KorAP: Find »[drukola/base=apăsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...399 >

9,963 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

hotărî că urma să-și țină blana de nutrie pe umeri ca pe o pelerină. Și când dansăm? Întrebă Gheretă cu un alint În voce care nu scăpă Zorelei. Vorbești ca un poponar, Gheretă, veni disprețuitoare replica femeii. Când dansăm, apăsă bine pe acest cuvânt, tu o să stai pe scaun cu blana În brațe. Să nu-ți fie frig. Se apropie de oglindă și Începu să-și examineze ridurile și mustața abia mijită. Se gândea că, dacă ar fi fost bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
autobuz spre Feldiu. Poți rămâne, aici, dacă vrei, până mai târziu. Sus, oricum va fi liber... Vei dormi la hotel? Întrebă malițioasă Iolanda. Sau.... Nu Îndrăznea să creadă că Petru se invita În garsoniera ei. Voi dormi la mine acasă. Apăsă pe ultimul cuvânt, lucru observat de toată lumea, dar Înțeles doar de Iolanda. Eu voi sfârși la un prieten vechi, zise Flavius-Tiberius. Te va aștepta până la amiază, zise zâmbind Iolanda. De unde știi? Îl cunoști? Știu chiar de la el. Cine nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

opri. Amintirea unui ecou se lovi de pereții din jurul meu. Am format 1471. Pe fir am auzit un zgomot ca vuietul unei scoici puse la ureche; acel sunet apropiat de timpan al unor valuri fantomatice spărgându-se în depărtare. Am apăsat clapele mici și negre de pe furca telefonului și-am format din nou. De data asta mi-a răspuns vocea metalică a telefonistei computerizate: „Ați fost sunat la... ora... opt... și... douăzeci și șase de minute... Apel cu număr ascuns“. Închisesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
capăt și l-am scuturat. Cheia mi-a căzut în palmă. Intru, am zis în fața ușii, surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în fața ușii, surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții. În cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
șmecherie butucănoasă, galbenă cu negru, care trăiește înăuntrul propriei sale bule de plexiglas etanșe. În jurul lentilei e un manșon de plastic galben, fixat cu șase șuruburi argintii. În loc de vizor, are deasupra un reticul pliabil din plastic și butonul pe care apeși ca să pozezi este, în principiu, un piston. Acum că-l cumpăraserăm și că stătea pe masa cafenelei, alături de noile noastre cărți și de frappé-uri, mi-am dat seama că-mi plăcea. Era zgâriat și murdar și probabil că nu funcționa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Deși foaierul avea fereastra lui și ușile de sticlă care asigurau o lumină slabă, coridoarele ce se desprindeau din el la stânga și la dreapta dispăreau curând într-un întuneric total. M-am îndreptat spre intrarea în coridorul din stânga și am apăsat pe întrerupător. Nu s-a întâmplat nimic. Am făcut același lucru la intrarea în coridorul din dreapta, dar cu același rezultat. Unde nu e curent, nu e nici lumină. M-am gândit la lanterna mea, care se afla încă în torpedoul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
al reportofonului călcat în picioare și-am extras cu băgare de seamă micuța casetă din locașul ei strivit. Avea o crăpătură bifurcată pe una dintre fețe, dar altă stricăciune n-am văzut. Am introdus-o în dictafonul cel nou, am apăsat pe PLAY și din difuzor se auzi înregistrarea familiară. Am zâmbit. — Hei. Fata se materializă dintr-un nor nebulos în ceva solid și clar. M-am frecat la ochi. — Scuze, am zis. Am ațipit. Stătea în pragul ușii de la baie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ci doar să execuți. Învoiala era... Scout scoase o exclamație de exasperare. — Am înțeles, n-o spune. Căzu pe gânduri o clipă. — Știi ce e o cutie de puzzle chinezească? — Da. — Ei bine, așa ceva e. Trebuie să știi unde să apeși și-n ce ordine, dacă vrei s-o deschizi. — Bun, și noi ce încercăm să deschidem? Scout se uită la mine. — Lumea, zise. Orașele zumzăie și huruie, expiră abur și fum în somn și-și umplu aleile de fiori. