1,444 matches
-
o înțelegere au eșuat, iar in iulie 1138 Henric a fost privat de ducatele sale. În 1139, Henric a reușit să îi alunge pe dușmanii săi Hohenstaufeni din Saxonia și se pregătea să atace Bavaria, când a murit subit în abația Quedlinburg. El a fost înmormântat în biserica de la Königslutter, alături de socrii săi. Fiul său, Henric Leul, nu atinsese încă vârsta maturității. Ducatul de Bavaria a fost acordat de către Hohenstaufeni markgrafului Leopold al IV-lea de Austria, frate vitreg cu regele
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]
-
în ambuscada pusă la cale de trupele sultanului Kilij Arslan I al selgiucizilor și au fost masacrate. Welf a reușit să scape din acest masacru, însă a murit pe drumul de întoarcere, în Cipru, după care a fost înmormântat în abația Weingarten. El a fost succedat ca duce de Bavaria de către fiul său, devenit Welf al II-lea. Din căsătoria cu Judith de Flandra, Welf a avut următorii copii:
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
Henric al V-lea, fiind garant al acestui act. În 1120, Berengar este consemnat ca acordând o donație episcopiei princiare de Bamberg, iar apoi ca întemeietor al Berchtesgaden și al Baumburg din districtul Traunstein. De asemenea, a fost co-fondator al abației de Kastl. S-a numărat printre semnatarii Concordatului de la Worms din 23 septembrie 1122). În august 1125, el este menționat în documente emise de împăratul Lothar al III-lea, pe atunci rege roman. Moartea lui Berengar este înregistrată patru luni
Gertruda de Sulzbach () [Corola-website/Science/325182_a_326511]
-
lăsat pe Frederic I "Barbarossa" (nepot al Gertrudei prin căsătorie) ca unic moștenitor. După nașterea fiului său, Frederic, Gertrude s-a îmbolnăvit și a murit la vârsta de 36 de ani în Bad Hersfeld. Ea se află înmormântată în biserica abației (foste cisterciene) de la Ebrach. Din căsătoria cu Conrad, Gertruda a avut doi fii:
Gertruda de Sulzbach () [Corola-website/Science/325182_a_326511]
-
Ca pețitor al fratelui său, regele, Henric a adus-o pe regina Adelaida la Pavia în 951. În 953-954, el a reprimat o revoltă condusă de ducii Liudolf de Suabia de Suabia și Conrad de Lorena, murind în 955 în abația Pöhlde. Fiul și succesorul său în Bavaria și Friuli a fost Henric "cel Certăreț". Henric I a fost înmormântat la Niedermünster în Regensburg.
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
în jurul văii râurilor Neckar și Dunăre. i au fost divizați în două ramuri, cea veche și cea tânără, nefiind clară legătura dintre cele două. Ramura veche descinde dintr-un anume Berthold, care a fost fondator alături de ducele aleman Hnabi al abației Reichenau din 724. Cel mai renumit descendent al său Cadolah, duce de Friuli, care a protejat câmpiile din Pannonia și din Italia în fața atacurilor avarilor. Ramura tânără a Ahalolfingerilor cuprinde la rândul său două grupuri. Richardis, împărăteasa lui Carol cel
Ahalolfingeri () [Corola-website/Science/325250_a_326579]
-
linie masculină al familiei Luitpoldingilor. El a fost succedat în Carintia și Marca de Verona de către același Henric "cel Certăreț", care a reușit astfel să unească încă o dată domeniile Bavariei și Carintiei. Henric al III-lea a fost înmormântat în abația de la Niederaltaich.
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
de Știria rămânea sub conducerea familiei Otakar. Cu toate că a fost căsătorit în două rânduri, Liutold a murit fără a avea urmași. Ca urmare, el a fost succedat de către fratele său mai tânăr, Henric al V-lea. Liutold este înmormântat la abația Sfanțului Lambrecht, din Știria.
