2,175 matches
-
virtute! Adevărata religiozitate este fanatică, profetică și intolerantă; ea înseamnă primii creștini, Inchiziția și Sfântul Sinod al Rusiei țariste. (De aceea, ateism militant există numai în Spania și Rusia.) Cine se pătrunde de revelație nu mai poate tolera nimic în afară de absolutul ei și de realizările lui instituționale. Un om religios - adică unul care-și definește clipele vieții prin religie - este ființa cea mai incomodă, cea mai inumană din câte se pot închipui. De aceea, un popor religios, adică fanatic, profetic și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
finală ca o obsesie, pentru a nu fi subminați de tentația constantă a Romîniei: inerția. Pentru Franța, clasicismul sau iluminismul, cu toate implicațiile lor politice și economice, sânt epoci rotunjite în sine, lumi închise, trăite cu naivitate și cu iluzia absolutului valorilor lor. S-ar fi gândit cineva în timpul lui Ludovic al XIV-lea că Franța trebuie să tindă spre alte valori decât cele în care trăia? Sau Renașterea, în culmile ei, a conceput o ieșire din sine însăși, a avut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
substantivus generis feminini id est foemina - și după aceea i-a dat opiniune, adecă cugetare, pe când orcine știe că Lumea, adică feminina, are numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune. Ceea ce dictează doamna Lume e sigur ca fondul și ca absolutul, [ceea]ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii *]. D. e., dacă d-na Lume dictează: A. Creață, dobitoc în piel [e de] om, și Destinul scrie A. Creață, ministru al Instrucțiunei, [atunci] acest ministru nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trebui să se închine dinaintea ei"264. Iată de ce caracterele psihice ale conducătorului, cele care ne captivează și fac din el un magnetizator înnăscut, sînt analoge cu cele ale inventatorului, individ puternic și asocial, absorbit în ceea ce Balzac numea căutarea absolutului. Ele denotă unitatea ca scop, singleness of purpose, cum spun englezii, proprie unui individ dominat de o singură pasiune. Deci iluminatului, obstinatului, monoideicului. Tarde îl descrie în următorii termeni: "După cum se știe, ascendentul personal al unui om asupra celuilalt este
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de stat de a renunța de la o zi la alta la prietenii cei mai dragi pentru a se apropia de alte persoane sau ușurința cu care oamenii de geniu își urmăresc opera în ciuda oricăror legături de familie (citiți În căutarea absolutului de Balzac!) repetînd și reînnoind astfel sacrificiul acceptat de la o vîrstă fragedă. Pentru ei este important să semene cu ființele superioare, modelele lor, să le egaleze. Vor să intre în rîndul acestei elite și se desprind de restul cu hotărîrea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
capitol dedicat „fenomenologiei lui Hristos” funcționează ca teren preparator pentru dezvăluirea unui nou concept al umanității. Aici Henry practică un demers contrar tradiției fenomenologice contemporane (includem aici și fenomenologia donației, a lui Jean-Luc Marion) care discută formele de reprezentare ale Absolutului (sau Divinului) după o prealabilă tematizare a structurilor formale de recepție ale conștiinței (intenționalitate, temporalizare, dispoziții afective). Pentru Henry, aceste configurări analitice ale fenomenologiei nu pot decât îmbogăți volumul de aporii al istoriei filozofiei; dimpotrivă, doar eliberarea definitivă a „conceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii fizice (fără agent extern). Fenomenologia nu poate ignora, pe de altă parte, experiența suferinței în interioritatea profundă a sinelui, care, deși însoțită de durere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
despre care vorbeam mai sus. El exprimă Însăși aporia avangardei prinsă Între două extreme: aceea a negației totale, absolute, a unui trecut creator, cu logica, gramatica și dicționarul lui, transmise și „ratificate” de la o generație la alta, și un alt absolut, al radicalei inovații, al construcției mereu precare, mereu puse sub semnul Întrebării, - pe un „pămînt virgin”, Încă de nimeni călcat, În virtutea unei irepresibile vocații a pionieratului. Suntem introduși În felul acesta În Însuși centrul reflecției avangardiste, care vizează conflictul - tot
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pe burtă. footnote>. Rezultatul este, ca și în cazul teoremei Arrow, unul contraintuitiv. Deși fiecare condiție pare rezonabilă, rezultatul nu pare a fi unul rezonabil. Ca și în cazul teoremei Arrow, interpretările date teoremei Sen merg de la considerarea ei ca absolut irelevantă, până la considerarea ei ca o demonstrație clară a faptului că libertarianismul ar fi inconsistent intern, sau că drepturile individuale nu sunt compatibile cu raționalitatea minimală individuală, raționalitatea colectivă și unanimitatea. Mai mult, în (1974) Gibbard demonstrează că libertarianismul lui
