6,215 matches
-
nouă) atât vara cât și iarna, trupul îi era acoperit de o haină lungă, încheiată într-o parte, ca o rubașcă rusească, ițari strânși pe picior și în picioare opinci, legate cu „ațe” roșii. Părul îl purtau lung, și aveau barbă, încingeau un brâu roșu peste haina lungă, fără un motiv popular. Altă imagine ni-l înfățișează cu părul potrivit care iese de sub căciulă la spate, nu poartă barbă, doar mustață, haina gri, din stofă de lână are la guler și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
picioare opinci, legate cu „ațe” roșii. Părul îl purtau lung, și aveau barbă, încingeau un brâu roșu peste haina lungă, fără un motiv popular. Altă imagine ni-l înfățișează cu părul potrivit care iese de sub căciulă la spate, nu poartă barbă, doar mustață, haina gri, din stofă de lână are la guler și de-a lungul, până la brâu, un motiv popular din lână neagră, poartă pe umăr o desagă într-un băț și în mâna dreaptă o armă, un baltag de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din Miorița - și unele ritualuri păstrate până astăzi amintescă de vechi obiceiuri și practici de sfidare a morții, de primire cu bucurie și de împăcare cu moartea. Familia îndoliată (se îmbracă în negru, se lasă părul despletit, bărbații își lasă barbă) trebuie să se pregătească de înmormântare. Mai întâi mortul este spălat, bărbierit, dichisit, îmbrăcat cu haine curate, noi, încălțat cu încălțămintea potrivită, lângă cap și se așează căciula, se așează direct în sicriu sau pe o masă; și se aprind
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
exilat de cealaltă parte a frontierei și se află, la această oră, în mod sigur, în ședință de lucru cu colaboratorii săi, vom afla cu care și pentru ce. De aceea, acest primar nu are nevoie să meargă deghizat cu barbă și mustăți, figura pe care o are în locul unde stau de obicei figurile îi aparține, este cea dintotdeauna, doar puțin mai îngrijorată ca de obicei, așa cum se observă după ridurile de pe frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vizitiu îmbrăcat elegant pentru această ocazie protocolară. Era un bărbat de patruzeci de ani, nu prea chipeș, totuși nu urât, căci avea trăsături destul de frumoase, numai că erau puțin prea mari și îi dădeau un aspect diform. Nu purta nici barbă, nici mustăți și fața lui mare, bine rasă părea despuiată. Avea părul roșcat, tăiat foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de curiozitate, asupra lui, nu-l tulburau deloc. Mă întrebam cum l-ar fi judecat un străin văzându-l acolo, îmbrăcat în jacheta lui veche de sport și cu melonul neperiat. Avea pantalonii necălcați, mâinile murdare, iar fața lui, cu barba roșie crescută de câteva zile, cu ochii mici, nasul mare și agresiv, era nu numai aspră, ci de-a dreptul sălbatică. Gura prea mare, buzele greoaie și senzuale. Nu, era imposibil să-l etichetez exact. — Și nu te mai întorci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zâmbi și dădu din umeri. Deja își recăpătase buna dispoziție: — Realitatea rămâne că este un mare artist, un artist foarte, foarte mare. — Cine, Strickland? am exclamat eu. Nu poate fi vorba de aceeași persoană. — O huidumă de om cu o barbă roșie - Charles Strickland. Englez. — N-avea barbă când l-am cunoscut eu, dar dacă și-a lăsat-o să-i crească ar trebui să fie într-adevăr roșie. Individul la care mă gândeam a început să picteze abia acum cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recăpătase buna dispoziție: — Realitatea rămâne că este un mare artist, un artist foarte, foarte mare. — Cine, Strickland? am exclamat eu. Nu poate fi vorba de aceeași persoană. — O huidumă de om cu o barbă roșie - Charles Strickland. Englez. — N-avea barbă când l-am cunoscut eu, dar dacă și-a lăsat-o să-i crească ar trebui să fie într-adevăr roșie. Individul la care mă gândeam a început să picteze abia acum cinci ani. — Chiar ăla e. E un mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
