1,564 matches
-
strînge ca pe o cheie. Scoica este un obiect delicat, mai degrabă frumos. Desenul tău seamănă cu schema unei mașini. — Domnișoară Mackenzie, scoica pare delicată și simplă pentru că e mai mică decît noi. Pentru molusca din interior este ca o armură, ca o casă, ca o fortăreață umblătoare. — Duncan, dacă aș fi biolog marin, poate că m-ar preocupa cum este folosită scoica. Ca artist, mă interesează doar aparența lucrurilor. Insist să apară frumoasă și delicată, iar pentru asta trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aducîndu-i mirodenii, tutun, fildeș și mătase. — îți place? îl auzi pe Munro întrebîndu-l. — Nu prea. Cine sînt călăreții? — Nimrod, Imhotep, Tsin-Shi Hwang și Augustus, foștii președinți ai consiliului. Bineînțeles că pe timpul lor titlurile erau altele. — Dar de ce apar perucile și armura? — O convenție de secol optsprezece, cînd a fost pictat domul. Cei care sînt în fața lui sînt foștii directori ai institutului: Prometeu, Pitagora, Aquino, și Descartes. Figura de pe tron este primul lord Monboddo. A fost un legiuitor insignifiant și filozof neînsemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
este un Plagincl din Cartea 11 a Institutio Oratoria tradusă de John Bulwer în a sa Chironomia. REICH, WILHELM Cartea 3. Dragonita care infectează primele șase capitole este un Plagdif al constricției musculare pe care Reich o numește „închiderea în armură“. REID, TINA Cap. 48, par. 15. Metoda androidă de curățare a patului este un Plagdif din Jill the Gripper din Licking the Bed Clean. SARTRE, JEAN-PAUL Cap. 18, par. 6. Cap. 21, par. 12. Acestea sînt epifanii negative trăite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceas) ce intra pe fereastra lovită de crengile părului și se reflecta-n oglinda agățată oblic sus, lângă grinzi. Pe pereți, icoane stridente, de hârtie ieftină, în rame negre: Sf. Gheorghe omorând un balaur verde ca fierea, arhanghelul Mihail în armură medievală și cu un steag înfășurat pe lance, Dumnezeu însuși, în veșminte largi, galbene și albastre, ținând deschisă o carte în care scria ceva cu litere roșii. De-atîtea ori de atunci mă urcasem în vârful paturilor acoperite cu velințe aspre
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se-aprindeau și se stingeau ca niște reclame fluorescente. Ființa ei, acum fluidificată ca laptele, curgea în coaja de sticlă, gri-murdară, a trupului prințesei cu cozi blonde și ochi sclipitori, umplea sticla până în cele mai fine contururi și-ncrețituri, și, din armura fermecătoare a malacoavelor și crinolinelor, începea să performeze scenele știute pe dinafară. Nimeni nu știa, nimeni n-avea să bănuiască adevărul, că acum Ivon de Numai-știucum era de fapt Mana, care o invadase ca un Horla, sau așa cum posedații sânt
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lichidul vital în nervurile aripilor. Acea clipă era însă de neimaginat pe atunci pentru mine, iar imago-ul în care eram încă-nchis (manuscrisul meu, viața mea) mă strângea ca o cămașă de forță, dar mă și ocrotea ca o armură de nepătruns. Da, nu pusesem pe masă, între mine și Herman, un manuscris, ci un mare, cât mine de mare fluture de sticlă organică, având fața mea, coastele mele și falangele degetelor mele, și încrețirea tragică a aripilor mele ce
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a dreptul scârbos. Vassur se întinse pe pat și începu să studieze pereții. Unul dintre ocupanții anteriori ai chiliei fusese un artist talentat. Imaginase pe tavan un basorelief în care o creatură imensă, cu trup solzos, sodomiza un cavaler în armură, prăbușit lângă burta spintecată a calului său. Nu înțelegea ce dorea să reprezinte întreaga scenă, dar își dădea seama că multitudinea detaliilor ar fi putut lesne disimula un orificiu prin care să poată fi spionat. Pradă unei hotărâri bruște, Vassur
