2,520 matches
-
își plasează în centrul imaginarului liric, două figuri reprezentative pentru felul în care el înțelege să se raporteze la propria creație: Iisusa, ipostază a Poeziei, și călăul, avatar al Poetului. Într-un vârtej de patimi, bunăoară, prima apare ca o alteritate demonică, de o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
abise, apropie și umanizează" (Constantin Ciopraga). Pe nesimțite, spațiul poetic se umple de ecouri pulsatile și șoapte secrete, provenite din forul poetic cel mai intim, acolo unde palpită interogații asupra rostului adânc al ființei, raportate simultan la sine și la alteritate: "Ceea ce tu nu ai simțit/ a fost clipa secretă/ a cunoașterii de sine/ ceea ce se cunoaște pe sine/ este superior/ față de ceea ce nu se cunoaște)/ a fost despletirea/ acelui nod interminabil/ care era sufletul său/ ori, mai exact, iubirea sa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
încât sfârșește prin a da propriei lirici aparența unui veritabil Ianus bifrons. Nu mă refer, desigur, doar la utilizarea motivului dedublării, deși încă din Inel cu enigmă autorul își face un obicei din prelucrarea temelor subsecvente raportului dintre identitate și alteritate ("O, Doamne, cu ură mă hăituiesc eu pe mine,/ ca pe o vulpe'mpuțită, și eu, hăituitul,/ îmi fug dinainte cu spaimă de moarte și cu rușine/ și eu, vânătorul, își pregătește cuțitul" Vânătoarea; ""Învinsu-m'am însumi", sălta cel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
osatura proprie hieroglifele celeilalte ordini, de dincolo de empiricul gol. Iată, de pildă, transfigurarea unei întâlniri "obișnuite" cu histrionicii frați în ale poeziei, ce trebuie văzută cu mult mai mult decât un (altfel firesc) elogiu adus, în descendență platoniciană, prieteniei, fundamentală alteritate ce rotunjește ființa. Și anume, un ceremonial ezoteric colportând, peste timpuri și spații, reale ori livrești, simboluri ezoterice, parțial decodificate cu subtilitatea obișnuită: "Miercuri am hotărât să petrecem în cortul/ amicului nostru hindus Gebarau./ Au fost invitați/ saxonul Um și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ospăț", deci cel care poate, așezat pe un papirus de nori, să descifreze hieroglifele de esență sacră inscripționate "într-un cer imaginar", evită întâlnirea și confruntarea decisivă cu oricare dintre divinitățile duale, care să îi certifice scindarea. Tensiunea extremă a alterității interioare transpare însă din cele câteva confesiuni tulburătoare ale pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pluralității ontologice, resimțite romantic sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale, convertită în dat inexpugnabil al ființei artistice, după cum au mărturisit-o figuri de prim rang ale modernității estetice, de la Rimbaud sau Baudelaire la Ungaretti ori Pessoa. Eul poetic care se cere descoperit printr-un simț poetic practic nou, numit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu trista lyră?// Văzduhul se hrănește cu alt sânge/ mai înainte mort pe-o altă față" etc. În volumul imediat următor, Fiul lui Eros și alte poezii (Editura Junimea, Iași, 1978), reține atenția o poezie circumscrisă, tematic, aceleiași problematici majore alteritatea gândită modern, ca ființă plurală, exuvială. Imaginația inimii este tocmai un astfel de text în care apare explicit imaginea unei scene interioare pe care se desfășoară un conflict surdinizat, însă cu atât mai puternic, între tendințe de semn contrar, materializate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
222. Marile iubiri nu fac parte din arsenalul naturaliștilor. Zola și Maupassant au descris femeile în raporturile lor cu bărbatul sau cu bărbații: fie tatăl, soțul, amantul sau fiul lor. La Zola și Maupassant semnificațiile personajului feminin sunt sexualitatea și alteritatea 223. Dragostea este reprezentată de naturaliști că un șiretlic al speciei feminine, care neagă toată valoarea sentimentului amoros, pentru a-l readuce la o manifestare a instinctului genezic; aceasta concepție se integrează perfect noii poetici a românului, elaborată contra romanescului
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
într-o lume unită, susținută de valori comune, pare acum mai puțin atrăgătoare, chiar repulsivă pentru unii. În fața asaltului de ură și de răzbunare, iubirea se retrage. "Urlă vijelia de pe urmă. Duhul Domnului trece pre pămînt..."11. Narcisiști, nu suportăm alteritatea. Dar ce devenim noi suprimîndu-l pe Celălalt? Avem aceleași drepturi și împărtășim aceleași speranțe. Nu perspectiva universalului ne mînă la suprimarea alterității, ci un egoism profund. Dar mă tem că fără Celălalt e tare frig în Univers... Puterea statului național
