2,894 matches
-
avea s-ajungă să-l iubească. Dar valoarea, ca și cuvintele lui, erau abia șoptite și, la începutul căsniciei lor, Irene simțise nevoia de declarații, de discursuri înflăcărate, de țipete. Și înainte și după Naji, ea avusese o serie de amanți, unul mai teatral decât celălalt, așa că adorația tăcută a unuia singur abia putea fi sesizată - o scăpare pe care Irene o regreta chiar și acum. Bill Brandon, un licean, fusese primul ei iubit și, aproape imediat, Irene și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Dar totul a fost în van. Irene îl iubea pe Naji. Și-n zilele în care se credea cea mai urâtă femeie, lângă el se simțea mai frumoasă decât lângă oricare bărbat străin. Irene și-a mai luat un ultim amant - Jacques - cu toate că nu putea să-l sufere. La vremea respectivă, personajul ei din telenovelă era scos, ușor-ușor, pe tușă, iar alte oferte nu primise. Era vital pentru ea, ca actriță și ca femeie, să nu se ascundă într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
stropind Cu lacrimi urmele pașilor Copiilor născuți în rugăciune Sub neobosita veghe a bătrânilor Uitați și înfrigurați în amintiri, În trecut, în glasul putregăit de Tăcere, amorțit de cuvinte nerostite. Acesta este orașul în care am fost Călător, soț și amant, poet Și însoțitor spre Lumină, Vânzător de dileme și prinț În suburbiile visului liber. Acesta este orașul în care am Adormit ostenit tot așteptând Să se însănătoșească îngerii. George IONIȚĂ m-am risipt... m-am risipit în fiecare clipă crezând
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
om ticălos... Ș-atunci maurul a omorât-o... Scrie foarte frumos... — Da’ era vinovată? — Nu, nu era vinovată... răspunse zâmbind Tudorița. Iar Haia se uita cu luare-aminte pe păreți, gânditoare, tulburată. Dar dincolo, ce-arată? —Acolo-i Romeo și Julieta... amanții nenorociți... Și cartea asta o am... Spune cum erau dușmane familiile lor, și cum ei s-au văzut și s-au iubit... Amândoi erau frumoși... Și pe urmă n-au avut noroc, și amândoi au murit... Eu când am cetit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Omul a spus că prețul alimentelor a crescut brusc. E momentul să mergem în portul vechi, să ne vindem încărcătura și să ne întoarcem în sfârșit acasă. Nu am avut de gând să protestez. Eram, la rândul meu, asemenea unui amant sătul să doarmă noapte de noapte la câțiva coți de obiectul dorințelor sale. În sfârșit, Cairo! În nici o altă cetate nu uiți la fel de repede că ești străin. Abia sosit, călătorul e înghițit de vârtejul zarvei, faptelor curioase, mutrelor flecare. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tuturor de înțeles că, dacă despre cei puternici se vorbea pe la spate, trupa lui - cum îi numea pe cei care ajutau la bucătărie - trebuia să aibă grijă să nu vorbească și despre el, care se străduise din greu să ajungă amantul comandantului gărzii lui Vitellius. Iar acum, treceți la muncă și tăceți din gură! — Eu am terminat - Listarius răsturnă cu grijă conținutul cratiței pe o tavă mare, cu marginile ridicate, pe care o ornă cu fire de rozmarin. Guvernatorul mă așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mine, a început o nouă eră aici, în Germania Inferior! Continuă să se îndoape, fără să se sinchisească de privirea cu care îl fixa Valens - privirea celui care știa că bărbatul acela enorm și obsedat de mâncare fusese în tinerețe amantul lui Tiberius și prieten intim al lui Caligula și al lui Nero și că ascensiunea sa incredibilă se datora favorurilor a doi împărați și, mai ales, ale tatălui său, care fusese ales de două ori consul și o dată cenzor. Aulus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bani, mai crud decât Tiberius, fără să fie însă inteligent ca acesta. — El, imperator? Vitellius a fost întotdeauna o nulitate. Cariera și-o datorează meritelor tatălui său, favorurilor împăraților... Cuprins de indignare, legatul izbi cu pumnul în masă. — A fost amantul lui Tiberius în tinerețe... La Roma i se spunea „sfincterul“, știai asta? Și apoi, cu Caligula și Claudius... Și cu Nero... Antonius ridică mâinile, încercând parcă să pună stavilă șuvoiului de cuvinte. Noi i-am jurat credință lui Galba, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
