10,418 matches
-
și orb... Am încetat să mai plâng... îmi revenise vederea, dar nu-mi mai păsa dacă văd sau nu. De atunci am mers mereu cu tatăl meu după El. "Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este ușoară" spunea El. Nu mi-a venit să cred. Cum adică, noi suntem oameni liberi, n-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o bucată de fier găsită tot acolo, pe plajă. La o vreme, când m-am ridicat fiindcă amețisem de-atâtea pietre câte-mi trecuseră prin mâini, l-am văzut pe bătrân. Stătea, așa, lângă mine și se uita. Se uita , blând și bun, cu milă, la mine, iar soarele care răsărise îl făcea să pară o statuie de aur. Doar pletele-i jucau în briza dimineții lungi, crețe și negre cu luciri albăstrui de negre ce erau plete "ca zambila", ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la mine și mi-a spus: Ei, haide, curaj ! Întreabă-mă ce vrei ! Și nu te mai foi atâta, c-ai să răstorni barca și de întrebat tot o să mă-ntrebi în cele din urmă. Hai, spune ! mă îndemnă el blând... Am înghițit din greu, am tras aer adânc în piept și... am tăcut, fiindcă mi se părea o necuviință să întreb. Știam că ține foarte mult la secretul lui când mă uitam la el, știam că secretul acela e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
despartă nici marea, nici pământul, nici vremea, nimic. Nimic nu mai avea nici o putere să ne despartă cât timp ne unea pe toți Cerul. Îngerul Iubirii Personaje: Povestitorul Copilul Frățiorul Bătrâna Zâna Femeia îmbrăcată ca Maica Domnului Copilul Iisus Vocea blândă Voci din public Povestitorul (intră din partea stângă a cortinei cum privești din sală; luminile din sală sunt aprinse): Bună seara ! Am venit să spun un secret... imediat, O voce (șmecheră) din sală : "Hei, poate ai uitat, da' secretele nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a spus că Tu o să ne ții loc de mamă pentru totdeauna; spune, ce să fac să se vindece frate-miu ? (tăcere, dar lumina candelei crește și scade, apoi crește și se face albastră, ca și cum icoana ar da lumină) Vocea (blândă, cu reverb, de undeva : Mergi,... mergi... (copilul se ridică din genunchi, se întoarce spre dreapta lui, face un pas "stop cadru") (se luminează mijlocul scenei: un drum șerpuit, de lângă icoană, în sus și spre dreapta; restul camerei rămâne în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei. (se stinge brusc lumina și în locul pădurii și casei albe apar cioturi uscate, noduroase de copaci și, printre cioturi, o ruină) Rămâi cu mine în pădurea bucuriei... pădurea supărării... pădurea uitării de sine... rămâi, rămâi...(vocea se pierde) Vocea blândă, cu reverb : Mergi, mergi... (drumul se luminează din nou : copaci plini de flori roz, atmosferă de primăvară; printre copaci, departe, un castel roz-alb-auriu, care strălucește în toate culorile curcubeului. Pe marginea drumului, o zână, îmbrăcată în roz, cu văluri roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Rămâi cu mine în pădurea gândului, pădurea cunoașterii... rămâi... bucură-te de puterea cunoașterii și ai să fii stăpânul tuturor oamenilor... rămâi... (vocea se stinge, lumina scade, trunchiurile devin cenușii și fără flori, castelul o ruină, cenușie și ea) Vocea blândă, cu reverb: Mergi... mergi... (drumul se luminează din nou : de data asta se vede o poartă cu strălucire de sidef; drumul duce prin ea și se pierde în albastrul cerului. Lateral, lângă poartă, o femeie îmbrăcată ca Maica Domnului; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el ! Mama noastră ne-a spus că tu ai să ne ții loc de mamă, întotdeauna ! Fă-l sănătos ! Fă-l sănătos pe fratele meu ! Femeia nu vorbește, îl ține pe copil în brațe, dar de sus se aude vocea blândă, cu reverb) Eu nu pot da viață, dar Fiul Meu, poate. Caută-L pe El și cheamă-L ! Copilul : Unde să-L caut ? Și cum Îl cheamă pe Fiul Tău ? ( Femeia se desprinde din îmbrățișarea copilului și atinge cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu pot da viață, dar Fiul Meu, poate. Caută-L pe El și cheamă-L ! Copilul : Unde să-L caut ? Și cum Îl cheamă pe Fiul Tău ? ( Femeia se desprinde din îmbrățișarea copilului și atinge cu degetul pieptul copilului) Vocea blândă, cu reverb: Aici, aici... Ascultă-ți inima : cu fiecare bătaie, șoptește numele Lui... Ascultă: I-sus, I-sus, I-sus... (se pronunță imitând bătăile inimii) Dar să știi : el o să se facă îndată sănătos, dar tu... tu ai să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