Liutold de Eppenstein () [Corola-website/Science/325283_a_326612]
-
multe cetăți au capitulat în fața sa, drept pentru care Berengar a scăpat doar cu fuga. Liudolf a murit pe neașteptate de febră în mijlocul campaniei sale victorioase, la Pombia, în apropiere de Novara, în 6 septembrie, și a fost înmormântat în abația Sfântului Alban din Mainz. Din căsătoria sa cu Ida a rezultat un fiu, Otto, care va deveni ulterior atât duce de Bavaria cât și de Suabia, și o fiică, Mathilda, care va ajunge abatesă la mănăstirea din Essen. Liudolf este
Liudolf de Suabia () [Corola-website/Science/325292_a_326621]
-
ecleziastică a lui Baldwin al V-lea și s-a aflat în spatele soțului ei atunci când acesta a întemeiat unele biserici. Direct sau indirect, Adelei i se datorează întemeierea colegiilor de la Aire (1049), Lille (1050) și Harelbeke (1064), ca și a abațiilor de la Messines (1057) și Ename (1063). După moartea lui Balduin, Adela a mers la Roma, a luat vălul monastic din mâinile papei Alexandru al II-lea și s-a retras la mănăstirea benedictină de la Messines, în apropiere de Ypres. Acolo
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
același an. S-a întors în Europa în 1166. Având un adevărat record de patru expediții în Levant, Thierry a dovedit o rară implicare în fenomenul cruciat. El s-a stins la 4 februarie 1168 și a fost înmormântat în abația de la Watten, situată între Saint-Omer și Gravelines. Domnia sa a fost una moderată și liniștită. S-a înregistrat o dezvoltare economică și agricolă a comitatului și s-au stabilit noi inițiative comerciale. Prima soție a lui Thierry, Swanhilda a dat naștere
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
casă, trecând prin Constantinopol, după ce au refuzat oferta lui Alexios de a rămâne în serviciul imperial. Robert a adus cu sine o reclivă prețioasă, anume brațul Sfântului Gheorghe, primit în dar de la Alexios însuși. Relicva a fost depusă în biserica abației Anchin din Flandra. Revenit acasă, Robert a construit mănăstirea cu hramul Sfântului Andrei din Betferkerke, în apropiere de Bruges. Datorită rolului central jucat în această cruciadă, ca și a moaștelor aduse din Țara Sfântă, Robert al II-lea a primit
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
epidemie care a străbătut tabăra cruciată și a încetat din viață la 1 august 1191. Trupul său a fost trimis în Flandra la soția sa, care în timpul absenței sale a activat ca regentă. Filip de Alsacia a fost înmorântat în abația Clairvaux. Dat fiind că nu a reușit să obțină un moștenitor cu contesa Matilda, el a fost urmat la conducerea comitatului de Flandra de către sora sa, Margareta I de Flandra, și soțul acesteia, contele Balduin al V-lea de Hainaut
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
tron. În 1212, Ioana s-a căsătorit cu infantele Ferdinand, iar apoi, în 1237 cu Toma al II-lea de Savoia, însă nu a avut copii de pe urma niciunuia dintre soți. Contesa Ioana a promovat și a instaurat mai multe mănăstiri, abații în regiunea Flandrei. De asemenea, ea a sprijinit spitalele și coloniile de leproși.
Ioana de Flandra () [Corola-website/Science/324555_a_325884]
-
Maria s-a recăsătorit în 22 aprilie 1213 la Soissons, cu ducele Henric I de Brabant, care rămăsese văduv cu trei ani mai înainte. Cuplul a avut două fete: Maria a murit la 15 august 1238 și este înmormântată la abația din Affligem. Soțul, Henric I, i-a supraviețuit 11 ani și a fost succedat de fiul său din prima căsătorie, Henric al II-lea de Brabant.