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de grupuri informaționale, ca un cod de virus, dar e înăuntru minții mele și nu poate fi scos afară. M-am gândit la cuvintele ei. — Informațiile astea pot fi activate? — Da. Nu e un proces rapid, nu e ca și când ai apăsa un comutator sau mai știu eu ce. Ar trebui să mă găsească în stare fizică, dar, mda, există o procedură. Și-atunci ce s-ar întâmpla? — Grupurile informaționale ar prinde viață, mi s-ar răspândi prin minte. Ar prelua controlul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Ridică ochii spre mine. — Un banc de fry în Thera. Hai la terminalul ăsta. Nu, la ăsta de-aici. Am traversat încăperea, călcând peste cabluri și fire, peste servere și hard disckuri parțial desfăcute. — Ei bine, când îți spun, să apeși „control“, „alt“ și „delete“ pe tastatura de-acolo. Ai înțeles? — Ce-o să faci? — Te-am întrebat dacă ai înțeles? Din nou tonul acela tăios. — Scuze, am spus. Da, am înțeles. — Bine. Fidorous apăsă cu degetele pe două tastaturi diferite. — Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
desfăcute. — Ei bine, când îți spun, să apeși „control“, „alt“ și „delete“ pe tastatura de-acolo. Ai înțeles? — Ce-o să faci? — Te-am întrebat dacă ai înțeles? Din nou tonul acela tăios. — Scuze, am spus. Da, am înțeles. — Bine. Fidorous apăsă cu degetele pe două tastaturi diferite. — Acum. Am apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
alt“ și „delete“ pe tastatura de-acolo. Ai înțeles? — Ce-o să faci? — Te-am întrebat dacă ai înțeles? Din nou tonul acela tăios. — Scuze, am spus. Da, am înțeles. — Bine. Fidorous apăsă cu degetele pe două tastaturi diferite. — Acum. Am apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor și începu să tasteze. Eu am rămas lângă tastatura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
deschisese ușa dormitorului încuiat. M-am oprit la ea și, încercând să nu caut cu îndârjire o logică, am introdus-o în yala din fața mea. Am rotit-o fără mari speranțe. Clic. Am pus cheile înapoi în buzunar și am apăsat clanța. Ușa se deschise. Am pipăit prin întuneric peretele în căutarea comutatorului. Clic. Am pășit înăuntru. Un dormitor. În spatele ușii se afla un dormitor mic și ordonat. Un pat simplu, un raft de cărți bătut în cuie pe perete, deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din perete. — Ecluze, îmi strigă Fidorous când observă că mă uit. Vrei să auzi? Am spus da. Scout se dădu în spate, trăgând cu ochiul la mine o dată și apoi întorcându-și din nou atenția spre aparate. Cineva probabil că apăsase un comutator. Sunetul unor voci umplu camera, voci joase, fluide, și voci înalte, stridente, și voci între ele, toate vorbind peste și după celelalte și îmbinându-se într-un flux sonor. Toate vocile repetau același cuvânt iar și iar - apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
așa de mare, că nici n-o să întreb nimic. Probabil e mai bine așa, spuse doctorul. E mai ușor dacă accepți situația pur și simplu. — E mai ușor dacă accepți situația pur și simplu, mersi fain. Deci, în orice caz, apăs doar mânerul ăla și virez la stânga sau la dreapta? — Da, numai că se zice la babord și la tribord. — Stânga, dreapta, babord, tribord. Bine, am reținut. — Scout, zise Fidorous, asta e-o treabă serioasă. Nu te ambala, zise ea și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
32 Rămas bun și adio, doamne din Spania Fidorous alergă pe punte cu ceva țiuitor în mână, care semăna cu un ceas deșteptător cu mai multe cadrane. — E sus. Butoiul e la suprafață. — Știm, zise Scout. E chiar acolo. Doctorul apăsă un buton și țârâitul încetă. Am stat toți trei lângă balustradă. Butoiul plutea imobil pe oceanul nemișcat. Brr-brr, brr-brr. Ce face? — Ce să facă? Doctorul se uită la mine. Nu face nimic. A încercat toată noaptea să stea sub apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