alunge definitiv febra. Se așeză lângă Antonius la o măsuță, sub copaci. Peste două zile vei putea pleca. Îl privea pe legat cu ochii ei limpezi, care nu trădau prin nimic viața tumultuoasă pe care o dusese. Calvia avusese mulți amanți și făcuse multe comploturi; pe cei dintâi îi părăsea după ce se plictisea de ei, iar cele din urmă îi aduseseră multe câștiguri. Antonius sorbi infuzia și, după câteva clipe, o senzație plăcută i se răspândi în trup. Își sprijini spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi un glas batjocoritor. Cu Flamma nu-i de glumit. Înainte să ajungă gladiator a fost un centurion curajos. — L-a ucis pe amantul soției lui, când i-a găsit împreună, adăugă altul, printre strigătele entuziaste ale celorlalți. I-a tăiat gâtul... Păcat că era un înalt ofițer din legiunea lui! — S-a salvat numai pentru că se bucura de favorurile legatului său - alte râsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bedriacum, părea să creadă că nu mai are nevoie de armată pentru a-și păstra puterea. De fapt, costurile pentru întreținerea soldaților i se păreau excesive. Spre seară porni călare spre Cremona, înconjurat de o suită somptuoasă. Asiaticus, libertul și amantul său favorit, călărea alături de el, iar soția și fiul său îl urmau în lectică. Se opri în locul unde se dăduseră luptele, cu patruzeci de zile în urmă. În păduri, pe câmpuri și pe drum încă se mai zăreau mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
erau speriați de parcă ar fi intrat în cușca unui tigru înfometat. Listarius se uita pe rând la ei, în timp ce prăjea un amestec de bobi și măruntaie de oaie, mâncarea preferată a împăratului, pe care venise să o comande însuși Asiaticus, amantul lui Vitellius. Adăugă niște condimente din săculețul pe care îl purta la brâu și începu să amestece. — Ce deosebire e între discuțiile pe care le auzeam în bucătărie la Colonia Agrippinensium și astea de acum! Pe atunci râdeam, vă înțepați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și care stătea alături de el, cu o expresie îngrijorată. — Zâmbește... Noi, cei din pulvinar, trebuie să zâmbim. Pe chipurile noastre, poporul Romei își citește destinul. Făcu semn ca fiul său, Germanicus, să-i fie așezat în poală și ca Asiaticus, amantul său, să stea mai în spate, pentru a-i face loc soției sale. — Iar destinul poporului meu va fi... — Încetează, îl întrerupse Flavius în șoaptă. Acum nu-i vreme de jocuri. Ai uitat de trădarea lui Caecina? Ai uitat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că era interesat să discute despre rolul lui, să vorbească despre Gary. Lorne mă privi din nou fix un timp îndelungat Apoi începu: — Din câte văd eu, acest Garfield a fost un om de o cultură impresionantă, spune Lorne Guyland. Amant, tată, soț, sportiv, milionar - dar și un om cu lectură vastă, de o cultură... Întinsă, John. Un poet Un căutător. Are lumea în mâna lui, femei, bani, succes -dar omul ăsta încearcă să afle și să descopere și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chiar credeau că e posibil, că e probabil, că e o certitudine că banii și faima le-au ales pe ele, că șansa vieții lor le-a ieșit în cale. Vorbeau despre cariera lor, despre crizele lor de nervi, despre amanții lor, despre psihiatrii lor, despre visurile lor. Fielding le lăsa să bată câmpii vreo cinci minute, înainte de a le întreba cu o licărire strategică în ochi: „Dar Shakespeare?“ Până și eu am izbucnit de câteva ori în râs din cauza unora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Singur, singur, singur, Vreme de beție - I-auzi cum mai plouă, Ce melancolie! Singur, singur, singur... Nervi de toamnă E toamnă, e foșnet, e somn... Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine să râd fără sens, Și-i frig, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
stradă, oftează; E tuse, e plânset, e gol... Și-i frig, și burează. Amanții, mai bolnavi, mai triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine să râd fără sens, Și-i frig, și burează. Seară tristă Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goală, Barbar cânta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