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Adunarea Planetelor ne vor sări în ajutor... Cu un gest scurt, militarul comandă foc. Chiuind de bucurie, soldații lui pulverizară zidul Fortăreței. Starețul mai găsi doar forța de a ridica ochii spre cer: Armatele tale Doamne nasc Apocalipsa. Îmbrăca-voi armura Armaghedonului și strivi-voi pe necredincioși! Nu-Ți fie teamă! 2. Ultimele două zile nu fuseseră prea fericite pentru Abate. Era convins că secretul atât de bine păzit al felului în care replicau religiile se va afla cum și se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Din precauție, burgundul își trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți de surprize. Călăreau pe cai întru totul deosebiți și purtau un splendid echipament de luptă, alcătuit din armură cu solzi și coifuri ce le ascundeau aproape în întregime fețele. Văzându-i cum înaintau la pas, Audbert, ce încă stătea lângă foc, se ridică instinctiv, iar cei patru huni îl imitară, însă cu un calm desăvârșit, schimbând priviri furișe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja treaz și gata pentru ziua cea nouă și încărcată care îl aștepta. în lumina palidă a unei lumânări de seu, care, de pe masă, părea să facă să palpite cărămizile vechi ale micii săli a garnizoanei, Vitalius îi lega deja armura din piele, ușoară și potrivită pentru călătorie. Dincolo de ușa veche, întredeschisă, veneau vocile scăzute și pașii grei, grăbiți, ai soldaților din garda sa; din curte răsună vocea puternică a lui Mataurus, comandantul turma-ei, care cerea pe un ton aspru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o clipă mai târziu, apăru o jumătate de duzină de călăreți ce îi veneau în întâmpinare, cu toții la pas; aceștia se opriră curând înaintea lui Richelmus. Bărbatul ce conducea grupul, pe la patruzeci de ani, grizonat și îmbrăcat elegant, dar fără armură, schimbă câteva cuvinte cu heraldul, apoi se îndreptă către el. — Salutare, Aulus Sebastianus! exclamă, întinzându-i palma deschisă, după obiceiul roman, și măsurându-l cu o privire iute, scormonitoare, ce nu lăsa să se piardă nimic din spontaneitatea zâmbetului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dea greș. Furios, se întoarse, hotărât să ia din nou cuvântul, dar, între timp, un războinic atletic, cu craniul ras și ochi vicleni și cu mustăți lungi și răsucite, i-o luă înainte. Bărbatul, care purta o comodă, dar eficace armură de piele, întărită cu zeci de nituri metalice, urcase deja până la jumătatea scării și dădea din mâini, încercând să atragă atenția auditoriului. Apropiindu-se de Sebastianus, fără să bată la ochi, Alpinianus arătă către acel războinic și îi șopti: Voiai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Faceți loc! Faceți loc pentru ordalie! 23 Cu gesturi rapide și eficiente, dictate amândurora de obișnuința de a folosi armele, cei doi adversari se pregăteau de confruntare. Lui Mataurus nu-i trebui mult ca să scoată din bagajul comandantului său splendida armură cu solzi de metal și să-l ajute să o îmbrace. Cât despre Gualfard, care deja și-o pusese pe a sa, el își luase în plus un coif de fier și un scut mare, rotund, și aștepta cu nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în partea din mijloc scutul adversarului, i-l împinse la o parte, forțându-l astfel să-și lase garda, și fandă fulgerător. Cu o precizie implacabilă, lama îl atinse pe Gualfard la gât, singurul punct rămas în parte descoperit de armură. Din mulțime se ridicară atunci strigăte de oroare și stupefacție, cărora le urmă o tăcere de gheață. în vreme ce armele sale se prăvăleau pe caldarâm cu un zgomot asurzitor, burgundul făcu un pas înapoi, pe urmă încă unul, cu mâinile încleștate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu ne putem îngădui să-i lăsăm numai pe bărbați să lupte. — E foarte trist. Ieri am putut vedea cu ochii mei că veșmintele femeiești se însoțesc de minune cu frumusețea ta, mult mai bine decât hainele aspre și armura de luptător. Complimentul său, se pare, își atinsese ținta. Cu un gest tipic feminin, ea își îndepărtă părul pe care vântul i-l răvășise pe frunte și îl fixă cu o privire pătrunzătoare, neștiind dacă să fie încântată de cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al unui cal. Puțin după aceea, se auziră pași grei ce urcau scara de piatră, însă turnul era înalt și dură o vreme până ce prin ușa de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l, Sebastianus observă că