6,356 matches
-
sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc, astfel, cu descoperirea naționalismului și a tradiției chiar în acei gînditori cari s-au depărtat de accepțiunea interesată a acestor cuvinte mai mult”. Printre recuperații abuziv sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de Gourmont, arătare bizară și doctă de artist și om de știință, de cugetare conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés și, nu în ultimul rînd, Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută definiția nonetnicistă a națiunii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de valuri pământul îmbrăcat în grâu. Aripi cu sunet de legendă s-abat înspăimîntate peste râu. Vântul a dat în pădure să rupă crengi și coarne de cerbi. Clopote sau poate sicriile cântă subt iarbă cu miile. [1925] * ASFINȚIT Peste-aceleași arătări și-aceleași case clopot de sear-aud. Și stau în cruce cu o zi sub cer pierdută. Prin ani subt poduri se depărtează ce focuri vechi? ce nouă plută? Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă. Se desface - care poartă? Se deschide
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pîn' la stelele-n vecini licuricii dau lumini. Licuricii cu lămpașe semne verzi dau spre orașe pentr-un tren care va trece prin văzduhul mare, rece. Pentr-un tren care-a veni, nimeni nu-1 va auzi. [1932] * CEREASCĂ ATINGERE Ce arătare! Ah, ce lumină! Stea alb-a căzut în grădină, necăutată, neașteptată: noroc, săgeată, floare și foc. În iarbă înaltă, în mare mătasă, căzu din a veacului casă. S-a-ntors, ah, în lume o stea. Mi-s mînile arse de ea. [1931
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
zboruri prelungi ca viața. În slujba luminii, urnă fără de toartă, luna și-o ține ascunsă pe fața vrăjită să nu se întoarcă. Stane de piatră, jivine, cucută poart-o semnătură cu cheie pierdută. Pecete tăinuită de două ori - fată de foc, arătare, care pe țărm ridici acum brațele peste mare, o porți subsuori. Rune, pretutindeni rune, cine vă-nseamnă, cine vă pune? Făpturile toate, știute și neștiute, poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte? Crinii muntelui - subtlunari - și-o duc neajunsă pe creștet
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pe când toți ascultătorii lui se făcuseră oale și ulcele, într-o seară de vară o auzise pe-o femeie bătrână povestind, aproape cu același cuvinte, despre vampirul care lua înfățișare de vițel roșu. Povestitoarea susținea că străbunicul ei însuși văzuse arătarea. Apoi peste alte sute de ani găsise povestea într-o culegere de folclor românesc. Dar atunci, în noaptea în care povestise pentru prima oară despre vampir, nu se gândise nici un moment că spunea ceva atât de memorabil, pe care oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Leșea, un țigan ciolănos și aproape blond. - Am auzit de la frate-meu, care știți că e dat dincolo de pădure. Zicea că era o fiară cu ochii roșii, care le-a ieșit în cale cam pe la Stejarul lui Colțea. Era o arătare care ajungea până la vârful copacilor. Zogru ar fi vrut să intervină, dar o țigancă mai bătrână dădea din cap și mișca degetul arătător, avertizând parcă să nu cumva să fie întrerupt. Așa că ascultase mai departe: - Nu știa nici frate-meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
departe: - Nu știa nici frate-meu cum arăta, dar a văzut cum a căzut lângă el Calu, unul dintre frații Futacu. A venit pe deasupra, ca un bolovan rostogolit din cer, și i s-au risipit creierii în cădere. Pe urmă, arătarea a intrat în miezul pământului, de unde venise. Zogru era dezamăgit de felul în care și-l închipuise fratele lui Leșea. Se gândise, de asemenea, că poate nu exista nici un frate și îi venea să-l ia de piept și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
luni, zi în care venea puțină lume la icoana făcătoare de minuni, mai cu seamă că era înainte de Bobotează și în ziua aceea fusese Sfântul Silvestru. Tocmai de aceea s-a bucurat când l-a văzut apropiindu-se. Părea o arătare plutitoare pe ape, cum venea înalt și prudent, alunecând pe luciul înghețat al lacului. Călca ușurel, cu opincile strânse bine peste ciorapii de lână. Era obosit, flămând și înfrigurat de misiunea lui. Abia după ce a început să vorbească, Zogru ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
