3,148 matches
-
și rele de băut. în unele văi sunt izvoare cu pucioasă și puțuri de păcură. Abia spre răsărit de uluc începe iarăși altfel de pământ.” (George Vâlsan) “Nicăieri nu se vede mai bine cum s-a încrețit scoarța pământului, adăugând bârne noi Carpaților, ca în județul Prahovei. Dealul Băicoi este ca un fel de val, care abia acum se înalță, iar mai spre câmpie (la Aricești) e pe cale să se ridice un deal nou de sub câmpie. Deocamdată ies pe acolo gazuri
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
În stație observi foarte bine părțile negative, urâte, ale oamenilor. De exemplu, după ce măturăm peronul, tocmai în momentul în care am terminat, se trezește cineva să arunce un muc de țigară sau alte gunoaie. Sunt mulți care nu-și văd bârna din ochii lor de așchia din ochiul celuilalt. — Odată cu înaintarea în vârstă scade și moralitatea? Dumneavoastră ce credeți? — Nu înțeleg prea bine (Murakami). Mai aveți multe de învățat despre asta. Bineînțeles că există și aspecte pozitive. Un domn pe la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
acele glasuri feminine? Scruta atent cu privirea în semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând să-și ridice capul, nu izbutea să-și facă o idee clară despre starea în care se afla. Reușea doar să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului. O umbră i se postă în față. Pe fundalul luminii proiectate de flacără, văzu aplecându-se asupra lui chipul unei femei. — Te-ai trezit. Bine! auzi în galo-romană, însă cu inflexiunea tipică a helveților. Glasul, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
conținutul încăperii, căci zilele acelea o bună parte din mobile fusese făcută bucăți ca să alimenteze focurile aprinse de războinici. Din vatră, fumul urca leneș spre o gaură mare de tiraj, care, cu câteva lovituri de baros, fusese deschisă sus, între bârnele masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vaietele înăbușite ale unui câine. Zidurile tuturor clădirilor, construite din piatra cenușie cu care țăranii se aprovizionau din munții dimprejur, erau înnegrite de foc, dar, cu toate acestea, majoritatea încă în picioare; însă acoperișurile de ardezie se prăbușiseră înăuntru împreună cu bârnele în flăcări, care ici și colo încă mai trosneau. Aerul era îmbibat de mirosul acru al fumului și de acela al cărnii arse. Romanul se găsi curând în centrul zonei, nu prea mari, care până atunci fusese punctul unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor unde se găseau dormitoarele servitorilor, pe depozitele de ulei și pe cele cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fier, din mulțimea adunată înăuntru se ridicară strigăte de groază. De la ambrazură nu se putea vedea bine tot ce se întâmpla în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre servii ocupați să întărească pe cât puteau de bine poarta cu bârne de lemn: în conul de lumină aruncat de o torță înfiptă într-un suport din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar bârne incandescente se legănau și cădeau într-o masă de praf și scântei; și din pars dominica se ridicau flăcări înalte și vălătuci de fum. Aripa în care se găsea loggia de la care, doar puțin mai devreme privise, împreună cu oaspeții săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ciuda angajamentului lui Reinwalt. Acum, că pericolul trecuse, Hippolita îi lăsase de îndată intendentului său sarcina de a arunca o privire printre resturile încă fumegânde, pentru a constata dimensiunile dezastrului. Ieșise printre primii în fața ruinei și se așezase pe o bârnă, printre resturile depozitului, răspunzând monosilabic, cu privirea pierdută în gol, celor ce scăpaseră și care se opreau să-i arate recunoștința lor. Nu erau prea numeroși, de fapt: cei mai mulți se înghesuiseră imediat în jurul tânărului diacon, care nici măcar în acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
militum la Arelate, le-am întărit cu parapete și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere: practic, comentă cu amărăciune, ne distrugem noi înșine cetatea, înainte să o facă barbarii. Am mărit grosimea porților și le-am întărit cu bârne. Am lărgit și am adâncit șanțul, dar hunii încearcă în fiecare zi să-l umple cu pământ și bușteni ca să ajungă să arunce poduri mobile. Dispun de mulți berbeci, pe care adesea îi folosesc în același timp în diferite puncte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în parii ascuțiți de care era înțesată panta canalului mâlos. Pentru a trece de el, asediatorii, în încercarea de a construi căi pentru a ajunge la ziduri, aruncaseră în mai multe puncte bușteni și brațe de crengi ori punți de bârne, cele mai multe rupte de pietre sau arse de torțele aruncate de apărători. Chiar și numeroasele adăposturi mobile, făcute din scânduri ori răchită, vizibil abandonate pe câmpul de luptă, și ruinele, pe jumătate carbonizate, a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe cineva să aducă ajutoare., căci erau acum angajați într-o luptă încrâncenată și disperată pentru a ajunge la poartă. Vitalius reuși să-l lovească pe unul dintre oamenii care, după ce fuseseră date la o parte ultimele întărituri, îndepărta acum