toate părțile, dar nu l-am văzut pe Strickland. — Uite-l acolo în capăt, în colț, joacă șah. Am observat un bărbat aplecat asupra unei mese de șah, dar nu puteam distinge decât o pălărie mare de fetru și o barbă roșie. Ne-am croit drum printre mese până am ajuns la el. — Strickland! îl apostrofă olandezul. Ridică ochii. — Salutare, grasule! Ce vrei? — Am adus un vechi prieten care voia să te vadă. Strickland îmi aruncă o privire și în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu două. Am comandat ceva de băut și am așteptat liniștit să termine Strickland partida. Ba chiar m-am bucurat de prilejul de a-l cerceta în voie. Cu siguranță că nu l-aș mai fi recunoscut. În primul rând, barba lui roșie, sălbatică și nețesălată îi ascundea cea mai mare parte a feței, iar părul îi crescuse foarte mult. Dar schimbarea cea mai surprinzătoare era că slăbise foarte tare. Nasul lui lung te înțepa acum arogant. Îi scotea în evidență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
amuza. — Te rog să mă crezi că sunt groaznic de strâmtorat. — Puțin îmi pasă. — Nu-ți pasă dacă mor de foame? De ce mi-ar păsa? l-am întrebat la rândul meu. S-a uitat lung la mine trăgându-se de barba nețesălată. I-am zâmbit. — Ce te distrează atât de tare? m-a întrebat cu un fulger de mânie în ochi. Ești un om atât de simplu! Nu recunoști nici un fel de obligații. Nimeni nu ți-e obligat în nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
supravegheze toată noaptea și ea făcea cu schimbul cu soțul ei. Mă întrebam la ce se gândea în ceasurile acelea lungi când ședea pe întuneric la căpătâiul lui. Strickland făcea o figură stranie zăcând acolo, mai slab ca oricând, cu barba lui roșie nețesălată și privind în gol cu ochii aprinși de febră. Boala parcă-i mărise și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată. — Ți-e tot așa de antipatic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se uite la el și acum privirea ei era de-a dreptul inexplicabilă. Peste câteva zile Strickland începu să se scoale din pat. Era doar piele și os. Hainele atârnau pe el ca zdrențele pe o sperietoare de ciori. Cu barba neîngrijită și părul lung, trăsăturile lui care întotdeauna fuseseră puțin supradimensionate acum erau accentuate de boală și-i dădeau o înfățișare ieșită din comun. Era atât de stranie încât nu mai era chiar atât urâtă. În diformitatea lui era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îmi închipui că intimitatea de fiecare zi cu bolnavul o afectase într-un mod neobișnuit. Îi ridica mereu capul ca să-l hrănească și i-l simțea greu în mâna ei. Când îi dădea de mâncare îi ștergea gura senzuală și barba roșie. Îi spăla membrele acoperite cu păr des și când îi ștergea mâinile, chiar și slăbite după boală, i le simțea totuși puternice și musculoase. El avea degetele lungi. Acele degete iscusite ale artistului care pot să modeleze totul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nesfârșite și pe niște coridoare lungi și goale, și l-am găsit pe doctorul care se ocupa de bolnavă, ne-a spus că pacienta se simte prea rău ca să primească vreo vizită în ziua aceea. Doctorul era un omuleț cu barbă, în halat alb și maniere destul de degajate. În mod evident privea cazul doar ca pe unul dintr-o mie, iar pe rudele îngrijorate drept o pacoste care trebuia tratată cu fermitate. Mai mult decât atât, pentru el afacerea era absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
