1,435 matches
-
Spune-i că vreau să joc la nunta lui cât mai curând... Urs Își chemă sluga de Încredere și-i porunci să scoată cei mai iuți cai din grajd și să-i Înșeueze. Când William auzi că stăpânul vrea să călărească neîntârziat tocmai la Sfântul Petru, clătină din cap. Cum de nu știa că s-ar prăbuși Îndată de pe cal? Dar nimeni nu Îndrăznea să i se mpo trivească stăpânului, așa că se mulțumi, așa cum făcea totdea una, să-și ridice ochii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se vedea că nu era prima oară când cei doi alegeau acest drum pentru a ieși din cetate. Trecură râulețul Dreisam prin vad și călăriră mai de parte printre viile ce se Întindeau pe deal. Sus se vedea o capelă unde podgorenii se rugau Sfintei Fecioare să le apere recolta de Înghețul timpuriu. Când pe partea dreaptă Începu să se audă murmurul unui pârâiaș, Conrad
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Mi-ar plăcea să fiu un cavaler pribeag, și nu un cap Încoronat. Urăsc diplomația, ambasadorii și ceremonialul de la Curte. Mi-ar plăcea să Înnoptez sub cerul liber, cu spada la căpătâi, fără o suită de lingușitori În urma mea. Să călăresc prin păduri, să pot spune ceea ce simt, așa cum fac cu tine acum, fără să-mi măsor cuvintele. Să-i apăr pe cei nevoiași. Ducele tăcu o clipă, apoi reluă: — Frate, trebuie să-ți mărturisesc ceva. Nu-mi place de loc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei, nu pentru noi, cum probabil plănuiesc! După o clipă de gândire, Îl chemă din nou pe Haro: — Haro, e deja târziu, dar am nevoie de cineva cu ade vărat de Încredere. De aceea pornește acum, În grabă, la Ottmarsheim, călărește fără odihnă. Nu trebuie să te vadă nimeni. Acolo, vei cere să vorbești cu domnul Ludovic, fratele doamnei Rishawa. Îl cunoști și te cunoaște. Vorbește cu el Între patru ochi, trezește-l dacă doarme. Porunca mea este ca cei mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dar năravul ba. Ar trebui trimiși la spânzurătoare toți vasalii ăștia necredincioși! În ștreang ca niște hoți de rând, nu primiți cu onoruri ca niște prieteni! Conrad dormi prost și avu coșmaruri. O vedea mereu pe Adelheid cu părul despletit, călărind peste o apă tulbure pe care pluteau la vale leșuri Însângerate. La celălalt mal stătea Bertold și-i făcea lui, Conrad, semne să treacă dincolo. Bertold, cu armura lui strălucitoare, era călare pe un armăsar alb cu harnașament argintiu. Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Unde să-l cauți pe duce, Înălțimea Ta? știe cineva Încotro a plecat? Îl cauți Într-o parte și el apare din alta! și apoi mâine nu vei ajunge la timp să pregătești confruntarea cu blestemații de trădători! Iar o să călărească singur, știți că nu are niciodată răbdare! Sau, Sfântul Eustațiu să-mi ierte cuvintele, se Închină el cu ochii Înlăcrămați, dacă i s-a Întâmplat ceva? Dacă a căzut Într-o capcană și acum e prins, sau poate și mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În mișcare, trecând peste podul În lanțuri, și se Îndepărtă ca un convoi de umbre. În urma lor, podul se ridică și paza Întărită rămase sus În turnul porții, veghind cu strășnicie ca nici o suflare omenească să nu părăsească fortăreața. Ducele călărea În frunte, lângă Arnold cel cu ochi de pisică, cugetând la cele petrecute cu puțin Înainte. Trecuse pe la ducesa Sophie, cu care se sfătuise Între patru ochi. — Nobilă doamnă și cumnată, spuse el. Sunt peste măsură de tulburat. Nu vreau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era Înghețat și caii Înaintau anevoie. Era o seară rece de decembrie, Întunecată și dușmănoasă. Primele neguri despletite și umede pluteau fără zgomot printre crengile uscate, semn neîndoios că nici fluviul nu era departe. Arnold cel cu ochii de pisică călărea În frunte, cu pri virea Încordată, cu toate simțurile la pândă, pentru a prinde cel mai mic semn de primejdie. Toți tăceau, pătrunși de gravitatea situației. Chiar dacă ducele Conrad n-ar fi poruncit liniște deplină, nimănui nu i-ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu toate simțurile la pândă, pentru a prinde cel mai mic semn de primejdie. Toți tăceau, pătrunși de gravitatea situației. Chiar dacă ducele Conrad n-ar fi poruncit liniște deplină, nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să sporovăiască. Acesta călărea alături și se străduia să-și amintească