10,188 matches
-
aceea, domnule Mihail, după aceea s-a întâmplat ceva îngrozitor. Locotenentul Georgescu i-a cerut arma, un revolver Beretta, inginerului Stoicescu, nici nu știam că inginerul umbla înarmat, acesta a scos-o de la spate, o purta în betelia pantalonilor sub cămașă, nu e un revolver mare, ofițeresc, cred că-l cunoașteți, i-a cerut arma și pe neașteptate s-a apropiat de mine. Nici nu știu de ce intrasem acolo, era așa, o obișnuință, eram considerat o persoană importantă pentru ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
părea cufundată ca‑ntr‑un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care‑l va atrage imediat pe Bandura. Abia când păși În odăița ei și când ea trase draperia grea de pluș verde și‑i vârî mâna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu‑i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de Mironosiță - numai ea nu avea nevoie de alte ipostaze coregrafice Îndelung studiate, pentru că ea era o curvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu viitoarea lui nevastă, Sofia Rebrać originară din Komogovina, alaiul nunții, În chiuituri, În goana cailor, cu fâlfâit de steaguri și cocarde colorate, ceremonialul schimbării verighetelor, hora și cântul În bătătura bisericii, băiețelul e acum În costum de sărbătoare, cu cămașă albă și cu o crenguță de rozmarin la rever. Aici, În carnetul meu, scrie doar „Kraljevčani“, dar de fapt este o perioadă căreia Enciclopedia i‑a rezervat mai multe paragrafe dense, cu nume și date, fiind notat chiar momentul trezirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pleda Enciclopedia morților. (Amintirea lui va dăinui de‑a pururi. Să‑i fie țărâna ușoară.) Cu asta aș putea să Închei, aici se opresc și Însemnările mele. Nu voi Întocmi un inventar macabru al lucrurilor care au rămas de la el: cămașa, pașaportul, alte câteva acte, ochelarii (lumina zilei se reflecta dureros În lentilele goale rămase lângă toc). Toate astea, deci, i‑au fost Înmânate mamei, la spital, a doua zi de la moartea lui. Totul era menționat cu minuție În Enciclopedie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tânărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mâinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gâtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii se opriră locului, considerând conversația contelui cu Dumnezeu un motiv Întemeiat ca să uite, pentru moment, preceptele riguroase ale ritualului spaniol. La fel și preotul, se dădu Înapoi, Încordându‑și mâinile Împreunate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită în timp ce el scrie verzi, apoi zice: Și am un mic trandafir roșu tatuat pe bucă. Ochii i se opresc pe reportofonul argintiu care se ițește din buzunarul cămășii, cu micul microfon acoperit cu o grilă metalică, și spune: Nu scrie păr vopsit. Femeile fie își accentuează, fie își nuanțează culoarea părului. Lângă ei stă domnul Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
într-un loc unde nu părea să aștepte nimeni. Acolo, bărbatul căruia i-am spus „Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta lucioasă cu scalpul acoperit de pete. Gulerul cămășii apretat, ridicat ca un gard alb în jurul gâtului său subțire și pătat. — Oamenii de care vă ascundeți, va spune domnul Whittier, nu vă vor iluminați. Ei vor să știe la ce să se aștepte. Domnul Whittier va spune: Nu puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poza. Turtită pe hârtie, doar pe înălțime și lățime, e o vacă grasă îmbrăcată într-o bluziță scurtă și jeans cu talie joasă. Părul ei de dinainte are o culoare comună, șaten. Dacă te uiți la ce poartă spilcuitul, o cămașă roz-pal cu o cravată albăstrie de culoarea oului de măcăleandru, o jachetă sport de un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
jachetă sport de un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el, trebuie să fii prezentabil. Material mediatic prezentabil, îngrijit. Dacă porți o cămașă boțită, o cravată pătată, tu vei fi invitatul pe care-l taie dacă nu mai au timp. Orice post de televiziune vrea material curat, îngrijit, fermecător. Un material cu vino-ncoa’ la cameră. O față drăguță, pentru că o perie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
