1,347 matches
-
la fiecare nouă zguduitură, și tot așa vreme de mai bine de două ceasuri, până ce unul dintre lei, desigur ațâțat de înțepăturile miilor de ace care-l furnicau la fiecare nouă năvală, se întoarse spre ușă și începu să zgârie, brăzdând-o cu ghearele. Tata și cu mine urmăream spectacolul neputincioși, știind că fiarele ar putea ajunge la femei și le-ar putea devora, fără ca noi să putem face altceva decât să privim de sus de pe acoperiș sau să ne aruncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
el o va putea dezvălui când va socoti necesar. Dar să nu crezi că aventura dumitale se datorează doar întâmplării sau simplului capriciu al unui corsar. Stătu un pic pe gânduri: Nu vreau să spun astfel că bravul Bovadiglia a brăzdat mările în căutarea dumitale. Nici vorbă. Numai că el știa ce fel de tip de maur ar trebui înfățișat Sfântului Părinte: un călător, un cărturar. A nimerit, colac peste pupăză, peste un diplomat. Nu ne așteptam la atât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Piața Sfântul Petru, pentru a asista la acest moment de eliberare. Era vreme frumoasă, o superbă zi de primăvară, când își făcu apariția demnitarul, înconjurat de propria-i gardă. Dar, în clipa când trecu de poarta Vaticanului, un fulger a brăzdat cerul, urmat de un potop care s-a abătut peste noi cu un vacarm de sfârșit de lume. Surpriza o dată depășită, am fugit să mă adăpostesc sub un portic, curând năpădit de o mare de noroi. Lângă mine, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Bagdad. Timp de decenii au stat în lăzi prevăzute cu alarmă sau în spatele unor uși de oțel, protejate de cel mai sofisticat sistem de securitate din lume: dictatura lui Saddam Hussein. Dar mulțumită soldaților de pe tancuri și piloților bombardierelor ce brăzdau cerul de deasupra, Saddam a fugit și ușile muzeului s-au deschis larg. Soldații americani care înconjuraseră ministerul petrolului punând dosarele și actele, prețioasele secrete legate de aurul negru, sub pază armată douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, nu făceau nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nici un dubiu. Capitolul 50 Ierusalim, vineri, 4.14 a.m. Se plimba de colo până colo, căutându-l pe Uri printre fețele extatice și chitarele care zdrăngăneau, dar dispăruse. Se ridică, îndreptându-se spre intrare. Atunci îl văzu, fruntea îi era brăzdată de cute adânci de îngrijorare. Stătea în pragul ușii, privind încordat spre stradă. — Uri, ce s-a întâmplat? Nu știu, dar am auzit ceva. S-ar putea să fie o mașină. Trebuie să ieșim. Da, dar mai întâi trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Revoluția îi plăcea, îi convenea - dar anevoie putea trăi revoluționar, anevoie putea trăi în tensiunea simplicității pe care o predica Salazar. Majoritatea "erau cu regimul" - pentru că nu puteau tăgădui toate îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea fi tăgăduite. Dar, pe buna dreptate sunt numiți acești convertiți ai regimului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de o jupuire proustiană a simțurilor, se debattant parcă, la impactul cu culorile de toamnă (descrise cu propriile lui cuvinte ca o „chapelle ardente de feuilles aux tons violents“), cu glasurile Îndepărtate din vale, cu un stol de porumbei ce brăzda cerul fraged, compusese acea romanță Înaripată (și singura persoană care a memorizat melodia și toate cuvintele a fost fratele meu, Serghei, pe care aproape că nici nu-l băga În seamă, care mai era și bâlbâit, pe deasupra, și care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
costumul de baie Îmbibat cu apă și Îngreunat de nisip. Acesta cădea bâldâbâc pe scândurile de pe jos și Încă tremurând pășeai În afară, călcând pe dungile lui albăstrui difuze. Cabina mirosea a lemn de pin. Servitorul, un cocoșat cu fața brăzdată de riduri, Îți aducea un lighean cu apă clocotită În care Îți Înmuiai picioarele. De la el am aflat și am păstrat de atunci informația Într-o celulă de sticlă a memoriei mele, că În limba bască „fluturelui“ i se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
