1,439 matches
-
ne multiplicăm, dacă matricea noastră nu ne place nici măcar nouă? Sufletul e prin esența lui etern, n-ar fi nevoie să-l perpetuăm; de fapt, îl scindăm cu fiecare multiplicare. Așa devin netrebnice sufletele istovite de prea multe scindări. Forma amorfă din dreptul oglinzii începe să capete expresie, seamănă tot mai mult cu o față de om, de om bătrân cu trăsături de gnom; ochii încep să-i capete strălucire în întuneric, ca și cum ar fi stat ascunși până acum sub găvanele unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prinzându-i gâtul cu funia care, mai apoi, i-a folosit drept suport cadavrului. Poate că voia să-i smulgă o mărturisire. Apoi a vărsat peste el varul, care s-a Întărit, preschimbându-se Într-o mască funebră. Priviți. Din amorfa masă cenușie a măștii păru să le sară În ochi amprenta unui chip omenesc răvășit de agonie, cu gura Închisă și cu dinții strânși Într-o mușcătură bestială. Pe suprafața de tencuială se puteau zări câteva smocuri de păr cenușiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bună metodă de triere a persoanelor pe care trebuia să se bizuie mai tîrziu. În primul rînd, că nu avea nevoie de sute de oameni. Cîteva zeci erau de ajuns, un nucleu dur era întotdeauna mai eficace decît o masă amorfă și dezorganizată. După aceea mai presus de toate aveau nevoie de un statut oficial, recunoscut, trebuia să funcționeze neapărat în legalitate, pentru a se face rapid cunoscuți. Titulatura pe care urmau s-o aleagă era mai puțin importantă. Pe cine
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
această carte să le ofere tuturor cititorilor suficiente subiecte de reflecție și energie pentru practică pe Calea spre o viață lungă și sănătoasă! Daniel P. Reid Muntele Phoenix Peitou, Taiwan Octombrie, 1988 Introducere Tao Istoria taoismului în China Era ceva amorf și totuși complet Care exista dinaintea cerului și pământului; Fără sunet, fără substanță, Care nu depindea de nimic, neschimbat, Atotcuprinzător, infailibil. Ne putem gândi la el ca la o mamă A tuturor lucrurilor de sub cer. Nu îi cunosc adevăratul nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de viață din univers sunt animate de o forță vitală esențială numită qi. Tradus literal, qi înseamnă „respirație” și „aer”, dar și „energie” și reprezintă echivalentul exact al termenului prana din yoga indiană. Ca și tao, qi este invizibil, liniștit, amorf - și totuși, pătrunde peste tot. Qi adoptă multe forme diferite în cadrul sistemului uman. Forma de bază se numește yüan-qi, adică „energie primordială”. Aceasta se referă la explozia inițială de energie care are loc în timpul concepției și care insuflă viață în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
imaginea, să individualizeze din mulțime. Știința este În mare parte dedicată acestui scop: de a oferi etichete specifice, explicații pentru anumite mecanisme și ecologii, pe scurt de a sorta și ordona ceea ce pare adunat de-a valma Într-o masă amorfa. Până și simpla cunoaștere a numelor și comportamentului florilor sau copacilor declanșează acest proces de diferențiere sau individualizare, Îndepărtându-ne cu un pas de realitatea totală către antropocentrism; cu alte cuvinte, acționează mental ca un echivalent al teleobiectivului camerei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și bogată, care contracta o boală fatală, care amenința să o Împiedice de la a trăi experiența iubirii, și care era exploatată de prietenii mai săraci și mai lipsiți de scrupule. Dar dezvoltarea narativă posibilă a acestor idei rămânea vagă și amorfă, iar el se temea să se lanseze În vreun proiect important În lipsa unei hărți detaliate după care să navigheze. Dacă născoceai intriga pe măsură ce scriai, exista Întotdeauna pericolul de a te rătăci În prea multe direcții, de a pătrunde În conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ciuruit de coșuri, Fiorosule. Însă au părut exact ca niște țânci cărora educatoarea le-a împărțit o poezie foarte lungă. Strofele recitate de dânșii semănau între ele până la greață. Nici o dezvăluire mediumnică. Nici o sclipire de individualitate. Din toată șandramaua aceea amorfă s-au distins totuși două exemplare mai fistichii. Primul dintre ele, un individ delicat, subțirel, oacheș, taciturn, păpușesc, cu mișcări țăcănitoare și nevrotice de figurină mecanică, în poemele căruia toate zgârciurile, bubele, marile defecte și micile izbânzi ale Cenaclului de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atras de asemănările tulburătoare dintre viața sa și cea a poetului american. Este adevărat. Dar această identitate de destine nu prezenta interes pentru el decât pentru că Poe era mort. Viu, autorul lui Eureka n-ar fi fost decât o carne amorfă, ca a sa: cum să sprijini una de alta două gratuități nejustificabile? Mort, dimpotrivă, figura sa se desăvârșește și se precizează, numele de poet și de martir i se aplică În mod cu totul firesc, existența lui este un destin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
