), odată reinvestit cu puteri orfice ("complect"), devine locul unui miracol (corbi întorși în ghirlande), al unui transfer (al unei viziuni) spre un tărâm ideal - și, de aceea, acceptat "sub ceruri[le]" poeziei pure - , în care adevărul ultim se întrupează ("DISCOVERY"). O idee asemănătoare este exprimată, altcumva, de S. Mallarmé, în prefață la
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
este Cetatea Vieții Vii sau Veșnice cum apare în scrierile esene și Calea/Legea Adevărului și Dreptății, primită de către Eno de la Senta, ori dabo gio cum este scris pe mai multe tăblițe. În centrul imaginii este o formă de U întors care reprezintă intrarea în peștera sfîntă cu Piatra Născătoare, ce se află deasupra unei taurine șezînd. În gura peșterii, un copil mic ridică mîinile în sus, ca semn al bucuriei și nașterii sau renaștere. Mama lui, prezentată lîngă taurină, primește
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
tip concurență, ale naturii și ale societății, sînt cele care ne stabilesc din afară portretul. Lupta ascetului sau a omului spiritual constă în a inversa mișcarea ființei lor, mutîndu-i direcția de pe individual pe universal. Potrivit unui adagiu, monahul este fire întoarsă, reorientată spre Unu. Toți aceștia se nevoiesc, se străduiesc să renunțe la voia proprie nucleul dur al individualității autonomizate ori mai degrabă tind să își reinsereze voința proprie în Voința divină. Caută să renunțe la atitudinea posesivității, inclusiv la autoposesie
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ființei umane, sahasr‡ra : punctul lotusului cu o mie de petale, pe unde coloana subtilă a organismului uman iese din agregatul psihofizic. Acest punct constituie, simbolic, istmul de legătură cu rădăcina transcendentă. Un adagiu monahal răsăritean declară : monahul este fire întoarsă. Monahul are ca program să răstoarne răsturnarea ființei căzute, să-și pună ființa în ordine dreaptă, în conformitate cu perspectiva cerească. Coomaraswamy citează un pasaj spectaculos din Faptele lui Petru, unde se vorbește despre răsturnarea petrecută la origini și despre necesitatea unei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
că nu corespunde deloc imaginii ce și-o făcuse despre Eliade și... a aruncat-o, cum s-ar spune, la coș. Viața intelectuală, și nu numai la noi, este făcută și din astfel de durități jignitoare. Pe scurt: o pagină întoarsă. Definitiv. Nimic de adăugat în plus. Rezistență și cultură 6. Situația culturii române actuale Observatorii vieții intelectuale românești, din țară și străinătate, sunt confruntați în ultimul timp cu o serie de realități care se impun tot mai mult atenției. Este
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
lui a fi ca. Transferul în prefăcut / 202. O ontologie a posibilului / 208 • Daniel Turcea. O "fără de nume străvezime". Treptele decreației / 215. Imaginea de sub imagine / 222. O artă a imprezentării / 234 • Poetica lui Ioan Alexandru sau drumul spre ființă. Dus- întors. Adorare și contemplare / 240. Imnele bucuriei, de la asceză la kerygmă / 252. Ce e făcut să crească / 265 • Urma fără formă și apariția deschisă în Poezia lui Petru Creția / 271 • Mircea Ivănescu sau imaginea absenței de imagine / 278 • Aurel Pantea. Poemul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
manifestării 4. Nu surprinde, în acest peisaj mișcat, faptul că muntele reconfigurează pe verticală mările, adâncul acestora fiind răsfrânt ascensional, astfel încât muntele devine însuși orizontul de vizibilitate al invizibilului marin, imagine a inaparentului care se vede, apare doar în figura întoarsă a transparenței, precum pietrele adormite pe prunduri care ajung să strălucească în albastrul de sus al luminii soarelui. Dar transparența oferă totodată transvizibilul care poartă vederea dincolo. Tot ce se vede se spune, desfășoară harta poemului care se face sub
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