revăd codrii măreți (În fr. În orig.). . Zbătându-se (În fr. În orig.). . Ca un rug de frunze În tonuri care ard (În fr. În orig.). . Aerul pur se Înalță din câmpie (În fr. În orig.). . Un stol de turturele brăzdează cerul blând / Crizantemele se-mpodobesc pentru Sărbătoarea tuturor sfinților (În fr. În orig.). . Punct pe linia mediană a frunții, imediat deasupra sprâncenelor. . Un... ndee, un... de pleci (În rusă În orig.). . Castelul (În fr. În orig.). . Sunt o silfidă În comparație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nostru e condamnat să fie un monstru. SÎnt sigur de asta. — Asta e părerea pe care o ai despre mine? Încuviință În tăcere, iar această tăcere se păstră vreme Îndelungată, În timp ce norii mari și negri se apropiau și primele fulgere brăzdau cerul În depărtare. Mai apoi se auziră tunetele, lente și ceremonioase, neliniștind păsările marine care croncăneau nervoase În cuiburile lor. Carmen de Ibarra nu era supărată, nici măcar surprinsă de ceea ce Îi spusese. Știa de multă vreme că În spatele acelei măști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
avea capul îndreptat în direcția bună. Am luat un pachet de unt din coș și, înainte de a-l pune pe bandă, l-am agitat în fața ei, obligând-o să-i dea atenție. —E „cupug“? am zâmbit eu. O încruntare ușoară brăzdă cutele grele dintre sprâncenele ei. Încetă să îmi mai mute cumpărăturile și privi drept la pachetul galben de Anchor pe care încă îl mai țineam în dreptul nasului său. — Doar dumneavoastră vă mai puteți aduce aminte că am ratat un „cupug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Frunză verde mintă creață, Duminică dimineață La Darabani în ceea parte, Ne plâng mamele de moarte. - Plînge-mă, mamă, cu dor, Că ți-am fost de ajutor De scos boii din ocol Și i-am mânat la ogor. Ogorul L-am brăzdat, Straie negre - am îmbrăcat, Nici negre, nici mohorâte, După cum îmi sunt urâte. Frunzuliță de - alămîe, La Ieși la mitropolie Este - un piseraș de scrie. Toată ziua scrie cărți, Noaptea le pune peceți, Le trimite-n toate părți. Bată-l focul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vântul închis dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunei, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama pădurilor neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața în două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și cale prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până ce se făcu nevăzută în depărtarea nopții. Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lunei, văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama pădurilor neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot și-i brăzda fața în două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și cale prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până ce se făcu nevăzută în depărtarea nopții. Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse Lîng - o casă frumoasă, albă, care steclea la lumina
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ori viceversa. Exacerbarea dizolvă de multe ori conflictele. Fasciștii au fost groparii rasismului, sovieticii - ai comunismului. Persistența vitregiilor istorice i-a obligat pe români să găsească în suferință o voluptate de care nu se îndură să se mai despartă. Revoluțiile brăzdează întunericul cu aurore. La începutul mileniului al treilea vorbim limba engleză cu accent american. Peste ceva timp vom trece probabil spre accentul chinezesc. Unele popoare nu au ajuns încă la temperatura unificării. Unor popoare nu le reușesc decât catastrofele. Tradiția
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
tablou al baladei. Poeții se nasc, cititorii se formează. Artistul trebuie fotografiat în halatul timpului. Ca și iubirea, arta este o gimnastică a sufletului. În demascarea forței s - au aflat întotdeauna și diviziile artei. Prestigiul cultural al unui popor poate brăzda milenii. Adevărata artă e transpirație, nu parfum. Poezia evoluează uneori de la tensiune semantică spre aberații lexicale. Poeții originali pun ouă în cuiburi străine, iar cei mărunți mitraliază cucuvele. Trăiești ca să scrii, ori scrii ca să trăiești ? Accesul la cultură depinde de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