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de răzbunare, iubirea se retrage. "Urlă vijelia de pe urmă. Duhul Domnului trece pre pămînt..."11. Narcisiști, nu suportăm alteritatea. Dar ce devenim noi suprimîndu-l pe Celălalt? Avem aceleași drepturi și împărtășim aceleași speranțe. Nu perspectiva universalului ne mînă la suprimarea alterității, ci un egoism profund. Dar mă tem că fără Celălalt e tare frig în Univers... Puterea statului național e contestată de emergența unor contraputeri mai apropiate de piață: firme multinaționale, organisme internaționale, dar și rețele teroriste și mafiote. Acești actori
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
mai târziu într-un chip imprevizibil, asemeni acelor ape care dispar inexplicabil sub pământ pentru a ieși la suprafață în altă parte (ibidem, 33)4. Imperativele eminescologiei actuale asu pra cărora Marina Mureșanu-Ionescu insistă acribia în fața documentului și deschiderea spre alteritate sunt acceptate de alți cercetători, cu atât mai mult cu cât "ambele presupun nenumărate corelaționări, care duc, finalmente, la consolidarea comparatisticii, la diversificarea uneltelor ei și la obținerea unor rezultate cu o bătaie infinit mai lungă decît aceea a metodologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întregii sale creații. Pentru James, mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noțiune goală, un compromis indus de nevoia noastră de stabilitate într-o lume profund incertă. Felul în care interacționăm cu alteritatea rămîne distorsionat, grefat pe subiectivitatea noastră individuală nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/ Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, "inventîndu-ne" o existență în interiorul căreia ne
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
social"). Ambele sînt femei victoriene, dar feminitatea lor implică falii opuse din istoria psihologică a secolului al XIX-lea. Mai mult, Charlotte și Emily se confruntă, în realitate, în interiorul acestei ecuații estetice. Charlotte autoarea educată, cu experiența lumii și a alterității, care, în romanele de mai tîrziu (în primul rînd, în Shirley) va deveni un mesager al emancipării și Emily scriitoarea de geniu (ca și Austen), rămasă captivă în imaginarul pur, neintersectat cu viața ca atare, nemodificat de grilele experienței. Jane
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
scriitorului se diversifică, mergînd pe ideea "înstrăinării" ca premisă a articulării universului în sine (principiu feminist și, totodată, postcolonial), univers suficient lui însuși, unde tradiționalul "periferic" al lumii postindustriale își decoperă propria "centralitate", fără a-și mai modifica/nega identitatea. "Alteritatea" devine aici o formă de "oglindire" chiar răsturnată uneori a modelului identitar/cultural dominant, permițînd interacțiunile mentaliste și, pînă la un punct, simbioza. În ultimul său roman Never Let Me Go/Să nu mă lași să plec vreodată (2005), prozatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Tropicul Cancerului (1934), Primăvara neagră (1936) și Tropicul Capricornului (1938). În al doilea rînd, judecat ca "piesă dintr-un "întreg" epic, Primăvara ... capătă un sens major acela de experiență "mediană" (a "naturalizării" franceze, să o numim!) între excesul descoperirii noului și alterității din Tropicul Cancerului și blazarea (anterioară venirii în Franța) viețuirii într-un orizont închis. Rămîne, în egală măsură, adevărat faptul că "ideea" unei trilogii ar putea fi contrazisă de două elemente structurale. Tropicul Capricornului (deși publicat ultimul) plasează acțiunea înainte de interludiul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
textul și existența s-au amestecat pînă la indistinct. Bret nu mai trăiește decît prin paginile romanului său: își îmbrățișează copiii și soția cu ajutorul lor, pricepe lumea prin ele, își asumă trecutul numai prin intermediul lor. Se revelă, el însuși, inteligibil alterității prin semiotica textuală, care ne apare astfel ca o veritabilă mașină de tradus universală, din filmele de science-fiction. Recunosc, aceasta e doar o inginerie ficțio nală, pînă la urmă, dar o inginerie absolut sclipitoare, ce l-a transformat pe Bret
