KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

trupul de grâu, cealaltă de miere, doua zâne galbene ca Luna plină, cu obrajii arzând ca Luna nouă. Iubitul fetei de miere apăru în fugă și, luându-și frumoasa în brațe, s-a depărtat în grabă. Am fugit mi-a șoptit fata grâului m-a sufocat infinitul! Două ființe strâns lipite mergeau acum încet pe malul Dunării către câmpiile de la marginea orașului. Adăpostiți de noapte, acoperiți de liniște, mânați de bucuria atingerii. Nemoartă, nevie, se lipea strâns de umărul meu. Frumoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
țiganii și l-au vândut la fier vechi. Ascultă zise pilotul privindu-l pe paznic drept în ochi nu ți se pare că, după felul cum ne-am adresat unul altuia, parcă am vorbi din basmele românești? Ba da, parcă șopti paznicul ca-n transă țintuit de privirea aceea. Dar... și aici se miră de unde-i vin ideile, tot ce vorbim, stilul vreau să zic, e la fel ca pe vremea strămoșilor. Aceeași haină cu altă croială. Pe la voi e altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-i numere și, cuprinsă de oboseală, se culcă fără să mănânce. Ceasul-brățară arăta ora 11, dar știa că e noapte, după miros. A doua zi dimineață auzi iar o bătaie în ușă. Babo, pensia! Bine dar am luat-o ieri, șopti ea fără să fie auzită întinzând buletinul. Luă banii și puse repede mâna pe grasa invizibilă. Ascultă, am mai luat odată. Da! răspunse Invizibila, luna a trecut. Ce repede trece timpul, spuse Mioara așezând banii peste ceilalți din care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
iubea, cu forma veche a caselor alături de arhitectura modernă a blocurilor, cu foșnetul ploii, cu torsul fluviului, cu rochia ei de mireasă strălucind sub lumina lăptoasă a neoanelor. Un pumnal i se înfipse în plexul solar în clipa în care șopti Mitică, singurul lucru real, aceste trei silabe care întruchipau esența existenței ei în raport cu tot ce lăsase în urmă: jurnalul, Autorul confident, Mama, efecte ale unui vis delirant. Imaginile lor se diluau pe fundalul unui perete alb în care apăreau tridimensional

