KorAP: Find »[drukola/base=țuică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...160 >

3,981 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839

un bărbat "stilat" de 2 metri înălțime, familiarizat de altfel în timpul liber cu mânuirea sticlelor și paharelor, iar la masă de soția sa și de secretara ambasadei, toți puși la "patru ace". Meniul "international" era acompaniat de cel "național", nelipsind țuica, vinurile și coniacul românești, sarmalele, micii și uneori, la întâlnirile cu conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută" solicitată expres telefonic de invitați. La Ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără icre negre, languste și șampanie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
al României" prezentam toate ștergarele, fețele de mese, carpetele, farfuriile și ulcioarele, fluierele, naiurile, cofele, strânse din ambasadă, plus afișe turistice, la care adăugam proiecții de diapozitive, muzică populară "pe casete" și, din când în când, câte un păhărel de țuică sau coniac. A fost "un succes de public" de care i-am făcut geloși pe colegii de la ambasadele occidentale! Un domeniu în care am acționat cu tact, dar și cu multă perseverență, a fost relațiile cu românii stabiliți în Chile

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
avere, majoritatea ducând un trai modest o casă, o mașină, ceva agoniseală în bancă și cam atât. Dacă se întâlneau, se întâlneau o dată sau de două ori pe an la ambasadă, la mici și sarmale și la un păhărel de țuică. Mi-am propus nu să-i schimb, fiindcă ar fi fost greu sau imposibil, cel puțin din două motive fugiseră dintr-o dictatură și acum trăiau, în patria adoptivă, în altă dictatură. Doream doar să mi-i apropii, să aflu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

veni, să chemăm pe Marin. —Uite, domnule! zise iute crâșmarul, cu ochii în sus și cu un deget înainte, parcă voia să-și aducă aminte de ceva; uite!... Îl chemăm și vă înțelegeți din două vorbe... O să-l cinstești cu țuică, domnule... Un pahar, două, trei, cât ai dumneata bunătate... și afacerea s-a încheiat! îți spui eu! pe onoarea mea! Eu, domnule, am fost caporal în oaste, la artilerie!... Mă cheamă Sandu Popescu! Și mă privi tăcând deodată, cu bărbia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ochi rotunzi, verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce să-i spun. Ce obișnuiești? —Țuică, o țuică mi-e destul, zise el încet, cu voce lină și joasă. O țuică, două, cât ai dumneata bunătate, vorbi zâmbind și frecându-și mânile Sandu Popescu. Pușcașul tăcu o clipă, privind în pământ, apoi mă ținti cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce să-i spun. Ce obișnuiești? —Țuică, o țuică mi-e destul, zise el încet, cu voce lină și joasă. O țuică, două, cât ai dumneata bunătate, vorbi zâmbind și frecându-și mânile Sandu Popescu. Pușcașul tăcu o clipă, privind în pământ, apoi mă ținti cu ochii lui rotunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce să-i spun. Ce obișnuiești? —Țuică, o țuică mi-e destul, zise el încet, cu voce lină și joasă. O țuică, două, cât ai dumneata bunătate, vorbi zâmbind și frecându-și mânile Sandu Popescu. Pușcașul tăcu o clipă, privind în pământ, apoi mă ținti cu ochii lui rotunzi. —Dumneata ești boierul din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și frecându-și mânile Sandu Popescu. Pușcașul tăcu o clipă, privind în pământ, apoi mă ținti cu ochii lui rotunzi. —Dumneata ești boierul din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză cu grijă, pe masă, trei păhărele de țuică. Vânătorul sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după aceasta să se scociorască în chimir. Scuipă cu greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun! tutun! strigă Sandu. Las’ că-ți dă boierul Niculiță un pachet!... Așa boier zic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
celelalte, vechi... Dar pușcă bună, știi cum bate? Dacă n-ar fi fost bună, n-ar fi ținut până acum! zise iar moale, deodată liniștit, vânătorul, îndopându-și pipa cu tutun. Așa-i, are dreptate! strigă Sandu Popescu. Dar o țuică - ce mai zici, neică Marine? Marin clătină din cap și-și așeză pe umăr pușca. Nu, mi-e destul! De-acum mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă ne petrecea din ochi Sandu, cu mânile în șolduri, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu vorba-i pripită înainte, îmi zâmbea prietinește, își întindea degetul, trăgându-și în piept bărbia, se jura pe onoare și striga că a fost caporal în artilerie. Era o vulpe șireată domnul Sandu Popescu, de nu mai avea margine. Țuicile pe nesimțite le strecura spre pușcaș: boierul plătește! și tutunul, ori lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o lună plină, așa de fericit, că n-aveam ce face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a vânatului bălții, îmi intrase în suflet, în sânge, în simțuri. Veneam în galop întins, cum da soarele spre asfințit, treceam repede prin crâșmă, unde mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pătimaș, cu glas domol, cu cuvinte întrerupte, cum îi era obiceiul. În răstimpurile mari de tăcere, pâcâia din pipa totdeauna plină. Când sfârșea, o umplea din nou, dar, înainte de a o aprinde, își dregea gustul cu un gât, două de țuică. Câte puțin, câte puțin, deși greu, ne mai împrietinirăm, și aflai ceva și din trecutul care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mare îmi stăpânea acum sufletul. Întors acasă, ieșii la câmp, ca să supraveghez clădirea girezilor degrâu. Stătui de vorbă vesel, ca niciodată, cu Dragomir, care era tare mirat de această considerație cu care nu era obișnuit din parte-mi. Făgăduii oamenilor țuică, și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care ar fi putut să izbucnească dintrodată și să se abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
calului meu erau fără sate, fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889

