KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

pe care l-ai înfruntat? — Nu l-am înfruntat nici o clipă, recunoscu Tapú Tetuanúi, într-o adevărată demonstrație de sinceritate. Am fugit că un rac, dar am reușit să-l atrag în cursă. Nimeni nu se deranja măcar să-i răspundă, aplecați cum erau deasupra sălbaticului, iar cei mai în vârstă se străduiau să curețe noroiul care-i acoperea trupul, pentru a încerca să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
folosească și drept cârma, si i-o oferi lui Miti Matái. Prin acest simplu gest dădea de înțeles că, din acel moment, responsabilitatea navei trece asupra lui. Navigatorul-Căpitan al insulei Bora Bora așeza vâsla pe punte, îngenunche în dreptul ei, se aplecă până când o atinse cu fruntea și apoi o fixă la locul ei, ținând-o cu mâinile lui puternice. Făcu un semn discret și cei mai buni zece oameni ai lui se urcară la bord, purtând fiecare câte o vâsla. Începură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Pacificul de Sud, căci atâta vreme cât, în lumea lor, cerul,marea și uscatul aveau cam aceeași importantă, niciodată nu te puteai încrede în cineva care ar fi pretins că este specialist în toate. Până și regretatul rege Pamáu, precaut și înțelept, aplecă deseori urechea la sfaturile Marelui Pescar, ale Marelui Agricultor sau ale Marelui Navigator, fiindcă tatăl său, la fel de înțeleptul rege Matuá, îl învățase - așa cum și el învățase de la tatăl său - că acela care știe să asculte guvernează mai bine decât cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
costul vieții unor tovarăși dragi, părea să nu fie de ajuns pentru zeii neînduplecați, care, la fiecare pas, se distrau ridicându-le în față un nou obstacol, mai mare decât cel anterior. Taaroa! Oró! Tané! Cât de puțin și-au aplecat urechea la rugăciunile unui întreg popor, care i-a încredințat pe fiii săi acestor zei în ziua când au pornit în această aventură!... Cât de cruzi s-au arătat!... Câte eforturi au cerut de la ei! Totul o să se rezolve după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi oricine. - Regula era... spune Sfântul Fără-Mațe la microfonul care atârnă deasupra volanului. Și Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu, apoi ia cealaltă valiză și urcă în autocar. Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază și spune: — OK. Spune: Dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită în timp ce el scrie verzi, apoi zice: Și am un mic trandafir roșu tatuat pe bucă. Ochii i se opresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
o lesă, iar lesa trăgea o valiză de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare și dăm de câteva ori colțul, așteaptă Bucătarul Asasin, cu o valiză din aluminiu turnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Cora Reynolds. Nu eu i l-am dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
îi sunt portocalii de la praful lor sărat. Cu o mână scheletică ține volanul, cu cealaltă înclină cutia și-și toarnă în gură snackurile. Sora Justițiară a adus o pungă de haine, cu un săculeț rotund fixat în partea de sus. Aplecându-se peste propriii săi sâni imenși, ținându-i în brațe ca pe un copilaș, doamna Clark o întrebă pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și umflate, cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
când crapă și sângerează din cauza frigului. Gura ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare parte a butucului central. Ții mânerele și îngenunchezi pe podea. Te apleci în față sprijinindu-ți greutatea pe roată și apoi o rostogolești înainte și înapoi încordându-ți mușchii abdominali. Miss America a adus roata și niște costume mulate roz, vopsea de păr de culoarea mierii și un test de sarcină. Înaintând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
roz mulat și colanți violet. Mda, poți fi subțirică și blondă, dar cu cât fața ta are mai multe proeminențe, spune spilcuitul, cu atât dă mai bine pe ecran. De-aia am eu cu mine fotografia de dinainte, spune ea. Aplecându-se în scaun, înclinându-se în față până când sânii îi ating genunchii, caută într-o geantă sport de pe podea. Spune: Asta e singura dovadă reală că nu sunt doar o blondă slăbănoagă. Scoate ceva de carton din geantă, ținând-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
îi dă drumul, scaunul cu rotile zdrăngăne, stârnind un nor de praf din covor. Roțile din față ale scaunului se ridică de pe covor la aterizarea dură a bătrânului, care își duce ambele mâini la gât, să-și elibereze grumazul. Se apleacă apoi să-și ia cana de cafea de pe podea. Șuvițele cărunte pe care și le piaptănă de obicei peste cap îi atârnă acum drept în jos, încadrând chelia lui acoperită de pete. Lângă scaunul Sfântului Fără-Mațe, Cora Reynolds mănâncă netulburată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
