1,448 matches
-
umanist și cel baroc nu este ușor de făcut, subliniază Dragoș Moldovanu: ambele folosesc aceleași procedee, preluate din limbile clasice, dar nu în același mod: în timp ce umaniștii, potrivit idealului unei arte discrete, care "se ascunde", uzează de ele cu moderație, barocul le folosește în mod ostentativ, în exces, alege figurile cele mai dificile, cultivă un stil cât mai complicat, între altele prin combinarea în același context a mai multor figuri, scriitorul baroc urmărind virtuozitatea ca scop în sine. Toate aceste caractere
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
inițiere în retorică și în limbile clasice..." (2002, p. 160). Dar a existat un public de un asemenea nivel între contemporanii lui Cantemir? Faptul este cu totul neverosimil. 4) Prezența la Cantemir a particularităților stilistice baroce - adică analoge celor ale barocului literar occidental - poate fi dovedită, dar explicarea genezei lor rămâne, după părerea mea, nerezolvată. Nu știm nici măcar dacă Istoria a avut în epocă cititori (cum sugera P. P. Panaitescu: "o carte citită sub manta" - Dimitrie Cantemir. Viața și opera, 1958
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
sa. Reprezentantul cel mai cunoscut al acestei concepții este Leo Spitzer. Stilisticianul german deduce din particularitățile de stil ale unei opere "etimonul spiritual", trăsătura definitorie a psihologiei (sau a ideologiei) autorului acestuia. Din critica psihostilisticii decurg consecințe importante pentru caracterizarea barocului literar în general, și a stilului lui Cantemir în special. Stilul autorului baroc nu reflectă "sufletul" lui, stilul "contorsionat" nu corespunde unor frământări sufletești, ci este ceva pur tehnic, calculat, "rece", autorul baroc necăutând decât virtuozitatea formală. Această caracterizare se
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
de Crocodil (Istoria, II, p. 137-139) este un simplu exercițiu retoric, ca și - în mare parte - frumosul discurs-îndemn al Șoimului adresat Corbului (Istoria, II, p. 172-203), cu inserții filosofice (Van Helmont, Aristotel, topoi teologice creștine). Cum se explică apartenența la baroc a lui Dimitrie Cantemir - afirmată de Dragoș Moldovanu -, singurul autor român la care această apartenență poate fi discutată cu temei? În Dimitrie Cantemir între Orient și Occident, Dragoș Moldovanu formulează - în afară de explicația menționată de noi mai sus - și următoarea ipoteză
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
exemplul unei perioade din prefața Divanului (D., 11-13) în care se suprapun cinci procedee de reliefare: ritm, rimă, chiasm, hiperbat, inversiune. Deci Cantemir ajunge, pentru rezolvarea crizei, tocmai la particularitățile stilului baroc. Cu privire la această ipoteză voi formula o observație. Dacă barocul cantemirian este definit numai stilistic, ca la Dragoș Moldovanu, și dacă apariția acestor particularități stilistice sunt rezultatul evoluției (autonome) a stilului livresc la autorii români, a crizei stilului survenite ca urmare a "gramaticalizării" procedeelor existente, și nu e vorba de
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
gramaticalizării" procedeelor existente, și nu e vorba de nici o "violentă sincronizare" a Occidentului, cu literatura barocă occidentală (Manuela Tănăsescu, citată de Dragoș Moldovanu), pe care Cantemir nici nu o cunoaște, atunci ne aflăm în fața unei simple coincidențe cronologice, și prezența barocului la Cantemir nu e pe deplin dovedită. Cât privește o viziune barocă, am arătat mai sus că argumentele invocate nu rezistă criticii. Dragoș Moldovanu abordează și problema influenței orientale asupra stilului lui Cantemir. în Dimitrie Cantemir între Orient și Occident
Enigma lui Dimitrie Cantemir by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/7251_a_8576]
-
