KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

privilegiul inestimabil al vieții. Strickland îl privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui deja desfigurată de boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
care-i fusese smulsă cu atâta și atâta trudă. Aveai senzația că aici va fi un sălaș al durerii. În timp ce se apropia de casă îl izbi tăcerea nepământeană și la început crezu că e părăsită. Apoi o văzu pe Ata. Ședea pe vine în șopronul care-i slujea de bucătărie, având grijă de o supă care fierbea într-o oală. Lângă ea un băiețel se juca fără zgomot în noroi. Ata nu-i zâmbi doctorului. — Am venit să-l văd pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Taravao. Iar Michelangelo era sănătos la minte și la trup. Operele acelea mărețe ale lui au calmul sublimului. Aici însă, în pofida frumuseții, exista ceva tulburător. Nu știu exact ce. Îmi dădea aceeași senzație de neliniște și aceeași impresie ca atunci când șezi lângă o cameră pe care o știi goală, dar în care - fără să-ți dai seama de ce - ai conștiința înspăimântătoare că e totuși cineva. Te ocărăști singur că e vorba doar de nervii tăi - și cu toate acestea, peste puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
știut? — De unde să știu? E adevărat că n-am auzit niciodată de această lucrare. Dar am crezut că poate a căzut în mâinile unui proprietar particular. Nici acum nu există o listă certă a picturilor lui Strickland. — Când a orbit, ședea ceasuri întregi în cele două încăperi pe care le pictase privindu-și cu ochi nevăzători operele și văzând poate mai mult decât văzuse vreodată în toată viața lui. Ata mi-a spus că nu se văita niciodată de soarta lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

solidă, curbată În fiecare punct al său, confirmă Guido Bonatti, astrologul curții. Frederic medită asupra acestor cuvinte. Apoi Își deschise degetele dintr-o dată, lăsând fructul să cadă. - Atunci, ce o ține? continuă el, adresându-se celuilalt tovarăș de reflecții, care ședea la o oarecare distanță, un bărbat palid, cu fața plină de pistrui și cu părul roșcat. - Mâna lui Dumnezeu, răspunse Întâiul printre Învățații creștinătății, fala curții sale, Michael scoțianul, cel subțire precum una din trestiile de râu care susțineau bolta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
abia suficient pentru un bărbat de statură mijlocie. În apropiere, un cufăr pentru haine, unde strălucea lumina unei lumânări. Flacăra era pe sfârșite. În centrul odăii trona un scaun cu spătar Înalt, Îndărătul unei măsuțe de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui, urmat Îndeaproape de bargello. În dușumeaua de scânduri de la primul etaj se deschidea un chepeng larg, probabil gura de Încărcare de la vechea fânărie. Hangiul Îl ridică și Îl Îndemnă să se apropie de deschidere. Dedesubt, un grup de bărbați ședea În jurul unei mese din lemn de stejar, bând din niște ulcele de lut. Erau adânciți Într-o convorbire pașnică, departe de obișnuita efervescență a tonurilor de cârciumă. Păreau să Își omoare timpul așteptând ceva. - Aceia sunt toți oaspeții dumitale? Întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să Își omoare timpul așteptând ceva. - Aceia sunt toți oaspeții dumitale? Întrebă În șoaptă poetul. Celălalt, după o ocheadă rapidă, făcu semn că da. Dante parcurse cu privirea Întregul grup, oprindu-se asupra fiecăruia dintre ei. Arătă spre cel care ședea În capul mesei, cu capul Înfundat Între umeri și cu o expresie contrariată pe chipul cu trăsături nobile. Parcă Îl mai văzuse pe undeva. Era cel mai tânăr, douăzeci de ani sau ceva mai puțin. - Franceschino Colonna, roman, murmură hangiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
E student și se duce la Roma. Pe dată, Dante Își aminti de tânărul pe care Îl observase În biserica miracolului. - Iar acela e Fabio dal Pozzo, adăugă hangiul urmărindu-i mâna, care se Îndreptase către un om vânjos ce ședea lângă primul, cu o cupă de vin În mână. Negustor de postavuri. Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-i mâna, care se Îndreptase către un om vânjos ce ședea lângă primul, cu o cupă de vin În mână. Negustor de postavuri. Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
caldarâmul: mai apoi, văzând că vechiul pavaj roman rezista, se năpustiseră peste rămășițele vechilor ziduri ale Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul, Încurajat de vederea veșmintelor sale. - Oameni de-ai familiilor Cerchi și Donati. S-au Întâlnit În târg și pe dată au scăpărat insultele. N-aveam nevoie de mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
