17,899 matches
-
mai sînt și alții, de ce nu pot n pizda măsii să facă niciodată nimic ca lumea... — E bolnavă știi, s-ar putea să moară, Îi spunem noi. Ne scoatem cheile și le băgăm În broască. — Cine? — Shirley, cumnata mea. E bolnavă. Se aplică aceleași reguli, zicem noi, răsucind zăvorul. — Nasol, spune ea, Împingînd ușa după mine. Încercăm să o respingem, dar ne acaparează total, ca un costum ieftin, și urlă: — Haide, vreau să-ți opresc respirația, haide, și are mîinile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
apoi se dă deoparte gîfÎind, iar eu văd cum mi se descompune pula. Se sprijină de spătar și Își aprinde o țigară. — Mmmm. A fost minunat. Ce s-a Întîmplat Bruce? Ești ok? Scîncești ca un țînc mucos! — Shirley e bolnavă, spun eu. Cumnata mea. Nu se simte bine. Îmi plîng de milă. Se uită la mine și clatină din cap. Nu mai ai nici un haz Bruce. Auzim voci Chrissie. Totimpu. Tu le auzi vreodată? Toată viața le-am auzit. Viermii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
general plin de viață, ne umple cu putoarea deprimantă a eșecului lui, putoarea unui om pe care l-au ajuns din urmă propriile-i limite. E o duhoare cu care ne-am obișnuit În ultima vreme. Emană din fiece por bolnav al trupului meu, la fel de veritabilă ca și sudoarea stătută de whisky ce o Însoțește. După ce noi, eu, noi plecăm din cabinet și mergem prin sat, mototolim rețeta Într-un ghemotoc și o azvîrlim În Water of Leith din Colinton Dell
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
aur și munți adevărați! Ai citit În ziare? Cerșetorii noștri au ajuns tocmai În Islanda, țara aia curată ca un cub de gheață. Nu te bucura, noi nu putem ajunge acolo, suntem prea bătrâni, iar tu, pe deasupra ești și cam bolnav. Sigur, ar fi o țară bună pentru noi. Am putea respira aer curat, am fi hoinari de lux sau, cine știe? ne-am Înscrie Într-o asociație internațională a luptei Împotriva poluării planetei sau poate am intra Într-un sindicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz , și creierul lui nu mai dă ordine limpezi. Însfârșit, se urnește cu greu, simțind pe sub boarfele care-i acoperă trupul slab, cum sângele se zbate să-și urmeze drumul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Foarte rar vedea altceva decât mâna care-i arunca banul sau cea care-i dădea câte ceva de mâncare. Fata, ținea În mâini, ca pe o carte deschisă, o bucată de carton pe care scrisese cu litere de tipar: ,, Nu sunt bolnavă, nu sunt murdară, nu am deficiențe mintale: cerșesc și vagabondez pentru că numai așa pot să cunosc lumea. Vă mulțumesc!,, S-a apropiat de ea, a făcut-o să râdă spunându-i că el e un cerșetor care cunoaște lumea...de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
restaurante și bistrouri, prin spitale, străbătând parcurile, luând la rând toate intrările de metrou, privind prin vitrinele magazinelor....Umbla flămând, cu o privire de câine bătut, iar viața, atâta cât mai era se târa În trupul lui ca un șarpe bolnav. -Ben, fecior tomnatec, vultur de mucava, năpârcă buimacă, ce naiba faci acolo? Ți-ai mâncat câinele? Sau poate te-a Înghițit el pe tine? Sau, cine știe, te-oi fi bronzând pe vreo plajă din Acapulco, bând sucuri de mango și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cultivat. Deoarece a rămas singur la vârsta de trei ani, a fost separat de singura lui soră și crescut de bunici. Evenimentele tragice din copilăria lui Kawabata continuă prin moartea bunicii, iar mai apoi, a surorii. Îngrijit de bunicul său bolnav și bătrân, perioada adolescenței va fi marcată de starea de solitudine și suferința fizică, combinate cu iminența morții. Kawabata a fost ispitit să se facă pictor, dar chemarea pentru literatură s-a dovedit mai puternică, lunga agonie și moartea bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