de vreme rea, Formațiile Muzicale Radio au ales sa-și respecte calendarul de concerte. Astfel că am avut plăcerea de a audia în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio (la pupitru Cristian Brâncuși) un program al cărui traseu stilistic pleca de la barocul târziu, ajungând la clasicimul vienez. În prima parte, Concertul în la major pentru clavecin de Giuseppe Sammartini și Concertul în re major pentru clavecin și orchestră de coarde Wq 18 de Carl Philipp Emanuel Bach au avut-o ca solistă
La Sala Radio by Cleopatra David () [Corola-journal/Journalistic/83305_a_84630]
-
specialiștilor, este „singurul dicționar complet al limbii române după cel al lui Cihac.” Teza de doctorat a lui Al. Ciorănescu a fost Ariosto și Franța, lucrare de comparatistică foarte bine primită. A mai scris despre Ronsard, Rabelais, La Rochefoucauld, despre baroc. Dar opera care l-a consacrat pe Al. C. este Bibliografia literaturii franceze din secolele XVI-XVIII, lucrare impresionantă de 5000 de pagini, comentată astfel de Pavel Chihaia: „...reprezintă un excepțional instrument de lucru, cu documentare exhaustivă, niciodată egalată (...) o realizare
Amintiri fără memorie by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13304_a_14629]
-
operele în latină, slavonă sau greacă sau de la cele în română? A doua derivă de aici: literatura veche (de până la sfârșitul secolului XVIII) este în întregul ei concepută în spirit medieval sau parcurge formele din literaturile occidentale, pre-renaștere, renaștere și baroc? Având, apoi, în vedere tranziția de la răscrucea secolelor XVIII și XIX, vorbim de începutul literaturii moderne sau de un neoclasicim conservator? Cât privește romantismul românesc, întrebarea este dacă el este unul defectiv, în raport cu acela occidental, și aflat pe aceeași felie
Alte probleme ale istoriei literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4850_a_6175]
-
autorii mai apropiați ori mai îndepă rtați, care ar fi putut să-l inspire pe tânărul artist timi- șorean. Să fim în- țeleși, nu facem comparaț ii, cu Rembrandt de exemplu, ori Rubens, pictorii cei mai frecventați de cei cărora barocul le poate împrumuta o stare de spirit. În același timp, ne gândim la Adolph von Menzel, prin asemă narea pe care o găsim cu interioarele baroc în care-și desfășoară acesta întregul arsenal de reconciliere cu realitatea. Am putea să
Abator sau loc de sacrificiu? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5729_a_7054]
-
ii, cu Rembrandt de exemplu, ori Rubens, pictorii cei mai frecventați de cei cărora barocul le poate împrumuta o stare de spirit. În același timp, ne gândim la Adolph von Menzel, prin asemă narea pe care o găsim cu interioarele baroc în care-și desfășoară acesta întregul arsenal de reconciliere cu realitatea. Am putea să notăm aici că biografia lui Gheorghe Fikl provine dintr-o descendență vieneză, că atmosfera Timișoarei vechi, dar și a Clujului în care și-a pornit educația
Abator sau loc de sacrificiu? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5729_a_7054]
-
atmosfera Timișoarei vechi, dar și a Clujului în care și-a pornit educația plastică, sunt suficiente motive să credem că a fost amprentat de scenariul baroc al unei existențe cândva strălucitoare. De altfel, pânzele sale au ca motiv permanent interioare baroc, iar spectacolele puse în scenă se străduiesc să aducă, într-o manieră voit modernă, mituri biblice sau lasă doar să transpară imaginea pe care o are despre propria-i ființă. De la acest punct încolo, începe să-și caute rude în
Abator sau loc de sacrificiu? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5729_a_7054]
-