de mii de metri În jos? Și sé nu facé zgomot, decît unul mic, pic? - Sigur cé da. Sé strîngem mai mult aer În baloane și sé-l ticsim În carabiné. CÎnd carabina s-a umplut, o Îndrepți spre dușman și apeși pe trégaci, pic cincizeci de mii de metri În sus, cincizeci de mii de metri În jos. - Si Serafim Ivanovici? - Sé meargé dupé produse. - Pe cincisprezece, noaptea, cum am zis? - Sé fie numai vremea buné. - Sé nu ținé vremea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Betele ard, dar pietrele nu ard și tot Îți rupi hîrlețul. - Le iei cu mîna și le arunci. - Tu ai sépat vreodaté prin grédiné? - Și de mai multe ori. - Și nu-i greu? - De ce sé fie greu? Pui hîrlețul și apeși cu piciorul. Eu apés cu stîngul. - Și-i mai ușor cu stîngul? - E mai greu cu stîngul, cu dreptu-i mai ușor. Dar eu nu pot cu dreptul. Cade hîrlețul jos. - Și-ai sépat mult? - Vreo zece metri - Cred c-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

război, necruțîndu-se nici pe sine, nici pe alții"), am tot încercat să nu mă uit pe monitor. Nu m-am obișnuit cu imaginea mea "57": arcul sprîncenelor mai lăsat, cearcănele viorii, cutele din colțul gurii, pe care degeaba le tot apăs, cu o lingură bine răcită leac de la bunica Leonora nu trec, oricît le-aș apăsa. Femeia asta de 57 de ani mi-a intrat pe furiș în existență și-n texistență. Mă detașez cît pot de bătrîna din mine, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
pe monitor. Nu m-am obișnuit cu imaginea mea "57": arcul sprîncenelor mai lăsat, cearcănele viorii, cutele din colțul gurii, pe care degeaba le tot apăs, cu o lingură bine răcită leac de la bunica Leonora nu trec, oricît le-aș apăsa. Femeia asta de 57 de ani mi-a intrat pe furiș în existență și-n texistență. Mă detașez cît pot de bătrîna din mine, mă străduiesc s-o ignor. Între timp, cade reclama la Sprite; la nu'ș ce reclamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Tano face noc-noc cu coada în ușa de la intrare. Își cere drepturile. Musafirele lui, Gipsy și Dunguța, au rămas, ca țărăncile, în spate. Nu-i chip să mă ocup de musafira mea pînă nu-l hrănesc, că-mi dărîmă ușa. Apăs tasta radioului și o voce parcă transpirată umple livingul: "Domnișoară, nu pleca, hai să bem orice, cafea nu plecaaaa... în noaptea grea din părul tău să mă..." Am aflat, îi spun după ce reinstaurăm dialogul, că o femeie americană s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
încotro: dacă vrei să trăiești mai mult, trebuie să îmbătrînești. Nu-i altă soluție. Boemul meu cîine (face numai ce vrea el să facă și-l înțeleg: nici eu nu sînt omul care face tot ce i se spune) a apăsat clanța, a intrat înăuntru nonșalant, s-a lungit-lățit pe dușumea și-mi reproșează: Sufăr de căldură pentru că-s mare. Nu m-ai spălat cu furtunul azi. Nu-i prea subtil mirosul lui Tano, mă scuz eu. Îmi spune că are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Vacanțele de vară, verile acelea în Dorobanț, cînd aveam 12-l3 ani și Rusalin 14-l5, cu un pas înaintea mea spre lumea adultă, își contopesc zilele într-una singură. O zi lu-ungă, lu-uminoasă și foarte verde. Lăsam în urmă un București apăsat de statuia lui Stalin, ca să ajung în satul bunicilor. Bunuțu fusese ridicat și închis, dar bunica Leonora nu se plîngea. M-a păstrat între hotarele unei copilării idilice, de țară. Satul mirosea cum mirosea ea. Creanga gutuiului se întindea spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]