întâmpla. Casa era plină, după cum se aștepta. Era zgomotoasă, un murmur pătrunzător se înălța dinăuntru ca un val. Își dădu seama în curând care era sursa acestuia, un grup de femei înghesuite în jurul alteia mai bătrâne, înveșmântată într-un negru amorf, înzorzonat. Chipul ei părea umflat de lacrimi. Se formă un culoar pentru Maggie când aceasta se strădui să-și facă loc printre cei îndoliați. Unele femei își frecau neîncetat fețele cu palmele, ca și cum ar fi încercat să înlăture un praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfînt" (Ieșirea, 3, 5). Există așadar un spațiu sacru, deci "puternic", semnificativ, și alte spații, neconsacrate, lipsite prin urmare de structură și de consistență, cu alte cuvinte amorfe. Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spațială se reflectă în experiența unei opoziții între spațiul sacru, singurul care este real, care există cu adevărat, și restul spațiului, adică întinderea informă care-l înconjoară. Trebuie spus că experiența religioasă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
relativitatea spațiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece "punctul fix" nu mai are un statut ontologic unic, apărând și dispărând în funcție de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de "Lume", ci doar niște fragmente ale unui univers sfărâmat, o masă amorfă alcătuită dintr-un număr infinit de "locuri" mai mult sau mai puțin "neutre", în care omul se mișcă, mânat de obligațiile unei existențe integrate într-o societate industrială. Și totuși, în această experiență a spațiului profan continuă să intervină valori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Există o ruptură de nivel între tehôm și stânca Templului care se află așezată peste "gura" lui, închizînd această trecere de la virtual la formal, de la moarte la viață. Haosul acvatic care a precedat Creația simbolizează în același timp întoarcerea în amorf, care se face prin moarte, revenirea la modalitatea larvară a existenței. Dintr-un anumit punct de vedere, regiunile inferioare pot fi omologate cu regiunile pustii și necunoscute care înconjoară teritoriul locuit: lumea de jos, deasupra căreia se află așezat temeinic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sau Pompei din Psalmii lui Solomon (9, 29). Vom vedea și în cele ce urmează că Dragonul este reprezentarea exemplară a Monstrului marin, a Șarpelui primordial, simbol al Apelor cosmice, al Tenebrelor, al Nopții și al Morții, pe scurt al amorfului și al virtualului, a tot ceea ce nu are încă o "formă". Zeul a trebuit să învingă Dragonul și să-l ciopârțească astfel încît să se poată naște Cosmosul. Marduk a alcătuit lumea din trupul monstrului marin Tiamat. Iahve a creat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un anumit tip de civilizație: se vorbește așadar de "haos", "dezordine", de "bezna" în care se va cufunda "lumea noastră". Toate aceste expresii înseamnă abolirea unei ordini, a unui Cosmos, a unei structuri organice, și recăderea într-o stare fluidă, amorfă, adică haotică. Aceasta dovedește, după părerea noastră, că imaginile exemplare se mai păstrează în limbajul și în clișeele omului modern. Ceva din concepția tradițională despre Lume mai rămâne în comportamentul său, deși el nu este întotdeauna conștient de această moștenire
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al lui Soma ori al lui Indra, care, spune Rig Veda, "a lovit Șarpele în adăpostul său" (VI, XVII, 9) și "i-a retezat capul" cu fulgerul (I, LII, 10). Am spus mai înainte că Șarpele este simbolul Haosului, al amorfului, a ceea ce nu s-a manifestat. Decapitarea lui echivalează cu un act de creație, cu trecerea de la virtual și amorf la formal. Am văzut că zeul Marduk a alcătuit Lumea din trupul unui monstru marin primodial, Tiamat. Victoria era repetată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și "i-a retezat capul" cu fulgerul (I, LII, 10). Am spus mai înainte că Șarpele este simbolul Haosului, al amorfului, a ceea ce nu s-a manifestat. Decapitarea lui echivalează cu un act de creație, cu trecerea de la virtual și amorf la formal. Am văzut că zeul Marduk a alcătuit Lumea din trupul unui monstru marin primodial, Tiamat. Victoria era repetată în chip simbolic, în fiecare an, pentru că Lumea se reînnoia în fiecare an. Însă actul exemplar al victoriei divine era