doar de episodul morții celor dragi În copilărie, iar la Încheierea lui a declarat că de atunci Înainte nu va putea scrie decât elegii. S-a sinucis În anul 1972. Au fost emise mai multe teorii: că ar fi fost bolnav, că acest lucru s-a datorat șocului provocat de sinuciderea lui Yukio Mischima, În 1970...Kawabata nu a lăsat nici o explicație scrisă, și, de-aceea motivele gestului său rămân Încă misterioase. Recunoașterea sa publică a fost extrem de timpurie și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ei n-ar rezista ,,șocului,,. Ar căuta evadarea cu orice preț sau ar muri de ,,inimă rea,,. Puțini sunt cei stăpâni pe propria cerșetorie, așa cum este spre exemplu Antoniu. Majoritatea au În spate ca o vegetație crescută Într-o carne bolnavă, pe cei care-i mână la cerșit trăind pe spinarea lor. De obicei copiii și bătrânii cad victime, sunt Împinși la cerșit cu multă cruzime de trântori bețivi, de căpușe sinistre, hahalere analfabete, pândind din umbră și eventual pedepsind fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ia maică și mănâncă-l o să-ți facă bine,,. Antoniu mulțumește, și ia mărul din mâna bătrânei, și-l vâră Într-un buzunar al scurtei de iarnă, ponosite. O privește pe bătrână, cum coboară treaptă cu treaptă, nesigură de picioarele bolnave. Nu mai ninge. Mașinile claxonează incontinuu din cauza ambuteiajelor și oamenii sunt nervoși și preocupați să iasă cât mai repede din vacarmul ăsta infernal. Antoniu se apropie de chioșc și, de data asta nu mai Împrumută ziarul, ci Îl cumpără numărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de 7, roadele Ă ca să folosesc un cuvânt banală unei căsnicii cu un antrenor de tenis, și mezinii, doi gemeni băieți, În vârstă de 5 ani, Înfiați cu doi ani Înainte ca mariajul meu să ia sfârșit, de la o verișoară bolnavă de scleroză În plăci și nu se mai putea ocupa de creșterea lor, având ea Însăși nevoie permanentă de ajutor. Casa se afla În revendicare. În 1952 fusese abuziv naționalizată de comuniști și bunicii mei, fuseseră alungați din ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gara sordidă, câțiva derbedei puseeră ochii pe el, instinctul de apărare a funcționat Însă ca un ceas și mâinile nu s-au descleștat de pe pictură. Era nevoit să o vândă, trebuia să plătească operația de stomac a soției lui, grav bolnavă. Portretul de femeie avea o istorie interesantă, și, trecuse de-a lungul deceniilor prin multe mâini, unele necunoscute. La el ajunsese printr-o Întâmplare și putea să-l coste chiar viața. I-l dăruise o profesoară de pian, prietenă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe o față de masă imaculată. Pianul alb este piesa forte a acestui spațiu descărcat de zorzoane și de inutilități stilistice. Capacul ridicat, și partitura rezemată de el, arată că instrumentul nu este un simplu decor, un artificiu al unui spațiu bolnav, ci, În mod evident se cântă la el. Un bărbat și o femeie, apropiindu-se amândoi de patruzeci de ani au intrat În apartament, și s-au grăbit să se așeze pe o canapeaua Îmbrăcată În piele albă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
răstit la mine, aruncându-mi o privire cruntă.,, Portretul este acum la tine, și nu te mai saturi privindu-l. Ți se pare o capodoperă. L-ai cumpărat pe nimica toată, dar poate ai salvat viața unei femei În vârstă, bolnave. Să știi, nu am fost amanta niciunui politician celebru, și nici măcar iubita de-o noapte a pictorului, s-a Întâmplat Însă cândva de mult, ca, Într-o casă de țară, o scriitoare onestă, să Întâlnească un mare artist, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ieșit și mai mult la vedere. -Ți s-a urât cu binele? Crezi că-s idiot? Am aflat tărtăcuță plină cu aer, că a mai locuit cineva cu tine. Crezi că mă duci cu zăhărelul? -Era un om bătrân și bolnav care avea nevoie de mine și cântărea cât un copil de zece ani, Încearcă Antoniu, cu un ultim argument disperat, să-l convingă. -Bagă-ți mințile În cap, altfel mă supăr și când mă supăr nu mai știu de mine. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
acum mi se părea imposibilă - de a recunoaște persoana pe care trebuia să o întâlnesc. Au trecut pe lângă mine și apoi au dispărut rapid mai multe femei între două vârste, cu fețe încordate, procupate. Toată lumea era grăbită, toți oamenii păreau bolnavi. Era un adevărat infern. Am început să tușesc. Honor Klein îl va căuta pe fratele ei și m-am gândit că o voi recunoaște după atitudinea nesigură, de căutare. Dar va trebui să fac asta foarte repede căci, dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult tact felicitările discrete cu atenția respectuoasă. Acceptau convențiile fără a se preface, însă, că nu observă în ce hal de dărâmat și amărât sunt. Erau pline de atenție față de mine și, în general, mă tratau ca pe un om bolnav, totodată arătându-și bucuria de a mă vedea din nou la lucru într-o manieră care, venind din partea unor persoane mai puțin inteligente, m-ar fi făcut să mă simt umilit. Toți trei, ele cu multă convingere, iar eu acceptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