bârna ce zăvora poarta, iar un altul căzu străpuns de săgeata lui Maliban. Câțiva bagauzi, dându-și seama că puținii soldați încă în viață primeau ajutor, înaintară să-i întâmpine pe noii veniți, în timp ce tovarășii lor continuau să manevreze cu înfrigurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să plecăm! Atacatorii intraseră deja pe punte, tropăind asurzitor pe bârnele vechi de lemn, iar bagauzii îi primeau încântați, încurajându-i cu gesturi largi ale brațelor. Puținii soldați încă în viață părăsiseră deja locul bătăliei. Rămași deci singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noi precum chipuri de bunici îngăduitoare ciobani bălai cu ochi de stele adună flăcări din huila serii în mijlocul stânii pentru filonul de aur ce fierbe-n ceaunul cel veșnic toropită sub țolul aspru aud cașul ce-și picură zerul sub bârna de lemn afumată trupul copilului trudit de hârjoană întins pe scândura goală urda proaspătă îmbietoare dulce cum zorile în creștetul munților vântul hăulind înspăimîntă flacăra Florea mioriticul izgonește răgușit lupii monstruoși visele prea grele de atâta imaginație afară luna adâncită
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul vorbea cu pipa în gură, lângă șanțul umed de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o leacă de parale, zise Hazu, mai pun ce-am luat acu ș-am să încep o căsuță nouă, șindilită... Casa bătrânească e prea veche... Ca lucru vechi, nu mai ține mult... Cum ajung acasă, de mâne încep a căra bârne... —Așa-i, rosti încet Băieșu, îți trebuie lemn din vreme... Stăteau amândoi așa, pe draghini, cu fețele umbrite de pălăriile late și tari de pâslă. Din când în când, caru-i sălta prin bolovanii răzleți ai drumului. Treceau acuma și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meri și pe lângă stupi, se strecura prin iarbă pârăul Cerbului. La o parte era ș-o fântână veche cu cumpănă. Vezi dumneata, zicea Voinea; căsuța am făcut-o eu de iznoavă; abia se mai cunoșteau niște urme de păreți de bârne. Da’ fântâna am găsit-o așa, cu apă limpede ca lacrima... Tot Fântâna lui Ion îi zice... Și Prisaca lui Ion... și colo, lângă pârău, era loc pentru știubeie... Aici a stat odată unu Ion... dar nimenea nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a răspuns nimica. A început a râde... Flăcăul dădu din cap și zâmbi. Zâmbi și moșneagul scuturându-și pletele; apoi întinse mâna cu degete negre și uscate: Iaca, ici în vale-i curtea, cu toate acareturile... O casă scundă de bârne albea în vălcea, cătră iaz, înconjurată de șuri și grajduri acoperite cu paie. Are curte strașnică boierul... vorbi moș Nastase... Boierii îs deprinși cu odăi multe... L-am întrebat eu într-un rând: Cucoane Jor, ce-ți trebuie dumnitale patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chemând, îndemnând, amenințând. Din când în când izbucneau sudălmi aspre și vuiau ghioagele în deșerturile vitelor. Câteva tălănci sunau trist, nevăzute, prin pulberea neagră. — Multe vite mai are și boierul nostru!... zise cu oarecare mândrie humelnicul. Ocoliră casa scundă de bârne și se opriră la ușa de dindos. Așteptară un timp. Pe după un geamlâc trecea din când în când umbra unei femei. —Asta-i madama care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De data asta însă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Năstasă! strigă el cu putere cătră haidăii din ogradă care dormeau prin șuri; măi Ilie, ia sculați repede și făceți-vă-ncoace!... Tremurând, mută și cu ochii sticlind, Cristina șovăi cătră păretele grajdului. Când se rezemă cu palmele, simți prin bârnele de stejar frământarea celui rămas sus, prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada lucie a unei furci de fier, pe care încă de cu ziuă o zărise în locul acela. —Stăi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de electricitate statică; e așa de intensă că poți chiar s-o și vezi? Da? Bun, transformă aceeași intensitate în dragoste și asta e ceea ce simt pentru tine. Și Janie? —Janie? Janie e ca atunci când dai cu capul de o bârnă. Doare, dar nu insuportabil. Are vreo logică ce spun? — În mod bizar, da. Evident, știam de prima dată când ne-am întâlnit că se întâmplase ceva, se crease o conexiune. Apoi, faptul că ne-am reîntâlnit întâmplător după șapte săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încă pe Nil, visând la aventuri și vesele cuceriri, când nenorocirea și-a vestit apropierea. Numai că eu nu învățasem încă s-o respect, nici să-i descifrez mesajele. Întins alene în djerma largă, cu capul ușor înălțat pe o bârnă de lemn, legănat de flecăreala marinarilor care se pierdea armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori, vom fi la Misra-Veche1, îmi strigă un negru din echipaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Valerius simțea sudoarea curgându-i pe spate. — Un singur lucru... Unde-i câinele meu? O să-l primești înapoi când va veni vremea. Bărbatul îl prinse de braț și îl duse în partea cealaltă a încăperii cu tavanul jos, făcut din bârne de lemn. În cămin, focul abia mai pâlpâia. — E al tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi era crispat de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]