2,225 matches
-
ne trăda simțului intern pur și simplu înțelesul logic al coprinsului, ci el are încă de-a ne sensibiliza intuițiunea aceea pe care neapărat o naște-n noi coprinsul. Transferând prin ton asupra auditorului sufletul dinlăuntru al celor grăite și întrupînd oarecum tonul, el e accentul simbolic. Abia acest accent aparține artei, și dezvoltarea precum și întrebuințarea sa e una din prodatele cele mai esențiale pentru artistul reprezintător. Dominarea liberă asupra lui produce efectele cele mai mari, pentru că aicea artistul se arată
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-o sensibiliză și auzitorului această coeziune internă și această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea internă a spiritului cu materia sa, sunetul articulat, el ni dă corpul cel arhitectonice-frumos. Tonul cultivat artistice altoiește sufletul cuvenit în coprinsul întrupat prin sunet; prin el se arată unitatea ideală dintre fond și formă în espresiunea tonului. Adică abia prin mijlocul lui transpare și domină sufletul asupra corpului celui frumos a sunetului. Undulațiunea ritmică ridică în fine intuițiunea (Anschau) poetică adusă la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai înrudită cu natura. Această rumpere părută din imperiul spiritual al cuvântului în imperiul sensibil al gestului e pentru noi totodată și un progres. Și de ce? Pentru că e prima treaptă a realizărei artei dramatice, arte care lucrează-ntr-acolo ca să întrupeze caracterul poetic; tot așa precum natura, fiind prima formă a manifestării lui Dumnezeu, e și ea-nspre partea asta un progres tocmai pentru că e prima realisare și întrupare a spiritului absolut, un progres de la ideea logică mișcătoare abia în elementul cugetărei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fiindcă orce formare de limbă a început de la încercarea de-a reda și în sunet impresiunea obiectului, așa că în fond orce sunet după origine e de privit ca un product al sufletului în care omul s-a încercat de-a-și întrupa impresiunea avută înăuntrul lui: intuițiunea obiectului. În procesul dezvoltărei, și anume cu cât mai mult i s-a deschis cercul suprasensibilului (Ubersinnlich), această coeziune simbolică s-a slăbit din ce în ce mai mult, vorba din contra a devenit un semn care, prin corpul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
scările tăriei tonului includ cultura tonuliii în laturea ei elementară; căci aceste momonte luate la un loc fac abia vocea capabilă în toate privințele de-a reflecta în voce conținutul spiritual al cuvântului în toate umbrele sale și de-a întrupa prin ton cele mai gingașe și mai secrete trăsuri ale sufletului. La asta naturalminte nu poate veni capacitatea decât din intuițiunea poetică și din elasticitatea sufletului, care e transpus în dispozițiunea corespunzătoare atins până și prin vibrațiunile cele mai ușuri
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
PROZĂ Accentul logic îi dă auditorului înțelegerea vorbirei. El își are temeiul său pe aceleași legi pe cari se bazează și structura construcțiunei după raporturile ei logice, pe care accentul nu face decât a le oglindi prin ton. Accentul simbolic întrupează în noi prin ton intuițiunea pe care vorbele, aceste semne a noțiunilor, o trezește în noi. Însă amândouă elementele acestea nu reproduc vorbirea în sufletul nostru ca un întreg artistic. Accentul logic nu îndestulează decât cugetarea noastră abstractă. Accentul simbolic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
EminescuOpXIV 330} De cercul acesta se țin multe din cântecele Divanului din Vestost, lirismul pompos întrețesut în dramele spaniole și apoi cea mai mare parte din poeziile lui Ruckert, a cărui distinctivă treaptă de arta constă tocmai într-aceea că întrupează intuițiunile fantaziei prin mijlocul virtuozității în formare și a nemărginitei dominări ce o esersă în lumea formelor; și pentru a împodobi aceste forme el nu se sfiește de-a întrebuința universul întreg cu o libertate atât de temerară și cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
asupra nivelului unei arătări întîmplătoare, luate din viața comună. Așadar ținta absolută a unei concepțiuni ideale este ca actorul să vadă în caracter, presupunând că acela merită numele acesta, pe reprezentantul unei idei generale, a unui principiu care s-a întrupat numai în această formă individuală. Cu deosebire la naturele așa-numite ideale aceasta se și cunoaște îndată, și actorului i se impune o asemenea concepțiune ca singura care poate fi a poetului. În Vergina d'Orleans, în Iphigenia, în Iulia