așteaptă valetul să-și caute mobilul în buzunarul hainei de blană. Dumnezeule, spune doamna Keyes. Spune: — Packer, zdrențăroasa aia pe care o pipăie bețivul parcă ar fi Inky. Elizabeth Ethbridge Fulton Whelps. Soneria se aude din nou, și zdrențăroasa se apleacă, își suflecă un crac al pantalonului, fără tiv, cu poliesterul bej deșirat, și dă la iveală un bandaj elastic strâns în jurul gambei. Cu buzele încă în prohabul bețivului, scoate dintre straturile bandajului un mic obiect negru. Soneria se aude încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
întrebăm cum va juca Whittier scena până la capăt, dacă va scăpa sau va crăpa. Avem mare nevoie de un regizor. Cineva care să-i spună fiecăruia ce să facă. Domnul Whittier geme acolo, mângâindu-se pe coapse. Doamna Clark se apleacă asupra lui. Cu sânii atârnând, spune: Hai, ajutați-mă careva să-l duc în camera lui... Și nimeni nu mișcă. Avem nevoie ca el să moară. Încă mai putem s-o transformăm pe doamna Clark în personaj negativ. Apoi Miss

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
o prostie eternă. Purtăm războaie. Luptăm pentru pace. Luptăm împotriva foametei. Ne place lupta. Luptăm și luptăm și luptăm, cu armele sau vorbele sau banii noștri. Și planeta nu-i cu o iotă mai bună decât a fost înainte de noi. Aplecându-se în față, agățat cu mâinile de brațele scaunului cu rotile, în timp ce armatele îi mărșăluiesc peste față, tatuajele mișcătoare ale mitralierelor și tancurilor și artileriei, domnul Whittier spune: — Poate trăim exact așa cum ne este dat. Poate că uzina noastră planetară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Fără hrană. — Ascultă, madam, spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul halatului de baie. Aplecându-se, apăsându-i sânii cu pieptul lui, Veriga Lipsă își strânge pumnul și își îndoaie cotul, ridicând-o în aer cu o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ani mai târziu un fabricant de jucării a intrat în posesia măștii și a folosit-o ca să toarne fața primei păpuși Betty. Cu toate că există riscul ca odată și-odată, într-o școală sau uzină sau în armată, cineva să se aplece peste ea și să recunoască fața surorii, mamei, fiicei sau soției moarte demult, fata asta moartă e sărutată de milioane de oameni. Timp de generații, milioane de necunoscuți și-au atins buzele de ale ei, exact buzele fetei înecate. Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lasă pe spate, pe călcâie, tușind. Apoi scuipă. Pleosc, o flegmă acolo pe linoleumul din cabinet. Tipul își șterge gura cu dosul mâinii și zice: — Mă-sa, ce pute. Și ceilalți strânși în jurul lui, inclusiv Cora Reynolds, restul grupei, se apleacă mai aproape. Ghemuit pe vine, tipul zice: — E ceva înăuntru. Își acoperă gura și nasul cu mâna. Cu fața întoarsă într-o parte, cât mai departe de gura de cauciuc, dar încă privind păpușa, zice: Încă o dată. Apas-o din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Ghemuit pe vine, tipul zice: — E ceva înăuntru. Își acoperă gura și nasul cu mâna. Cu fața întoarsă într-o parte, cât mai departe de gura de cauciuc, dar încă privind păpușa, zice: Încă o dată. Apas-o din nou. Tare. Aplecată peste Betty, cu podul palmelor pe pieptul ei, Directoarea apasă. Și un balonaș grăsos se umflă între buzele de cauciuc albastru ale păpușii. Făcut dintr-un lichid ca un sos de salată, subțire și lăptos, balonașul se tot mărește. Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
închis, directoarea răsucea și trăgea de sfârcul roz. Trecându-și degetele celeilalte mâini în sus și-n jos printre picioarele fetiței, directoarea spunea: — Măi să fie, parcă-i adevărată. Cora i-a spus directoarei că-i pare rău. S-a aplecat să-i dea băiatului părul de pe frunte și a spus că habar n-avusese. I-a încrucișat fetiței brațele peste sfârcurile trandafirii. Apoi i-a încrucișat și picioarele din genunchi. I-a pus băiatului mâinile desfăcute în poală. Păpușile zâmbeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Un altul în noaptea următoare, tot cu fetița, o cameră de hotel, o masă comandată la room service. Un film pentru adulți comandat pe circuitul închis. Altă pândă, spusese el. Directoarea Sedomnulak s-a uitat la ea. Cora stătea acolo, aplecată peste biroul ei, tremurând atât de violent încât chitanțele îi fluturau în mână. Directoarea s-a uitat la ea și a zis: — Și, ce vrei să spui? E clar ce se întâmplă, a spus Cora. Și, așezată la biroul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
zilele ei erau numărate. Directoarea îi spune să ia loc de cealaltă parte a mesei mari de lemn. În biroul ei cu fereastra înaltă. Directoarea e așezată în contralumină, pe fundalul mașinilor din parcare. Îi face semn Corei să se aplece mai aproape. — Mi-a fost greu, spune directoarea, să decid dacă întreaga echipă a înnebunit, sau dacă tu ai... reacționat exagerat. Nimeni n-a simțit strângerea ei de inimă din clipa aia. A înlemnit acolo. Asta facem noi: ne transformăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]