1,819 matches
-
de înțeleaptă și de bună. Hai, mi-am revenit. Și muncea și suferea mai departe, sacrificându-și puterea și sănătatea pentru noi. Țuki, sora noastră, se ocupa de frățiorul mezin, Bebi. Îi dădea de mâncare, îl spăla, îl culca în bordei la locul lui. Era "guvernanta" familiei. Șeful echipei era Mircea. Întregul șantier era sub controlul lui, iar noi îl ascultam fără să crâcnim, acordându-i întreaga autoritate. Odată compoziția terminată, se introducea în tipare. Acestea nu erau tocmai mici. Aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lui ne așteaptă mormântul. Au stat pe chirpicii uscați timp îndelungat, unul lângă altul, fără să scoată o vorbă, maturizați violent de un act biologic ale cărui consecințe sunt ireversibile. Într-un târziu, s-au despărțit. Mircea a intrat în bordei tocmai când mama ne dădea de mâncare. Sărut mâna, mama. Bună seara, Mircea. Unde ai întârziat? Mama, te rog să mă ierți. Am stat cu Țile, fiindcă era foarte necăjit. Dar ia spune-mi, ce s-a întâmplat? Știi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
necăjit. Dar ia spune-mi, ce s-a întâmplat? Știi că bunica lui era bolnavă de mai mult timp. Acum a murit. Vai, săraca, ce mult s-a mai chinuit! Mama a așteptat să mâncăm și a făcut ordine în bordei. Apoi a căutat o lumânare și ne-a zis: Copii, eu mă duc până la moș Butu, să fiți cuminți. Da, mama. Bordeiul lor nu era departe de al nostru. Afară erau câteva bătrâne macedonene îmbrăcate în negru, care priveau cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Vai, săraca, ce mult s-a mai chinuit! Mama a așteptat să mâncăm și a făcut ordine în bordei. Apoi a căutat o lumânare și ne-a zis: Copii, eu mă duc până la moș Butu, să fiți cuminți. Da, mama. Bordeiul lor nu era departe de al nostru. Afară erau câteva bătrâne macedonene îmbrăcate în negru, care priveau cu ochi lipsiți de expresie spre linia imaginară a orizontului îndepărtat, peste miriștea țepoasă și pustie, pe deasupra bordeielor care se ridicau asemenea mușuroaielor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să fiți cuminți. Da, mama. Bordeiul lor nu era departe de al nostru. Afară erau câteva bătrâne macedonene îmbrăcate în negru, care priveau cu ochi lipsiți de expresie spre linia imaginară a orizontului îndepărtat, peste miriștea țepoasă și pustie, pe deasupra bordeielor care se ridicau asemenea mușuroaielor noi de cârtiță. Moș Butu ieșea din bordei. Dumnezeu s-o ierte, moș Butu, pe mama dumneavoastră și să vă dea tăria să suportați această dureroasă despărțire. Vreau să vă spun că sunt alături de suferința
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Afară erau câteva bătrâne macedonene îmbrăcate în negru, care priveau cu ochi lipsiți de expresie spre linia imaginară a orizontului îndepărtat, peste miriștea țepoasă și pustie, pe deasupra bordeielor care se ridicau asemenea mușuroaielor noi de cârtiță. Moș Butu ieșea din bordei. Dumnezeu s-o ierte, moș Butu, pe mama dumneavoastră și să vă dea tăria să suportați această dureroasă despărțire. Vreau să vă spun că sunt alături de suferința întregii dumneavoastră familii. Dumnezeu s-o odihnească! Mulțumesc, măi fimeai, mulțumesc. Iată că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
întregii dumneavoastră familii. Dumnezeu s-o odihnească! Mulțumesc, măi fimeai, mulțumesc. Iată că ai venit să-ți iei rămas bun de la mama mea. Ești tare cumsecade, măi fimeai, și văd că ai mare credință în Dumnezeu. Mama a coborât în bordei. Babica era îmbrăcată toată în negru, pierdută în rochia largă, având fața aproape ascunsă în baticul mare și îndoliat, cu ciucuri mulți și grei. Stătea cuminte pe așternutul de paie, peste care era pusă o doagă (pătură) roșie. Alături, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Știu, măi fimeai, știu. Du-te la muncă. Ai grijă de copiii tăi. Să fii sănătoasă! Dumnezeu s-o ierte, moș Butu, și să-i fie țărâna ușoară! Dumnezeu să te-audă, măi fimeai, du-te! Când a intrat în bordeiul nostru, mama a citit pe fața lui Mircea o frământare ascunsă. Mama, aș vrea să te rog ceva... Știu despre ce este vorba, Mircea. Mi se pare un gest normal să fii alături de prietenul tău într-un moment atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de faptul că până la urmă și el va fi îmbrăcat într-un "costum" solid și rigid ca acesta pe care stătea, voia să-și demonstreze bărbăția și imperturbabilitatea în fața dovezilor tot mai palpabile care-i semnalau capătul traseului. Spațiul din bordei era prea mic pentru a manevra sicriul în interiorul lui, așa că