17,219 matches
-
alta, era cît pe ce să-l muște un cîine, dar nu se opri decît la cantonul părăsit. Acolo se ascunse după un copac gros respirînd ca o locomotivă. Se odihni puțin uitîndu-se în toate părțile, apoi începu iar să alerge spre pădure întorcînd mereu capul. Nu-l urmărea însă nimeni. La marginea pădurii se opri din nou și se uită mai multă vreme spre sat. Nu se zărea nici un pericol, nicăieri. Mare dobitoc mai pot fi! își zise la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
flecăreală", "molîu"... De ce oare i le-o fi spus Ilinca tocmai lui? Nu cumva îl disprețuiește? Și porni încet, cu mîinile la spate și ochii în pămînt, de parcă s-ar fi dus la eșafod. Departe, în fața lui, se puteau vedea alergînd cît puteau de repede Ilinca și Nuțu... Iar norul de la asfințit se făcuse mai mare și mai rotund, aidoma unei pleoape trase pe un ochi ce nu vrea să se mai deschidă. Unde se vede că încă mai sînt cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întrebă el pe Ilinca de cum ajunse lîngă ea. E 8 și 10, răspunse aceasta țîfnoasă. Cum naiba de-ai putut dormi pînă acum? Tu știi că era cît pe ce să plecăm fără tine? Hai mai repede! Și începu să alerge din toate puterile înaintea Bărzăunului. Eh, zise Bărzăunul alergînd mereu în apropierea Ilincăi. N-am dormit deloc toată noaptea, că am avut foarte mult de lucru... Am adormit abia în ziuă... Știi ce-am făcut? Domnul Răgălie, continuă Ilinca fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
8 și 10, răspunse aceasta țîfnoasă. Cum naiba de-ai putut dormi pînă acum? Tu știi că era cît pe ce să plecăm fără tine? Hai mai repede! Și începu să alerge din toate puterile înaintea Bărzăunului. Eh, zise Bărzăunul alergînd mereu în apropierea Ilincăi. N-am dormit deloc toată noaptea, că am avut foarte mult de lucru... Am adormit abia în ziuă... Știi ce-am făcut? Domnul Răgălie, continuă Ilinca fără s-o intereseze ce anume a făcut Bărzăunul, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
într-un cazan cu apă clocotită și se repezi la Tomiță ca un hultan. Dar nu reuși decît să-l fulgere cu un pumn peste umăr, întrucît Tomiță, mai sprinten și nu prea încercat în asemenea ciocniri violente, începu să alerge din toate puterile. Nuțu nu se mai luă după el, ci se mulțumi doar să-i strige amenințîndu-l cu amîndoi pumnii: T-t-te-nvăț eu minte, rîmă bîr-bîrligată ce ești! În aceeași seară Tomiță i-a pus în cunoștință de cauză, prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a fost și a rămas o mare enigmă. Evelin: Selecția naturală și genetica a favorizat nu numai puterea fizică ci și inteligența omului. V-am urmărit și ne-am amuzat cănd ați început să mergeți în două picioare, apoi să alergați. Căt de neputincioși erați atunci. Aurora: Voi nu fugiți? Evelin: Noi ne putem teleporta individual unde dorim doar pe planeta noastră. Apoi, comunicăm prin telepatie sau gănd încăt nu avem de ce să ne deplasăm, să mergem sau să fugim. Profesorul
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
miliarde de ori mai mare decăt cea a Soarelui nostru. Galaxia noastră împreună cu vecina, Galaxia Andromeda cu vreo 2000 milioane de stele, au împreună în atracție gravitațională peste 30 de galaxii mai mici. Există o teorie că cele două galaxii aleargă una către cealaltă și probabil se vor îmbrățișa cam peste multe milioane de ani lumină. Ce se va întămpla în Univers și, mai ales, cu Pămăntul nostru vom vedea. Animație generală, răsete. Evelin: Deci, Universul este într-o veșnică mișcare
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
a demonstrat marele om de știință Charles Darwin. Consecința: omul își va repara viața cu 97 medicamente fabricate în laboratoare, în ateliere numite spitale. Construim ateliere de reparat sateliți, clinici pentru căini și pisici și închidem spitale pentru oameni. Omul aleargă brambura prin viață uitănd să se mai oprească pentru a-și ajunge din urmă sufletul. Apoi ADN-ul, o descoperire epocală, prin care se crede că omul va descoperi secretul naturii sale, a declanșat un proces de autodistrugere prin intervenția