Maria de Franța (1198–1224) () [Corola-website/Science/324560_a_325889]
-
atât al Aversei cât și al Gaetei, a intervenit de partea lui Asclettin și l-a înfrânt pe Atenulf în luptă, luându-l prizonier. Totuși, în paralel cu aceste evoluții, Pandulf de Capua, aliatul natural al lui Atenulf, asalta posesiunile abației de la Montecassino împreună cu Lando. Acesta din urmă l-a capturat pe abatele Richer și, în schimbul eliberării abatelui, a obținut eliberarea lui Atenulf și recunoașterea stăpânirii acestuia asupra Gaetei. În toamna anului 1058, fiul mai mare al lui Atenulf, care se
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
devenit astfel în mod oficial conte de Aversa, ca vasal al principatului de Salerno. Guaimar a pornit imediat să preia în posesie noul său principat de Capua. La 15 august, el a cucerit Rocca Vandra, pe care a oferit-o abației de Montecassino. Între timp, normanzii din Aversa pacificau valea râului Sangro. După ce Pandulf al IV-lea a fugit la Constantinopol pentru a căuta ajutoare, Guaimar și-a îndreptat atenția către Amalfi. În aprilie 1039, venind în sprijinul ducelui depus și
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
din 1190, atunci când Filip al II-lea August a plecat pentru a participa la Cruciada a treia. Ea a revenit în culise atunci când fiul ei s-a întors în 1192, însă a continuat să se implice în întemeierea de numeroase abații. Adela a murit în 4 iunie 1206 și a fost înmormântată în biserica abației Pontigny, în apropiere de Auxerre. Adela a avut doi copii cu regele Ludovic al VII-lea al Franței:
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
Cruciada a treia. Ea a revenit în culise atunci când fiul ei s-a întors în 1192, însă a continuat să se implice în întemeierea de numeroase abații. Adela a murit în 4 iunie 1206 și a fost înmormântată în biserica abației Pontigny, în apropiere de Auxerre. Adela a avut doi copii cu regele Ludovic al VII-lea al Franței:
Adela de Champagne () [Corola-website/Science/324576_a_325905]
-
campanila bisericii Sân Pietro și a revenit la emiterea de monede de aur. Guaimar a fost un principe pios. El a decorat Sân Massimio, care fusese întemeiat de către bunicul său, Guaifer. De asemenea, în ultimii săi ani a acordat sprijin abației de Cluny. El l-a asociat la conducere pe fiul său avut cu cea de a doua soție, Gisulf I, începând din anul 943.
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
În bătălia de la Ostia din 849, o flotă comună compusă din vase papale, napolitane, amalfitane și din Gaeta a reușit pentru moment să stăvilească atacurile sarazine. Atacurile musulmane au fost reluate către finele secolului al IX-lea. Astfel, în 897 abația din Farfa a fost prădată de către sarazini, care au folosit-o drept cazarmă până când a fost distrusă accidental de un incendiu în 898. Abatele Petru de Farfa a reușit să organizeze la timp evacuarea comunității și să salveze totodată biblioteca
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
unei politici de alianțe și amiciție cu ceilalți conducători creștini din sudul Italiei. El a extins această politică prin alierea cu Bizanțul, fără a însă a fi servil față de Imperiul de la Constantinopol. În 914, el a reușit să transfere marea abație de la Montecassino de la Teano la Capua, numind împreună cu Atenulf ca abate pe un oarecare Ioan. În anul imediat următor (915), ei l-au trimis pe acest Ioan ca ambasador la Constantinopol pentru a reînnoi legăturile de alianță. În vara anului
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
tradiției, locul în care se află înmormântată ar fi cel de la mănăstirea din Saint Vaast. Moaștele sale au fost strămutate în 1669 la Paris, iar din 1808 la Bayeux. Istoria vieții sale a fost scrisă de un călugăr contemporan de la abația din Saint Vaast. De asemenea, Sfânta Ida este venerată și în Bayeux.
Ida de Lorena () [Corola-website/Science/324742_a_326071]
-
se sprijinea pe jefuitorii maghiari care îl sprijineau la putere. Datele asupra căderii sale sunt la fel de incerte ca și cele ale ridicării sale. El apare pentru ultima dată într-un document databil în 917, așa-numitul "Liber largitorius" emis pentru abația din Farfa. Împreună cu Marozia, Alberic a avut trei sau patru fii:
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
Roma. El a domnit în pace, până în momentul în care, din motive necunoscute, a asediat Perugia. Papa Zaharia l-a convins să ridice asediul. Mai mult decât atât, Ratchis s-a retras de la conducerea regatului și s-a retras la abația din Montecassino, împreună cu familia sa. După moartea regelui Aistulf în 756, a încercat să revină, devenind duce de Spoleto, însă a fost înfrânt de către regele Desiderius și s-a retras din nou la mănăstire.
Ratchis al longobarzilor () [Corola-website/Science/324790_a_326119]