8,699 matches
-
dau rod frunzelor uscate,prin mîinile mele strălucește glorioasa plămadă,cu spatele încornorat parcă ies din pajiști străluminate,cu ochii doar închiși pe-alei mă las timpului pradă.Și simt cîte-un înger cobindu-mi în fiecare os,precum aud, la apus, sughițul lebedei în zbor.Pe deasupra caselor bate orologiul cleios,din adînc în adînc sfîntul pas se-nnămolește-n ogor.Dar de ce trîmbița dogită a nașterii voastre,cînd viconții și marchizii se-ntorc bătrîni și goi din pădure?Sfîntă Fecioară, dă-
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
și încerci să treci de porțile sanatoriilor de reabilitare, asta în timp ce toamna îți aruncă frunze deshidratate în cana cu ceai de tei și gunoierul cară fluierînd, în tomberoane, romane prăfuite, nedeschise vreodată de nimeni. Se prea poate să umble liliecii apusului cu picioarele goale prin cenușa caldă a satelor părăsite, se prea poate ca șeful gării, după o sticlă de țuică, să-și închipuie femei rătăcite prin vagoane, dar revoluțiile adevărate se fac tot pe bază de listă, nimic nu te
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Antoche Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL Zboară vremea, trece timpul, toate trec anume Parcă zilele-s mai scurte, parcă fug de mine; Se zoresc spre nicăieri și-și grăbesc apusul Ca o furcă-n brâu de fotă ce-i sfârâie fusul. Unde-o merge-așa grăbită, vremea poate spune? Slobodă și știrbă-n zâmbet... Mai - Gustar - Răpciune; Căci abia începe ziua, luna... anul în Gerar, Că-i sfârșitul de la Undre
ZBOARĂ VREMEA, TRECE TIMPUL de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383267_a_384596]
-
pădure, Mi-e susur de izvoare, Mi-e blândă adiere, Mi-e răsărit de soare. Mi-e lună argintie, Mi-e noapte visătoare, Mi-e vers de poezie, Mi-e stea căzătoare. Mi-e revărsat de zori, Mi-e îmbujorat apus, Mi-e galben de comori, Mi-e suflet nesupus. Mi-e ceas de deșteptare, Mi-e albastru zenit, Mi-e dor și așteptare, Mi-e zbor spre infinit. Mi-e simfonie de culori, Mi-e poveste de seară, Mi-e
MI-E SUFLETUL RĂPIT DE PRIMĂVARĂ de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383273_a_384602]
-
putut să fie, Din dragostea ta pentru mama mea, Din dăruirea ta pe-acest pământ și-n veșnicie. Și mă întreb acum și teama mi- e ’n răspuns, Când voi veni să te-ntalnesc, atunci când vei renaște, Bătrână, șubrezita, în apus, Tu tata, tu mă vei mai recunoaște? Silvana Andrada Tcacenco- 20.02.2016 Referință Bibliografica: TIMPUL PĂRINTE DRAG / Silvana Andrada : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1892, Anul VI, 06 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvana Andrada : Toate
TIMPUL PARINTE DRAG de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383335_a_384664]
-
de colo-colo, tremurându-și brațele și fundul. Dând impresia de mișcare. „De vibrație odată cu Universul”, zicea. Se credea o lebădă și adormea pe lac într-o postură deprinsă, desigur, sub tortură: șpagatul! C-un picior la răsărit și altul la apus, vroia - și ea - să schimbe fața lumii. Dansatoarele de la Cazinou îmi dovedesc în fiecare noapte cum stau lucrurile. Succesul lor se datorează muzicii; fără aceasta, zbaterea lor ar fi doar o gimnastică obscură. Balerina începuse să se producă fără acompaniament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
vederea Îi fusese ofuscată de migrenă. Simțurile Îi erau alterate. Nu avusese cum să asculte glasul șoptit cu care locurile Îi vorbesc sufletului. Trebuie că neglijase semne și urme esențiale. Ce anume nu izbutise să vadă? În scurtă vreme, după apusul soarelui, avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
am Îmbarcat pe nava mea un Însărcinat al Republicii, la Întoarcerea de la Ierusalim, purtător al unor ordine aparte care Îmi impuneau să rămân În serviciul lui. Un om bătrân, dar Încă În putere. Mi-a ordonat să Întorc pânzele spre apus, către coastele Marocului. Mai bine de o lună am navigat pe lângă coastele Africii, pană la Coloanele lui Hercule. — Le-ai depășit? — Da. Dante se Întinse spre el. — Și ce-ai văzut? — La sud, pe linia ecuatorială, aștrii celeilalte emisfere. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