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
mai trateze zilnic cu otrava vieții noastre pentru că Mama Natură va reacționa violent cu cutremure devastatoare, furtuni și ploi devastatoare, toate din ce în ce mai dese și mai violente. Cineva va spune că asta-i evoluția. Nu, este o autodistrugere conștientă! și omul aleargă tot mai haotic prin viață lăsănd în urmă sufletul. Sufletul fără trup înseamnă moarte chiar dacă ea a fost creată de către viață. Profesorul: Citeam într-un ziar că la un concurs pentru un post de contabil i s-a cerut să
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o pălărie și apoi, scoțând la întâmplare unul câte unul, ai produs o "poezie". În felul acesta, delirul novomaniei dă cale liberă imposturii. Ce-ar fi dacă astrele, revoltate pe "sclavia" aceleași învârtiri perpetui, ar evada de pe orbite și ar alerga bezmetice prin haos ? Numai armonia asigură viabilitatea creației din începuturi și a creației umane. În rest words, words, words... Repet, poezia este un lucru grav al spiritului. Un exercițiu uman al ordinei universale, al armoniei cosmice. Mai sus încă: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș Ce zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de slăbiciu ne. Musa știe și nu spune nimic. Ascultă. Ascultă în tăcere. Dacă lovește acum, pe neașteptate, Tariq tot o să-l copleșească. Ai lui sunt prea mulți. Și dintre cei mai buni. Dacă i se supune... ochii lui Musa aleargă printre stropii havuzului abia mijit între măslini. Dacă i se supune... Îi mai dau două lăzi cu aur. Ahmet se oprește scurt și se înclină, cu mâinile la piept. — Și i le dau pe Rima și pe Safya. Privirea lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu a oprit nicăieri și ea plânge și mai tare și nu știe cum să anunțe că el a dispărut pentru că nici măcar nu știe ca lumea cum îl cheamă, așa că ia vaporul înapoi și ajunge în noaptea urmă toare și aleargă la hotel, unde știe sigur că o să-l găsească, dar nu, el nu o aștepta acolo, așa cum crezuse ea, el nu era nicăieri și era ca și cum nu fusese niciodată, alt nume la hotel, alt nume pe vapor și în calculatorul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Leei înflorise o dată, o singură dată, citric. Aici au fost portocali, știi? Dar asta fusese cu mult înainte de noi, pe vremea când era mama copil. Știam însă de cele nouă rânduri. Povestea lor. Ne jucam printre ele ca și cum am fi alergat la umbra unor pomi adevărați. Dacă portocalii existaseră cu adevărat sau înmiresmaseră doar imaginația bogată a mamei deja nu mai contează, nu? Chiar nu mai contează. Nouă rânduri paralele de portocali. O grădină. O livadă. O insulă. Un patio de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Alexandre, găinile (Sunt puii de-acum doi ani, Ivan, puii de-acum doi ani, mai știi?) care probabil că trebuie hrănite, hârțoagele uitate în coșul bicicletei și amintirea lui Auguste cel plin de bunăvoința (Doamne, ce-o să mă fac?), băiatul alergând prin bucătărie și ea răsturnând, din greșeală, găleata plină cu apă, rămasă de dimineață, de când a frecat po delele cantinei (Nu sunt bună de nimic, de nimic...) ca să fie curate, să le găsească oaspeții curate, dar nici azi nu au
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o condusese. Ușa se închisese aproape fără zgomot în urma ei, dar pașii care fugiseră pe scări îi sunaseră cunoscuți. Nervoși. Rapizi. Pașii unui om cu obraji foarte roșii, căruia-i zvâcnește capul și-i ard vârfurile urechilor. Opțiunea de a alerga pe scări după ea. Ridicolă. De domeniul unui trecut bărbierit și cu cămăși curate. Post it-ul abandonat pe covor. Amintirea turmalinei. Alex, Alex depevremeacânderaufrați. Gândul că pe ei doi îi mai avea pe lume. O senzație de amar, culcușită
