1,419 matches
-
el. \ A, făcu și Rieux ca să zică ceva, și merge ? \ Obligatoriu ! De ani de zile de când lucrez... Cu toate că, pe de altă parte, nu prea e mare progres. Dar, în definitiv, despre ce e vorba ? spune doctorul oprindu-se. Grand se bâlbâi așezându-și mai bine pălăria rotundă peste urechile lui mari. Și Rieux a înțeles foarte vag că era vorba de ceva despre înflorirea unei personalități. Dar funcționarul îi și părăsise și urca înapoi bulevardul Marnei, mergând pe sub ficuși cu pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fraza: "Într-o frumoasă dimineață de mai, o zveltă amazoană parcurgea, călare pe o somptuoasă iapă alezană, aleile pline de flori din Bois Boulogne ". Dar, citite cu voce tare, cuvintele "aleile pline" sunară într-un mod supărător și Grand se bâlbâi puțin. S-a așezat cu un aer copleșit. Apoi i-a cerut doctorului să-i îngăduie să plece. Avea nevoie să se gândească. CHIAR ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ, MAI TÂRZIU S-A AFLAT, LA BIROU, A DAT SEMNE DE NEATENȚIE CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Zach voia să vorbească cu mine. Partea groaznică era că acum, că mi se făcuse legătura, habar n-aveam ce să-i spun. —Ce-i? m-a întrebat din nou. Nu părea prea fericit să mă audă. Nimic, iubitule! am bâlbâit. Dacă n-ai nimic să-mi spui, poți să nu mă mai întrerupi când încerc să muncesc? A, da, mi-am amintit. Voiam să-i iau mamei lui o geantă. — Îi cumpăr mamei tale un cadou și voiam să știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mai 2000, cu mici inserții ulterioare, marcate în text. La Wassenaar, în Olanda, The Netherland Institute for Advanced Study. Termenul „tiran” are conotații mereu negative, dar sună a cineva spăimos și impunător. Nu este tocmai inspirat pentru caricatura nefericită și bâlbâită de Ceaușescu. Între timp au început să apară mărturiile acelor ani. Am în față, de exemplu, volumul Anii 80 și bucureștenii, editat de Muzeul Țăranului Român și publicat la Editura Paideia în 2003. În 2004 a apărut un volum dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și apare Eddie, care are pe el doar o pereche de boxeri mult prea strâmți, cu pieptul gol și incredibil de păros. Iisuse. Nu știu nici eu cum, dar reușesc să nu scap tava pe jos. — Îmi... cer scuze, spun bâlbâindu-mă, făcând un pas înapoi. Nu mi-am dat seama... — Nu te prosti ! Intră ! exclamă Trish veselă, părând că s-a împăcat total cu ideea că eu mă aflu în dormitorul ei. Nu suntem pudici. OK, sinceră să fiu, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ani ! Deschid gura, dar nu reușesc să scot nici un sunet. Sunt prea bulversată ca să pot vorbi. Oare de ce cred soții Geiger că e ziua mea ? — Uite la ea, spune Trish. A rămas fără grai ! Așa e, Samantha ? — Îhm... da, mă bâlbâi. — N-a avut nici cea mai mică idee, spune Nathaniel zâmbind larg. — La mulți ani, scumpo. Iris vine la mine, mă îmbrățișează strâns și mă sărută pe obraji. — Eddie, desfă șampania ! o aud pe Trish exclamând impacientă în spatele meu. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce ți-a făcut ! Și mulți dintre cei de aici sunt de aceeași părere cu mine. Mă simt și mai confuză. Ce mi-a făcut ? Oare e posibil ca Lara să știe despre memoriu ? — Ce... vrei să spui ? zic aproape bâlbâindu-mă. — Cum i-a convins să te concedieze ! spune Lara. — Poftim ? Parcă mi-a luat cineva tot aerul. Despre ce vorbești ? — Mă întrebam eu dacă ești la curent. Coboară glasul. Acum, că pleacă, pot să-ți spun liniștită. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
juridică ți-e distrusă pentru totdeauna ? — Ăă... cam așa ceva. Încuviințez. Ecler ? Dar se pare că tuturor le-a cam pierit foamea. De fapt, cam toți arată ca speriați de bombe. Păi cred că... o să mă duc puțin pe la birou, se bâlbâie tipul cu ochelari. Să verific dacă nu cumva am ceva urgent de făcut... — Și eu, spune fata, lăsându-și jos paharul. — Samantha Sweeting e aici ! îl aud deodată pe alt stagiar șoptând spre un grup de asociați juniori. Uite-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Am vrut să vă spun... Îmi mușc buza jenată când le văd fețele. Tocmai... încercam să vă spun... Trish cască niște ochi cât cepele în timp ce citește titlul articolului. Deschide și închide gura, dar nu iese nici un sunet. — Ești... avocată ? se bâlbâie într-un final. — Faceți o greșeală ! Obrajii Melissei sunt roz aprins. Eu sunt avocata. Eu sunt cea care a luat premiu la facultate ! Ea e femeia de serviciu. — Ea e cea care a luat trei premii la facultatea de drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