țintește la ceva mai măreț decât poate fi conceput de orice lucru legat de carnea muritoare. O clipă am avut senzația căutării inefabilului. Mă uitam la omul din fața mea, cu hainele lui ponosite, cu nasul mare și ochii strălucitori, cu barba roșie și părul nepieptănat, și-mi dădea senzația stranie că e doar un înveliș și că mă aflu în prezența unui spirit care s-a desprins de trup. — Hai să mergem să mă uit la tablourile tale, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-o. N-ai simțit pic de milă pentru ea, deoarece n-ai milă nici pentru tine. Și ai omorât-o de frică, pentru că mai tremurai încă în fața primejdiei de care abia-abia scăpaseși. A zâmbit sec și s-a tras de barbă: — Bietul meu prieten, ce îngrozitor de sentimental ești! O săptămână mai târziu am auzit întâmplător că Strickland a plecat la Marsilia. De atunci nu l-am mai văzut. XLIII Privind acum în urmă îmi dau seama că ceea ce am scris despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am plătit un salariu bun și ea l-a economisit, iar căpitanii și șefii de echipaj pe care i-a cunoscut i-au dat din când în când câte ceva. A economisit câteva sute de franci“. Strickland s-a tras de barba lui roșie și a zâmbit: „Ei, Ata, ți-ar plăcea să ai un soț ca mine?“ Fata n-a zis nimic, dar a chicotit. „Păi, bietul meu Strickland, doar ți-am spus că fata are o slăbiciune pentru tine“, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o zi când încercam să înșir într-o ordine logică ceea ce mi-a putut ea spune despre Strickland. El l-a cunoscut bine pe Strickland. L-a vizitat la el acasă. Am văzut un franțuz între două vârste, cu o barbă mare, neagră, cu șuvițe cărunte, fața arsă de soare și ochi mari strălucitori. Era îmbrăcat într-un costum curat de doc. Îl observasem la prânz, și Ah Lin, servitorul chinez, mi-a spus că a venit din insulele Paumotu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sugar, iar un alt copil, gol pușcă, se juca la picioarele ei. Când m-a văzut l-a strigat pe Strickland, care a apărut în ușă. Nici el nu avea alte haine decât un pareo. Era o siluetă extraordinară, cu barba roșie și părul vâlvoi și pieptul mare foarte păros. Avea picioarele pline de bătături și de cicatrici, așa că am înțeles că nu mai umblă niciodată încălțat. Deci se transformase pe de-a-ntregul în băștinaș. Păru încântat să mă vadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de plantație căci, după cum știți, oroarea băștinașilor de boală este foarte puternică și, pe vremuri, când se descopereau urmele ei, bolnavul era ucis. Totuși, uneori, când băieții din sat se urcau pe dealuri, îl mai zăreau pe albul acela cu barba lui mare, roșie rătăcind pe acolo. Fugeau înspăimântați. Uneori Ata cobora noaptea până în sat și-l trezea pe negustor ca să cumpere diverse lucruri de care avea mare nevoie. Știa că băștinașii o privesc cu aceeași aversiune înspăimântată ca și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o corabie cu pânzele umflate de vânt, o ființă impozantă, înaltă și bine făcută, cu un bust amplu și un început de obezitate, strânsă alarmant în chingi de corsetul rigid. Avea un nas îndrăzneț și coroiat și vreo trei rânduri bărbii. Se ținea foarte dreaptă. Nu cedase nici măcar o clipă farmecului moleșitor al tropicelor, dimpotrivă, era mai activă, mai mondenă, mai hotărâtă decât ar fi putut socoti posibil orice persoană deprinsă cu clima temperată. În mod evident era o persoană foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cupă. - Dar cum au murit? Poetul Îi arătă lui bargello cadavrul, apropiind torța de chipul acestuia. - Vezi buzele și limba umflate? Ca și când s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac la măruntaie; mai curând o substanță care i-a curmat puterea de a respira. În timp ce dădea drumul la capul mortului, pe grumaz alunecă ceva, rostogolindu-se ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tunica de stofă grosolană a pelerinilor În Țara Sfântă, strânsă pe talie cu o frânghie de cânepă sub care ținea o cruce groasă din lemn. I se putea vedea doar partea de figură lăsată descoperită de glugă, Împodobită cu o barbă moale și lungă, neagră ca pana corbului, care Îi cobora până la jumătatea pieptului. Mâinile Îi erau ascunse În mânecile largi. Era călugărul pe care Îl văzuse călăuzind neobișnuita ceată de pelerini, la poartă. Dante era sigur. Iar lada era aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]