îngâna ziua cu noaptea, voinicul a luat sabia magică și a continuat drumul întrebându-se la fiecare pas de ce tocmai lui i-a fost dăruită această sabie. Și mergând el așa mai departe, iată că-i iese în cale o arătare ce se sprijinea într-un toiag presărat cu mii și mii de cristale strălucitoare. Bună, dragul meu călător! Ce te aduce pe tine aici, prin mijlocul acestei păduri? Cu toate că această ființă nu prea îi inspira încredere voinicului nostru, acesta răspunde
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce mi se cerea. Ar fi putut fi o perioadă senină, dacă n-ar fi fost Ruti. În săptămâinile în care noi ne pregăteam de plecare, ea își pierduse parcă toată vlaga. Stătea în praf în fața cortului Leei, ca o arătare de pe altă lume și toți erau nevoiți s-o ocolească. Lea a încercat s-o convingă să se ridice, să intre în cort, să mănânce ceva, să se liniștească. Dar Ruti era dincolo de orice liniște. Leei îi părea rău de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fuseseră vreodată. În lumina lunii, urmăream frunzele care se duceau la vale până când le pierdeam din vedere. Eram vrăjită de unduirile apei deasupra dunelor de nisip și aproape adormisem când am auzit voci în jurul meu. În susul apei, am văzut două arătări care se mișcau cam pe la mijlocul râului. O clipă m-am gândit că sunt poate spiritele apei sau niște monștri care veneau să mă ia și să mă îngroape într-un mormânt sub apă. Nu știam că oamenii adevărați se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Încețoșate, apoi, cu partea laterală a cretei, crea iluzia unui chip care se nălucea - părul ondulat al unei femei, ca niște fire de revent fiert, străfulgerări de natură care creau impresia unei prezențe umane, - o apariție mitică sau, poate, o arătare. Poate că o ondină sau o fecioară a Rinului. Nu‑l puteai acuza pe individ de Înșelăciune sau de superstiție. Tot ce‑i puteai reproșa era autoimportanța și automulțumirea - suffisance, cum spune francezul. Îmi place cuvântul suffisance mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
câțiva pesmeți, când te prinde tristețea să-i ronțăi pe îndelete și să prinzi inimă, și de atunci urma întotdeauna acest sfat. Așa se face că avea mereu prin buzunare pâine uscată. ─ Cuțu, cuțu, întinde el covrigul, aplecându-se înspre arătarea lihnită. Nu, îl oprește Iulia, punându-i o mână pe braț. Nu te apropia de ea. E slăbită, a fătat pui mulți și are mințile rătăcite. Acum omul n-o mai poate ajuta. A ajuns la Dumnezeu. Cățeaua cotește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lua cu fior, când vedeai fălcilea alea căscate. Mici, dar parcă mușcau din tine. Vorbea cu fălcile alea. Câteodată mai avea și un mătăuz din ciulini, ca o sorcovă, cum are popa când stropește cu apă sfințită. Mai mă sfătuia arătarea aia. Dar asta ți-o spun doar ție, să știi și tu că funcționa și pe vremea epocii chestii de-astea venite direct din folclor...“ Burtăncureanu, ca deobicei, venise pe înserat la Goncea să se sfătuiască și să-i citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Urla mereu și se oprea doar cât să-și tragă răsuflarea. Simțeam că mă înăbuș și că o să vomit. Prin crăpăturile din peretele grajdului vedeam oameni fugind speriați în toate părțile. Salcia de dincolo de drum fremăta în bătaia vântului și arătarea asta îmbucătățită plutind deasupra Soniei îmi zbârlea părul. - Încă puțin, încă puțin... bâiguiam în neștire mângâindu-i un picior. Pe urmă m-am oprit fiindcă o mânjeam cu sânge. Hai că se poate... mai dă-i un pic... Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lui Moise: Iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce iese dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise și-a zis: Mă duc să văd această arătare, minunată, că rugul nu se mistuieste!”. Iar, dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: ”Moise! Moise!” și el a răspuns: ”Iată-mă, Doamne!” și Domnul a zis: ”Nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