inimii. De asta e așa de trist în lumea celor mari. Fiindcă ei au uitat de Îngerul Iubirii. Și de Copilul al cărui nume îl rostește fiecare bătaie a inimii noastre: (se aude cu reverb : I-sus, I-sus ) Vocea blândă, cu reverb : ... de asta există Crăciunul, ca să ne aducem aminte de acel Copil, născut acum, care ne-a dăruit viața pentru totdeauna... ...și să fim copii în inima noastră, copii... CORTINA Roata Timpului I Cortina se deschide. Interior. În dreapta scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
suntem - s-a entuziasmat Drâmbă. ― Dar dacă cine știe din ce motive nu pleacă nici un marfar În ziua aceea și tractorul trebuie să sosească În gară, iar el numai nu vine? Nu se dă alarma?... Era o amiază cu soare blând de sfârșit de mai. Buștenii din remorci au fost descărcați. Drâmbă și cu mine am urcat pe tractor, iar Mișa pe prima remorcă și am pornit pe drumul de Întoarcere spre lagăr... Mergeam cu viteză mică. Așteptam ca ziua să
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
domnule profesor... „Uite că am găsit <tendonul lui Ahileă! Uneori și minciuna este bună la ceva - a gândit profesorul. În cele din urmă, securistul și-a luat mapa și a pornit spre ușă. A deschis-o cu un „bună seara” blând și a ieșit. ― Să vii când te voi chema eu, târâtură - l-a blagoslovit Petrică. ― Ai avut dreptate, Petrică, În tot ce ai vorbit. Întrebarea care se pune este ce a Înțeles nechematul din toate astea? ― Trebuia să-i spună
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe o tăviță, niște gogoși aburinde și o ceașcă de cafea. Să ne scuzați, că la noi este cam deranj! glăsui doamna Anton, cu un surâs de gazdă amabilă pe buze. Era o femeie încă foarte tânără, cu o figură blândă, nu lipsită de frumusețe. În urma ei din casă se ivi o fetiță de vreo trei ani, blondă și vioaie, semănând leit cu tatăl ei. Stelian vru să știe cum o cheamă și o mângâie pe creștet, apoi gustă puțin din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
grijă, uite îl scot din priză chiar acum și îl ducem la magazie. Bătrâna se urcă cu ușurință pe un taburet metalic capitonat cu plastic gri. Este îndemânatecă, sigură în mișcări și face treaba necontenind să o îmbărbăteze cu vorbe blânde, materne, pe tânăra din fotoliu. Dora se uită la tânără cu insistență, poate cu prea multă insistență. Frumosul chip machiat a căpătat aspectul unei păpuși de ceară cu trăsături prea pronunțate. Buzele și pomeții sunt de un roșu strident. Pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Să nu devin aidoma Omului cu Umbrelă..." Dora realizează cu greu că cineva o mângâie pe frunte și apoi îi ia mâna, îi măsoară pulsul. Nu are puterea să deschidă ochii. În fine, o voce de femeie, o voce caldă, blândă, cu accent străin, o cheamă la realitate : De ce plângeți ? Vă este teamă ? Este firesc să vă fie, dar eu sunt aici ca să vă ajut să treceți cât mai ușor peste această încercare. Sunt Alindora Bosch, medicul anestezist care vă are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Frică de atitudinea femeii în alb, frică de atitudinea medicului... Experiența prin care abia a trecut o inhibă. " Dacă și ea își va schimba vocea imitând-o pe cea a profesorului care, desigur, este șeful ei ?" Dar vocea continuă la fel de blândă, la fel de liniștitoare de parcă doamna Alindora Bosch nici nu remarcase tăcerea pacientei : Știu bine că pentru fiecare pacient, suferința lui este cea mai complicată. Este firesc să fie așa, pentru că toți cunoaștem doar propriul nostru univers, propria noastră suferință, propriile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca și debarasată de suferințele nevolnice ale corpului ei fizic. Universul în care se găsește nu este nici sumbru, nici înfricoșător. Irizații albastre, dar mai blânde, mai estompate ca fulgerele dinaintea furtunii, străbat această nemărginire și nici o bubuitură de tunet nu le urmează. În schimb, Dora percepe o zumzăială ca de albine care crește și descrește în intensitate. Un ușor parfum de brad și de rășină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
