852,023 matches
-
concepție - pe care am putea-o denumi, cu riscul unei anumite prețiozități, Umanizare a Sacrului - constituie una dintre coordonatele "poeticii" sale. "Eul creator" nu mai disociază raportul autor-operă, implicarea auctorială fiind acum totală. A nu se crea însă confuzia că autorul se substituie, își arogă prerogative demiurgice, dimpotrivă, el subliniază un tip de relație mult mai subtilă, în descendență platonică, aceea în care arta este doar reflexul la scară universală a adevărului divin, iar sticla se dovedește a fi un material
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
robit al muncii și un mare timid. La senectute, când a-ți întocmi un bilanț poate să însemne și un act de exorcizare încă mai mult decât sfidarea neantului, jurnalul din celelalte vârste servește, resuscitant, prin prospețimea datelor, pentru că un autor de monografii nu și-ar fi iertat lapsusuri în cea proprie, iar memoria își are vacanțele ei, criptând voluptățile ce nu vor fi numite, precum imaginația poate plăsmui - nu și celui ce ține un jurnal. Epoca este aceea a beznei
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
de verificare a vieții ca text și a expresiei ca verdict. Dacă jurnalul-bază, din junețe ținut, s-a desfășurat liber, firesc supus zilei, în volumul memorialistic el va fi doar un fixativ cadru, într-o expunere pe capitole, deci tematică. Autor de apreciate monografii - G. Topârceanu, Duiliu Zamfirescu - de ediții - Paul Zarifopol - de studii critice pe o largă plajă a clasicilor și contemporanilor, Al. Săndulescu a trebuit să învingă neșansa de a cădea, în cei mai frumoși ani ai vieții, sub
Act de confesiune by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14064_a_15389]
-
Stanca este, probabil, cel mai prolific scriitor român apărut după 1989. Prozele sale au ca numitor comun permanentul balans între realism și fantastic (oniric), precum și, la nivel ideatic, o vizibilă inspirație guénonistă. Drumul spre piatră, cel mai recent roman al autorului, nu face excepție de la regulă. Drumul spre piatră este ceea ce s-ar putea numi un roman-eseu. Accentul cade aproape exclusiv pe idei, iar la sfîrșitul lecturii ceea ce rămîne în mintea cititorului este o viziune asupra istoriei. Nu personaje, întîmplări sau
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
aceea că istoria civilizației umane se dezvoltă în formă de cerc. De aceea, cu cît avansăm mai repede (în plan tehnologic, dar nu numai), nu facem decît să involuăm spre zorii civilizației umane. Drumul spre piatră continuă în cer", spune autorul (vezi p. 282). Ca la Patapievici, atunci cînd se cîștigă ceva în plan material, se pierde altceva în plan spiritual, rezultatul, verificabil în evoluția/involuția noastră post-comunistă, fiind tot mai accentuata degradare a condiției umane. Implicit, o asemenea carte este
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
net superioară majorității producțiilor autohtone ale genului. Cum se explică atunci tăcerea din jurul acestei cărți? Cred că Dan Stanca și-a ales un vehicul greșit pentru a răspîndi în lume foarte incitantele sale idei. Eficiența ar fi fost alta dacă autorul ar fi optat pentru calea mai directă și mai nesofisticată a eseului pur și simplu. Romanul presupune o altă grilă de lectură decît eseul. Tehnicile narative și stilistice, specifice romanului, îmbracă ideile într-o anumită prolixitate. Pe alocuri ele devin
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
farmec infinit (genul proxim: Giulietta Masina, inocența cu haz înduioșător, luminozitate și profunzime); ea e cea care imprimă filmului o coloratură sentimentală specială, de o autenticitate cuceritoare. "Trebuie să spui povestea", citești în Manifestul semnat de Ovidiu Georgescu (alături de Gyarmath, autorul imaginii, de Florean, scenaristul, de regizoarea de teatru " asistentă de regie la film " Theodora Herghelegiu și de directoarea de film Cosmina Văleanu). O poveste care plonjează " pe calea comediei negre, dar nu numai " în splendoarea și mizeria lumii interlope; Gabriela
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
vâna sa teutonică răzbătea fără greș în mania ordinii. Sex? Reputația lui Miller a fost, într-adevăr, clădită pe scandalurile legate de pornografie stârnite de o bună parte dintre cărțile sale. În Plexus, femeile sunt prezențe de rang terț, după autor și după prietenii și cunoștințele lui. Sunt femei-curve, femei-soții (aproape prin definiție încuiate și stupide), și combinații între aceste două categorii. Din această ultimă categorie face parte, în mod bizar, Mona însăși - o prezență importantă doar prin cantitate, căci altfel
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