îmbrăcase armura. — Ce se întâmplă? Sunt cam cincizeci de cavaleri jos. încotro se duc? După ce-și îngădui un moment ca să-și recapete suflul, Chilperic anunță: — O ștafetă de la Augusta. Cetatea a căzut. Se pare că Reinwalt a dat-o pe mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi putut concentra, în vreme ce continuau să înainteze, carele cu provizii, slujitorii și femeile, vitele prădate și prizonierii; cu atât mai rău pentru cine ar fi dormit sub cerul deschis. Odată încheiată lupta, își dăduse jos aproape toate piesele din armură, păstrând doar platoșa și lăsând tot restul în carul lui Kayuk. Mandzuk, scutierul fidel, de acum trecut de șaizeci de ani, care îl însoțea totdeauna în luptă, aștepta mai departe, lângă o veche spălătorie. îndesat și puternic, sever și imperturbabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pinten ierbos, cum se deplasa în șir mica sa armată. Un mingan: acea era premiul pe care Utrigúr i-l dăduse pentru că dusese a bun sfârșit misiunea sa din Sapaudia, împreună cu o cireadă de cincizeci de bovine și o magnifică armură persană. Primise acele recompense în Reția, ocupată acum de gepizi, unde Utrigúr rămăsese în așteptare pentru a afla de soarta misiunii sale. La doar două zile după aceea, pe picior de plecare fiind, pentru a-și uni forțele cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un cort. Nimic deosebit, firește, doar câteva pânze întinse între copaci. Știu că ai un scutier și o să fie suficient pentru voi amândoi. De altfel, probabil că ți-ai dat seama deja, aici nimeni nu trăiește în puf. Eliberată de armură, îi apărea acum, în ciuda tăieturii scurte a părului și a hainelor bărbătești, mai aproape de imaginea pe care o păstrase despre ea. Sânii ascuțiți împungeau pieptarul de in, iar genele, zbătându-se câteodată mai repede, puneau același văl de gingășie feminină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
astea, nu? Cuvintele erau de reproș și totuși tonul era incert; însă imediat deveni dur. Până mai adineaori ai fost mereu în coasta acelei... întinse mâna în direcția în care se găsea cortul Fredianei, acelei mici călugărițe! Scândura aceea în armură! De acum, Sebastianus o dorea. Nu dădea prea mare atenție la ce-i spunea ea. Fără să-i răspundă, sprijinindu-se cu o mână de palisadă, cu cealaltă îi mângâie obrazul, în vreme ce își apleca spre ea capul, continuând să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oamenii? Distanța încă nu-i permitea să distingă trăsăturile acelui cavaler, dar silueta dreaptă și elegantă părea deja să stârnească ceva ce păstrase în adâncul memoriei. Cei doi bărbați veniți în recunoaștere ajunseseră deja lângă pâlcul de copaci. Lipsiți de armură din cauza căldurii, îl traversară fără grabă, cu privirile ațintite la coloana hună, care, înaintea lor, dispărea pe după buza dealului. Chiar la liziera păduricii, însă, cel care era mai în spate scrută lung și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Când îl află prins în luptă, apărându-se cu vigoare de doi războinici hiung-nu, care îl prinseseră ca într-un clește, se năpusti, la rândul său, într-acolo. îi tăie drumul un bărbat blond și corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul, ca să se protejeze de alte lovituri. în momentul acela, comandantul dușman îi zvâcni pe dinainte, căutând să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în nu mai mult de o clipă, fu urcat pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou aprecie modul său elegant de a sta în șa. Părul ei, tăiat ceva mai jos de nivelul urechilor și deci mult mai scurt decât își amintea el, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după aceea, se izbi brutal de cineva. Se rostogoli în iarba de pe marginea cărării, cu senzația că se ciocnise de un zid de fier. înțelese pe dată ce erau acele străfulgerări argintii pe care le văzuse puțin mai înainte. O armură, desigur! La lumina palidă a lunii, plăcile metalice sclipeau acum deasupra ei. Scoase din nou un strigăt de groază: cum putuseră să ajungă deja în fața ei? Acum aveau să o ucidă, ca și pe Flavia. Nu! Pe ea, nu! Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]