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
și un apetit (În ordine etică) pentru situațiile limită. Ion Heliade Rădulescu nu se mulțumește, aproape niciodată, să ia obiectul În forma și la temperatura lui reală: volumele trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
formelor pe care le ia dragostea În literatură În jurul a două mituri care se diferențiază, alternează și se Întrepătrund: Tristan și Don Juan. Tristan e pasiunea unică, eternă (În măsura În care eternitatea morții o Îmbrățișează), mistică pentru că trece În transcendent și caută absolutul. În sfera culturii, simbolul acestei pasiuni este Kirkegaard. Don Juan reprezintă efemerul din iubire, pasiunea nomadă, variația nebună a obiectului erotic, cinismul, foamea de cunoaștere a suprafețelor, furoarea dionisiacă, nevroza erotică manifestată prin instabilitate, agitație, fugă continuă. În plan spiritual
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se exprimă absolutul: iubirea va fi veșnică, chinul nu mă va părăsi pînă la moarte, iar moartea ne va uni, În sfîrșit, pentru totdeauna... Însă aceste moduri verbale sînt, Încă o dală, glisante. Amorul are, În fond, un timp unic și acela amestecă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mărunte și convenționale.În concluzie, nici o clipă, Ioanide nu ne inspiră sentimentul unui omsuperior și cu atât mai puțin al unui om de geniu. În genere, mari scriitori au eșuat în asemenea tentative, cu excepția lui Balzac în romanul În căutarea absolutului. De altminteri, însuși criticul Călinescu, * Cine a răsfoit publicistica lui G. Călinescu nu poate fi surprins deambiția romancierului; ea e legitimă. Pe o distanță, anterior, de peste un deceniu, Aristarc analizase teoretic cele mai diferite tipuri de intelectuali, în numeroase Cronici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a „corpului meu”, trăit și simțit dinăuntru, a acestui corp pe care nu-l am doar, ci pe care îl sunt. Faptul de a simți este deschiderea mea spre lume. Omul este o ființă itinerantă, Homo Viator, el este pelerinul Absolutului. Prietenia pentru sine - însuși este un punct capital al moralei marceliene. Iubirea de sine e dificilă în această lume, ea nu merge fără iubirea celorlalți și a lui Dumnezeu ca Tu absolut. Pentru Marcel, Dumnezeu este „Tu”-ul absolut, deoarece
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
concepte și definiții logice. Marcel are o extremă neîncredere în privința tehnicii și a științei, el le reproșează că dezumanizează omul desacralizănd lumea. Filosoful francez va refuza, în numele experienței subiective, „să considere relația imanență - transcendență ca expresie a unei veritabile antinomii”. Absolutul nu va mai fi căutat, ca în teologia creștină, în afara „relativului”, ci în intimitatea experienței interioare, deoarece explorarea „lumii interioare”, consideră Marcel în Journal métaphysique, „ne oferă căi de acces în intimitatea universului din afară”. G. Marcel, în efortul său
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
funcționează în modul în care funcționează o credință, o credință în adevărul conceptelor, în care băltește masa amorfă a majorității, odihnindu-se prințe cuvinte, trăind acolo cu naivitate, prin consimțămănt reflex, ca și cum ar corespunde realității înseși sau ar fi un absolut risipit în cotidian: În măsura în care omul a crezut în conceptele și numele lucrurilor ca în aeternae veritates de-a lungul a mari perioade de timp, și-a însușit acea măndrie cu care s-a ridicat mai presus de animal: a crezut
Limbajul ca închisoare. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Bianca Iuţuc () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2301]
-
Un înger este “lumină secundară”, reflex pur, vestitor și slujitor. Spre deosebire de Dumnezeu, care poate crea ex nihilo, îngerul nu poate crea nimic; alta este însă condiția umană. Din punct de vedere biblic, Dumnezeu este mai mult decăt absolut, El este Absolutul care generează propria alteritate, cea a Dumnezeu Omului. De aceea Dumnezeu atribuie omului chipul Său: în scopul de a extrage din materia acestei lumi valorile imperisabile și de a manifesta sfințenia prin mijlocirea propriului trup. Într-adevăr, spre deosebire de îngeri - care
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
