3,029 matches
-
având fiecare În interiorul său o cifră a cărei sumă, adunată pe orizontală, În cruciș sau verticală cu celelalte două de alături, dădea același număr: 15. Alcoolul turnat În acvariu avea un efect asupra acestor numere, care se Înnegreau sau se albeau, trecând din starea yin În starea yang. Uneori, În timp ce delira, Noimann era convins că broasca ascunde Înlăuntrul ei secretul nemuririi. Nu era de mirare, deci, că pătratul lui Saturn, comunicând cu zodiile, pe care-l avea Înscris pe spate, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
spre 10 mai, sâmbătă spre duminică, am făcut Încă o etapă de vreo 12 kilometri până În spatele frontului. toată noaptea se auzeau bubuituri de tun de se cutremura pământul. și era tot timpul o lumină, așa, galbenă, violetă, albă. se albea și se Întuneca cerul de la rachetele aruncate pentru a lumina terenul. duminică pe la 12 m-am culcat și am visat că mă certasem cu Ticuță și cu Dada pentru că intrase În casă și răscolise toate lucrurile. tot deodată am visat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ce minunății văzuse în zborul său. De la un timp, vrăbiuța începuse să vină mai rar, ba chiar nu veni deloc vreo câteva zile la rând. Într-un târziu, veni însoțită de o altă vrăbiuță. Ce faci crenguțo? Ce mult ai albit de când nu te-am mai văzut! Ce se întâmplă cu tine? Stai liniștită, nu-i nimic rău. Am înflorit! Iar florile acestea vor deveni roade cu care se vor hrăni oamenii. Ce frumoasă ești, crenguțo! Multumesc! Dar tu ce mai
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
astral au devenit familiare, poți face încă un pas: Când începi să respiri în corpul astral, cel fizic se va opri din respirat. Prin separarea corpului astral de cel fizic, cel din urmă intră într-o stare letargică, fața se albește la fel ca a unui mort. Dar imediat ce vei înceta să respiri în afara trupului dorind să oprești experimentul, vei observa cum corpul astral este atras ca un magnet în corpul fizic care începe iar să respire normal. Dar nu înainte
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
din hârtie și arăta rezonabil de pus la punct cu o pereche de jeanși și sandale Naot cu șosete flocoase („N-ai de ce să cumperi Încălțămintea aia Birkenstock nemțească, din moment ce și israelienii fac așa ceva“, Îi plăcea să spună). Părul Îi albise puțin, dar sări În picioare la fel de sprinten ca Întotdeauna și mă cuprinse Într-o Îmbrățișare de urs. —Bettina, Bettina, te-ai Întors la cuib, cântă el, făcând cu mine câțiva pași de dans. M-am tras la o parte, jenată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
auzit glasul unor mușterii. Niciodată aceștia nu sunt mai gălăgioși ca iarna. Mai ales când afară-i ger aspru... Îndată a intrat Petruță: „Mamă Irinuță, a venit... jandarul cu încă un om”. La auzul acestor cuvinte, chipul hangiței s-a albit ca peretele. „Ce mă fac dacă jandarul vrea să merg cu el în bucătărie?...” ― Aaa! Care va-să-zică jandarul... Și hangiul nu știa! Vorba ceea: nu știe bărbatul ce știe tot satul. Apoi, dacă jandarul ar fi invitat-o pe Irinuța
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
alb înalt, între două vârste, cu păr cărunt. — Și eu ț-am spus... Danny auzi pași pe scări, scrâșnete și zgomotul inconfundabil al armării pistoalelor. Otis Jackson zâmbi. Danny evaluă situația, puse pistolul în toc și își scoase insigna. Doi albi voluminoși apărură în cadrul ușii, îndreptând spre el pistoalele de calibrul 38. Danny le arătă insigna, gata să propună un armistițiu. — Departamentul Șerifului. Sunt detectiv la comitat. Cei doi intrară cu pistoalele în mâinile întinse. Cel mai înalt dintre ei îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
a unui complice cu fața bandajată. În amurg o sună pe Karen pentru a afla rezultatul. Surpriză: mai multe „Care Marty?” și un număr de unsprezece indivizi scoși din dosarele cu spărgători de case - șapte negri, doi mexicani și doi albi al căror dosar de pușcăriași consemna grupele de sânge AB-IV și 0-I cu Rh negativ. Rahat pur, nediluat. Își aminti atunci de promisiunea făcută lui Janice Modine. Sună la secția San Dimas și vorbi cu șeful de tură responsabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