laterală. Înăuntru, după cum Își amintea, era căruțul cu două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un nou junghi Îl străpunse În ceafă. Ghearele vechiului său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai urmaseră se prăvăliseră acum peste el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
permanent de la o masă la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mai mult decât din cuvinte, care nu ajungeau până la urechile poetului, Îi sugera acestuia că erau străini. Poate tocmai străinii despre care vorbise Menico. Dintr-o dată, auzi ridicându-se un zgomot de voci Însuflețite, intercalat cu insulte. O pereche care ședea undeva În apropiere și care până În urmă cu o clipă se Îndeletnicise cu strânsul În brațe și cu o conversație afectuoasă sărise În picioare, certându-se cu furie. În timp ce tonul urca strident, cei doi Începuseră să se tragă de păr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Într-adevăr blestemele, iar Îngerul răzbunării care distrusese Sodoma ar fi urmat să sosească dintr-o clipă În alta, vestit de tăcerea ce se lăsa. - Așadar, Încă nu se știe nimic... termina de zis unul din cei patru. Omul care ședea În fața lui Îi reteză fraza cu un gest de supărare. - Mi se pare cu neputință ca o corabie Întreagă să dispară ca o nălucă. Și asta după ce a fost zărită până lângă coastă. - Dar, cel puțin, restul e În mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
messer Alighieri? - Există un Styx mai aproape decât ai putea crede, afirmă poetul, Îndepărtându-se, sub privirea perplexă a celuilalt. La sediul breslei constructorilor Dante Îi Întinse lui Manoello, priorul breslei, foaia pe care Rigo schițase planul construcției incendiate. Omul ședea Îndărătul impunătorului său pupitru de scris, Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile corporației. Lăsă să se scurgă câteva clipe, cu un aer peste măsură de uimit. Părea bănuitor. Apoi Își Îndreptă ochii spre ceilalți doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care până atunci și-o ținuse ațintită În pământ, potrivindu-se din instinct după purtările celor pe care Îi zărea În jur, și ajunse astfel până la ultima chilie, din care auzea cum răzbate un glas cunoscut. Două bănci, pe care ședeau o jumătate de duzină de oameni, cei mai mulți novici cu tonsură, erau așezate În fața unei catedre simple, situată pe o estradă cu trei niveluri. De pe scaunul său, Arrigo declama dintr-un codice gros cu miniaturi, rezemat de un pupitru. Filosoful pronunța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
alta ca pentru a alcătui un lung coridor. În pragul ultimei uși se opri, dându-se la o parte. Dante păși spre mijlocul Încăperii, unde Îl aștepta un bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unul lângă altul. Judecând după veșminte, erau străini, dar ceva la ei Îi părea familiar. Se apropie curios. Între timp, căuta din răsputeri În memorie un răspuns la acea senzație de familiaritate. Brusc, Își aminti. Erau doi dintre oamenii care ședeau deoparte În taverna lui Ceccherino, aparent străini de atmosfera de perversiune care se respira acolo, și care Îl ajutaseră În momentul fugii. Își iuți pasul, ajungând În spatele lor În clipa În care aceștia se aflau aproape de vechiul puț roman. - Sănătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
momente, se găsea aproape de spada fatală, iar odată cu moartea sa, ultima posibilitate de a rezolva enigma avea să se piardă pentru totdeauna. Ieși În dreptul scărilor, sperând că va zări umbra măcinată de boală a istoricului. Jos, așezat la masa comună, ședea cineva. Dante coborî și se apropie de el, tăcut, pe la spate. Dar se pare că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără a-și ridica pleoapele, tresări supărat. - Nu te mai tot Învârti În jurul meu și șezi odată la masă. Ai dat de capătul Încâlcelii aceleia de indicii, despre care vorbeai? - Nu, Încă nu. - Cât despre intențiile marelui Frederic, i-ai reconstituit planul? Ce avea el În minte Înainte ca Moartea să sosească? Dante Își plecă ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața lui. - Sănătate, messer Alighieri, auzi spunând din umbră. Știam că Încăpățânarea dumitale te va aduce aici, mai devreme sau mai târziu. În stelele acestei nopți era indicată ora exactă a smintelii dumitale. Omul ședea pe unul dintre sarcofagele romane alipite de peretele Baptisteriului. Capul, Înfundat În gluga hainei de călătorie Își ascundea trăsăturile, Însă Dante Îl recunoscu de Îndată. Făcu câțiva pași spre el. - Sănătate dumitale, messer Marcello. Și eu știam că te voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... își tremură vocea oltenește, hălău-uuu!, și la sfârșit, surâde mai calm. Vezi?, Că nu sunt pe-un loc cu tine!!! Astea îmi sunt originile, eu sper că tu faci deosebirea între început și origine. ÎÎÎ, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]