9,447 matches
-
a putea evita orice obstacol ce i-ar fi putut provoca un nou accident. Nu trecuse nici o lună de când Ina primise o misivă de la Olga, în care fiecare rostire era o amărăciune, că poșta îi aduse o alta, și mai amară. De rândul acesta, disperarea părea a fi și mai pronunțată, fiind înscrisă cu litere înnegrite, înspăimântate: Dragă Ina, Această scrisoare pe care ți-o trimit acum este de fapt o continuare la prima, de aceea s-ar putea să te
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Îi era greu, nespus de greu. Și timpul, timpul se scurgea imperturbabil, zorit de pricini pe care le știa; dar ea l-ar fi vrut mai răbdător, cum altfel ar fi putut să bea din paharul vieții ultima picătură de amar!? Semnalele chemătoare spre tărâmul celălalt păreau a se îndesi cu fiecare clipă ce trecea. Trebuia să ia o hotărâre. Trebuia! Nu știa cum va primi Ina cumplita lovitură, ce va spune Alex... Dar în aceste momente hotărâtoare, când cineva simte
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
-se. Au tot țupăit, după dragostea lor comună - pisicuța. Ea, în primele zile, a tot fugit: când de unul, când de altul, când de toți.În cele din urmă, s-a lăsat iubită, pe rând, de toți. A și plâns, amar, printre momentele de dragoste, căci este dureroasă retragea uneltei iubirii motanului, din nucșoara pisicuței. Dar, asta e! E de la bunul Dumnezeu, și asta, ca toate celelalte de pe lume, după cum, însăși lumea, trăncănește. Acum, stau, liniștiți, și drăgălași, ei, cum am
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
O puse în tolbă și porni mai departe. Nu mai era mult până să se însereze. Numai ce auzi, la un timp: piu...piu...piu. și se depărtă, în auz, cu acel trist și repetat piuit. Îl cuprinse o tristețe amară. Biata potârniche! Își strigă perechea. Perechea pe care, eu, ca un criminal, i-am ucis-o! O, cumplită vânătoare! Cumplită îndeletnicire! și, în natură, piuitul nu se mai auzi. În sufletul său, însă, el continua să se audă, neîncetat: piu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
în mijlocul răsfățat spre lume, al naturii. Când s-a trezit era aproape de înserare. O imagine de nedescris, cum nu mai văzuse niciodată, i-a cuprins întreaga făptură, i a răscolit sufletul, i-a aprins inima, desferecându-i dorințele vechi, adormite, atâta amar de vreme. Mai precis, vreme de o viață. și a văzut, în fine, pentru prima oară în viața sa, cât de frumoase pot fi apusurile, înserările, pe locurile pe care el se născuse, crescuse, muncise o întreagă viață, fără să
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
etatea de paisprezece ani, să fie obligat a purta o cască de protecție. Așa cum poartă, de pildă, motocicliștii. A făcut hotărârea, a supus-o dezbaterii și aprobării forului conducător, apoi, a trecut la aplicarea ei în practică. Era vai și amar de cel care-și părăsea curtea, fără casca de protecție, dacă nu pusă pe cap, cel puțin, agățată de spinare, ca un rucsac. Însă, de îndată ce se întâlneau, doitrei, obligatoriu, urmau a-și monta, casca de protecție, pe cap. Căci, cu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
se petrecea în preajma Ei. Privea fără să vadă, un surâs extatic și inconștient Îi înghețase pe buze, ca și cum S-ar fi gândit la cineva absent. Prin lucarnă I-am văzut atunci ochii teribili și fermecători, plini parcă de un reproș amar, ochi tulburători, mirați, amenințători și promițători totodată. Scânteia vieții mele se pierdu în profunzimea acestor pupile strălucitoare, cu expresie misterioasă. Această oglindă fascinantă îmi absorbi întreaga ființă și mă purtă în ținuturi unde gândirea umană își pierdea orice putere. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
băgat în pat, lângă Ea. Eram lipiți unul de altul ca rădăcinile mandragorei, mascul și femelă. De altfel, corpul Său era asemenea celui al mandragorei-femelă, separată de masculul ei: ardea de aceeași pasiune ca mandragora. Gura-I era acră și amară ca miezul de castravete. Tot trupul Îi era de gheață. Simțeam cum îmi îngheață sângele în artere, iar acest frig mă pătrundea până în inimă. Toate eforturile mele se dovediră inutile. Am coborât din pat și m-am îmbrăcat. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ce scriu. Cu siguranță, ea înțelege mai bine decât mine. Numai umbrei mele pot să-i vorbesc cum trebuie. Ea mă obligă să vorbesc; numai ea poate să audă. Ea înțelege, bineînțeles... Voi stoarce sucul picătură cu picătură, nu, vinul amar al existenței mele, în gâtlejul ei, apoi îi voi spune: „Iată viața mea!