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cunoaște îndată, și actorului i se impune o asemenea concepțiune ca singura care poate fi a poetului. În Vergina d'Orleans, în Iphigenia, în Iulia, în Desdemona și Imogen va recunoaște îndată fiecine niște caractere generice în cari s-au întrupat în esistențe individuale idei etice și simțăminte din cele mai nobile. Fiecare actriță va putea fără greutate să se ridice la acea intuițiune și să vadă în tipurile citate nu oameni spețiali, ci reprezentanți a unor ideale direcțiuni a simțământului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a demite și în realitatea sensibilă pe acel caracter intuit înăuntru ca om de sine stătător. Energia cu care se-ncorporează icoana din fantazie ne arată cantitatea de putere creatoare. Daca ideea și aparința reală coincid pe deplin, dacă se întrupează tot ce, prin concepțiune, a trecut în intuițiunea actorului, atuncea problema actorului într-atîta e deplin rezolvată. O greșală nu poate esista atuncea decât din partea concepțiunii. Această lipsă însă se poate anula prin transformarea ideei în fantazia sa. Daca i se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vieții reale, aceea arta are de-a realiza neîntrerupt. Tot șirul tipurilor artei trebuie să nu ne prezinte altceva decât efigii a celei mai adânci vieți a spiritului. Și de-aceea pretențiunea ce-o facem cătră artistul dramatic ca el, întrupînd caracterele, să le formuleze astfel încît aparența lor sensibilă să fie adecuată cu ființa lor spirituală, așa încît în fizionomie să se impuie pentru fantazia noastră o legătură cu personalitatea însași. Într-acestea artistul dramatic, ca și orce creator de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
într-adevăr ceva. Această aspră dezbinare din spirit trebuie să se graveze și în trăsuri. Cu deosebire trebuie ca actorul să se ferească în mascarea sa ca să ne arate în caractere în cari domnesc pasiuni demonice niște forme ce ne întrupează închipuirea unor naturi ordinare, ci din contra chiar în caractere ce ne contrariază el trebuie să graveze trăsuri mari și puternice, din cari să strălucească o natură turbure și răscolită de pasiuni, însă întotdeuna o natură mare în dispozițiunea ei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea în diferitele formațiuni de caractere. Ce-i dă însă unei determinabile structuri de față elasticitatea reală decât numai puterea fantaziei, care se implică pe sine însăși așa de tare în viața unui caracter încît poate în urmă să și întrupeze în realitate ființa acestui caracter. Această intensitate de intuițiune față cu o imagine caracteristică separată de actor prin care caracterul se întipărește în fizionomie și care transformă oarecum espresiunea feței, această intuițiune e zestrea specifică a marilor artiști dramatici. Prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
un 431 v mod și mai energic decât prin fizionomie și ținută. În tonul fundamental, care ni se prezintă ca un accent produs oarecum prin întreaga mișcare spirituală a individului, prin acest ton se continuă în elementul graiului figura tăcută întrupată în icoana caracterului. De-aceea tonul fundamental acompaniază pe individ în decursul întregei aceste mișcări a sufletului său. Cum pătrunde prin afectele cele mai vehemente espresiunea consistentă a feței, tot astfel trebuie să străsune și tonul fundamental prin toate fazele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el mărimea ei etică. Am vorbit mai sus, în capitolul despre tăria și slăbiciunea tonului, despre acele voci puternice pe care nu le poate înlocui nici o arte și cari trebuie să formeze tonul fundamental al figurelor acelora în cari e întrupat principiul eroic. Theseu și Makbeth, deși aparținând unor trepte istorice cu totul deosebite, își vor sămăna cu toate astea în privința tonului fundamental. O înrudire analogă e între Desdemona și Imogen pe de-o parte, între Clara din Egmont și Margareta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
O recepțiune fără ca partea caracterizatoare a faptelor să fie individualitatea națională nici nu se poate cugeta măcar. Fiecare situațiune a caracterului trebuie să se prezinte așadar ca rezultatul unei mișcări precese, și în înțelesul acesta ea trebuie să fie și întrupată prin ton și ținută. Aceasta mijlocire e acuma de-o speție duplă. Întîi: mijlocirea diferitelor dispozițiuni sufletești în scene; a doua: mijlocirea care împreună viața caracterului din scenele diferite despărțite una de alta, și anume astfel ca fiece intrare succedentă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
