1,264 matches
-
aceasta fiind necesară lupta împotriva viciilor și perfecționarea virtuților. A. Lucrarea sa fundamentală este "Πηγη γνωσεως" (în limba latină: "Fons cogitationis"), iar în limba română: "Izvorul Cunoștinței", în trei părți: B. Opere polemice: C. Opere exegetice: D. Opere morale și ascetice: E. Opere omiletice: F. Opere Poetice I se mai atribuie și romanul hagiografic "Viața lui Varlaam și Ioasaf", o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam. Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
O mănăstire (din limba greacă "μοναστήριον", "monastērion" - ""locuință izolată"") este un așezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugărițe, sau un ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ. Mănăstirile de cult catolic au biserica pe una dintre laturile curții interioare, în jurul căreia se află: Primele mănăstiri creștine au fost construite în secolul al IV
Mănăstire () [Corola-website/Science/305374_a_306703]
-
gnostici că în timp ce pretindeau ocolirea realității fizice, în același timp își tolerau cu libertate poftele trupești; totuși există motiv de suspiciune asupra acurateții acestor zvonuri. Dovezile din textele sursă indică un comportament moral gnostic ca fiind la bază în general ascetic, exprimat fluent în practicile sexuale și dietare. Mulți călugări aveau să se desărcineze de mâncare, apă sau nevoile necesare de trai. Aceasta a prezentat o problemă pentru ereziologii mișcărilor gnostice; acest mod de comportament era unul pe care ei înșiși
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
reduse, o influență religioasă remarcabilă în țara originară, India, unde există 4,2 milioane de adepți, dar și în Statele Unite, Europa de Vest, Africa și Orientul Îndepărtat, unde se răspândește datorită creșterii numărului de imigranți jainiști și a susținerii fervente a tradiției ascetice Shraman (श्रमण). ul se înscrie în grupul de credințe dharmice și nu este o ramură vedică, ortodoxă ("astika") a spiritualității indiene așa cum sunt școlile din cadrul hinduismului, ci împreună cu budismul formează un curent religios eterodox ("nastika"). Ortodoxismul și eterodoxosimul
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
ceea ce ar putea reprezenta doar o proiecție a vieții lui Mahavira în vremuri ancestrale. Potrivit legendei, primul dintre tirthankarași se numește Rishabha, a trăit cu cel puțin 30-40 de generații în urma lui Mahavira (cca. 1500 î.Hr.), a dus o viață ascetică și a fost venerat în orașul Pithunda, distrus ulterior de Mahapadma Nanda. În general viețile profeților jainiști sunt descrise mai mult legendar, decât istoric, singurele persoane a căror existență a fost dovedită de cercetători fiind ultimii doi din cei 24
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
la vârsta de 40 (42) de ani el va obține starea extatică de "Jina" ("cuceritor") eliberându-se complet de ciclul reîncarnărilor. În următorii ani se va întoarce în societate pentru a predica învățăturile dobândite și pentru a organiza un ordin ascetic care va rămâne devotat doctrinei lui și o va transmite posterității. Spre deosebire de budism, jainismul nu apare ca o reacție a claselor princiare împotriva societății brahmanice, ci se sedimentează treptat de-a lungul timpului, rupându-se de filozofia și credințele tradiționale
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
de avocatul indian Virachand Gandhi. Comunități mai mici există în Nepal, Africa de Sud, Japonia, Singapore, Malaysia, Australia, Fiji și Surin. Primele dezacorduri din interiorul comunității jainiste au apărut încă din vremea lui Mahavira, când mulți adepți i-au imitat practica nudității ascetice, în timp ce alții, deja familiari cu învățăturile lui Parshva și a altor tirthankarași din trecut au pătruns în noua sectă fără să abandoneze veșmintele și alte deprinderi mai vechi. Diferențele s-au accentuat când conducătorul călugărilor jainiști a prevăzut foametea ce
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
deosebirilor dintre cele două formațiuni sunt minore și oarecum obscure. În sanscrită, "ambar" înseamnă acoperământ asemănător unei haine. "Dig", o formă mai veche a lui "disha", se referă la cele patru puncte cardinale. Astfel adepții Digambara acceptă nudul ca formă ascetică considerând că hainele lor sunt cele patru puncte cardinale, că ei sunt „îmbrăcați în cer”. Jainiștii Digambar nu îmbracă veșminte deoarece consideră că ele sunt la fel ca toate celelalte posesii materiale, crescând dependența față de lumea faptică și dorința de
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