învăluie în propria dezvăluire: "spală-mi ochiul/ și întoarce-mă cu fața/ spre invizibilul răsărit din lucruri"5. Imaginea e ca și suspendată în vizibil, din moment ce esența lucrurilor apare ca invizibil. Ce e de văzut - cu ochiul spălat, cu fața întoarsă - dacă ceva răsare în nevăzut? Dar în nevăzut apare totuși ceva, se arată ca și cum n-ar fi, ceva ce este în modul purei posibilități de ființare. O ipostază care se deschide sub nivelul privirii, acolo unde "dintr-o dată/ s-ar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dar totodată cu lipsa de chip a acestora în lumea uitată, absentă din icoană. Lumea naturală e dusă atât de sus încât ea se evaporă într-o absolută vacuitate imaginală, "începe să fie irigată, transfigurată, răpită". În icoană lumea e întoarsă, epuizată și evacuată, pătrunsă de noua față; e "momenul Kenosei supreme, al dobândirii chipului de creatură slujitoare", "moment când fața începe calea întoarsă a întineririi", "redobândește castitatea privirii", "momentul când începe calea întoarsă dinspre moarte la viață", "momentul când cedează
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se evaporă într-o absolută vacuitate imaginală, "începe să fie irigată, transfigurată, răpită". În icoană lumea e întoarsă, epuizată și evacuată, pătrunsă de noua față; e "momenul Kenosei supreme, al dobândirii chipului de creatură slujitoare", "moment când fața începe calea întoarsă a întineririi", "redobândește castitatea privirii", "momentul când începe calea întoarsă dinspre moarte la viață", "momentul când cedează eonul întunericului acestei lumi, când încep să lumineze sufletele, când Logosul devine Luminator", "momentul când ceea ce încetează dinspre lume, istovit începe să fie
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca înspre posibilul inaparent al unei imagini ascunse, cu fața ștearsă de prea marea depărtare: "urmele stinse/ Departe, căile strălucitoare, vestea lor/ Luminând abia în față"51. Ceea ce trebuie văzut - cere vederea - se așază pe fața depărtării, cheamă pe drumul întors al dezvăluirii. Vederea se răsucește pe calea prevestitoare a strălucirii, suferă convertirea, vede nevăzând. Merge înapoi, se retrage pe urmele celui retras, niciodată atins. "Drumul e totul, pururi neajuns": "Drumul îndărăt", " Calea Focului spre cenușile mume./ Drumul înapoi"52. Nevăzutul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ieșirea (exitus), precum un exod din bineînțelesul vizibilului, înălțarea spre început 56. "Spre Răsărit e drumul", spre ceea ce orientează și originează, "ieșirea din firea locului", "Metanoia se cheamă. Întors și ieșit" pe "puntea de aur", "Întoarcerea, întoarcerea spre Copilărie", "Cosmosul întors/ La matca lui originară/ De aripă fierbinte pentru eternul zbor"57. A ieși de pe drumul bătut, a te abate pe calea neumblată, nevăzută înseamnă a te întoarce spre viață "pe drumul spre moarte", dar a te întoarce în viață, după ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cuvânt, nu-i sunt, nu-i nici măcar/ Putere, un strigăt, ori porunci, măcar pedeapsă/ Înviere, Speranță, Nu-s/ Decât un fel de mări grozave fără ape/ Mânate îndelung de mari lumini/ Spre depărtarea care vine/ Îndepărtându-se mereu/ Și-apoi întoarsă blândă mă înflorește". Este natura substanța sau esența ființei, în sensul în care, fiind o putere de dispunere inițiatoare, o pune în ființare, aducând-o la prezență, la un a fi de față al unei existențe determinate? Dar nimic nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fără să mergi - un timp care nu mai e timp". Lucrurile nu se răsfrâng în vedere din exteriorul care le pune în distanță, ci se răsfrâng ca atare, se dau în reversul lor invizibil, își arată ascunderea, așteaptă cu fața întoarsă. Se răs-față, adică sunt prezente în absența care le manifestă ca nimic, dar nimicul acesta nu poate fi ocolit. Apar prin ceea ce nu sunt, își neagă prezența vizibilă pentru a-și proiecta absența pe un fond de posibilitate. Imaginea se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dintre viziunea plată - sărăcită - a desemnificării și experiența unei inițieri în misterul banalității 5. Ca atare frumosul izvorăște de altundeva, nu din ceea ce se spune, ci mai cu seamă din discreția învăluitoare a nespusului, insinuat între cuvinte, mereu cu fața întoarsă sau, în cel mai bun caz, cu desemnarea piezișă, oblică, a omisiunii. Aici imaginea se face nevăzută, a nimănui pentru nimeni, a nimicului care își arborează absența. Dar tot aici absența se vede, imaginea impregnează conturul lipsei, arată efigia carenței
