KorAP: Find »[drukola/base=călugăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...432 >

10,800 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

se poate vorbi serios! - se-nfurie preacuviosul Metodiu. Episodul 150 SIGNORA MAXIMA Deodată, desprinzându-se din mulțime, o femeie nespus de maiestuoasă, ce păstra încă în proporțiile cu totul uriașe ale trupului ei urma unei frumuseți devastatoare, se apropie de călugări. Nu era grasă; cutele pe care le făcea rochia masiv croită mărturiseau prezența unor mușchi activi; pieptul peste măsură de bogat avea aceeași direcție cu privirea, adică paralel cu solul; coloane să fi fost în însorita Grecie și gambele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Siete latini? - mai întrebă ea o dată. — Latini, di padre in figlio! - răspunse Metodiu. — Allora, non fa niente! - decretă venețianca. Venite! — Ce-a zis? - întrebă Iovănuț. — Că dacă mergem, ce ne costă? - traduse în șoaptă Metodiu. Andiamo! Conduși de signora Maxima, călugării noștri traversară piața San Marco, coborâră în gondola femeii și-o porniră pe Canalul Grande. Privindu-i de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
voltă în aer și intră perfect perpendicular cu trupul în apă, la doi pași de gondolă. Câinele înotă puțin, apoi ieși pe chei, scuturându-se, și intră în casă. — E opt și jumătate - zise signora Maxima, văzând nedumerirea celor doi călugări. La ora asta, don Peleto, doctorul, își spală câinii. într-adevăr, la fereastra cu pricina, apăru doctorul. O salută cu deferență pe signora, apoi fluieră scurt. Peste umărul lui țâșni atunci un al doilea câine, un ciobănesc, mare, care însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
primul câine care intră în apă ca o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de nu îți fi uitat, alături de bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț, în stabilimentul signorei Maxima. Mâna povestitorului prin care se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
spuse ea. Peste o jumătate de oră puteți coborî la cină, jos, în sala mare. Și plecă. Iovănuț luă cheia, o vârî în broască, deschise ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ușa și intră. Un excepțional miros de femeie solidă, matură, îi izbi de cum trecură pragul. Călugării se opriră speriați și parcuseră rapid odaia cu privirile: nimic — E cineva aici? - întrebă politicos Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
câteva minute. Piaptănul, vorba lui Leibniz, parcă intrase în pământ. Obosită, atractiva femeie se lăsă să cadă pe ad-hoc-ul divan. — Să nu-l fi uitat aici? - se întrebă ea șovăitoare. Dar atunci unde? - și-i privi întrebătoare pe cei doi călugări, de parcă ei, bieții, cum ar completa un narator dibace, ar fi putut răspunde. — Preasănătoasă femeie - zise Metodiu cu ochii coborâți - uite ce este: de la drum lung venim și rasele noastre ne sunt încinse de sudoare și praf. Firești trebuințe ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
persoane, cinci bărbați și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni nu e prea gras, ba chiar că toți sunt cam slabi, iar unii de-a dreptul slabi de tot. Bunul nostru călugăr salută cu sfială, apoi se așeză cu Iovănuț într-un capăt al mesei lungi, căutând să nu facă zgomot. Nasul său încercat simți numaidecât că atmosfera era încărcată: ceva nu era în regulă. Nu vorbea nimeni, stăteau majoritatea cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
supliment... ce ziceți? Episodul 158 SURORILE ACETOSA Nimeni, dar absolut nimeni nu răspunse întrebării căpitanului Tresoro. Fiecare era ocupat cu înlăturarea și grabnica înghițire a ultimelor urme din sosul de lobodă ce mai adăsta în farfurii. Până și bunii noștri călugări, ale căror stomacuri nord-dunărene erau oarecum obișnuite cu desele năvăliri de foamete migratoare, păreau cuprinși de febra pofticioasă a celorlalți. Doar într-un târziu, una din cele două femei, ușor ciupită de vărsat, spuse: Ați pomenit adineauri, stimate căpitane Tresoro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