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ceea ce am arătat până acum, am spune că experiența spațiului sacru permite "întemeierea Lumii": acolo unde sacrul se manifestă în spațiu, se dezvăluie realul, și Lumea începe să existe. Însă ivirea sacrului nu proiectează doar un punct fix în mijlocul fluidității amorfe a spațiului profan, un "Centru" în "Haos": ea produce de asemenea o ruptură de nivel, deschide comunicarea între nivelurile cosmice (Pămîntul și Cerul) și permite trecerea, de ordin ontologic, de la un mod de a fi la altul. Această ruptură în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de ființă. Spaima dinaintea "Haosului" care înconjoară lumea sa locuită corespunde spaimei în fața neantului. Spațiul necunoscut care se întinde dincolo de "lumea" sa, spațiul necosmicizat, adică neconsacrat, care nu este decât o întindere amorfă în care n-a fost încă proiectată nici o orientare și nu s-a conturat nici o structură, acest spațiu profan reprezintă pentru omul religios neființa absolută. Dacă se rătăcește cumva în acest spațiu, omul se simte golit de substanța sa "ontică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al lumii". Stingerea focurilor, întoarcerea sufletelor morților, confuzia socială de tipul Saturnaliilor, licența erotică, orgiile și altele simbolizau întoarcerea Cosmosului în Haos. În ultima zi a anului, Universul se topea în Apele primordiale. Monstrul marin Tiamat, simbol al întunericului, al amorfului, al non-manifestatului, învia și devenea iarăși amenințător. Lumea care existase de-a lungul unui an întreg dispărea cu adevărat. Deoarece Tiamat era din nou acolo, Cosmosul era anulat, iar Marduk era nevoit să-l creeze din nou, după ce-l înviase
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
stimulată cu ajutorul unei frenezii genezice neînfrînate. Dintr-un anumit punct de vedere, orgia amintește de nediferențierea de dinaintea Creației. Așa se explică de ce unele ceremoniale prilejuite de Anul Nou cuprind ritualuri orgiastice: "amestecul" social, libertinajul și saturnaliile simbolizează întoarcerea la starea amorfă care a precedat Facerea Lumii. Atunci când este vorba de o "creație" la nivelul vieții vegetale, scenariul cosmologico-ritual se repetă, pentru că noua recoltă echivalează cu o nouă "Creație". Ideea de reânnoire - pe care am întîlnit-o în ritualurile de Anul Nou, unde
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
politic a rămas viu și care înțeleg că Regele renunțând la suveranitate, țara se va împărți în două partide, demoliberali și regaliști. În sfârșit, marea masă a poporului, legată încă de instituțiile tradiționale, se păstra impermeabilă față de toate aceste înnoiri; amorfă și mută, masa aceasta portugheză - care se împăcase de bine de rău cu șapte veacuri de regalitate tradițională - nu reacționa față de uneltirile și reformele întocmite la centru, dar nici nu participa la ele și nu se solidariza cu crimele și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
frunte care le fuseseră interzise sub vechiul regim. Chiar unii preoți și monarhiști notorii se declară ultrarepublicani. Începe o supralicitare dramatică și vechile cadre revoluționare, se simt sufocate sub numărul considerabil al "adeziunilor". Cu toate acestea, marea masă portugheză, masa amorfă și indiferentă schimbărilor politice - nu aderă. Cei care se încadrează noului regim sunt tot vechii politicieni și vechea clientelă electorală a Monarhiei. Un an după căderea Monarhiei, Antonio José de Almeida scrie în ziarul său A Republica: "Ce s-a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îngăduie un asemenea barbarism) vieții publice portugheze, aștepta să vadă adunîndu-se în jurul lui oameni noi, oameni care până atunci nu avuseseră prilejul să-și mărturisească voința lor de a participa la istorie. O masă considerabilă, alcătuind până mai deunăzi majoritatea amorfă a țării, trăind în marginea vieții politice, acceptând reformele ca și contrareformele cu aceeași indiferență și pasivitate - se putea transforma în cea mai autentică armată revoluționară. Ea trebuia, însă, ajutată să-și spună cuvântul. Căci, de la cea dintâi Constituție liberală
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mână de doctrinari și revoluționarii portughezi hotărâseră omogenizarea Portugaliei, marea majoritate a neamului se mulțumise să suporte experiențele lor, visurile lor, extazele lor. Portugalia devenise monarhie constituțională, devenise apoi republică, și ar fi putut deveni republică sovietică, fără ca această masă amorfă să știe și să participe la toate aceste revoluții. De un secol, istoria fusese confiscată de o mână de oameni care voiau cu orice chip să devină altceva decât erau. Salazar - ca mai înainte de el, integraliștii - își dădea seama de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]