altul și pe frunte îi apare o cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă în tăcere. E rezemat de un stâlp vechi de piatră din fața băncii singuratice pe care sunt așezată. Stă în profil, umbrit de soarele după-amiezei, și n-am nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
neliniști. Vorbește, ți-o poruncesc, nu-mi ascunde nimic! — Sultanul a Început prin a mă potopi cu sudălmmi, acuzându-mă că sunt trup și suflet alături de Cârmuitorul Dreptcredincioșilor, Împotriva lui... M-a amenințat că mă pune În fiare... Vizirul se bâlbâia Într-adins. — Treci la fapte, vorbește, ce a spus Toghrul Beg? — Sultanul a urlat: „Afurisit clan, acesta al Abbasizilor! Strămoșii lor au cucerit cea mai frumoasă jumătate a pământului, au zidit cetățile cele mai Înfloritoare, și privește-i astăzi! Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fără formă, care conținea tot ce mai poseda pe acest pământ. În ochii lui se putea citi Întreaga suferință a Orientului. Când află că veneam din partea lui Djamaledin, căzu În genunchi, Îmi Înșfăcă mâna, o acoperi cu sărutări. Fazel, stânjenit, bâlbâi o scuză și se Îndepărtă. I-am Întins lui Mirza Reza scrisoarea din partea Maestrului. Aproape că mi-o smulse din mâini și, deși cuprindea mai multe pagini, o citi În Întregime, fără să se grăbească, uitând cu totul de prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Urmează o pauză lungă, oribilă. — Ce‑ai auzit despre New York? întreabă într‑un sfârșit și, spre groaza mea, își ia un ton profesional și distant. O, Doamne. De ce n‑am putut să‑mi țin gura închisă? Nu mare lucru, mă bâlbâi. Nu... nu știu. Doar... Nu reușesc să mai continuu și, un interval de timp care îmi pare câteva ore, nici unul din noi nu zice nimic. Inima îmi bate nebunește și țin receptorul atât de strâns, încât începe să mă doară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sii... ăsta sunt eu? Se uită scurt la mine, eu înghit în sec, neîndrăznind să spun nimic. Apoi el scanează pagina în timp eu îl privesc tremurând. — E adevărat? întreabă în cele din urmă. E ceva adevărat? — N‑nu! mă bâlbâi. Cel puțin... nu... nu tot. Parțial e... — Ai datorii? Ochii ni se întâlnesc și simt că mă fac stacojie. Nu... foarte mari. Dar în nici un caz cum spun ei... nu știu nimic despre nici o chemare în judecată... — Miercuri după masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe care o cosmetiza de la prima oră, că Lionel e în fața lui. — Luați loc domnule... se oprește el, privindu-l interogativ. — Frunza, îl ajută potențialul pacient. Lionel Frunza. — Cu ce față vă putem servi? — Mă gândeam la... începe s-o bâlbâie Lionel. — Nu-mi spuneți, lăsați-mă să ghicesc, îl întrerupe profesorul. Ceva în genul Brad Pitt după douăzeci de ani? Sau Robert Downey Junior după dezintoxicare? — Știu și eu... ezită Lionel, care nu prea le are cu filmele. — Gata, știu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Ți-e clar? Adjunctul e mut de uimire: începe să-și piardă încrederea în autoritatea sistemului bancar francez. Lionel nu-l slăbește o clipă: — Nu mi-ai răspuns: ești directorul? — Directorul-adjunct. Nu discut cu valeții. Domnule, vă rog să... se bâlbâie adjunctul. Nu mă mai ruga nimic. Dacă în trei minute nu am banii, intru în direct la Gérard Clément, la știrile de la ora 13, și spun că n-ați putut să onorați o retragere de numerar. Adjunctul o ia la