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o familie disfuncțională (descrisă, cu lux de amănunte, în romane) și pe un fundal socio-economic nefast (Marele Crah). Duritatea excesivă a tatălui (dublată de o pasivitate nefirească a mamei) marchează copilăria scriitorului care se descoperă, treptat, un ins fără vocația alterității (are, de altfel, o perspectivă cinic-sarcastică asupra celorlalți, preferînd izolarea taciturnă și austeritatea comporta mentală). Pater familias îl dă afară din casă la o vîrstă timpurie (pentru că îi descoperă încercările literare și realizează că nu va avea niciodată o carieră
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
revelă pe amîndouă în creația lui fiind "profetic" (precum Blake) și trăind, totodată, "emoții sacrificiale" (precum Yeats). "Viziunea" în cauză nu se limitează doar la palierul intern al eului poetic (menționata introspecție), ci și la cel extern (construcția poetică a alterității), unde Heaney se dovedește la fel de complex. "Deschiderea" poeziei lui Heaney trebuie, neîndoios, legată și de experiența anglofonă mai amplă a scriitorului. După studii la Belfast, merge la Londra, unde începe să scrie sub influența prietenului Ted Hughes soțul Sylviei Plath
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
alte cuvinte, acest gen "periferic" să producă în cazurile "canonice", desigur "emoție artistică"? Răs punsul nu are cum să fie decît pozitiv, întrucît (de)scriind o călătorie, un autor nu face altceva decît să se supună unui exercițiu autoscopic. Nu "alteritatea" revelată, așa-zicînd, prin voiajul inițiatic este subiectul unui asemenea jurnal, ci "sinele" celui care scrie. În cazul Americii fără etaje, subiectivarea devine cu atît mai evidentă, cu cît Ilf și Petrov nu-i pot rezista. Oricît de marcați de prejudecăți
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplină autoscopică, eroul își descrie iubirea patologică, amănunțit, într-un jurnal, așteptînd, masochistic parcă, să fie descoperit. De fapt, nevoia de a-și proiecta subliminalul "în afară", către alteritate, rămîne organică în cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri ar sfîrși prin a-l epuiza fizic și psihic. De aceea, Lolita trebuie să fie vizibilă, să dea dinamism vieții confuze a lui Humbert. Ea va însemna însă și sfîrșitul bărbatului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dintre opera și biografia autoarei devine permanenta căutare de sine din tematologia creației autoarei. Această criza identitară, specifică generației șaizeciste, poate fi rezolvată, astfel, printr-o transpunere personală a realității exterioare într-una interioară, precum și printr-o suspendare parțială a alterității, făcând din celălalt o suprapunere a sinelui. Noua realitate promovată de artist este, desigur, diferită complet de realitatea exterioară, ea neraportându-se la alteritate, dar confruntându-se, totuși, cu problemele existențiale. Privind literatura ca pe o artă a limbajului, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
printr-o transpunere personală a realității exterioare într-una interioară, precum și printr-o suspendare parțială a alterității, făcând din celălalt o suprapunere a sinelui. Noua realitate promovată de artist este, desigur, diferită complet de realitatea exterioară, ea neraportându-se la alteritate, dar confruntându-se, totuși, cu problemele existențiale. Privind literatura ca pe o artă a limbajului, îndeosebi cu rol în construirea noii realități, se urmărește, astfel, în lucrarea de față, realizarea unui studiu stilistic și de teorie literară, în care să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu urâtul"105. Cu siguranță, un alt rol al criticii este acela de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cuvântul construiesc din aproape în aproape o nouă formă de existență: cea interioară, aflată sub semnul limbajului poetic 17. Situat la un nivel superior limbajului obișnuit, limbajul poetic se identifică în totalitate cu poezia însăși, tocmai prin această suspendare a alterității. "Nu este chiar o chestiune naivă de a ști de ce limbajul poetic se comportă ca și cum n-ar urmări să asigure trecerea mesajului de la emițător la receptor, ci s-o împiedice. Ce fel de comunicare este aceea care încalcă nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o "chintesență a năzuinței umane spre împlinirea de sine (...) văzută, în permanență, ca salt din contingent spre contemplare a unui eveniment cu aură de destin și fatidic, fascinație speculară a nașterii și circumscrierii de sine a eului prin raportarea la alteritate"43 reprezintă pentru neomoderniști o resurecție a modelului idilic modern, deoarece, se știe, "epoca modernă a pus în centrul ei, ca echivalență a eului, Ego affectus est, răsturnare de perspectivă evidentă, dacă ne gândim la îndelungata tradiție raționalistă, în definirea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]