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în neantul în care originea nu mai e cu putință este de fapt retragerea în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nevedere și nu se iese la lumină decât trecând prin Non-Imaginea nimicului, în retragerea ascensională. Aici - acolo - totul se pierde din vedere, scapă în trecere; inaparentul se vădește în urmă, în aură și-n brumă de aur. Imaginea acestei fețe întoarse e nimbul unei absențe, umbra prezenței nevăzute. Dacă ceea ce este trece în nevedere, aceasta pentru că nu se poate atinge decât în chipul sustras, în adâncul care îl ascunde în lumină. Cuvântul care deschide vederea (Ion Mureșan) Arătarea semnică nu este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să-mi scape,/ imaginea ta în tremurătoarele ape/ căzu" (Neființei, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 131). 10 "Și tot privind/ această lume fenomenală,/ începe orbirea./ Acum nu-mi rămâne decât/ un exercițiu în abis,/ o cale întoarsă,/ un drum răsucit, răsucit./ În mine însumi să încerc/ a mă strecura,/ a mă insinua în gol,/ un vierme răsucit, răsucit" (Aproape Novembre, vol. Vineri, 1971, în op. cit., p. 308). 11 "Luminișul agonic" (Laude), "lumina tărâmului Necunoscut" (Ascultând cântecele), vol
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ei. Mai târziu, la vremea hotărârilor majore de viitor ale tinereții, Labirintul îi apăruse ca parcurs obligat al trecerii la faptă, ca proteză tehnică a deciziilor eroice amenințate de revocare: odată intrat în el, vizitatorul nu mai putea face cale întoarsă, nemaiavând încotro să apuce decât în direcția destinului ales. Apoi, în anii maturității depline, fusese intrigat predilect de efectul soporific al construcției asupra bestiei; meditase îndelung la somnul fatidic indus ei de sinuozitățile monotone ale zidăriei, ce trebuie că îi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
nu era decât unul; și lumea poveștilor își are patimile ei. În orice caz, iată partea aflată în posesia lui - așa cum, maleabilă, ea s-a insinuat în memoria imaginativă a flăcăului în felul unui metal prețios devalorizat și de aceea întors, printr-o gură nouă de galerie apărută salutar în cale-i, la întunericul de obârșie al minei lui întru odihnă. După ieșirea din Casa di reclusione di Rebibbia, Rică era nerăbdător să-i revadă pe-ai săi; avea de gând
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
numai pentru a-și vedea teama împărtășită de alții și a o descoperi astfel în atrocea-i suportabilitate. Cei ce lipseau la apel erau considerați încă în curs de înțelepțire pe aiurea cu această supremă lecție adusă în tabără de cei întorși și transformată în împărtășanie cantabilă. Lălăiau des jelanii de soartă vitregă și nenoroc, cărora le confereau puterea de retenție a unui zid nevăzut imposibil de traversat, înverșunat să le frângă elanurile de emancipare și să le irosească în volute fără
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pe scara evoluției decât victimele în ce privește tehnicile de supraviețuire și, prin urmare, mai calificați pentru un loc în lumea viitorului... Cum zicea von Kleist în Duelul? "A-i învrednici cu cuvinte de indignare i-ar onora; să ne privească spatele întors și să dispere, anihilați de reproșurile de care-i scutim." − Mda... Singura consolare e că nu facem parte dintr-o lume pradă instinctelor primare în asemenea hal. Argumentul sfârși prin a convinge și bobul de mazăre recalcitrant, care se lăsă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]