KorAP: Find »[drukola/base=alamă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...62 >

1,532 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

o parte. Glasurile strigau tot mai prelungi. Putui să deosebesc într-un timp: Un om înecat, adă cangea, moș Gheorghe!... Bătrânul își strânse sumanul roșcat peste cămășoiul de câlți încins cu brâu roșu, scuipă în pipă, îi închise căpăcelul de alamă ș-o vârî în chimir. Cu stânga își ridică de pe frunte căciula jerpelită și porni spre căsuță și spre podul umblător care sta de partea asta de mal, pe când odgonul se întindea neclintit, negru, încovoiat în jos din mijloc, deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în jos palmele cu degetele împreunate. Bătrânul Gâțu, judecătorul (a murit de mult), se uită lung la dânsa, o vede așa frumoasă și sprintenă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
față. A venit popa ș-a binecuvântat-o acolo, nu știu ce i-a făcut, și iaca, ș-acuma parc-o văd pe Anița: cu cațaveica ei cafenie, cu fustă roșă, cu barizul verde și cu ciuboțelele de cordovan cu potcoave de alamă; s-a întors dreaptă spre mulțime și a ridicat mânile. A zis așa: —Oameni buni, iertați-mă!... Au răspuns toți: „Dumnezeu să te ierte!“ Iar bătrânii au început a plânge: —Aniță, Aniță, ce-ai făcut! Cum de ne-ai rușinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un ungher privindu-i. Câte unul o apuca de șuvița de păr de pe frunte, îi zâmbea, și-i dădea o bucățică de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de covrig. Atunci îi trecea un fior prin vine și rămânea cu ochii ațintiți la chimirul sclipitor, plin de alămuri, care se mișca înaintea ei. Din când în când intra în casa lui Meer. Se uita la lucrurile curate, la alămurile sclipitoare. Madama Ernestina umbla îmbrăcată bine prin casă și avea două slugi cărora le dădea porunci. Iar fata lui Avramovici era acu o domnișoară de doisprezece ani, care cetea românește dintr-o carte. Își aduce aminte Haia de o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
râmă, în pulberea drumului. Frigurile nopților de vară pieriră; ca într-un vânt de groază își simți inima. Acuma poate să vie... acuma poate să vie tata să mă ucidă!... și-și ațintea ca o nebună ochii spre măciuca de alamă din firida sobei. Iar maică-sa, înlemnită, nici nu putea să plângă. Asta era spaima ei cea mare. De asta se temuse chiar din cea dintăi clipă; spaima asta îi încleștase de multe ori inima; ș-acuma de aceasta n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de mine nu te-i teme tu, măi? Faliboga zvâcni drept în picioare și puse mâna pe harapnic. În același timp răsări de la locul lui și Niță Lepădatu și scoase repede din glugă un buzdugan grozav, o măciucă grea de alamă cu mănunchiuri de lemn de corn. —Ascultă, Faliboga, vorbi Lepădatu; eu îs om blajin... c-o vorbă bună mă faci rob... Altfel, cu răul să nu mă ieie nimeni că nu-i bine. Și să știi că eu nu-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
iar spre stele ochii fierbinți. Privi în juru-i și ascultă. Vitele stăteau tihnite în staul și rumegau. Bordeiele și curtea se liniștiră deplin. Se ridică în picioare și-și strânse mai bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă ușor în picioare; își trecu la spate, în chimir, buzduganul; privirile i se muiară și ridică pe vătaf de jos. Nu te omor, bade Sandule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i fie la îndemână; apoi se lăsă jos în tohoarcă. Stătu așa mult, gândindu-se. N-avea somn, și-n juru-i fierbeau vecinătățile. Se gândi o vreme la întâmplări din copilărie, la viața petrecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată și tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
bărbos adormi liniștit, Cristina se furișă afară din odaie și se duse la portița de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și înfiorată. — Avem în podul grajdului, în fân, un loc ascuns... îi șopti ea. Și se sui întăi ea pe scară în pod; și pătrunse după dânsa, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934

tîrî pe la toți doctorii, că oricum o să mor", după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând " Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu", în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. "Îți împute gardul", îi spusesem, iar ea izbucnise

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431

nici din măreția sa. Dimpotrivă. Omenia pe care marele austriac i-a pus-o pe seamă îl întregește. Jupiter nu mai este acum doar răceală de nepătruns, doar forță oarbă. Inima lui se aude bătând; în corzile viorilor în tânguirea alămurilor, în zbuciumul percuției sau în tonul confensiv al pianului. De fapt, în întreaga execuție a orchestrei Filarmonicii. Nu sunt prea dese concertele de acest gen aici, în N. S-ar spune că ele nu sunt aproape deloc. Dar, iată, stăzi