celebre, interpretat cu pasiune, însoțit alternativ; când de amară bucurie, când de lacrimi vesele, mistic și greu de înțeles, dădea o savoare aparte bucatelor gătite de Patricia. Pusă alături, cu părul rărit pe jumătate cărunt, cu ridurile fine ce-i brăzdau fruntea, părea mai în vârstă decât Mura, cu toate că era cu vreo trei-patru ani mai tânără ca aceasta. Tenul închis, de culoarea ciocolatei, ce conține în compoziția ei mai multă cacao decât e necesar, precum și ochii negri, decupați din abanos de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a o examina mai cu atenție, își fixă privirea în direcția respectivă. Întreaga garnitură, cu tot dinadinsul, se apropia în viteză pentru a se înfige direct în mijlocul ei, cu tot cu călători. Pata devenea din ce în ce mai mare și, din când în când, era brăzdată de niște lumini difuze ce scoteau în evidență culoarea de catran a cerului în zona respectivă. După toate semnele ce veneau din exterior, se părea că se stârnise și un vânt în rafale, care se năpustea, după un anumit algoritm
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
străduit să rămână în viață, cu orice preț, aproape că le plângi de milă; se mișcă ca vai de mama lor, consumă hapuri cu nemiluita și, în general, nu mai fac față la nimic. Mulți dintre ei, cu fețele tăbăcite, brăzdate de riduri adânci și cearcăne borcănate, nu mai pot citi nici cu ochelari, nu mai aud soneria sau telefonul. Cu toate acestea dimineața, după un somn plin de sforăituri și rafale de tuse ce trezesc vecinii cu noaptea-n cap
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ea în gând. „Nu îndrăznesc, mi-e groază de mine singură, își continuă ea gândul, și iadul are să se înspăimânte de mine, îi prea mare... Il simt în mine, ca pe o vietate spurcată...“ gândurile o măcinau și lacrimile îi brăzdau obrazul. Anton înțelese, doar, că în sufletul ei se întâmplă ceva dincolo de priceperea lui. Arșița din ea o mistuia... Începu să bâiguie, să aiureze, strigând mereu ceva nedeslușit... Durerile și zbaterile din sufletul ei nu mai conteneau. Furtuna de afară
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care nimeni nu părea mulțumit și care nu prevesteau nimic bun pentru nimeni. într-o noapte, așezat chiar în locul acela, privind stelele ce îl călăuziseră de atâtea ori pe potecile deșertului, dintr-o dată, descoperi una nouă, sclipitoare și iute, ce brăzda cerul, hotărâtă și constantă, nu ca zborul nebun și trecător al stelelor căzătoare ce se prăbușeau pe negândite în neant. Pentru prima oară îi îngheță sângele de groază, căci în memoria lui și în memoria strămoșilor lui, în tradiții sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o să se simtă mai bine și prietenul tău. Se întoarse să-l privească pe bătrân, și pentru prima dată observă că nu era așa bătrân cum își închipuise la început, deși avea părul alb și rărit, iar fața îi era brăzdată de riduri adânci. — Cine e? întrebă. Celălalt șovăi câteva clipe. închise ochii și spuse în șoaptă: — Un înțelept. Cercetează istoria vechilor noștri strămoși. Ne îndreptam spre Dajbadel când ni s-a stricat camionul. — Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iertat pentru greșeala comisă? N-avea cum să știe, dar ar fi făcut, probabil, ca targuí-ul din legendă, căci ar fi fost ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict. Când avioanele cu reacție brăzdau înaltul cerului deasupra deșertului, iar camioanele circulau pe drumurile cele mai cunoscute, împingând neamul său spre cele mai ascunse colțișoare ale pustiului, nu era ușor să prezici cât timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prietenilor... Dar tu încă n-ai făcut asta în fața mea. Gacel se gândi câteva momente și apoi, foarte domol, își ridică mâna și lăsă vălul să-i cadă, permițându-i celuilalt să-i studieze în voie chipul uscățiv și hotărât, brăzdat de riduri adânci. Zâmbi: — E o față ca oricare alta. Mi te închipuiam altfel. — Altfel? — Poate mai bătrân... Câți ani ai? — Nu știu. Nu i-am numărat niciodată. Mama a murit când eu eram copil, și astea sunt lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lungă pe care a făcut-o cineva vreodată pe lumea asta... Am străbătut „pământul pustiu“ din Tikdabra. Cel care sosise ultimul la petrecere, un tânăr robust cu părul tuns scurt, cu ochii puțin sașii și o cicatrice adâncă ce-i brăzda obrazul până la gât, întrebă dintr-o dată, cu voce tulburată: — Tu ești Gacel Sayah, inmouchar din neamul Kel-Talgimus, a cărui familie și-a așezat tabăra în guelta din munții Huaila? Simți cum îi tresare inima. — Da. Eu sunt. — Am vești proaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]