fuseseră angajați ca tehnicieni dentari șaisprezece oameni. Trei erau japonezi și fuseseră angajați în ’44, imediat după ce s-a pus capăt sistemului de lagăre americane. Patru erau de rasă caucaziană și în prezent aveau peste treizeci de ani. Trei erau albi și între două vârste, iar șase erau mexicani. La un anumit moment din viața lor toți cei șaisprezece donaseră sânge la acțiunile anuale ale Crucii Roșii. Cinci din cei șaisprezece aveau grupa de sânge 0-I, cea mai comună grupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Roland Navarette se întoarse la realitate, cuprins de frisoane, friguri și accese de tuse. Primul lucru pe care îl văzu când scoase capul din oală a fost o țeavă de 38 între ochi. Buzz întrebă: — Unde i-ai trimis pe albii ăia după Coleman? Roland Navarette zise: — Omule, faci poante. Buzz armă pistolul. — Nu mă sili s-o fac. Roland Navarette scuipă: — Coleman cântă până târziu la intersecția dintre 106 și Avalon. *** Watts, cod trei, fără sirenă. Buzz își mângâia bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Erina Îi fusese alături tot timpul, fără să ceară nimic, bucurându-se că minunea Întâlnirii lor fusese posibilă. Ea făcea ca zilele să fie prețioase și pline de lumină. Bătrânul logofăt Litovoi se obișnuise cu desele ei plecări, fie spre Albești, fie spre Cetatea de Scaun. Nu protesta și nu Întreba de ce Întârzie cununia. Acum, Însă, chiar și el trebuise să ia drumul pribegiei, pornind spre nord. Erina Îl adusese, chiar În acea dimineață, la Suceava. După sfatul de taină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar nu spuse nimic. Continuă să călărească În tăcere, acumulând imagini, frânturi de discuții, scăldându-se parcă În mirosul de pădure umedă, care Îl Înlocuia pe cel sărat al lagunei, amintindu-și uneori plecarea lui spre Veneția după atacul de la Albești, fragmentele de codru văzute atunci pe geamul trăsurii. Ajunseră la Cetatea de Scaun după căderea Întunericului, dar forfota nu Încetase. Curieri domnești ieșeau În galop pe poarta cetății, pornind spre sud și spre vest. Grupuri de călăreți În diferite uniforme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În stomac, care Îi provoca o amețeală de neînțeles. Fusese martorul unei minuni. Nu Înțelegea Încă acea minune, dar ea se petrecuse. Simți nevoia copilărească de a plânge. Lângă el, Erina chiar plângea. Lacrimi mari curgeau Încet pe obrajii ei albiți de spaimă și de bucurie. Tânărul Îi Întinse mâna, iar Erina i-o strânse spasmodic, privind fascinată câmpul de luptă. În dreapta voievodului, căpitanul Oană rămânea nemișcat și atent. Și pentru el, bătălia de la Vaslui se sfârșise. Dar bătălia pentru Moldova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În față cu un soi de Încrâncenare. Discuțiile despre fiul său cel mic Îi provocau Întotdeauna suferință. Se simțea neputincios fiindcă nu știa nimic și nu putea face nimic. Se Întreba mereu de ce nu-l luase În brațe, atunci, la Albești, de ce nu-l strânsese la piept Înainte de a pleca spre Suceava, ca să fi avut măcar mângâierea acelei ultime Îmbrățișări. Uneori credea că asta ar fi putut schimba totul. Se Învinuia că n-a fost destul de atent, că nu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
faci vreo prostie... Îi răspunse Ali. Omul acesta ne trebuie viu. - Așa e, Ogodai? Întrebă, ironic, Oană. Cum e când trimiți un ceambur Întreg, de cinci sute de oameni, ca să prindă un copil? Cum e să spinteci slujitoarele casei de la Albești, cum e să iei capul unor oameni puțini și neînarmați? Cum e să știi că Alah te-a făcut să plătești faptele tale prin moartea fratelui tău, un asasin ca și tine? Ogodai ridică mâna spre arcași. - Să nu cazi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cetății. Pietro ieși pe culoar, Își Încinse sabia din goană și strigă spre oșteanul care rămăsese În urma lui: - Apărătorii În formație de luptă! Ridicați poarta! Spătare Mihai! Spătarul Mihai ieși din camera alăturată camerei voievodului și, la vederea lui Pietro, albi la față. - Primejdie? -De moarte! strigă Pietro. Adună oștenii În curtea cetății, pregătește-i de plecare În trei minute! - De plecare... unde, căpitane Petru? se auzi vocea gravă a lui Ștefan, care ieșise din cameră la auzul pașilor de pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și tăiat de un iatagan Într-un moment În care nu se mai putea apăra. Nimeni nu privi spre Erina, dar toți simțiră liniștea de după aceste cuvinte ca o ghilotină. Pietro, care se așezase pe scaunul de lângă ea, o văzu albind și Închizând ochii. Îi prinse mâna și o strânse, șoptind: - Tare... Fii tare... O să-l găsim. Jur. Erina nu răspunse nimic, simțind că se află În pragul leșinului și că nu are voie să-și piardă cunoștința atunci și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Am avut multe nume. O vreme, cel mai potrivit a fost Nimeni. Acum, Însă, a sosit timpul să mă Întorc la numele meu adevărat. Sunt Ștefan Oană, fiul căpitanului Oană, comandantul gărzii măriei sale Ștefan, voievodul Moldovei. Amir nu mai traduse. Albi la față, se ridică de pe scaunul așezat În apropierea sultanului și se duse la fereastră. Sultanul rămase Încremenit fiindcă Înțelesese și fără traducere. Dar totul i se părea imposibil. Știa că Cei Patru Îi ascund multe, dar prinsese frânturi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