cuvinte, gesturi, Întâmplări pe care le cunoștea și care În aparență nu aveau nici o legătură Între ele. Dintr-odată, din toate aceste fapte neînsemnate se Înfiripa un uriaș joc de șah, pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Rămâi aici și păstrează-ți slujba, atâta cât vrei. Cum podul nu era prea mare, trecerea oamenilor se făcu În trei etape, cu repeziciune și fără multă vorbă. Apoi călăreții porniră fără să piardă timpul și dispărură În Întunericul nopții. Călăriră preț de un ceas și deodată Arnold se Întoarse spre stăpânul lui și-i șopti: — Doamne, acolo În dreapta, În pădure, sclipește ceva. Pare a fi un foc care tocmai se stinge. — Descălecați repede, porunci Conrad. Lăsați caii aici, În pază
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Va trebui să aflăm ce s-a Întâmplat. Doi oameni să ia din pădure caii ca să ducă morții la castel. Au fost supușii noștri credincioși și-i vom duce familiilor lor, ca să-i Îngroa pe creștinește. Iar noi ceilalți vom călări mai departe. Poate că Întâlnim pe cineva care să ne povestească ce s-a Întâmplat. Ca și cum providența ar fi vrut să-i răspundă, se auziră tropote din pădure și un călăreț trecu ca fulgerul printre cavalerii care așteptau Încordați, cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de vânătoare a stat deoparte, nimeni nu s-a atins de el. Când au isprăvit treaba, au Încălecat, l-au luat pe domnul duce pe sus, așa rănit cum era, l-au legat pe cal și-au plecat. În frunte călăreau cei doi, blestematul de Eglord și ticălosul de maestru de vânătoare, vorbind Între ei ca doi buni prieteni. Am așteptat până ce nu s-a mai auzit nimic, am coborât din ascunziș și i-am urmărit de departe, ca să văd Încotro
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prevestea nimic bun. Tocmai Începuse să suduie cu voce joasă, când tânărul prinț se Întoarse spre oameni. Am cerut liniște. Suntem o armată de umbre răzbunătoare și așa vom rămâne până ce ne vom Împlini trista datorie. Nu mai știau de când călăreau astfel pe tăcute, când pădurarul se opri. După o cotitură a drumului care șerpuia printre pajiști și tufișuri joase se zărea la lumina lunii conacul lui Neidhard. O cărare largă despărțea grădinile și acareturile numeroase de pășunile dimprejur. Mai departe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ar fi prăvălit peste țărmuri, și dintre pomi apăru un puhoi de țărani, Înar mați cu ghioage, securi, țepușe, fiecare cu ce apucase. Johannes Îi adunase În graba mare și-i conducea acum ca un cumplit zeu al răzbunării. Alături călărea Ludovic din Ottmarsheim, cu oamenii săi. Gloata furioasă mătură totul În calea ei. Luați prin surprindere, conjurații se retraseră, apoi Încercară Încă o dată să atace. Dar Împotriva mulțimii dezlănțuite nu era nimic de făcut. În puțină vreme apărătorii conacului fură
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de pe capră, de lângă birjar. Bancherul Urs nu era acasă. Nici slugile nu știau unde e. Cu o săptămână În urmă sosise un curier, pesemne tocmai din Breisgau. Imediat după aceea stăpânul s-a azvâr lit În șa, deși nu mai călărise de ani de zile. Se șoptea că domnul Bodo dăduse de necaz, dar nimeni nu știa ce se Întâmplase de fapt. De obicei oamenii din curte nu erau deosebit de vorbăreți, Însă domnul Josua avea darul de-a des cleșta orice
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și apa pentru atâtea vite. Pentru cornute e nevoie de un nutreț voluminos depozitat În șire Învelite cu prelate, iar pentru porci magazii cu cereale. La intrarea În obor e un loc destinat cailor cu șeaua pe ei, pe care călăresc cumpărătorii sau reprezentanții lor. Din oboare, prin galerii speciale, vitele sunt introduse În sala de tăiat. După cum se știe bovinele se lasă greu urnite când simt mirosul sângelui. Tabloul e pur și simplu Înduioșător. Ca elev de liceu am asistat
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
lumea post‑ materială. Pentru că lumea rurală, de fapt, e o lume materială, de supraviețuire, și din aia vrei să ieși. E lumea care nu se dezvoltă. Diferența dintre fermierul postma‑ terial, Ăla care închiriază caii oamenilor din oraș să îi călĂrească, și celălalt care pune calul la plug, că n-are bani să-și permită să cumpere un bou e o diferență isto‑ rică mare... sunt alte categorii.... V.A. : Deci primul oferă și servicii... A.M.P. : E cu totul altceva