Sexul? A se vedea volumul întâi. Stânca fericită Plexus e un roman dificil, ca text, prin încrucișări, divagații, citate, aluzii, amalgamate într-o limbă în același timp colocvială, dar nu lipsită de pretenții. Traducerea Antoanetei Ralian onorează textul, urmând intonația autorului, păstrând umorul scriiturii și ironia fină a nuanțelor. Pe drumul din "americană" în română, Miller nu își pierde savoarea (uneori, să recunoaștem, indigestă), iar discursul îi rămâne personalizat și puternic. De altfel, întreaga serie a traducerilor din opera lui Miller
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
de "Théâtre de la Comune d'Aubervilliers" din Paris. Fiecare personaj înseamnă partitură serioasă pentru roluri, masculine, excepționale. Apoi m-am înduioșat teribil gîndindu-mă că toată povestea absolut halucinantă din piesa aceasta tragi-comică pleacă de la un fapt real, dramatic, pe care autorul, Hristo Boicev, dramaturg și candidat la președinția Bulgariei în 1996, l-a observat undeva la granița dintre țara sa și Serbia, în timpul luptelor din Balcani. Textul conceput în același an are un subiect tulburător, scris admirabil, teatral, cu tensiune în
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
mânăstire de maici, uitată undeva în munți, este transformată la un moment dat într-un spital psihiatric. La fel de abandonat, de a cărui existență nu-și mai amintește aproape nimeni. Acolo, însă, trăiesc niște oameni cu diverse probleme sau, cum spune autorul, mai altfel. Singuri, într-o pustietate desăvîrșită, la marginea societății. Singuri la propriu. Iarnă și vară, zile și ani. Afecțiunile sînt diferite, ca și manifestările lor. Sînt numai bărbați și o singură femeie. Ea duce acum o viață evlavioasă și
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
și să traduc cărți - nu pot să trec sub tăcere mai mult decît lăudabila inițiativă a Editurii Polirom de a le-o reda cititorilor pe Christa Wolf. Nu am înțeles niciodată, risc făcînd această afirmație, zelul cu care arta unui autor poate fi negată în totalitate din cauza opțiunilor lui politice. Un asemenea criteriu de stabilire a ierarhiilor în zona esteticului e de un arbitrar îngrijorător; procedînd în acest sens riscăm să eliminăm din circuitul valorilor nume și opere fără de care patrimoniul
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
așa cum o arată și titlul " două eseuri: primul o interesantă abordare critică a romanului lui Tomasi di Lampedusa, Ghepardul, cel de al doilea, o trecere în revistă, documentată și cuprinzătoare, a primirii de care s-a bucurat acest roman împreună cu autorul său în cultura română. Prin calitatea și prin structura ei, cartea este o scriere cu rost și aș zice chiar cu farmec. Spun prin structură, deoarece concluziile părții a doua sunt o bună justificare a celei dintâi și, în genere
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
este o scriere cu rost și aș zice chiar cu farmec. Spun prin structură, deoarece concluziile părții a doua sunt o bună justificare a celei dintâi și, în genere, a oricărui studiu de substanță care i s-ar dedica acestui autor în România: căci această a doua parte aduce mărturie despre interesul neîntrerupt de care s-a bucurat literatura lui Lampedusa la noi, încă de la primele fragmente apărute în 1961 în "Secolul 20" (prima ediție italiană ce a devenit imediat un
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
un singur capitol al romanului pe care le interpretează după o tehnică pe care aș numi-o "în pată de ulei", adică înaintând, din aproape în aproape, în alte zone ale scrierii, apoi în alte scrieri, în biografia și spiritualitatea autorului, reușind în cele din urmă să contureze o imagine a omului și a mesajului său văzute parcă de undeva de dinăuntru, dintr-o zonă de intimitate și de nemărturisire tulburătoare. Să ne reamintim ce anume cuprinde acest al VI-lea
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
Cu câteva, minime, excepții, artiștii români n-au fost și nu sunt oameni bogați. Pe vremea comunismului, doar o mână de aleși puteau trăi din scris - și nu era neapărat vorba de scriitorii cei mai populari. Câștigurile enorme mergeau la autorii aflați în slujba regimului. În cazul lor, tirajele de zeci de mii de exemplare nu reprezentau cota succesului la cititor, ci buna funcționare a sistemului de achiziții prin biblioteci publice sau cu sistem închis. Faceți inventarul numărului de exemplare din
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