Filigran by Alexandru Poamă (2004) [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

toți dormeau buștean În camerele lor de la Hotel Park. Bineînțeles de pe puntea dinspre prova apăru un chinez membru al echipajului, Îmbrăcat În șort. Clătină din cap spre barca de pază japoneză care se apropia și Începu să lustruiască balustrada de alamă, În timp ce marinarii se urcară pe pasarelă și se Îndreptară repede spre punte. Purtînd puști cu baionete, alergară de-a lungul punții, căutîndu-i pe membrii americani ai echipajului. Urmată de a doua barcă de pază, șalupa se apropie de vasul Petrel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
fundul bazinului, În partea mai puțin adîncă. Alunecă pe suprafața umedă, iar genunchiul lui julit lăsă o pată de sînge pe faianță. O muscă se așeză imediat pe ea. Pășind cu atenție, Jim coborî pe suprafața Înclinată. În jurul scurgerii de alamă din capătul adînc zăcea un mic muzeu al verilor trecute - o pereche de ochelari de soare ai mamei lui, agrafa de păr a Verei, un pahar de vin și o monedă englezească de jumătate de coroană pe care tatăl lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
mai pese de aceste case abandonate. Jim alese o intrare În formă de semilună, ascunsă de strada principală, unde se Înălța o casă cu acoperiș de tablă, În spatele unor ziduri Înalte. Un sul spălăcit atîrna Între lămpile de trăsură din alamă. Jim ascultă liniștea din interiorul casei, apoi Își ascunsese bicicleta În frunzele nemăturate de lîngă trepte. La a treia Încercare, se cățără pe zidul garajului În stil Tudor și luă cu asalt acoperișul ascuțit. Se lăsă jos În frunzișul des

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
poate c-or să vină mai tîrziu. Se pare că ai nevoie de ajutor. Întinse mîna ca să se urce la bord, dar cînd Jim i-o apucă, marinarul Îl trase brusc În barcă, genunchii lovindu-i-se de inelele de alamă ale ramelor de hublou. Îl ridică și Îi pipăi reverele hainei și insigna. Părul lui lung, blond Încadra o față sinceră de american, dar marinarul cerceta spre rîu pe furiș, de parcă s-ar fi așteptat ca un scafandru japonez, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
se pudreze una pe cealaltă pe sub pătură. Ochii lui Înregistrară fiecare amănunt al hainelor lui Jim pătate de noroi, ticul care Îi făcea buzele să-i tremure, obrajii trași și picioarele nesigure. Scutură pudra de pe pat și numără bucățile de alamă salvate. — Asta-i tot, Frank? Asta nu e o cantitate de dus la piață. Negustorii ăia din Hongkew cer zece dolari pe un sac de orez. — Basie! TÎnărul marinar izbi violent cu piciorul În grămada de metal, supărat mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
pasarela de bambus. Ușa camionului se trînti, iar motorul bătrîn Începu să zvîcnească, apoi se opri brusc. Se auzi un sunet Îndepărtat al sirenei de pe Idzumo. Cu o privire plină de Înțeles spre Jim, Frank lustrui mai departe bucata de alamă decolorată. — Știi, copile, ai un talent de a călca oamenii pe nervi. Cum se face că nu te-au prins japonezii? Se pare că ești iute de picior. — Am Încercat să mă predau, Îi explică Jim. Dar nu-i ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
zile pe care Jim avea să le petreacă Împreună cu marinarii americani. Noaptea, În timp ce Basie și Frank dormeau amîndoi sub pătură, el stătea treaz, Întins pe grămada de saci de orez, lîngă sobița pe cărbuni. Reflectați de inelele și barele de alamă, cărbunii străluceau ca niște dinți de aur. CÎnd se trezea dimineața, Jim Își pipăia maxilarul ca să se asigure că Frank nu-i scosese din răutate vreun molar. În timpul zilei, Jim stătea pe debarcaderul funerar și făcea pe paznicul, În timp ce Frank

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
aeroportului Lunghua. O perdea de copaci și bidoane ruginite de combustibil Îl despărțea de terenul deschis al terenului de aterizare, de hangarele În ruină și de pagodă. Cutii de cartușe zăceau pe cărarea Îngustă de la picioarele lui, ca boabe de alamă lăsate drept repere. Urmă direcția sîrmelor, evitînd roiul de muște care se adunau peste umbrarele În miniatură din tufele de urzici. De ambele părți ale cărării zăceau trupurile japonezilor morți, acolo unde fuseseră Împușcați sau tăiați cu baioneta. Jim se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]