grija mea. S-a dovedit însă că el nu este la Rembers, ci în Londra, pentru niște treburi personale, și nu-l vedeam decât rareori. Rosemary apărea cu regularitate aducând flori, fructe, reviste și tot felul de jucării pentru oameni bolnavi, însă nici unul dintre noi nu se bucura prea tare când o vedea. Așa încât trăiam unul lângă altul, cuprinși de milă și de exasperare, fiecare cufundat în gândurile sale. În măsura în care era posibil, mă gândeam tot timpul la Honor. Ea îmi ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aproape s-au atins pe lama sabiei de samurai. Mi-am ascuns fața în mâini. Ambulanța sosi. 26 În jurul patului lui Georgie era o atmosferă animată și totodată febrilă. Eram toți acolo, ca o familie reunită la patul unui copil bolnav. Pe cuvertura patului erau împrăștiate ambalaje viu colorate, cutii cu bomboane, animale de jucărie, cărți din colecția „Penguin”, țigări de proveniență exotică iar șirul de vaze cu flori de pe noptieră și pervazul ferestrei dădea cămăruței albe de spital aspectul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
capacitatea lui neîndoielnică de a avea sentimente. Eu eram gol pe dinăuntru. Când mi-am revenit m-am simțit ca o impostoare, spuse Georgie, și mi-am spus că toate femeile din saloanele astea sunt aici pentru că sunt cu adevărat bolnave iar eu nu sunt în stare decât să fac necazuri altora. Dar, știți ceva, toate sunt de fapt aici pentru același motiv ca și mine! Femeia din salonul de la capătul culoarului e tare mândră pentru că a luat cantitatea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
acela politicos. Masculinitatea aceea rafinată. I-am zis-o. Cu degetele Înțepenite, am aprins bricheta. Manșetele, vesta, cravata. Zici să era o uniformă. Am inspirat adânc. Și apoi spatula aceea absurdă. Un fetiș, bănuiesc? — Nu fi naív, Anton. Felix e bolnav. Dora mă luă din nou de braț. Suferă de epilepsie, să știi, și e ceva cu care trebuie să trăiască toată viața. În caz contrar, Își poate Înghiți limba În timpul unei crize. N-ai observat ce palid era? Am expirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de către Schultheiss, dacă aș accepta „o adevărată slujbă germană“ la fabrica de bere? Trei stații mai târziu, am coborât. Văzduhul era albastru ca flacăra de la aragaz, platforma, goală. De data aceasta la recepție era altcineva, o tânără care arăta vag bolnavă și vlăguită. Cu o eșarfă În jurul gâtului, prefera un machiaj accentuat și avea niște ochi de culoarea - să mă gândesc - lămâii verzi. Se mișca mult, repede și fără rost. În ciuda acestor activități uimitoare, femeia nu prea era atentă - Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se transformase Într-un paradis care crea cele mai frumoase... Deodată capul Începu să mi se Învârtă, de parcă pământul ar fi cedat sub mine și mi-era greu să-mi păstrez echilibrul. Ceva nu era În regulă; brusc lumea părea bolnavă. Probabil că am Început să comentez referitor la această schimbare de direcție neprevăzută, pentru că aproape imediat, cineva mă lovi peste față - repetat. În mod ciudat, pălmuitul se multiplică În corpul meu, ca apa șerpuindă, curgând dintr-un furtun. De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi știut de acest text. După luarea anumitor măsuri, acesta a coroborat Întâmplările reproduse mai sus. Așadar, există motive să credem că numitul Knisch suferă de o deviere serioasă a instinctului sexual. De asemenea, putem presupune că aceste „porniri bolnave“ au fost, de fapt, Îndreptate asupra unui evreu din Viena. Chestionarul confiscat În timpul percheziției fostei sale locuințe ne confirmă bănuielile. Evident, formula „K. u. K. “, „Knisch și Knisch“, indică o prietenie deloc normală Între doi bărbați. Totuși, aluziile vagi, răspândite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]