obțin mult mai dificultos, odată atinse, pot genera stări contradictorii, pe de o parte, de satisfacție, dar, pe de altă parte, și de regret sau chiar de nefericire, fie pentru că ei își dau seama de relativitatea plenitudinii lor în raport cu mirajul absolutului, care îi îndeamnă spre noi și noi orizonturi, fie întrucăt resimt și mai acut și mai dureros prăpastia dintre ei și cei rămași prizonieri în grota imaginată de Platon și care nu vor suporta niciodată lumina. Așadar, după cum s-a
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
ființe care, deși sunt integrate lumii „naturale”, „profane”, devin receptacole și vehicule ale unei realități transcendente, fără ca prin aceasta să Înceteze a rămâne ele Însele. Prin aceasta se relevează comunicarea sacrului cu profanul, a ființei cu cele ce ființează, a absolutului cu relativul, a ceea ce este etern cu ceea ce devine, a invizibilului cu vizibilul, a ceea ce este nelimitat cu ceea ce este limitat și determinat. Ori, de asemenea probleme, cugetarea filosofică nu este deloc străină, ci dimpotrivă, de aici Își trag seva
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
adesea ne consumă energia și trebuie permanent redefinite, reclarificate, reafirmate în noi limite", menționează J. Salomé (2002, p. 26). e. relația cu divinul, "cu acea parte care rămâne neatinsă în noi și ne unește cu infinitul" (idem, p. 26), cu absolutul, cu eternitatea, cu desăvârșirea. Relațiile intime Oamenii, cei mai mulți, nu se mulțumesc cu relații superficiale, ocazionale, instituționale. Ei au nevoie de raporturi stabile, în care să aibă încredere și să se implice deplin. Cele mai profunde relații interpersonale în care se
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
că și idealul cerut de ea este unul hiperdimensionat. Ne aflăm în fața unor norme de excelență tot mai constrângătoare. Suntem somați de o voce invizibilă și de o voință generală să fim (mereu) cei mai buni. "Suntem tiranizați de un "absolut al sinelui" care se instalează în interioritatea noastră ca un judecător nemilos, în ochii căruia nimic din ceea ce facem și nimic din ceea ce suntem nu va fi niciodată satisfăcător" (Lacroix, 2009, p. 57, s.a.). Cu un atare ideal, mereu vom
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a realului, locul lui este în inima lumii fenomenale. El ne așteaptă la colțul străzii, zona lui privilegiată este firescul, logicul, naturalul’’, dar oricât de realiste ar fi, personajele, când devin total grotești, capătă dimensiuni fantastice, prin suprapunerea elementelor anormalului absolut peste banalitatea lumii reale, obișnuite. Personajele lui Caragiale au o astfel de calitate, ele ajungând pe treapta de jos a fantasticului căci ,,irealitatea imediată, coincidențele stranii, hazardul obiectiv, coerențele inexplicabile cu prelungiri imaginare tulburătoare. În acest regn totul pare liber
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este emanația contaminantului farmec feminin degajat de stăpâna hanului. Presupusa ,,vrăjitorie’’ a hangiței exprimă la modul superlativ tulburătoarea ei feminitate și, astfel, enunță tema realist-psihologică a povestirii. Noutatea constă în faptul că, spre a situa respectivul atribut între parametrii superlativului absolut, pe de altă parte, naratorul ia în considerare fundamentala calitate de hangiță a eroinei. Acesta este drumul care deschide calea de acces în cealaltă sferă semantică a noțiunii de mister; în aceea a misterului încărcat de conținut magic. Marea originalitate
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a istoriei popoarelor, în Rațiunea în istorie. El face să trăiască în fiecare popor un "spirit național deosebit" și îl înscrie în mișcarea istoriei universale. În epoca deplinei sale realizări, fiecare popor, conștient de sine, devine o expresie particulară a Absolutului care înaintează în istorie. Poporul este, într-adevăr, "un individ care este o lume" (Phénomenologie de l'esprit, Aubier, Paris, 1939-1941, vol. 1, p. 315). Această "lume" este limba care-i structurează viziunea specifică, miturile și simbolurile. Ea îi transmite
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
secolului XX, în ale sale Eseuri despre teoria științei, sociologul Max Weber preia conceptul hegelian de Volksgeist, dar are grijă să-l relativizeze, replasându-l în istoria empirică a popoarelor. Astfel, el respinge viziunea hegeliană a unui mers inexorabil care revelează Absolutul în Istorie și privilegiază aportul civilizator al anumitor popoare, mai geniale decât celelalte. Weber, dimpotrivă, vede în Volksgeist cu totul altceva, doar fundamentul real al ansamblului de manifestări culturale ale unui popor, care emană toate de la acesta. Această concepție empirică
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]