la geamul tău Ca de iubiri învinse ? ! Un fost poet, și-al nopții hău, Pe uliți ninse. Un plâns iernatic, innoptat, Cu viscol de urgie - În ceasul greu, întîrziat, Aleargă, cine știe... * MODERNĂ Cântau La "Radio" Populare, Aperitive, De-o țuică Și măsline. Legende clasice, Într-un castel, Departe, Secolul XVIII. Ceaiuri pișcoturi Și-acadele. Acolo, pace Acolo, Și-acolo. Orașul fermecat. Acroplan. Un tren, Un vapor. Un monstru Va fi ucis de un erou. Răsună Un megafon... Mistere Pe ecran

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623

ocupă de curățenie. Descoperă unul cu o sticlă de un litru În mână și-i surprinde intenția de a o ascunde repede În valiză. „Ce-ai acolo, Șfăraru?“ „Nimic.“ „Cum nimic, mă, de ce i-ai pus dop de cocean?“ „E țuică, tov pedagog, da’ trebuie să i-o duc lu’ unchiu În oraș.“ „Ce vorbești? Ia dă-o Încoa! Se confiscă până vine unchiul tău s-o ceară. Ce, el nu știe că n-ai voie cu băutură În cămin?“ „Ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
reproș blând, respectuos (Hai, tov pedagog, că m-ați și speriat, zău!), toate acestea l-ar amuza pe Grințu dacă el nu și-ar aminti chiar acum că scenariul lui are o lacună. A pierdut pe drum, undeva, sticla de țuică pe care o confiscase el, Grințu, din camera 33. Deci autorul fictivului scenariu nu se amuză și se preface sever În continuare. — Păi, dacă dormi la ora-sta, Axente! Te-ai boierit sau ți-a intrat democrația În cap? Ia pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
În continuare. — Păi, dacă dormi la ora-sta, Axente! Te-ai boierit sau ți-a intrat democrația În cap? Ia pune-ți boarfele pe tine și du-te până la camera 11, la parter, și vezi că am uitat o sticlă de țuică acolo când i-am dat pe unii cap În cap. O iei și pe urmă vii la mine În cameră să punem de cafea. Ai Înțeles? — Da, zice Axente scurt În timp ce-și scoate bluza pijamalei și Încearcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
văzut-o până acum pe cearșafurile răspândite prin cameră.) Albu zice că-l va duce la director pe la ora zece. Până atunci Îi explică el În ce ar consta treaba pe aici. Între timp intră și Axente cu sticla de țuică Învelită Într-un ziar. Toți trei se bucură de această soluție neașteptată pentru impasul În care intrase conversația. Fac apoi o chetă rapidă, câte un pol fiecare, și-l trimit pe Axente să ia salam și pâine și suc de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
de voie ca să iasă normal, pe poarta păzită a școlii. Grințu râde și-i zice: — Ia-o peste gard! Peste mai puțin de trei minute Îl chiar zărește sărind gardul Înalt de sârmă Împletită prin dreptul ferestrei. Albu a turnat țuică În ceștile de cafea și Întreabă: — De la cine-i țuica asta? De la unu’ din anu’ Întâi profesională. — Bună! - zice Pârvu. — Aiurea. E puturoasă. - spune Albu fără chef și golește ceașca dintr-o dată. — Puturoasă. - aprobă Grințu cu ochii pe fereastră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
Grințu râde și-i zice: — Ia-o peste gard! Peste mai puțin de trei minute Îl chiar zărește sărind gardul Înalt de sârmă Împletită prin dreptul ferestrei. Albu a turnat țuică În ceștile de cafea și Întreabă: — De la cine-i țuica asta? De la unu’ din anu’ Întâi profesională. — Bună! - zice Pârvu. — Aiurea. E puturoasă. - spune Albu fără chef și golește ceașca dintr-o dată. — Puturoasă. - aprobă Grințu cu ochii pe fereastră și abia muindu-și buzele În ceașcă. Îl agasează noul venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
o cameră de trei paturi și, În general, refuza violent acest gen de privilegii. Pune de patru cafele, turcule! - zise Grințu către Umit pentru că-l văzuse pe Axente sărind gardul cu o pungă de plastic În mână. După ce gustase din țuică și fumase mai multe țigări pe stomacul gol se bucura acum că se apropie Axente cu salamul și pâinea și sucul de roșii. Aducătorul lor trebuia răsplătit. Înainte de plecarea În vacanța de primăvară Popescu venise la Grințu și-l anunțase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
de la fata aia cu care venise, poate că veneau de la gară și ea stătea pe undeva prin preajmă și trebuia condusă până acasă - Între timp el mâncă salam și bău suc de roșii, ciocni Încă unul sau două păhărele de țuică cu cei doi colegi (să-i numim provizoriu așa!) și ascultă refuzul complicat al lui Axente care nu putea să bea cafea din cauza unei insomnii pe care o avusese Într-un tren cu care venea din tabără când băuse pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]