babica a fost scoasă afară și pusă în copârșeul așezat pe două taburete. Însă ceva nu era în regulă. Moartei nu i se luase măsura; drept urmare, sicriul era și prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vouă, la toți, la toți! Și plecă bombându-și pectoralii "a la Schwarzenegger" în fața unor dușmani invizibili, pătruns de nobila sa misiune cu rezonanță homerică. Ei drăcia dracului, vă arăt eu! Și s-a dus. Iar noi, rămași muți în fața bordeiului, urmăream cu privirea încețoșată deplasarea voinicească a "rinocerului" ionescian, călcând bățos pe miriștea țepoasă, urmat, la o distanță respectuoasă, de anonimul delegat al primăriei aflate încă în stadiul de proiect. Și erau 20. Douăzeci de asemenea exemplare cu recognoscibile ascendențe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
final, va purta denumirea de Bumbăcari, devenise un șantier. Oamenii munceau cu îndârjire pe ambele fronturi: și "acasă", și la "voluntară". Se produsese o emulație atotcuprinzătoare, nedeclarată, însă, și nerecunoscută ca atare: fiecare familie dorind să abandoneze cât mai degrabă bordeiul strâmt, mucegăit și întunecos, pentru a se muta într-un spațiu curat, aerisit și luminos: o casă. Orice formă de rezistență era sortită eșecului, având repercusiuni dintre cele mai neplăcute asupra sănătății noastre și ceea ce era mult mai grav! asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
învățătură este o crimă de neiertat, un sacrilegiu. Astfel că noi nu ne întâlneam decât după ore pentru a lucra pe șantier. Programul nu era ușor deloc. Veneam de la școală, mâneam ceva și treceam la făcut chirpici. Apoi, seara, în bordei, la lumina lămpii, în jurul unei măsuțe din scândură de brad, stăteam toți patru și învățam și ne scriam lecțiile pentru a doua zi. Dar oboseala își spunea cuvântul. De multe ori adormeam cu capul pe masă, iar mama mă trezea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și buni la suflet, au montat soba la hornul zidit de domnul Muea și, într-o jumătate de oră, focul ardea în sobă, răspândind căldură în casa care nu avea încă geamuri. Meșterii au plecat. Noi continuam să stăm în bordei, însă făceam foc în cameră pentru a se usca pereții care erau încă "verzi". A treia zi, meșterii au venit și ne-au văruit cu pricepere deosebită pereții și tavanul, au tras o dungă în partea superioară a pereților, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lăsa impresia unui spațiu liniștit și odihnitor. Geamurile din cercevele lăsau să pătrundă în interior lumina binefăcătoare a zilei, precum și culoarea purpurie a orizonturilor însângerate. În viața noastră începea o nouă etapă, calitativ superioară: trecerea de la întuneric la lumină, de la bordei la o cameră spațioasă, luminoasă, văruită și aerisită. Fiat lux! Fiat lux! Să fie lumină! Să fie lumină! strigă Cel de Sus, într-un acces de iubire Divină. Ordinul s-a transmis pe canale nevăzute și, de la pupitrul unui dispecerat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bunicii (picioarele bunicii, capul micșorat al bunicului, venele de pe mâini, respirația, ticurile verbale etc.) sunt încadrate în scene epice exemplare: omorârea câinelui, mâncatul unui cartof în vremea secetei. În sfârșit, cel mai impresionant segment al cărții este cel al construirii bordeiului și a casei în Bărăgan. Spațiul explodează. Trecerea de la spațiul îngust și întunecat al vagonului la spațiul nesfârșit și luminos al câmpiei este copleșitoare. Simțul amănuntului, spiritul de observație, organizarea materiei epice, toate recomandă în Victor Aciocîrlănoaiei un condei strălucit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
zvonuri că vor lua drumul Siberiei. Nu a fost așa, pentru că aveam și nou Gulagul nostru care se numea Bărăgan. Au fost abandonați într-un loc pustiu. Nu aveau hrană și nici adăpost. Au fost nevoiți să-și încropească un bordei, un fel de vizuină unde s-au îngrămădit, precum cârtițele, cei șase copii și mama lor. Un medic omenos a angajat-o pe mama copiilor ca îngrijitoare la un spital rural aflați la câțiva kilometri distanță. Timp de șase ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
bunăstarea ! Teribilă e și azi, după un sfert de veac de la Revoluție, discrepanța dintre satul și orașul românești. Reamintesc că peste patru mili‑ oane de români, aproape un sfert din populația țării, trăiesc și azi în case din chirpici, adică bordeie din paie amestecate cu bălegar. La așa rezidență, nu e de mirare inerția electoratului românesc, care l-a vrut pe domnul Iliescu, prezent în mai toate fotografiile, în toate afișele campaniei electorale - etern surâzător, omul menit să fie „un președinte