întocmai cum fusese la început” (3, p. 126). c) Un alt motiv comun celor două legende este „înfruntarea dintre Dumnezeu și Diavol” (44, p. 38) - în fond, înfruntarea dintre cele două principii, al Cosmosului și al Haosului, pe care le întrupează. Motivul este universal răspândit în miturile cosmogo- nice dualiste (inclusiv în cele ale ucrainenilor și ale românilor) (102), și nu trebuie să ne surprindă prezența lui în legende referitoare la întemeierea unei biserici, respectiv a unei arce (ambele fiind ipostaze
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
scotea ochii părintelui, părintele copilului, în care căsătoria era o batjocură, în care suflet și trup erau venale, și atunci va vedea că niște cauze cari au durat o mie de ani nu e cu putință să nu se fi întrupat, să nu se fi materializat în rasa de oameni ce trăia acolo. Legea cauzalității e absolută; ceea ce s-a petrecut ca cauză o mie de ani în Bizanț și până azi a trebuit să treacă în organizarea fizică și morală
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în țara noastră, când e vorba de legea părinților noștri, care ne leagă de Orient, și de aspirațiunile noastre, care ne leagă de Occident și pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmașii, oricari ar fi ei, ne vor găsi uniți și tot atât de tari în hotărârile noastre ca și în trecut. [20 mai 1883] ["DIN CAUZA UNEI SELECȚIUNI... "] Din cauza unei selecțiuni mărginite la un număr mic de indivizi, împreunată cu sleirea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
spus că nu cred că succesorul meu trebuie stabilit printr-o întrecere. Să spunem că aveți șanse egale acum. Fața tânărului se înnegură. ― Dar mai am atâtea de aflat! Cum faci ca Augustin, cel care se jertfește aici, să se întrupeze exact pe o Planetă Agricolă și apoi să se jertfească din nou, acolo? Ce se mai află lângă racla cu pletele Sfântului Augustin? Nu se poate ca ăsta să fie singurul secret! Abatele zâmbi cu o tristețe fără margini. Știa
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
flori albe, prin care se plimba fără țintă. Abatele zâmbi când văzu felul în care Stin se închipuia pe sine însuși în visul acela. Era cu mult mai bătrân și avea o barbă mare, până la brâu. ― În ce-o să-L întrupăm, Sfinția Ta? ― Hmm, ezită Abatele. Poți să proiectezi imaginea unui copil? O fetiță de vreo trei ani, îmbrăcată într-o rochie albastră. Și blondă! Să fie blondă. Operatorul începu să mânuiască asiduu comenzile sondei și lângă Stin apăru ca din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
urăsc... Asta a înțeles-o Sfântul Augustin cel Nou. Sunt atât de puțini cei care aleg mântuirea, încît cu timpul am ajuns să-i ignor până și eu. Poate de aceea îi iubesc atât de mult pe călugării augustinieni. Ei întrupează de mai multe ori același suflet, oferindu-i șansă după șansă pentru a se mântui... ― Și eu, Doamne? ― Tu? Ai acum de ales. Poți să fii în continuare șeful comunității tale, să o faci cu pricepere, să îmbătrînești respectat de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lucru nu este valabil și pentru cel de-al doilea. Naratorul la persoana întîi se distinge de naratorul auctorial la persoana a treia prin prezența sa fizică și existențială în lumea ficțională. Cu alte cuvinte, naratorul la persoana întîi este "întrupat" în lumea personajelor. Naratorul la persoana a treia auctorial ar putea spune, de asemenea, "eu" în relație cu el însuși, însă nu e întrupat nici în interiorul, nici în afara lumii ficționale. Trăsăturile personale pot, desigur, să devină vizibile și într-un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezența sa fizică și existențială în lumea ficțională. Cu alte cuvinte, naratorul la persoana întîi este "întrupat" în lumea personajelor. Naratorul la persoana a treia auctorial ar putea spune, de asemenea, "eu" în relație cu el însuși, însă nu e întrupat nici în interiorul, nici în afara lumii ficționale. Trăsăturile personale pot, desigur, să devină vizibile și într-un narator auctorial, de aceea criteriul credibilității este aplicabil și acestuia însă respectivele trăsături de personalitate nu sînt legate de existența fizică și de corporalitatea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este în mod foarte concret un eu întrupat, adică are o corporalitate care e parte a existenței sale ca subiect care trăiește. Naratorul la persoana întîi din romanul lui Thomas Mann Mărturisirile escrocului Felix Krull este fără îndoială un narator întrupat de acest gen. Starea fizică a acestui eu narator este subliniată chiar de la începutul romanului, atunci cînd naratorul se plînge că groaznica sa oboseală îl împiedică să-și scrie autobiografia: Pe cînd iau condeiul, ca, în deplină tihnă și singurătate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]