odihnei veșnice, voința de a păstra stăpânirea asupra trupurilor inclusiv dincolo de pragul tenebrelor. Dar dacă, dimpotrivă, asasinul era altcineva? Dacă el Încerca, În felul său pervers, să completeze opera pe care Ambrogio o lăsase neterminată? 18 În aceeași zi, la apus Pentru a cincea oară, Dante trecu pragul scund al tavernei și se Îndreptă spre masa În jurul căreia se adunau membrii celui de Al Treilea Cer. Din mers, examină sala aruncând o privire rapidă: toți membrii Studium-ului ședeau la locurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Veniero Încuviință. — Da, un instrument străvechi, născocit de marinarii din Tyr, pentru a birui puternicii curenți potrivnici de dincolo de Coloanele lui Hercule. Ei au descoperit că, la cincizeci de coți În adânc, există un flux de curent care merge spre Apus, În direcția oceanului. Și au născocit o velă scufundată, ca să se folosească de forța aceea, ca și când ar fi fost un vânt, explică el cu Însuflețire. La această amintire, În ochi i se aprinsese o lumină, ca și cum geniul acelor marinari din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zid cu exactitatea reprezentării din fața lui. Așadar, anticii avuseseră dreptate atunci când numiseră fluviu ceea ce intelectul pitic al contemporanilor lui se Încăpățâna să creadă a fi un ocean. Era, Într-adevăr, un fluviu, masa aceea de apă care se Întindea spre Apus, aparent nesfârșită. Pe hartă era Însemnat limpede malul celălalt, o cărare de pământuri, de insule și de golfuri ce mergea paralel cu țărmurile Europei și ale Africii. Un tărâm fără hotar, o insulă În formă de clepsidră: două mari mase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și ale Africii. Un tărâm fără hotar, o insulă În formă de clepsidră: două mari mase legate Între ele printr-un istm. A cincea parte a lumii. In pentagono secretum mundi. Tărâmul către care se Îndrepta uriașul În mișcare. La Apus, În punctul către care Îi convergea privirea. Acesta era secretul pe care meșterul din Como Încercase să Îl reveleze prin opera sa. Un alt continent, dincolo de ocean. Pământul aurului? Privirea lui Dante se deplasă pe brățările Antiliei, cu inscripțiile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Egiptului le posedau. Pe Nil trebuia să se caute. Pentru asta s-au bătut templierii pentru Damietta dincolo de orice rațiune, inclusiv conducând la distrugere forțele creștine? — Da. Găsiseră deja În Cipru un portulan incomplet, cu Începutul unor rute trasate spre Apus. Știau că În vechea bibliotecă din Alexandria trebuiau să existe hărțile la care apelase Ptolemeu și că acele hârtii fuseseră luate de evreii fugari, atunci când orașul a fost distrus de arabi. Încetul cu Încetul, toate fragmentele acelor cunoștințe au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apele se ridică peste nivelul pământurilor ieșite la suprafață? — Niciodată, nicăieri. — Știam. Aveam dreptate. Poetul rămăsese singur. Ședea pe o scândură pe de schelă, sub figura impunătoare a femeii care Își aștepta bărbatul iubit. Tropotul cailor lansați În galop spre Apus fusese ultimul zgomot pe care Îl auzise În exteriorul bisericii. Se Întrebă dacă sângele lui Ambrogio și al lui Teofilo avea să atragă cu adevărat bunăvoința divină asupra acelei călătorii. I se părea că e Înconjurat de umbre, ca și când un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se gândi să Îi urmărească pe cal, Însă Își văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate Într-un chip diferit. Exista oare cu adevărat al cincilea pământ, dincolo de punctul acela, cu aurul și cu splendorile sale? Și exista oare Într-adevăr Înfricoșătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Zbignew și Malgorzata se așezară pe divan. Se lăsă câteva clipe liniștea. — Am auzit - spuse Zbignew, întorcându-se respectuos spre Metodiu - că anul acesta ați avut multe lăcuste. — Două valuri, unul după altul - răspunse Metodiu - unul dinspre răsărit, altul dinspre apus. Când s-au întâlnit a fost jale. — Mda - încuviință Zbignew. într-adevăr. Și timpul cum a fost? — Timpul, hm, destul de bun - spuse Metodiu. — Ceva ploi? — Vag. — La noi a bătut gheața - interveni Bijinski. A făcut rapița praf. Cădea gheața ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