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și sârmos, de aramă. „Știam, știam că tu...“ Îl așteptase, prin urmare. Nu degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Jeny nu e aici.Atrebuit s-o internez. Primăvara, e inevitabil. O apucă,totdeauna, primăvara. Ieri am reinternat-o. Aha, vasăzică ai internat-o. Buun. Da’ Bazil de ce n-a apărut? — Bazil face baie. L-a durut capul, începea să se bâlbâie, nu e semn bun. Știi, crizele lui. Câteodată revin. Baia o să-l refacă. — În cadă face baie? Ei, nu, că înnebunesc! Bazil face baie în cada lui Bombonel? Spune adevărul, face baie în cada marelui doctor de nebuni, spune? Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cum se recomandă acum. I-am repetat și repetat numele Mihai Toma și al fratelui său Aurel Toma și al meu, Toma A. Toma. Zadarnic. Când surorile au fost de acord, în sfârșit, să-l strige Tomescu, s-a răzgândit. Bâlbâia Tom, Tom, așa, americănește. Tom și iar Tom, până am obținut un compromis: Tom Tomescu. V-am dat din nou dreptate, Căminul Asociației, așa modest cum este, asigură ordine, subordonare strictă, modestie, apatie, știu asta. Dar primejdia unei explozii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
păpușă cu coc. Spectatorul bagă capul în vizor. Păpușa nu se sinchisește. Spectatorul tușește, provocator. — Ce doriți? Când să răspundă, jucăria rotise deja capul, spre cea de alături. Să-mi spuneți cine este, de fapt, Fănică Olaru, era gata să bâlbâie spectatorul. N-am apucat să-l confrunt cu propriile sale versiuni, să aflu pe cine înlocuiește tovarășul. Grăbit s-o ajung din urmă pe doamna din basm, m-am grăbit. Ocazie pierdută, ocazie pierdută, murmură, copleșit, străinul. Ați spus ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâine, ca acum o sută de ani, alt veac, parcă nici n-am fost. Ușa se întredeschide sfios. Se deschide, iată, cu totul. În ramă, femeia. Privire spălăcită, cocul strâns, trupul îndesat, înclinat pe stânga, mâinile mici, plinuțe. — Doamna... doamna... bâlbâi necunoscutul. — Poftim? — A, mă iertați. Ușa... Cușa, vreau să spun. Aicilocuiește familia Cușa, nu? Sunteți doamna Cușa, nu-i așa? — Nu, nu-s doamna Cușa. Doamna Cușa nu-i acasă. Eu sunt prietena lui Tori, a doamnei Cușa, adică. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu se vedeau. Istorisea, vivace, poznele hazlii și vinovate petrecute la hotelul TRANZIT, explica felul cum împărțea vecinul Gafton cotele de întreținere și lumina între locatarii apartamentului, povestea despre Gina Puișor și temperamentul ei periculos, aducea ultimele glume despre prețiosul Bâlbâit și despre suverana sa nevastă, se lansa în subtile comentarii despre viteza exponențială cu care zvonurile, glumele, bârfa străbat teritoriul unei țări, informația neoficială are o viteză de penetrație uluitoare, exponențială, ca la cutremure, adică, unde diferența dintre gradul 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea tacticos cafeaua-surogat, din orz sau din tărâțe, Deschideau televizorul, să-l privească pe Bâlbâit urlând despre fericirea poporului-model și amenințând dușmanii poporului-model. Apoi, Tolea relua monologul, pățanii, parabole, proverbe, ar fi explodat până și un hipopotam. Simțea că va ceda, curând, se hotărâse deja să cedeze. Continua, totuși, sfătos, perorația, fără a mai aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete scurte, o tuse lătrată și ea. „Da, da, înțeleg“, încerca profesorul să bâlbâie, dar Venera reteza, cu palma, orice întrerupere. — Pe Tavi îl cunosc. Eu îl cunosc pe Tavi, domnule profesor! Prietena mea, ca o soră vitregă, aș putea spune, un om de mare calitate... mă rog, infirmă, totuși. În acești ultimi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
kir Ianuli, dar nu aude și nu vede semnele schimbării, aici, la un pas, la un pas. — Anotimpul capcană... izbutește Irina să murmure. Un timp... un timp ne... nerăbdător. Oameni prea răbdători, într-un timp nerăbdător. Timpul nerăbdător cu răbdătorii... bâlbâie Irina repede repede. Ecranul ferestrei se întunecă și iar se luminează. O flamă înlocuiește bezna: chipul fosforescent, măreața Circe, putoarea! Leoaica, tigresa și scroafa cutreierând, imperială, orașul, ronțăind mereu alte fragede oscioare de cavaleri imprudenți. Este, da, da, este chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]