este eliberarea ("moksha" sau "nirvana") sufletului din ciclul "samsara" (de reîncarnări) și dezvăluirea potențelor latente ale acestuia (omnisciența, omnipotența, omni-percepția și bucuria supremă). Se consideră că izbăvirea a fost realizată în momentul în care "jiva", monada spirituală, devine, prin practici ascetice, conștientă de întreg universul și capătă o cunoaștere empirică a esenței adevărului. Experiența cognitivă dobândită este absolută și nemijlocită și poartă numele de "kevala jnana" ("cunoaștere pură"). După căpătarea statutului de eliberat, sufletul continuă să trăiască în universul uman, până când
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
nici chiar de-ar fi o religie jainistă, nu poate revela realitatea, din cauza propriei limitări orizontice. Doctrina jainistă folosește practicile meditative ("yoga") pentru dobândirea scopului ultim. Prin cultivarea credinței în învățăturile tirthankarașilor, a cunoașterii adevărate a realității și a activității ascetice, exercițiile "yoga" sunt asociate cu "cele trei bijuterii jainiste": cogniție corectă ("samyagjnana"), devoțiune corectă ("samyagdarshana") și conduită corectă ("samyakcaritra"). Filozofia jainistă poate fi rezumată la nouă principii fundamentale ("tattvas") care reproduc teoria despre karma și despre eliberare. Fără cunoașterea acestor
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
ucidere a insectelor care mișună după hrană. Deși condițiile sunt anevoioase pentru amândouă ramurile principale ale jainismului, călugării Svetambara se pot bucura de mai multe concesii față de digambarași. Svetambarașii au dreptul să folosească o serie de obiecte necesare unei vieți ascetice, cum ar fi veșmântul alb, bolul pentru pomeni, un pămătuf utilizat ca mătură și o bucata de pânză ("mukhavastrika") ținută deasupra gurii. Spre deosebire, digambarașii umblă dezbrăcați cu excepția călugărilor novici cărora li se îngăduie un veșmânt de 1,4 metri
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
Perioada medievală a impus o reflectare asupra menirii precise pe care îl au mirenii în raport cu religia. Conform dezbaterilor ce s-au desfășurat între secolul al V-lea și secolul al VII-lea, principiile morale ale laicatului trebuie să reflecte jurămintele ascetice. Credința laicilor va fi călăuzită de un ansamblu trinitar de principii numit "Cele trei giuvaeruri ale jainismului", care desemnează corectitudinea cunoașterii, credinței și purtării. Ei vor respecta de asemenea și o sumă de opt norme morale, asemănătoare, dar într-o
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
aceluiași personaj. Cultul devoțional este ornamentat de imnuri de laudă, rugi, formule sacre și daruri materiale cu valoare simbolică. Astfel credincioșii aduc imaginii sfinte jertfe ca florile, semnificând conduita omului, puritatea și frumusețea tuturor formelor de existență, tămâia, emblema vieții ascetice, lumânările, care amintesc de conștiința pură, neîncărcată de karma, orezul de casă, sămânță care nefiind capabilă să mai germineze face trimitere spre întruparea ultimă urmată de eliberare, mâncarea dulce, a cărei oferire este analoagă detașării de lume, fructele, simbolul mokshei
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
a fost corelată cu ideea non-violenței față de animale și a fost promovată de grupuri religioase și filozofi. Urmând creștinarea Imperiului Roman în antichitate, vegetarianismul a dispărut practic din Europa. Câțiva călugări din Europa Medievală au interzis consumarea cărnii din motive ascetice, dar niciunul dintre ei nu excludeau peștele. ul a reapărut în Europa în timpul epocii Renașterii. A devenit o practică populară prin secolele al XIX-lea și al XX-lea. În 1847, prima Societate Vegetariană a fost fondată în Anglia; Germania
Vegetarianism () [Corola-website/Science/313096_a_314425]
-
Adormirea Maicii Domnului și Postul Crăciunului. Acestea nu sunt cu scop de protejare a mediului sau a drepturilor animalelor, dar cu motive spirituale. Postirea este văzută ca purificare și redobâdire a inocenței. Deși ascultă de Biserica Ortodoxă și practicile ei ascetice, creștinul-ortodox caută să se scape de "pasiuni", sau de înclinața de a păcătui. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea recomandă dieta vegetariană ca un stil de viață holistic în învățăturile sale. Un număr de persoane din fondatorii Bisericii Adventiste de
Vegetarianism () [Corola-website/Science/313096_a_314425]
-
în anul 1837 la Muntele Athos și s-a stabilit la schitul românesc Lacu, unde se aflau pe atunci peste 80 de călugări români. Acolo a trăit timp de 15 ani după aspra rânduială athonită, fiind vestit pentru nevoințele sale ascetice și postul aspru pe care îl ținea. S-a mutat apoi la Mănăstirea Esfigmenu, care tocmai primise printre metoacele sale și schitul Florești din Moldova, din partea mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei; acolo a trăit patru ani, fiind făcut schimnic cu