aici? Să facem cunoștință - răspunse bătrânelul. Mâncăm de două luni împreună și pe mine nu m-a întrebat nimeni cum mă cheamă. — Bine, poftim: cum te cheamă? - zise căpitanul Tresoro. — Mă cheamă Toto - spuse bătrânelul și apoi se întoarse spre călugării noștri: pe dumneavoastră care-ați venit astăzi cum vă cheamă? — Pe mine mă cheamă Metodiu - răspunse cu blândețe preacuviosul Metodiu - iar pe tovarășul meu Iovănuț. — Și veniți de departe? — Din țările dunărene. — Interesant - spuse bătrânelul. Și cum e vremea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de care am pomenit mai înainte care nu scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care, oricât ne-am străduit, n-am reușit să-l identificăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îl apucă de mână pe Iovănuț care simți cum este săltat și dus pe sus de-o forță puternică și blândă. Ochii i se-nchiseră ca de la sine și când îi deschise, se văzu în fața unui sobor de vreo 12 călugări care stăteau pe scaune în jurul unei mese unde odihnea o carte mare. Fiecare avea la îndemână foi de pergament, pene, cerneală, nisip. Numai unul dintre ei, mai înalt, stătea în picioare lângă masa cu cartea deschisă și părea că așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
știi limbile vechi ale pământului. Tot ce va citi omul acela din cartea cea mare, tu să scrii pre limba ta pe foi”. Apoi își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata?”, „Yes, oui, igen, tak, si, ja, ya”, răspunseră învălmășit călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra cărții și începu să citească rar. Iovănuț recunoscu imediat vechea limbă și cu scris tremurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
n-am putea să le reținem noi porțiile? — Ei, atunci, la revedere! - zise Metodiu. — Să ne scrieți! - spuseră lăcrimând surorile Acetosa. — Aveți grijă la răscruci, sunt hoți - îi sfătui doctorul Peleto. Zvelta Laura sări de la masă și-n timp ce călugării noștri ieșeau în fața stabilimentului căutând din ochi o gondolă liberă, ea îi ajunse din urmă. — Știi, preacuvioase - spuse cu însuflețire plăcuta femeie - vreau să-ți mulțumesc din suflet: aseară, după ce-am mâncat dovleac, așa cum mi-ai spus dumneata, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
i-au ajutat să ducă până aici această frumoasă, dar nu scutită de dificultăți întreprindere epică. Au participat: Barzovie-Vodă, Sima-Vodă și soția sa Ruxăndrița, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzá și viziriul său, spătarul Vulture, Hantătar cel Tânăr și sora sa Huruzuma, călugării Metodiu și Iovănuț, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, vistiernicul Ximachi, Husain Ramza-Pașa, bi-vel-vornicul Drăguțescu și jupâneasca lui Păulina, vel-logofatul Samoilă și ciudata lui fiică, medelnicerul Bucșe, vel-comisul Agache Natriul, sărdariul Basile Neaoșu zis și Urechilă, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, hatmanul Scorbură, paharnicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
zărești deodată pe Moise al lui Michelangelo, iar alături de statuie pe Fellini desenând ceva într-un carnețel? Și-apoi Collosseum-ul, Via Appia, Capela Sixtină, „Stadio Olimpico”, Roma-Napoli I-I, Cinecittâ, Claudia Cardinale, etc, etc. Cum se vor descurca bunii noștri călugări moldoveni, chit că se află în secolul al XVII-lea, printre atâtea capodopere și crime? Dar să nu anticipăm. Metodiu și Iovănuț intrară în Roma pe la prânz. Spre deosebire de majoritatea clișeelor literare care în momentul când prezintă intrarea unor personaje în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în Roma pe la prânz. Spre deosebire de majoritatea clișeelor literare care în momentul când prezintă intrarea unor personaje în Cetatea Eternă zugrăvesc o vreme frumoasă, eu cer senin și soare puternic, acum ploua mărunt, câinește, ploaie mocănească, ce te pătrundea până la os. Călugării intrară în oraș prin Porta Capenna. Mergeau repejor, zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
câinește, ploaie mocănească, ce te pătrundea până la os. Călugării intrară în oraș prin Porta Capenna. Mergeau repejor, zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și, tresărind puternic, își dădură seama că sunt ortodocși. Se apropiară unii de alții cu prudența și îndârjirea care transformaseră biserica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă uit și eu acum. — Mărețul Danubiu! - exclamă papa meditativ. Pravoslavnici, zici? — Pravoslavnici, sanctissime, însă vlahi - spuse Damiani. — O anomalie - spuse papa. — Cu siguranță, răspunse cardinalul. De altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de simpatie. Cei doi călugări ajunseră lângă bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai stați pe-aici? - se răsti el ca să-și ascundă emoția spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe tavă mai abureau patru pahare cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse amabil Metodiu, înclinându-se în fața lui Damiani. Acesta roși vădit de plăcere și spuse: — Serviți-vă, vă rog, și fie ca gustul identic al mierii acestor patru cruci să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]