anesteziste. Ar vrea să îi vorbească, dar nu are putere să își desfacă fălcile din încleștarea lor. De altfel Alindora îi face un semn cu degetul în dreptul buzelor sugerându-i că nu trebuie să vorbească. Dora înregistrează și ordinul ei blând, dar răspicat : Nu încă ! Nu te obosi !" Nu are nici o durere. Realizează că încleștarea fălcilor este dată de un tub rigid care se strecoară printre dinții ce se încleștează fără voia lor. Simte un fel de bandă care îi înconjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
devin senine. Se întoarce pe spate, își caută o poziție cât mai confortabilă. Voi dormi bine ! Trebuie să recuperez !". Ușa se întredeschide și o mână grijulie stinge lumina din plafon. Rămân aprinse doar lămpile de noptieră, care difuzează o lumină blândă. Noaptea spitalului începe... Se mai aud doar câteva clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lua zborul de pe degetele subțiratece ale doamnei și se avânta în văzduh în căutarea sunetelor pe care nu le putea ajunge niciodată fiind urmate de altele și mai mângâioase sau și mai sprințare. Goana după sunete era întreruptă de vocea blândă a doamnei Ana care îi dădea un fior, o neliniște în piept "E târziu, copile. Mama te așteaptă." Acum știe, știe cât o iubise pe doamna Ana încă de atunci, de când era un copilandru, și că iubirea asta se transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a rezervat scurta viață, căci a fost scurtă, era cu doi ani mai tânără ca mine. Iar fetița ei, Alindora, ce drum o fi parcurs ca să ajungă de la pruncul înfășat în scutece mizerabile, născut în Gulagul siberian, la doctorița frumoasă, blândă și competentă, dar atât de misterioasă, de la spitalul din Strasbourg ?" Nu trebuie să o roage pe Teodora să continue căci ea reîncepe povestirea de acolo de unde a întrerupt-o. Nu o să mă opresc prea mult asupra vieții din colonia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
știu o sumedenie de lucruri. Mi-a spus cu vorbe pe înțelesul meu care este deosebirea între băieți și fete și s-a oprit îndelung, găsindu-și cu greu cuvintele despre cum se fac copiii. Mi-a spus cu vorbe blânde și frumoase că femeia este cea care face ca viața să se continue. Mi-a mai spus că este minunat să porți în tine această continuare a vieții, să o hrănești cu sângele tău timp de nouă luni după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nevăzut. "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, Miluiește-ne pre noi." Teodora își ațintește din nou privirea verde, luminoasă și penetrantă în ochii Dorei ale cărei pleoape se coboară încetul cu încetul. Din chipul ei relaxat iradiază o lumină blândă. Nu mai resimte angoasa din seara trecută. Cuvinte murmurate de Teodora îi ating urechile ca o fâlfâire ușoară de aripi de fluture : "...păcătoasă... sfârșit... sfânt... iertare..." Nu mai are nevoie de nici un alt îndemn. Se concentrează și o cheamă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și pe care Alindora i-l reamintise pentru a nu îl lăsa să fie copleșit de durere atunci, după ce primise scrisoarea de la acel Ciprian. După telefonul cu Dorina, alergase la spital cu scrisoarea în mâinile tremurânde. Cu o convingătoare voce blândă, Alindora a repetat cuvintele Dorei de atunci, din spital, adăugând doar câteva cuvinte: "A plecat fără să sufere, fără să fie victima vreunei înverșunări terapeutice. A plecat ușor, fără suferințe, așa cum ne dorim și noi, nu-i așa ? Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bidiviu. Într-un cuibar, meșteșugit din baloturi și saci în vârful căruței, chicoteau pe înfundate frații și surorile mele mai mici; eu cu mama și cu fetele împingeam atelajul din spate. Alături de noi, cu botul în rouă și cu privirea blândă, pășea văcuța Rujana, speranța noastră de supraviețuire. Purcelul Roh-Roh, de curând afumat in podul casei, se afla într-un sac sub formă de șuncă, slănină și cârnați. Jumările, untura și povidla erau la îndemână pentru a fi unse pe pâinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]