de artiști, printr-un mesaj propriu. Poate că acesta este punctul nevralgic care intrigă și în același timp produce întrebări referitoare la autenticitatea ideilor puse în mișcare și, în același timp, a rezistenței lor la o analiză plastică; interioarele sale baroc sunt dominate, aproape de la etapă la etapă a reluării unor teme, de candelabre imense, din care lumina nu ajunge până jos, așa cum se întâmplă la Menzel, ci pare să se fractureze undeva, ori mai bine zis, să se topească, în
Abator sau loc de sacrificiu? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5729_a_7054]
-
părți generează paralele între muzică și filosofie sau muzică și arte plastice. Asocierea “imitației” cu muzica lui Bach nu se limitează desigur doar la acea tehnică muzicală de preluare contrapunctică a vocilor, ci vizează un ansamblu de concepte estetice ale barocului. Unele forme arhetipale se regăsesc într-o sugestivă alăturare a unor plasticieni și compozitori români contemporani: Horia Bernea, Ovidiu Maitec - Doina Rotaru; Alexandru Chira, Wanda Mihuleac - Octavian Nemescu; Marin Gherasim - Ștefan Niculescu, iar resursele arhetipale ale mitului o conduc pe
Pe portativ by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13120_a_14445]
-
o sumedenie de istorii mici (ale personajelor imaginare, Roro, Féliz, Amanda etc.) și un spațiu vast, întins între meleagurile transilvane și țărmul portughez. Poate că, asemenea lui Saramago, autoarea, de altfel profesor de literatură comparată și specializată în Renaștere și Baroc, încearcă să refacă, într-un stil propriu, ceea ce numim „identitate” europeană a veacului XVI, desfășurând ghemul poveștii sale simultan în mai multe direcții, dar pe o axă comună: dinspre margini spre centru, orientând călătoria mamei dinspre marginea sălbatică (Transilvania) înspre
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
carnală care nu datorează nimic întâmplării și se însuflețește de culori care fac să freamete, să fiarbă sau să cânte pânzele sale precum sângele unei emoții transfigurează un chip și fac să bată inima./ Acest aliaj de rigoare și de baroc, de senzualitate ținută în frâu de o construcție stăpânită, seamănă acestui pictor, născut în timpul Ťanilor nebuniť șŤles années follesťț, dintr-un tată român și dintr-o mamă din regiunea Beauce: arta lui Cara Costea e făcută din elanuri levantine și
Un pictor francez de origine română by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/9454_a_10779]
-
în altă parte povestește de surpriza pe care a avut-o el însuși, traversând culoarele Marelui Muzeu. Nu ne spune în jurnal că s-a întâlnit cu Rubens, o spune, însă, ciclul de lucrări Dialog cu memoria. Lucrările celui mai baroc dintre artiștii flamanzi, dedicate Mariei de Medici, îl vor impresiona peste măsură, pentru că reinterpretează scene din viața marii regine a Franței, căsătorită cu Henric al IV-lea, aplicând o tehnică mixtă, de proiecție a unor pasaje din lucrarea originală, dezvăluind
Intrările și ieșirile din criză ale artistului by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5845_a_7170]
-
șapte societăți comerciale din județul Arad - „Archim“, „Belconst“, „Butimplas“, „Cărămida“, „Consifar“, „IMET“ și „Intertrans II“. ( N. I.) l Cei prezenți joi, 6 martie, de la ora 15, în sala festivă a Casei „A. M. Guttenbrunn“, la Universitatea Populară, vor putea audia conferința „Barocul italian. Clasicii viorii: Corelli și Vivaldi“, susținută în limba română de prof. Francisc Finta. ( S. P.) l Angajații de la C.E.T. Arad solicită un salariu mediu de 500 de dolari (în prezent, salariul mediu al acestor angajați este de 300 de
Agenda2003-9-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280747_a_282076]
-
după douăzeci de ani și apoi după încă zece, nu sînt decît povestea unor morți, pe care o spune unul dintre ei. Dumas sau - de ce nu? - contele de La Fère. În partea de început a Vicontelui de Bragelonne, roman baroc despre baroc, contele de La Fère e arătat, într-un instantaneu, cum își scrie memoriile. Barocă semnătură, dar a cui? La Dumas, nici un amănunt nu este superfluu. III. Aluziile mitice abundă în ciclul Muschetarilor. Voi da doar cîteva exemple. În cel dintîi roman