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
bău ultima gură de ceai, așeză paharul cu picior pe măsuță și deschise clapeta pianului. Câteva acorduri, degete trosnite în aer și Simfonia a V-a în Si Bemol Major de Franz Schubert, prinse viață. Știu despre doamna ceva vag! șopti Mioara. Dar nu-i amintirea mea. Bunicul meu m-a dus în vizită. Parcă avea o fetiță. Iat-o! Fetița era o babă de 68 de ani, grasă ca Milan-Mama, mâncând o înghețată. M-am încurcat! spuse fantoma. Am sărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
să-și vadă fiica și soția. Miroase a vechi, Lia! îngână Mama. Iar a venit! Unde-i? Pe fotoliu, în living! Mamă! Întreabă-l ce să-i cânt? După un minut, Lia apărea îmbujorată și, trecând prin viitor, Lia-Babă îi șoptea Mamei la ureche: Concertul în Re Minor pentru două viori și orchestră de Bach. Scufundat în timp, Milan tatăl ascultă compoziția mai rezistentă decât lumea. Stolul de îngeri care umplu spațiul casei era văzut de Mioara și de Lia-Babă. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Concertul în Re Minor pentru două viori și orchestră de Bach. Scufundat în timp, Milan tatăl ascultă compoziția mai rezistentă decât lumea. Stolul de îngeri care umplu spațiul casei era văzut de Mioara și de Lia-Babă. Pe atunci erau îngeri, șopti Lia-Babă, acum nu-i mai văd, au dispărut odată cu vremea. Dar ce cauți aici, Lie-Babă? O scenă de film are propriile ei acțiuni, cu personaje și dialogurile lor. S-au amestecat secvențele filmului. Finalul e prezent mereu, Mioara, numai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
plecați pentru totdeauna din orașul în care legați de trecut trăiam în viitor. Bănuiam că Dincolo ne așteaptă un alt Mihai și un alt Gustav. N-aveți nimic în cap, decât vid! urla Sfântu' de Fizică. Dar vidul e plin! șoptea Gustav. E plin cu galaxii, celulele lui Dumnezeu. În jurul Soarelui se rotesc atomi și molecule la dimensiuni cosmice. În capul meu erau trenuri și lanuri de porumb. Avea dreptate Sfântu', știam tot ce era în afara cărților de școală, atât cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mâzgălitură. * * * F ie din cauza Lunii care stătea lipită de geamuri, fie din cauza hârjâitului de joagăr al riglei cu care Niftode își scărpina spatele știulete, Căpcăunu, cu capul în mâini, îl rugă pe Fați: Du-te și cumpără un antinevralgic. Continuați șopti apoi stins, ghemuit într-un ungher în care Luna nu-l putea vedea, cu degetele în urechi pentru a nu mai auzi joagărul, o mogâldeață pe care puteai să o strivești cu o paletă de muște sau să o folosești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
goală cu nuferi în păr se ghemui la picioarele lui nea Costică, udând podeaua cu apă verde. Se undui spre pieptul bărbatului și-i atârnă de piept un nufăr lung în loc de cravată. Se depărtă încet fără să atingă podeaua și șopti (fără să miște buzele i se păru): Vii când vrei! După trei zile, nea Costică își reveni din împietrire și muțenie. Luă o sticlă de rachiu făcut de el, o ținea pentru Căpcăunu la aniversarea sfârșitului de an școlar. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și le duceau cam la vreo 100 de metri deasupra capului unde, într-un tribunal clădit din nori, Magistrați în robe roșii cu măști de lup pe cap treceau ciornele de la unul la celălalt. Aceasta vedeam numai eu și-ți șopteam la ureche, scrie pe ceva, ca să nu uităm mai târziu, tu însă îți vedeai de calculele tale: Dacă ridicăm la pătrat volumul distanței? Dacă îl inundăm cu părinți, nu cumva nașterea mea e prescrisă? Dacă înmulțim trecerea cu pașii adunați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
tata când se termină porumbul. Niciodată mi-a răspuns el. E un soi care crește în toate anotimpurile numai în Bărăgan. Da, numai în Bărăgan. Așadar el va muri odată cu mine? Cine a spus ceva de moarte? Așa-i, tată, șopteam mai târziu de la etajul 100 al blocului în care locuiam, porumbul este cât vezi cu ochii, eu nu mai sunt cel care trecea cu inima cât un purice pe holurile porumbului, pe holurile ferate ale gării din Brăila, pe holurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de ziua de luni. Și vedeam fața nepregătită la nicio lecție a lui Gustav și eu trebuia să îi suflu discret, așa de discret încât noaptea visam cum eram lovit de știuleți în față, pe spate sau pe piept și șoptindu-mi cu reproș: Ai suflat mai tare decât vântul care rostogolește norii, profesorul deja te-a scris în condică, ești un nimeni, vei pătimi pentru aceasta! Și am văzut cum îi suflam lui Gustav replici dintr-o piesă de teatru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
păsările, de ce foșnesc lanurile, de ce zarea e un hău imens, de ce sunt elev de liceu, pentru că eu am vrut să fiu acolo și atunci să-l cunosc pe nemernicul de Gustav, nu era nicăieri, ba da, iată-l lângă profesori șoptindu-le ceva și arătând spre lumina proiectoarelor care semănau cu cele de pe linia ferată, roșii și albastre, luminând traversele pe care doi elevi cu ghiozdane în mână mergeau gesticulând, vorbind, râzând, oprindu-se în dreptul câte unui tren; unde o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
evoluăm în spații vectoriale normate necomplete, în care norma să fie dată de un produs scalar. Adică prehilbertiene. Simplu, nu? Ce putea fi atât de complicat? Hugo a pictat presupunerea, iar noi am presupus că ne jucăm. Nilă i-a șoptit lui Prunilă: Ia întreabă-l tu pe Hugo, nu poate picta deja jocul? După un ceas, Prunilă i-a adus răspunsul. Nu, zice că jocul are reguli și el nu are culori pentru reguli. Să le facă în cărbune! După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Eveniment îl trimise pe Mihai Dinu, detașat de emoțiile amicului său și într-o clipă demonstră că dispariția în spațiul Hilbert a lui Any Palade era inevitabilă. Gustav învinui Matematica și pe Moș Eveniment. Ăsta ne știe și ora morții! șopti Prunilă. În spațiile Prehilbertiene ne întâlnirăm cu Chirilă și Halipa. Erau fericiți, spunând că ei trăiesc matematica pură, iar noi bâjbâim prin zoaiele ei. Și Moș Eveniment? întrebă Nilă. Și el! răspunseră lipovenii. Aici știm rezultatul din clipa formulării teoremei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

că atinsesem această discreție. Părinții îmi ascundeau ceva, de teamă să nu-i spun surorii mele mai mari. M-am dezlănțuit într-o furie oarbă. „Spuneți-mi, o să vedeți că-mi pot ține gura.” Sătulă de război, mama mi-a șoptit la ureche: „Sora ta va primi un pian de ziua ei.” Am rămas năuc preț de zece secunde și-apoi am strigat: „Julie, o să primești un pian de ziua ta.” Nu știam de ce o făcusem. Secretul țâșnise din gura mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723