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
cum îl numim noi în teoria dezvoltării, în care condițiile externe și insistența liderilor UE au fost folosite de noi, societa‑ tea civilă, de Macovei, de procurori, cu sprijinul lui Traian BĂsescu, începând cu 2005 (că la primărie dădea Parcul Bordei și altele, să ne înțelegem, nu avea un trecut de luptător cu corupția). O altă generație de judecători, tineri, a consfințit acest avans, oameni precum Camelia Bogdan. V.A. : Deci, atunci când vorbim despre o administrație sau alta, folosim numele președintelui
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
am fructificat-o încă... V.A. : Corupția e de vină ? Sau e nepriceperea de a accesa fondurile europene ? Totuși, România are nevoie de foarte multe fonduri. Satele noastre, mai ales cele de dincoace de munți, sunt dezolante, avem cam aceleași bordeie descrise în însemnările de călĂtorie ale occidentalilor care ne călcaseră țara în secolul al XIX-lea ; ele sunt încă în peisajul nostru și după două secole, în secolul XXI. A.M.P. : Suntem într-un cerc vicios. Eu am sperat foarte
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Rusia sovietică, parcă îl completează pe Panait Istrati al nostru. „Comunist simpatizant, recunoscut de ruși ca fiind deal lor, tânărul acesta are posibilitatea să colinde întinsul Rusiei, din orașele mari, până în satele depărtate, în care oamenii trăiesc ca troglodiții, în bordeie săpate în pământ. Pretutindeni caută urmele Rusiei îmbelșugate de odinioară, când, ca prizonier de război, a trăit șase ani în mijlocul poporului rus. Dar nu găsește decât spoiala unei false civilizații... Sate pustii, oameni vârstnici, femei și copii murind de foame
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Nici Gheorghiu-Dej nu duce lipsă de superlative călinesciene, născute cu prilejul împlinirii a douăzeci de ani de la "eliberarea" sovietică: "Numai un orb la suflet n-ar putea să vadă, căci orbul obișnuit simte cu palmele, marmora care a înlocuit lutul bordeielor și aude pretutindeni ecourile flăcărilor din cuptoare... Fericit acela care se naște în acest an. Căci el va vedea, pregătită de oamenii muncii de azi, o Românie frumoasă ca Parthenonul, grandioasă ca piramidele Egiptului, bogată în miere și lapte ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aflăm de la Gavrilescu: Într-un lan de grîu, am găsit un țăruș, cioplit pe o parte, pe care era numărul 183. Acolo a fost casa noastră vreme de patru ani și două luni. Întîi am făcut o colibă, apoi un bordei în pămînt. Și ne-am apucat să ridicăm casă. Ni s-au dat totuși uși, geamuri, material lemnos. Am construit case tip, din chirpici și pămînt bătut: o cameră, o bucătărie, o tindă. La 1 decembrie, am intrat în casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pămînt. Și ne-am apucat să ridicăm casă. Ni s-au dat totuși uși, geamuri, material lemnos. Am construit case tip, din chirpici și pămînt bătut: o cameră, o bucătărie, o tindă. La 1 decembrie, am intrat în casă nouă. Bordeiul a devenit beci". Căsătorit în 1962, soția va afla că a fost deportat doar după Revoluție. Își sfîrșește mărturia cu cîteva remarci zguduitoare: "Oricum a fost, soarta deportaților din România, a fost blîndă în comparație cu a deportaților din URSS. În 1940
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
se plimbau serile și mai ales în weekenduri, de parcă în fiecare zi ar fi fost o mare sărbătoare. Cea a vieții, poate, căci se trăia din plin în acest loc unde natura se amesteca elegant cu urbanul. Parcul Carol, La Bordei, Ioanid sau micuța Grădină a Icoanei și cizelatul Cișmigiu erau adevărate monumente ale naturii, majoritatea aranjate de grădinari celebri în întreaga Europă, dându-și frâu liber imaginației și aducând stiluri și decorații florale care încântau privirile trecătorilor și îi învăluiau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
un fel de bandit scurt, uscat, cu ochi răi. Umbla călare prin toate părțile moșiei cu pușca în spate, era groaza oamenilor. Avea ș-o muiere care, ca și dânsul, umbla călare bărbătește." Un alt personaj, un resemnat, "trăiește în bordei toată viața, ori lângă vite"; într-o zi, piere ca o jivină și "nimeni nu-l plânge". Notații de aspect descriptiv lasă loc, în continuare, unui proiect de nuvelă pe tema dezumanizării: "Iarna moale. Faliboga și muierea lui. Primăvara glodoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]