vedea cât se vindea "la liber" și cât reprezenta "comandă de stat". Exemplul lui Lăncrănjan îmi vine în minte pentru că, la mijlocul anilor șaptezeci, în armată fiind, am rămas șocat să văd că rafturile bibliotecii "de incintă" gemeau de opera acestui autor rudimentar, perfect ilustrator al tendințelor tot mai accentuat șovine și xenofobe din ideologia lui Ceaușescu. Găseai acolo totul, de la trilogia propagandistică a Cordovanilor la volumele de povestiri realist-socialiste, ca să știe soldatul român pe ce valori trebuie să mizeze. La începutul
Dușmanii luminii vin de la Răsărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14078_a_15403]
-
românilor trăitori în Lumea Nouă. Ne propunem a excerpta în prezentele însemnări elementele menite a-l oglindi, din cuprinsul volumului intitulat jucăuș ("ca o parafrază la un bine cunoscut volum de versuri pentru copii de Marin Sorescu", după cum se alintă autorul) Unde am fugit de acasă? Statisticile ne spun că, la ceasul actual, aproape o jumătate de milion de cetățeni americani se declară de origine română, comunitatea în cauză plasîndu-se pe al 20-lea loc ca mărime în rîndul celor 71
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
o sensibilitate ce înclină balanța spre postura conservatoare. Oriunde s-ar afla, asemenea persoane "duc ca pe o cruce nostalgia originilor". Spre a ne da seama de amploarea unei astfel de "nostalgii", să menționăm confesiunea pe care i-o făcea autorului însuși Mircea Eliade: "Adevăratul meu exil n-a fost plecarea din țară la Londra, în Portugalia sau la Paris. Nu. Adevăratul meu exil a fost plecarea mea din Europa, la Chicago". În chip rezonabil, Gabriel Stănescu acceptă ambele ipostaze, care
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
anumită vîrstă, se schimbă anevoie sau aproape deloc". Indiscutabil. Dar despre ce fel de adaptare e vorba? Care sînt termenii ei de-o parte și de alta? Nu o dată, americanii habar n-au unde se găsește România, din pricina a ceea ce autorul numește "ignoranța lor proverbială". Reprezentînd o națiune cu o orientare pragmatică, aproape integral absorbită de prezentul lucrativ, ei își clădesc psihologia pe "a avea" și nu pe "a fi" încă de acum mai bine de un secol și jumătate, de vreme ce
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
sentimente și gânduri amestecate, foarte amestecate asupra ei. De fapt, chiar această recenzie este o încercare de a da un (oarece) sens impresiilor contradictorii cu care am rămas după lectura cărții. E ca și cum atitudinea profund idiosincratică a lui Bloom față de autorii pe care-i comentează - și, mai cu seamă, făță de cei pe care nu-i comentează - este atât de contagioasă încât sfârșește prin a contamina cumva și atitudinea cititorului făță de propria lui carte. Există în cartea lui Bloom idiosincrazii
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
idiosincrazii pe care el și le recunoaște deschis, și idiosincrazii peste care trece cu grijă și despre care nu suflă o vorbă (cele din urmă fiind mult mai stupefiante). El recunoaște, de exemplu, că însăși selecția celor o sută de autori este "în întregime" idiosincratică: "La un moment dat plănuiam să scriu despre mult mai mulți, dar o sută a ajuns să-mi fie suficient. În afară de cei ce nu pot fi omiși - Shakespeare, Dante, Cervantes, Homer, Virgiliu, Platon, și egalii lor
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
să scriu despre mult mai mulți, dar o sută a ajuns să-mi fie suficient. În afară de cei ce nu pot fi omiși - Shakespeare, Dante, Cervantes, Homer, Virgiliu, Platon, și egalii lor - selecția mea este în întregime arbitrară și idiosincratică. Acești autori cu siguranță nu sunt «primii o sută» (the top one hundred) după judecata nimănui, inclusiv a mea. Dar am vrut să scriu despre aceștia." Odata această confesiune făcută (într-un mod atât de strategic), nu ai decât să-l însoțești
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
este ilustrat abundent în cartea lui. De exemplu, el mărturisește că "mi-am găsit Biblia în poeți și Talmudul în criticii literari." În cartea de față, Sf. Pavel și Mahomed sunt considerați pur și simplu drept "genii ale limbii", drept autori de cărți. Într-un fel, nici Iisus Christos însuși n-a scăpat de aceeași soartă crudă: inițial el a făcut parte dintre cele o sută de genii, dar în cele din urmă Bloom s-a răzgândit și l-a scos
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
care-l găsesc de necitit, este găleata mea de gunoi (my garbage bin)." Bloom, de exemplu, se plânge într-un mod atât de agresiv de "boala intelectuală franțuzească de care încă suferim" și de influența foarte proastă pe care unii autori francezi (în special Michel Foucault) pot s-o aibă asupra vieții intelectuale americane, încât cineva care nu știe nimic despre acesti autori și-ar putea închipui foarte bine că tot ceea ce au scris ei este crasă literatură pornografică, pe care
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]