viață, zice, dar degeaba, Roja nu poate scăpa de demonii săi, simte cum capul începe să i se învîrtească, cum fără să vrea înaintea ochilor i se derulează filmul propriei vieți condensat într o singură zi, hoțule, trădătorule, dezertorule îi șoptește o voce, te-ai speriat că o să pierzi momentul, că o să ți-o ia alții înainte, nu știai ce să mai crezi cînd ți-a ajuns la urechi ordinul Comandantului care consemna pe toată lumea să nu părăsească unitatea nici în

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
acționeze mecanismul care ridica poarta, hai plimbă ursul, dar rămîne între noi, îmi spune, iar eu atunci, ca să fac pe gentilomul, îmi desfac doi nasturi de la manta, bag mîna după pistol și i-l întind, ca să fie toată lumea liniștită, îi șoptesc. Vorbe cu tîlc, dom’ Roja, zice Gulie, a mușcat momeala, la ora asta cred că o fi pe undeva pe la arest. Tîrnăcop știe, pe vremuri am stat și eu la bulău pînă mi s-a aplecat, mi-a ieșit pe

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
îi zorește. Nici dacă m-ai fi lăsat să aleg prima n-ar fi ieșit mai bine gîngurește Angelina sorbindu-l din ochi pe Părințel, ar fi fost culmea să ne luăm de păr din cauza lor ca niște adolescente isterice, șoptește languros Tușica sfredelindu-l pe Curist în adîncul ochilor. Haideți odată că mă scoateți din minți cu încetineala voastră, își pierde Roja răbdarea, dacă de la bun început ne împotmolim în niște cifre fără importanță, n-o să-i mai dăm de

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
e așa, și nu invers? — Nu, spune-ne tu de ce, face Roja pe neștiutorul. Pentru că muzica e creație dumnezeiască, iar dansul e invenția Satanei. De aceea se potrivesc de minune, asta-i singura explicație, zice Părințelul. Așteaptă-mă aici, îi șoptise Delfinei, mă întorc într-o secundă, adăugă, furișîndu-se prin întuneric, făcînd colțul clădirii atent la fiecare pas pînă se văzu în fața intrării. Înainte să pășească înăuntru, își mai aruncă o dată privirea în jur să se convingă că nu-l urmărește

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
de la piept. I se păru că din dosul unei uși aude zgomot de voci și se puse din nou în mișcare. Încă două etaje, își spuse în gînd, opt, șaisprezece, treizeci și două de trepte, își făcu un calcul simplu, șoptind printre dinți doar cît să se audă pe sine. Fără să-și dea seama se trezi în fața ușii și, ținîndu-și răsuflarea, vîrî cheia în broască. O răsuci cu repeziciune de două ori pentru ca țăcăniturile mecanismului să fie cît mai scurte

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
vă gîndiți bine de-acum înainte ce perle mai scoateți pe guriță, le spune. Probabil că așa făcea și Bătrînul cînd încă se mai simțea stăpîn pe sine, își închipuie Părințelul, uite-așa își strîngea iubițica la piept, porumbițo, îi șoptea la ureche. Ce romantic, dragoste și revoluție, nenicule, zice șoferul, asta e cea mai mare nenorocire, cînd Securitatea, sau cum s-o fi numit pe vremea aia, își băga nasul pînă și-n patul celui vizat. Mai ales acolo, spune

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
fost oare ăsta exces de zel, tovarășe ministru, mă simt dator să vă aduc cu picioarele pe pămînt, nici Piticul nu s-a gîndit încă să meargă atît de departe. Uite, dacă în clipa aia o păsărică ți-ar fi șoptit că numele îți era trecut deja pe o listă neagră, cel puțin n-ai mai fi intrat în rahat pînă în gît, ți-ai fi zburat creierii cel puțin cu cîteva ore mai devreme, și astfel ai fi devenit un

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411

la oaste. Fiul fermierului a trebuit să rămînă acasă din cauza piciorului rupt, iar el suferea foarte mult din această pricină. Fermierul l-a consolat spunîndu-i: "Cine știe?". Nici unul dintre tinerii înrolați nu s-a mai întors acasă. Acum țăranii își șopteau între ei: Cît poate fi omul ăsta de norocos!". O realitate obiectivă nu există. De la Einstein știm că observatorul își creează propria realitate. Ceea ce vedem există într-un anume fel numai pentru că noi vedem lucrurile așa cum le facem. Această carte

Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]