“ Cine m-ar fi văzut ieri ar fi văzut un tânăr debil și bolnav, dar astăzi ar vedea un bătrân cocoșat, cu părul albit, ochii destrămați, buză-de-iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dar, la el, mă simțeam atras de ceea ce-mi repugna la bătrân. Ai fi zis că un sărut lung și fierbinte tocmai părăsise buzele sale întredeschise. Am sărutat gura pe jumătate deschisă, ca a soției mele; buzele aveau gustul amar și acru al miezului de castravete. Fără îndoială, buzele târfei aveau același gust. În aceeași clipă, îl zării pe tatăl său, bătrânul cocoșat, cu un fular în jurul gâtului. Ieșea din casă. Trecu pe lângă de mine fără să mă privească. Râdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
plâns îmi întrerupeam tusea, îmi frecam fața de pulpele ei; am strigat-o, de mai multe ori, pe numele adevărat, care avea o rezonanță deosebită. Dar, din inimă, repetam: „Târfă... târfă...“ Îi îmbrățișam pulpele având gust de miez de castravete, amar, dulce și acru. Am plâns. Cât am mai plâns! Când mi-am revenit, mi-am dat seama că plecase. Poate că îmi trebuise mai puțin de o clipă ca să încerc în felul acesta toate voluptățile și durerile pe care un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să dorm. Un cerc de foc îmi strângea craniul. Mirosul violent și afrodiziac pe care îl răspândea uleiul de santal turnat în lampă mi se urcase la cap. Mirosea ca pulpele soției mele; gura mea avea gustul concomitent dulce și amar al unui miez de castravete. Mă pipăiam peste tot, comparând în gând membrele, coapsele, pulpele, brațele cu cele ale soției. Conturul coapselor și feselor sale, căldura cărnii sale se materializau din nou în mine, cu toată forța realității; nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
grele cu elementele naturii. Nu se mulțumiseră să le moștenească, cu câteva modificări, fața și aptitudinile specifice; le lăsaseră ca moștenire și încăpățânarea, și senzualitatea lor, poftele și foamea lor. Îi știam mirosul gurii, era ca al miezului de castravete, amar și dulce în același timp. Mă privi cu ochi buimaci de turcmen și-mi spuse: - Mama zice că medicul i-a spus că o să mori și o să scăpăm de tine. Cum faci ca să mori? - Spune-i că eu sunt mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În Shylock, Luluța din Chirița..., Emilia Galotti, Sonia din Crimă și pedeapsă, Sapho - Daudet, Luise Müller din Intrigă și iubire, Dama cu camelii, Karenina, Nora lui Ibsen, Hermiona - Andromaca lui Racine, Rosine Bărbierul din Sevilla, Oana -Apus de soare ), cugetări amare („ Numai gloria curată În teatru e...sărăcie curată ; o văd bine acum, Însă prea tîrziu” ; sau : „Azi, În teatru e mare lipsă de talen te , din cauză că e și mare lipsă de modele” ; „În teatru nu e nimeni fericit!” - vai, ce
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Mihaela Tatu e vedetă. Birlic e geniu, rudimentarul Mitoșeru e vedetă. Mozart e geniu, Nicoleta Voica, vedetă. Și-atunci? Cei ce se zbat să devină vedete, ca și cei care Îi decretează astfel, peste noapte, ar trebui să simtă fiorul amar al ratării și al ...anonimizării de esență. Dar Dumnezeu i-a ferit de chinul autoestimării ; În mintea lor , să zicem, Nicoleta Luciu Îi e superioară Luciei Sturdza Bulandra, deoarece ultima nu apare la tv și prin reviste. SÎc! Văd vînzătoare
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Regele Lear, În regia lui Bogdan Ulmu ”. Ideea nu-i rea : merită reflectat... Particip la festivalul teatrelor de păpuși și marionete de la Galați. Organizare exemplară. Montări interesante. Atmosferă plăcută... Și totuși, manifestarea, după seara decernării premiilor, Îmi lasă un gust amar : fiindcă laurii nu-i obțin, azi, păpușarii virtuozi, ci... efectele de scenă ( laser, fum, oglinzi, stroboscop , mașină de baloane etc.). Scenografia surclasează, nu o dată, regia și textul. Banii obținuți de montări, lămuresc și clasamentul. Nu e foarte rău, bre, dar
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
carte, se scrie că Mihai Fusu a renunțat la meserie fiindcă el și trupa teatrului Luceafărul din Chișinău „nu mai aveau ce să-și spună”? Cumplită constatare! Am avut Însă - și aici vreau să trec la o perioadă mai puțin amară a existenței mele artistice - și colegi care erau născuți obosiți. Directori de scenă de vîrste & talente diferite, care dormeau În timpul repetițiilor, fugeau din repetiție la birt (după ce stinseseră lumina-n sală, firește!), Întrebați de interpreți pe unde intră ridicau din