toamna goală va dansa cu plete de grâu și de vin Astfel că nu vor mai putea să ne-ntreacă acei care vin... * În altar Sta fără noimă catedrala Azi, într-un secol rafinat- Doar de mai vin să delireze Amanți cu suflet ruinat. ... Și delirând, când corul curge Se face gândul mai amar- Ei vor o noapte de orgie Pe canapeaua din altar... * Poemă finală Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni Ascuns în pivnița adâncă fără
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând la cal. O, dormi adânc, mereu, așa, În vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate de-ți lucrez, Eu știu și bine-a dărâma. În noaptea asta, iată, sună O serenadă din topor, Amanților, pierduți sub lună, Poeți cu putredul amor. O dormi în noaptea infinită, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În rațiunea aurită. Sub luna blondă nu se plânge, Ci răzbunările se curmă, Martirilor scăldați în sânge, Cânt serenada cea din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară Târziu, în noapte, la grădină... Și tot orașul întrista, Fanfara militară. Plângeam, și rătăceam pe stradă În noaptea vastă și senină; Și-atît de goală era strada - De-amanți grădina era plină. Orașul luminat electric Dădea fiori de nebunie - Era o noapte de septembrie, Atât de rece și pustie! Și tot orașul întrista Fanfara militară... Târziu, în noapte, la grădină, Ce tristă operă cânta Fanfara militară. Gol Dă foșnet
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
judec puterea de atracție a bărbaților, așa că aș fi spus că Nicholas Deggle e cel mai arătos dintre noi trei. Se pare că nu. Grimus e cel pe care-l îndrăgesc toate, preferatul curvelor îexcepție făcând, bineînțeles, Liv a mea), amantul nevestei fermierului și, totodată, al contesei rusoaice. Problema e că nu pare să-l intereseze nici una. Din cauza experienței de călugăr. Obișnuit cu celibatul. Poate că în asta constă atracția. E greu de cucerit. Indianca axona numită Prepelicarul este cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a lăsat. Mai rețin câteva sintagme din dicționarul deschis în această dimineață. Metus corda glaciat - frica îngheață inimile; dialogarum libertate gestiendum - trebuie să ne lăsăm duși de libertatea dialogurilor; glabraria - femeie îndrăgostită de un sclav depilat (glaber, sclav tânăr depilat, amant al unui bărbat), jecmănită de acesta de toată averea; ius gladii - drept de viață și de Moarte; gladium recondere in vaginam - a vârî sabia în teacă; ex hanc maxima libertate tyrannus gignitur - din această libertate nemărginită ia naștere tirania; ad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să te aibă-n paza lui, ceea ce-ți trebuie sînt niște bani. Banii erau ceea ce Îi lipsea lui Julián. Asta se poate aranja, Îl informă Miquel. De aceea există prietenii bogați. Astfel, Miquel și Julián Începură să plănuiască fuga amanților. La sugestia lui Moliner, destinația urma să fie Parisul. Moliner era de părere că, chiar dacă erai un artist boem și mort de foame, cel puțin decorul parizian era inegalabil. Penélope vorbea ceva franceză, iar pentru Julián, mulțumită lecțiilor mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
om singur, lipsit de speranță. Știam ce făceam cînd l-am dus acasă și m-am lăsat sedusă de el. Știam că Îl amăgeam și că o știa și el, Însă nu mai aveam nimic pe lume. Așa am devenit amanți, din disperare. Eu vedeam În ochii lui ceea ce aș fi vrut să văd În ai lui Julián. Simțeam că, atunci cînd mă dăruiam lui, mă răzbunam pe Julián și Penélope și pe tot ceea ce mi se refuzase. Miquel, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
PÎnă și Jorge știa ce Însemna asta. Jorge a mărturisit că era foarte Îngrijorat pentru Penélope și pentru Julián. Nu-și văzuse niciodată tatăl posedat de o asemenea furie. Chiar și ținînd seama de jignirea pe care i-o aduseseră amanții, nu pricepea proporțiile acelei mînii. Trebuie să mai fie ceva, a spus el, Încă ceva. Don Ricardo dăduse deja ordin ca Julián să fie dat afară de la colegiul San Gabriel și Îl contactase pe tatăl băiatului, pălărierul, ca să-l trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]