Antipa de la Calapodești () [Corola-website/Science/323476_a_324805]
-
rândul lui, fundamenta o adevărată filosofie a naturii și matematismului sistematic. „Totul este număr”, considera acest matematician, fizician, filosof și „zeu”, omul în jurul căruia s-a creat în secolul VI î.Hr. o mișcare (eterie) politico-militară, cu numeroase caracteristici de sectă ascetică și purificatoare (în sudul Italiei și Sicilia). Grație lui Pitagora și pitagoricienilor, filosofia greacă își consolidează conceptul de Kosmos și armonie. Determinarea numerică devine armonioasă și este esențială pentru înțelegerea fenomenelor. Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se
Filozofia greacă clasică () [Corola-website/Science/319414_a_320743]
-
de seamă pe care poate să-l reușească un om ». Pe de altă parte, din cauză că organismul lui slab nu se poate concentra decât într-o singură direcție, « slăbind » și atrofiindu-se în celelalte, vocația scrisului îi impune o disciplină aproape ascetică. Pentru a i se supune, Kafka ar fi renunțat la « plăcerile sexului, la mâncare, băutură, reflexii filozofice, dar mai presus de toate, la muzică ». În acest context trebuie interpretat eșecul logodnelor scriitorului. La 16 iunie 1913, Franz Kafka formulează o
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
după cum atestă Cronica parohiei. Datarea perioadei de construcție a monumentului este susținută și de istoricul de artă Nicolae Stoicescu. În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul cere strămutarea satului Râșca de pe vatra Mănăstirii Râșca, pe motiv că satul strică moralul vieții ascetice. Domnitorul Constantin Ipsilanti (1799-1801, 1806) dă poruncă de strămutare a satului, mănăstirea fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă și de strămutare și să le dea alt teren pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască locuințe
Biserica de lemn din Praxia () [Corola-website/Science/317122_a_318451]
-
în vremea marelui mistic Symeon Noul Teolog, cu care prezintă mari afinități de doctrină și practică; prin originile sale imediate, isihasmul bizantin i se datorează lui Grigore Sinaitul, care parcurgea provinciile bizantine în deceniul al treilea al secolului XIV. Doctrinele ascetice și mistice ale Sinaitului vor găsi un puternic ecou în mânăstirile bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul sfânt al ortodoxiei bizantine devenea centrul miscării isihastice. Isihaștii plasau idealul lor suprem în viziunea luminii divine. Pentru a ajunge
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
polemică a calabrezului era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice practicate de isihaști. Varlaam combătea vizibilitatea luminii de pe muntele Thabor: el spunea că ea nu putea avea existență eternă, ci doar temporală, ca orice altă creație a lui Dumnezeu. Dacă se admitea existența unei lumini eterne, ea nu putea fi
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
cercul larg al necesității, ca și companionul multor corpuri de oameni și animale. Acestor prizonieri lipsiți de noroc li se adresează Orfeu cu un mesaj de eliberare și îi roagă să se întoarcă în sânul lui Dumnezeu printr-o pietate ascetică a vieții și autopurificare: cu cât viețile lor vor fi mai pure, cu atât va fi mai înaltă reîncarnarea ulterioară, până când sufletul își va fi terminat ascensiunea voalată a destinului determinat de zeitate. Această era teoria orfismului care a apărut
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
sau „sfinți” (în număr foarte mic), care au renunțat complet la lume și care nu mai trăiesc decât pentru a predica doctrina și pentru a purta, cu toate forțele lor, lupta împotriva Răului, erau în măsură să se supună interdicțiilor ascetice extrem de riguroase. Auditorii (samma’ūn) sau „catehumeni” nu erau decât discipoli în slujba acestora. Incapabili să ducă o viață pură, ei nu erau obligați decât la prescrierile unui „decalog”. Trăind în păcat, ei puteau numai să spere că vor renaște
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățare a virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea
Scara Raiului () [Corola-website/Science/318156_a_319485]
-
de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu. Treptele "Scării" (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele: Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait. Ca orice alt text ascetic sau duhovnicesc, și acesta ar trebui citit cu grijă. Dat fiind că publicul pentru care a fost scris era unul de monahi, limbajul este foarte puternic, foarte dur atunci când compară viața în lume cu viața închinată lui Dumnezeu. Acesta este
Scara Raiului () [Corola-website/Science/318156_a_319485]