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la braț cu o femeie frumoasă căreia, da, a început să i se ghicească un ușor accent estic, mănâncă somon cu sos de ciuperci și mărar într-un pub zgomotos și înecat de fum, urcă la monumentul lui Walter Scott, aleargă prin ploaie (bineînțeles că plouă, suntem și ești la Edinburgh, iar aceasta poate dege nera oricând într-o autentică poveste siropoasă). Becul de 100 de wați e varianta ta de lampă a lui Aladdin. Închide ochii. Dacă-i deschizi din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
bilet, un semn care să-l facă personajul central al unui thriller polițist. Se va îmbrăca în grabă, va ieși, neras, în oraș, va cerceta Plaza de Armas, tot Barrio Santa Cruz, Plaza de España și Parque María Luisa, va alerga pe Calle Cuna, va trece, ca o furtună, dincolo de Betik Wahd-Al-Khabir, Guadalquivirul de azi, în Triana, se va întoarce în gara Santa Justa și, apoi, dezamăgit, acolo unde nu mai sunt grupuri de oameni care protestează, pentru că toți par să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fremătători. Întîi a fost simplu. Nu erau stingheriți de alte animale. Pe cine să se fi supărat, cînd pădurea era întinsă cît nu apucau s-o cuprindă cu ochii și, în adîncurile ei, se puteau adăposti oricît de mulți? Lupii alergau cît era ziulica de lungă, se jucau, își creșteau copiii, îi educau, vînau, își construiau adăposturi și toate astea fără să fie stînjeniți de vreo vietate. Viața lor era minunată și așa ar fi rămas dacă, puțin cîte puțin, lucrurile
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Lupino. De fapt, de aici venea ezitarea: nu-i înțelegea pe deplin mirosul. Lupino purta cu el, așa cum poartă toți lupii, mirosul strămoșilor lui. Putea vedea Arus, mirosindu-l, ploile și soarele multor anotimpuri; putea simți nebunia libertății de-a alerga încotro vedea cu ochii, fericirea de-a se ști stăpîn absolut peste pădurile seculare; precum și mîndria de-a fi deținător al învățăturilor primite de la mai-marii înțelepți ai atîtor generații miros de lup adevărat. Mai era ceva acolo, un iz, o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de căldura binecuvîntată a soarelui. Dacă avea s-o țină așa, în trei-patru zile n-ar mai fi rămas zare de omăt pe sub copaci. Curînd, Hana simți că se întîmplă ceva cu amicul ei. Chicotea Lupino, amuzat de stîngăciile puilor; alerga împreună cu ei, în întreceri la care-l provocau și pe care se străduia să nu le cîștige; glumea puiandrul; și rîdea cu rîsul lui molipsitor, atunci cînd puii se prefăceau că-i pricep gluma, dar se lăsau trădați de privirea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tîrîtoare, care să fi văzut, să fi auzit, să știe mai mult decît știa el. Se îndrepta spre cascadă. Auzi de departe vuietul căderii de apă: întîi ca un murmur surd, mai apoi amplificat, ca un tropot de cai sălbatici alergînd fără țintă peste podișuri nesfîrșite; pe măsură ce se apropia, tunetul ei ca de furtună dezlănțuită se transforma în urlet. Atît de aproape de cascadă nu ajunsese niciodată. Marele Arus le hotărîse clar: zona era cu desăvîrșire interzisă puilor. Lupino trebui să recunoască
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
adîncul pădurii. Lupul avea să-i prezinte fiului împrejurimile. Avea să-l învețe sentimentul mîndriei de a fi stăpîn peste bucățica sa de pămînt. Lupoaica se odihnea, doborîtă de oboseală, sub crengile abia înmugurite ale unui stejar. De dimineață întruna alergase pe urmele lui Lupino. Devenea din ce în ce mai greu să țină pasul cu el. Puiuțul vroia să vadă tot, să înțeleagă tot, să știe tot. Răscolea fiecare cotlon, întorcea pe toate fețele fiecare piatră, mirosea fiecare fir de iarbă răsărit din pămînt
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lui Lupino. Devenea din ce în ce mai greu să țină pasul cu el. Puiuțul vroia să vadă tot, să înțeleagă tot, să știe tot. Răscolea fiecare cotlon, întorcea pe toate fețele fiecare piatră, mirosea fiecare fir de iarbă răsărit din pămînt; escalada mușuroaiele, alerga încolo și-ncoace, cu o energie care părea să nu-l părăsească niciodată. Încerca sărmana lupoaică să-i facă față, dar numai ea știa cît de greu îi era să reușească. Epuizată, se întinsese pentru cîteva clipe. Trebuia să-și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]