probleme și la ochi. Va intra pe un tratament care Îl va menține În viață până ajungem la Veneția. - Veneția? interveni Erina. Sunt sigură că nu și-ar fi dorit altceva decât să se Întoarcă În Moldova, la casa de la Albești, la măria sa Ștefan... - Mda... mormăi Angelo. Asta s-ar putea să fie o problemă. Vom Încerca să discutăm cu el cu prima ocazie, când va fi mai odihnit și mai lucid. Acum e imposibil. Dacă el e mai liniștit mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
capătul lumii. În schimb, capătul lumii ajunsese la el. Cu miturile, misterele și ademenirile lui. Drumul spre Dunăre fusese, pentru el, un drum În trecut. Regăsise, acolo, chipul fratelui său, așa cum Îi rămăsese În amintire În ultima zi petrecută la Albești, numai că acum Îl vedea prin ochii lui Amir. Dar, pe măsură ce povestea lui Amir se Încărca de Întâmplări, copilul din Munții Caucaz și din stepele Asiei Centrale devenea, tot mai mult, Ștefănel. Un Ștefănel schimbat, care se descoperea pe sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de vorbit. Cei doi salutară garda moldoveană și linia căpitanilor italieni, apoi urcară scările care dădeau spre sala tronului și spre spătăria mică. În urma lor, străjile Încrucișară halebardele. Era o convorbire la care nimeni nu avea acces. 5 mai 1476, Albești, Moldova Mitruț deschise ușa cu sfială. Înainte de a pleca să scoată herghelia pe pajiștea de pe malul Jijiei, domnița Erina Îi poruncise să vegheze somnul căpitanului Oană și să Îi dea de veste imediat ce se trezea. Ionuț rămăsese singurul slujitor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ușa cu sfială. Înainte de a pleca să scoată herghelia pe pajiștea de pe malul Jijiei, domnița Erina Îi poruncise să vegheze somnul căpitanului Oană și să Îi dea de veste imediat ce se trezea. Ionuț rămăsese singurul slujitor din casa bătrânească de la Albești. Unchiul său, Onofrei, se stinsese În iarna În care căpitanul dispăruse fără urmă și se vestea că ar fi fost ucis. Unii spuneau că Onofrei se stinsese de bătrânețe, căci abia Îl mai duceau picioarele prin Împrejurimile casei. Alții spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gândi, Însă, nici să plece, nici să-și găsească un rost. Aștepta, și el, ca și moș Onofrei, Întoarcerea căpitanului. Iar la aflarea veștii că Oană a fost găsit și se află la Suceava sub Îngrijirea doftorilor măriei sale sătenii din Albești au văzut, cu mirare, că Mitruț poate zâmbi. Iar când, În prima săptămână a lui aprilie, mantiile albe ale Apărătorilor apăruseră pe culmea dealului, Mitruț privise cu mirare, punându-și mâna streașină la ochi, și apoi o luase la fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mitruț privise cu mirare, punându-și mâna streașină la ochi, și apoi o luase la fugă spre noii sosiți, dezbrăcându-și din goană dulama, prea groasă pentru o vreme atât de călduroasă. Iar soarele răsărise din nou asupra casei de la Albești. Căpitanul fusese instalat În camera de jos, iar Erina Își reluase rolul de stăpână a casei, poruncind curățenie, așternuturi și draperii noi și deschizând ferestrele ca să intre aerul cel proaspăt al noii primăveri. Peste Încă o săptămână sosise o herghelie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
herghelie de cai păzită de un tânăr care avea aproape același nume cu el, anume Ionuț, slujitorul Erinei de la moșia Murgeștilor, de pe valea Bârladului. Ca să-i deosebească pe cei doi, Erina hotărâse ca unul să se numească Mitruț Albul de la Albești, iar celălalt Ionuț Murgul, de la Murgești. Soluția Înveseli pe toată lumea, mai ales pe căpitanul Oană, care văzu aici mai mult dorința Erinei de a transforma lumea oamenilor Într-o lume a cailor. - Mai rămâne să mă poreclești Tărcatul, sau Spaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]