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
să susțină un grant cu subiectul ăsta! Și l-au făcut. Volumul - Viața teatrală În și după comunism - a apărut nu de mult, la editura EFES din Cluj. Am citit cartea cu frisoane, cîrcei sau sarcasm : alteori, cu placiditate, suspin amar , ori anxietate. Niciodată, cu amuzament. Mi-am amintit de zilele grele datorate cenzurii - și ca regizor, și ca scriitor. Deși, cu rușine mărturisesc, nu am făcut parte din rîndul dizidenților, ori al persecutaților opresiunii comuniste : 90% dintre montările & cărțile mele
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Uneori, ține sub bărbie o vioară violetă - deși, unii afirmă că aia nici nu e instrument muzical, ci ...ghilotină. E deprimat, diletantul muzician, și-și cîntă, la violă, anxietanta sa liniște : „Pustiul tot mai larg pare/ Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cîntec -/ Și-nvinețit, cu fruntea la pămînt,/ Omul Începuse să vorbească singur...” Și bătrînul Krapp, pe una din beckettienele sale benzi de magnetofon, a Înregistrat, se pare, monologul hilarului nostru uscățiv : „ SÎnt cel mai trist din acest oraș!”. Din
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
a și găsit cine să-mi ție mie teorii despre șpagă. Mai ales că eu sunt fată fină și nu mă dau la amărâți. Bine, judec și eu de la individ la individ, că doar n-am albit degeaba după atâta amar de ani de școală, să nu mă bunghesc cum stă treaba cu fiecare ipochimen în parte. Doar știi și tu că sunt corectă: ăla care învață, foarte bine, să fie sănătos, da' cu ăilalți se schimbă calimera, nene!... Adică tu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care trebuie să ți le rezolve ea. Că ea e ocupată, că hâr, că mâr, că nu mai poate să-și tragă sufletu' de atâta treabă și eu i-o mai pun și pe moldoveancă în cârcă". Zâmbește pe jumătate amar, pe jumătate malițios: Da... Că Matilda e ruptă-n două de atâta muncă. Numai ea știe cât stă cu ochii în calculator la Solitaire și bilele alea, plus cât dă din clanță la bârfă și la alte prostii. Halal servici
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mea de a acționa o s-o pună pe seama delicateții mele native ori a modului meu aiurit de a fi și de a deranja omul pentru toate prostiile din lume, dar pentru chestiunile importante nu. Tata, care mă cunoaște de atâta amar de timp, le va îmbina într-un mod fericit pe amândouă. Cât despre ceilalți contemporani ai mei... Ce să faci? Așa se formează opiniile pro sau contra unuia, mă rog, uneia. În general, imensa majoritate a părerilor emise pe seama cuiva
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ori pân' acum. Uite și tu ce de treabă avem, numai tu mai lipseai d-acia. Asta să fie pentru ultima oară, da?". Nu-i dăduse niciun răspuns. Se mulțumise doar să ridice niște ochi lăcrimoși către ea și să ofteze amar. Ce altceva putea să facă? Se așeză pe scăunelul pus strategic lângă grilajul metalic al porții auto. Privi pentru a mia oară pe ziua de azi în lungul străduței, spre bulevard. Nici urmă de Virgil. Desfăcu mecanic gazeta sportivă, dar
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
muiate într-un verde tumefiat, ca să țâșnească apoi, la orizontală spre incendiul de lumină ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea de-a dreptul. Mă vedeam în ziua decisivă a vânătorii punctată de narator. Mirosul amar al frunzelor îmi umplea și mie nările. Simțeam și eu, ca și Mihai, ceața subțire care nu era pe deplin risipită, simțeam boarea ușoară de vânt care legăna ramurile și razele soarelui de toamnă târzie, țesute fin deasupra rămurișului des
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Nu uita, până una alta următoarele: Siguranța de sine a cancelarului, glasul său înalt, fals îndurerat, subțirele și tristul umor acid; tapiseria cu uciderea licornului și că totul poate deveni posibil... Da, poate deveni posibil... Aș fi dorit ca mirosul amar al frunzelor să-mi umple din nou nările, aș fi dorit ca ceața subțire să nu se disipeze pe deplin, aș fi dorit ca boarea ușoară de vânt care ar legăna ramurile și razele timide, aici inexistente, ale soarelui de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]