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
de mîini și în spate, bagaje și greutăți de 20-40 kg, timp de 4-5 ore, pînă leșinai; să freci mozaicul, pînă la epuizare, înaintînd ca broasca, fără să-l atingi cu genunchii sau să freci pe jos în timp ce alții te călăreau; să salți ca mingea și să mergi în patru labe pînă la tinetă; să ți se acorde la WC doar 20 de secunde de om; să ți se interzică să dormi noaptea sau să te trezească brusc din somn, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de vânt și patru catarge, monștrii cu corpul sidefiu-solzos și fălci rubinii, care, În puține minute, se transformă suav Într-o lebădă, dar nu Într-una reală, ci asemănătoatre acelor lebede din cărțile de basme nordice unde un tânâr le călărește prin văzduhul atotputernic! Pe scurt, realitatea mea, a corpului și spiritului meu, era atît de dispropoționată față de realitățile mari, brutale și copleșitoare din jur - și Încă am Înșirat numai o parte dintre ele! -, Încât eram profund convins nu numai că
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
au devenit acum voiajori internaționali și care nu dau multe parale nici pe „unitatea națională”, nici pe „România” și, și mai puțin, pe noi adulții și bătrânii unei „alte ere”, cei care ne-am lăsat În mod impardonabil și incredibil „călăriți” de un sistem brutal și oligofrenic! Singurul meu atu este, Însă, cum o spuneam, datoria pe care mi-o revendic de a mărturisi asupra timpului trecut În care am trăit, am fost nefericiți, dar și fericiți uneori, În care au
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu seamănă nici cu regii de atunci (prea distanți), nici cu regii de astăzi (prea „oameni ca toți oamenii“). Maria Îmbina distanța cu apropierea, după o rețetă care era numai a ei. Una dintre marile ei pasiuni a fost călăria. Călărea mai bine ca oricare dintre ofițerii de cavalerie. A iubit armata și pe ofițeri (honni soit qui mal y pense!), dar, mai ales, pe soldați, fiindcă, Încă o dată, Îi plăcea compania oamenilor obișnuiți. A fost tare mândră când regele Carol
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Tinerii divorțați nu se pot suferi. Însă în vacanța asta inconștientul din ei îi apropie și cu groază observă (mai ales fata) că se iubesc mai mult decât și-ar fi închipuit. Țăranii și Țiganii se miră de felul cum călărește cuconița, într-o parte, cu pălărie bărbătească-n cap. Un bătrân deștept, care însă încă n-a ieșit din bârlogul lui, deși i s-apropie anul morții, demonstrează imposibilitatea drumului de fier, și se sperie de moarte de un automobil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la fata tovarășului lui Bogdan, cu toate obiceiurile locale... Ea-i respinge, face pozne, se ceartă cu părinții căci atunci înțelege că iubește pe tovarășul lui Bogdan... Al treilea, într-o luptă, alături de tovarășul lui Bogdan, e lovit de moarte. Călărește până la Bogdan; îi spune că o singură femee i s-a împotrivit; că aceia i-a mărturisit dragostea ei pentru Bogdan apoi moare între prietini să fie îngropat cu calul care i-a fost drag la fântână între sălcii, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care reprezintă cele 20 de mănăstiri. Cele mai importante: Lavra Iveron Vatopedi Kiliandari mănăstiri împărătești. Chenoviți (care trăiesc în comunitate) Iveron, Kiliandari, Dionisias, Kutlumusis, Zografos, Filoteos, Grigorios, Xenofon, Esfigmenu Vatopedi, Lavra, Pantocrator, Xiropotamos, Dochiarios, Karacalos, Simopetra, Stavronichitos, Agias Pavlos, Castamoniti. călăresc pe catâri au clopote la gât Melchisedec Leu Isauriaonul Antim iconoclastul Sava Teodor Despina a restabilit icoanele la 842 în ziua Duminicii Ortodoxiei Lavra Pantocratos Vatopedi Vatopedi (Vatos = smeură) (pedion = copil) Aici a eșuat, după o furtună pe când se întorcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dinspre răsărit; au început a suna valurile și a se rostogoli pe țărm prigonindu-se. Încă de la 8 de asară s-a văzut înspre Caucaz pânze de fulger zbătându-se în negura depărtatului țărm răsăritean. După miezul nopții duhurile mării călăreau fantastic pe harmasari spumați. La răsăritul soarelui vijelia s-a mai domolit. Nouri au prins a sui și a acoperi strălucirea zeului zilei. Un călător singur, c-o raniță săracă, s-a oprit în apropierea noastră, pe faleză, s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]