inima. Rece ca gheața, spaima i se urcă în creier și sângele i se îngrămădi năvalnic, ca în râul umflat să iasă din matcă. Vroia, lupta să se trezească... dar, alunecă din nou în alt somn , plin de vise, cu arătări năpraznice... ca într-o lume cu închipuiri. Din gura deschisă a uneia, care părea a fi a călugărului de la schitul din Munții Neamțului, cântând bisericește... la fiecare răsuflare întrau și ieșeau chipuri de groază, învelite în giulgiuri... Lângă el apăru
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de făcut ! l-am Îndemnat eu. Am hotărât să nu-mi mai fie frică de tine. — Ei, bravo ție ! Dar ce zici de asta ? Dintr-o singură mișcare Își smulse fața ca pe o mască. Acum În fața mea stătea o arătare care semăna cu ceva Între porc și broască. Fața Îi era plină de răni și găuri, și Într-una dintre orbite se căsca un hău negru. — Ei, ce mai zici acum ? strigă creatura, triumfătoare. Am Închis ochii și am Început
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de făcut ! l-am îndemnat eu. Am hotărât să nu-mi mai fie frică de tine. — Ei, bravo ție ! Dar ce zici de asta ? Dintr-o singură mișcare își smulse fața ca pe o mască. Acum în fața mea stătea o arătare care semăna cu ceva între porc și broască. Fața îi era plină de răni și găuri, și într-una dintre orbite se căsca un hău negru. — Ei, ce mai zici acum ? strigă creatura, triumfătoare. Am închis ochii și am început
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu o voinicitate nenaturală, parcă, s-a azvârlit În apa, limpede și rece, a piscinei proprietate personală. S-a cufundat și n-a mai ieșit. N-a mai apărut la suprafață decât, Într-un târziu, dar, umflat, ca o cine știe ce arătare. S-a dus vestea, de Îndată, de-a lungul și de-a latul domeniilor sale Întinse. Crăpase inima, În el, după spusele unora dintre foștii apropiați. Ei, acum, ce facem cu el? A fost, Întrebarea, care s-a pus cu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Doamne, ce bine se așeza totul! Dacă Thomas ar fi știut că Antonia zăbovea din cînd În cînd la televizor după miezul nopții, la cîte un film deocheat de tot, n-ar fi fost prea mirat. Rusoaica era om, nu arătare coborîtă din cer ori venită de la mănăstire: iubise și ea În tinerețe, cunoscuse dorința, plăcerea - o căutase, o Împlinise, carnea ei tremurase de fior; Își pierduse, cîteva clipe, de nenumărate ori, mințile, juisînd; atinsese bărbat, fusese pătrunsă, demult, pierzîndu-și de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de argat, se dedaseră binișor la acest sport și colindau singuri moșia. Însă Otiliei îi venise alt gust: să se urce chiar pe calul lui Felix. Calul, masiv, suportă fără obiecție îndoita greutate, și astfel oamenii văzură, crucindu-se, noua arătare, un cal purtând în spinare un bărbat și o fată, care stătea în față, lângă coamă, băiețește, cu fluierele picioarelor scăpate de sub rochie. Otilia găsea că acesta e sportul cel mai chic. - Simt nevoia, îi mărturisi într-o astfel de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
au ieșit ochii din cap, ca la melc. S-a produs fenomene de se încrețea, de spaimă, pielea pe tine. Crăcile zarzărilor a prins a se clătina ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a mai apucat de răcnit și chiohordoaica... Că de răcnit, musai cică să răcnească... a înghețat parcă și bălegarul din noi... Iar multora, mai subțirei și delicați
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi sări în ochi de două ori. Ce-i trebuia ei, la paceură, să-l reclame pe el, la garaj, c-ar fura benzină. Ori, că-n timp ce-o regula (enervîndu-l totodată că ea se tot pupa c-o arătare, strunjită parcă doar din fum de la eșapament), el, Genel, se trăsese afară din fermecătoare și încercase să-și vâre mătărînga și-n curul la stârpitura, ce-i zicea roșcovana c-ar fi Profesor. Ce, parcă nu văzuse el că și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Maicii, ce-și face tot mai des drum pe la ei și, dacă n-o supraveghează, își pitește piesele ei intime de lenjerie feminină între păturile lui de bărbat. Nici cu Oama (cu oarba), nici cu Carla (cu ciunga), nici cu arătarea aceea cu sânii pitici de la slujbă, care-i prepară în fiecare dimineață cafeaua, dar îi și tocește ascuțitoarea, îl ciupește, călcându- l pe nervi, ori îi ascunde gustarea. Nu. El, Ulpiu, nu-și va lua de iubită decât o soție
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]