iar Cotnarul, de când și-a snopit în bătaie haremul, îl refuză. — Trebuie să-i dăm ceva nou, ceva ce n-a mai văzut - zise spătarul Vulture. Cunosc eu lângă Bârlad un boier, un om umblat, a bătut și Răsăritul și Apusul. Când a bătut Răsăritul, a fost cum a fost, dar când a bătut Apusul și-a adus de-acolo un fel de tufa, o pui în pământ și după un timp o scoți și-am auzit că toți la curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dăm ceva nou, ceva ce n-a mai văzut - zise spătarul Vulture. Cunosc eu lângă Bârlad un boier, un om umblat, a bătut și Răsăritul și Apusul. Când a bătut Răsăritul, a fost cum a fost, dar când a bătut Apusul și-a adus de-acolo un fel de tufa, o pui în pământ și după un timp o scoți și-am auzit că toți la curtea lui s-au îngrășat de cât mănâncă din ce dă tufa aia. — Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă zâmbind, papa se lăsă relaxat pe spătarul băncii, fluieră într-un anumit fel și doi sticleți apărură imediat în zbor, așezându-i-se pe umeri, de-o parte și de alta a capului. Sfântul părinte pocni ușor din degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
firișor de apă care să le permită să-și continue existența, el ar fi fost capabil să-l găsească, de aceea fiii săi aveau obligația de a lupta cu aceeași ardoare cu care ar fi făcut-o Gacel Sayah. La apusul soarelui își reluară munca. Era într-adevăr o muncă istovitoare. Cel care se afla în fundul puțului trebuia să sape, fără nici un ajutor, doar cu mâinile, dedesubtul ultimei bucăți de piatră neagră, având mereu grijă ca aceasta să nu cadă înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
da pe negândite de vreun teren accidentat, și una dintre plăcerile lui era să observe soarele ivindu-se la linia orizontului și scăldând în lumină niște peisaje care, în ciuda atâtor ani de când le privea, continuau să-l fascineze. Răsăritul și apusul africane văzute din cabina elicopterului ca dintr-un balcon privilegiat, ce urca, cobora sau vira după bunul său plac, reprezentau pentru el un fel de primă și poate că principalul motiv pentru care în fiecare an aștepta cu nerăbdare momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se întoarcă? — Mercenarilor...? Îmi închipui că n-or fi așa nebuni... Mergi în pace și Allah să te călăuzească! — Allah să te apere! Când fratele său dispăru după o dună îndepărtată, Gacel Sayah se așeză pe o piatră și contemplă apusul soarelui, în timp ce cugeta la tot ce se întâmplase și cum trebuia să privească viitorul familiei sale de acum înainte. Îi era greu încă să se obișnuiască cu ideea că mizeria în care trăiseră întotdeauna rămăsese definitiv în urmă. Mintea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și-n mînă un buchet de floarea reginei. Eu urcam pe poteca largă, marcată, el cobora bezmetic În prăpăstii. Îl strigam dar numele lui se lovea de toate stîncile și se Întorcea Înzecit În urechile mele. Ne-am Întîlnit la apusul soarelui, jos, În fața cabanei, unde grupuri de oameni cu tranzistoare ascultau un meci, spuneau bancuri, scoteau merindele din rucsacuri. „Ce fel de poeți o-ți fi ni s-a adresat un lipovean de prin părțile Mangaliei, dacă nici nu vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În amintirile unui nebun... o să aștepte, o să fie cuminte, o să cumpere pîine, o să ia metroul. Iată-mă prinsă Între două forțe care mă trag În direcții opuse. SÎnt ca tîlharul legat de două cămile, una gonind spre răsărit, alta spre apus. La răsărit e un copil care culege pietricele În parcul Ioanid, un băiețel de doi ani, oacheș și vorbăreț. Îi simt mîna În mîna mea, Îi aud rîsul, Îmi lipesc fața de adîncitura moale a cefei lui. Miroase a miez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]