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
La Fouquet, la Vaux-le-Vicomte, e tragic hedonism, cînd și cînd întrerupt de gesturi nobile dar inutile, ce niciodată nu salvează nici o victimă. Iar Curtea lui Carol al II-lea e un loc unde cinismul deghizat se îmbină cu dezmățul rafinat. Barocul este, peste tot, în floare. Ca și abisalul. Așa stau totdeauna lucrurile pe tărîmul mitului. În acest mit particular, e dominantă o cometă. Puțini sînt magii care o văd, iar celor care o și înțeleg (Athos și Bragelonne) le prevestește
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
revelația neantului și ia de la capăt opera de arhitect și de constructor în substanța autonomă a culorii. Spaima de vid se exprimă încă o dată, suprafața pînzei devine iarăși neîncăpătoare și tușele se aștern cu o insurgență în care expresionismul și barocul nici măcar nu-și dispută întîietatea. Și asta pentru simplul motiv că ele s-au obișnuit deja cu ideea coexistenței. Formele indescriptibile, încorporările unor fantasme în cod artistic, par a trăi continua experiență a unui dans bizar. Un dans al spectrelor
Dansul spectrelor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10994_a_12319]
-
Și, în orice caz, o căutare lăuntrică consistentă. Adevărată. În ultima vreme, montările lui Dragoș Galgoțiu, și mă gîndesc în primul rînd la Portretul lui Dorian Gray după Oscar Wilde și la Hamletmachine de Heiner Muller, au fost sub semnul barocului. Al sincretsimului și al unui tip de filosofie. În aceste spectacole coexistă limbaje diferite, altfel decît în Cafeneaua după Goldoni, de pildă, coduri investigate, sînt sondate mentalități, subiecte tabu, anumite raportări la societăți, la actualitatea și visceralitatea lor. Sînt spectacole
Vise și visuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7938_a_9263]
-
în alcătuirea unei compoziții literare se recurge la artificiul imagistic, extraliterar, unul din (cel puțin) două efecte posibile pot fi obținute: amănuntul grafic se raliază textului și îi coroborează intuițiile; cazul nu tocmai fericit, acela în care efectul este unul baroc, de dezechilibru între o formă supraelaborată și un conținut modest prin comparație. în situația din urmă, aspectul exterior ajunge să eclipseze miezul ideatic propriu-zis; cu alte cuvinte, forma nu numai că nu ajută conținutul, dar îl concurează și îl strivește
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
de Ăstor Piazzolla (aranjament Franș Wagner). “Anotimpurile... timpurile anului... Întotdeauna mi-a plăcut să caut sensul dincolo de suprafață cuvintelor sau a lucrurilor, interogândule până la transparență. Timpul este reflectat în această oglindă curgătoare a eternității, în două viziuni: școală venețiana a barocului târziu de secol XIII cu Vivaldi și Buenos Aires-ul acelui straniu secol XX, atât de frumos descris de Borges cu Piazzolla. Muzică, fiind un exercițiu al libertății, face să îmi fie imposibil să evit asocierea cu vedutele lui Francesco Guardi
Concerte extraordinare by Oana GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/84309_a_85634]
-
panoramă a culturii și a artei europene, o panoramă extinsă pe o perioada de 13 secole, de la primele momente ale conștiinței de sine a epocii celei noi, cea care a urmat civilizației antice greco-romane, și până la marele concert paneuropean al Barocului târziu, marele "secol al luminilor". Sunt expuse 336 de piese ce provin din mai mult de 150 de colecții și muzee europene. Preluată din tezaurul Muzeului Național de Istorie, țara noastră prezintă celebra "Cloșcă"... găsită la Pietroasa, expusă de această
Bruxelles - o vitrină a capitalei europene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9190_a_10515]