emisiunea s-a lungit...”. Și va pune agenții de pază s-o escorteze afară. Asta ca să poată termina rapid și să preia transmisiunea rețelei mamă - seriale siropoase și talk-showuri cu vedete - la ora zece fix. Babalâcul de pe monitor poartă aceeași cămașă și cravată ca spilcuitul. Are aceiași ochi albaștri. Are o idee bună. Doar că prea târziu, atâta tot. — Lasă-mă să-ți fac o favoare, îi spune spilcuitul blondei. Ținând încă în mână poza ei de dinainte, o întreabă: Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să fie sigur că nu e pornit, spilcuitul spune: — E moartă. Moartă și-ngropată, și nu spune unde. Ori dacă spune, va minți în care oraș. Și pleosc. Părul și fața îi sunt leoarcă. Cafea din cap până-n picioare. Cafea rece. Cămașa și cravata, pătate. Părul dat pe spate îi cade pe față. Și blonda noastră se întinde să-i ia microfonul, și spune: — Mulțumesc de sfaturi. Spune: Cred că eu urmez... Și, la naiba, cu mult mai rău decât faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
curcan... Spune: De ce? Și domnul Whittier geme. — Pentru că, spune el, sunt încă un băiat în creștere... În viitorul film, frumusețea strigă: „Îți pleznesc măruntaiele! O să explodezi ca un apendice perforat!”. În versiunea cinematografică, domnul Whittier țipă, cu burta umflată sub cămașa acum strâmtă, deschizându-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În realitate, cămașa pare să-i fie puțin strâmtă. Își desface cureaua. Își deschide primul nasture al pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu-i da apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-l duc în camera lui... Și nimeni nu mișcă. Avem nevoie ca el să moară. Încă mai putem s-o transformăm pe doamna Clark în personaj negativ. Apoi Miss America o spune. Se apropie de omul culcat pe burtă, cu cămașa scoasă din pantaloni, cu elasticul chiloților ițindu-se de sub turul lăsat. Miss America se apropie de stomacul lui umflat și - buf! - pantoful ei îi lovește pielea întinsă a burții. Atunci o spune: — Așa, și unde-i cheia aia nenorocită? Și doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Așteptând următorul punct din scenariu sau următorul dialog să pornească și să se depene în versiunea noastră profitabilă despre adevăr. Agentul Ciripel plimbă obiectivul camerei de la unul la altul. Microfonul cu cap metalic al Contelui Calomniei se ițește din buzunarul cămășii. Acest moment, anunțând oroarea reală a următorului. Momentul ăsta se înregistrează deja peste moartea domnului Whittier, care s-a înregistrat peste moartea lui Lady Zdreanță, care s-a înregistrat peste Miss America ținându-i cuțitul la beregată domnului Whittier. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aur la margini, însă de sub guler îi ies smocuri de păr negru. Poartă o perucă pudomnișoarată care îi face barba neîngrijită și capul pătrat să pară de două ori mai mari. Pe lângă coada lui de cal, Ducele Vandalilor mai poartă cămașă și pantaloni de piele cu franjuri lungi, fluturându-i din fiecare cusătură. Își mestecă guma cu nicotină. Mama Natură șchioapătă în sandale cu toc care îi arată degetele retezate de la picioare, iar colierul cu clopoței scoate clinchete la fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lady Zdreanță, Sfântul a strecurat rămășițele scânteietoare ale lordului Zdreanță pe degetul pictat cu henna roșie al Mamei Natură. Și stomacul i-a chiorăit. Și ea a râs, împroșcând peste tot cu sânge și bucăți de crustă. Acum până și cămășile de mătase sau de pânză sunt scorțoase și îmbibate cu sânge. Degetele mănușilor atârnă goale. Pantofii și cizmele sunt umplute cu șosete făcute ghem ca să înlocuiască degetele lipsă. Gulerele de blană, nevăstuicile și jderii, sunt moi ca blana pisicii. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
că oamenii nu pot da bani ca să tragă un pumn cuiva. Și Flint iese de la toaletă purtând peruca de sâmbătă seara a fetei, machiat vârtos pe fața lui proaspăt barbierită. Și-a deschis nasturii la piept, și-a legat poalele cămășii pe burtă, îndesând-o cu prosoape de hârtie ca să-și facă țâțe. Mânjit cu tuburi întregi de ruj în jurul gurii, Flint zice: — Hai să-i dăm drumul... Bărbații care stau la coadă spun că-i țeapă să plătească cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
condensează”, spune Pețitorul. Formând un strat de metal în interiorul sticlei, transformând exteriorul într-o oglindă. Glazura întunecată din interior face din becuri niște oglinzi sferice care te arată gras. Chiar și pe slăbănogul de Sfânt Fără-Mațe, cu pantalonii și mânecile cămășilor mereu fluturând în jurul lujerelor subțiri ale picioarelor și brațelor. Nu, crimele și chinurile nu ne umpleau chiar toate zilele. Unele zile erau așa: Tovarășa Lătrău se privește într-o piersică, întorcându-și fața ca s-o vadă din unghiuri diverse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu canapea, la următorul. Când „livada” e culeasă, trecem în încăperea următoare. Piersicile culese le ambalăm într-o cutie de pălării. Nu, nu fiecare zi a prizonieratului nostru e marcată de umilințele răpirii. Contele Calomniei scoate un carnețel din buzunarul cămășii. Mâzgălește ceva pe hârtia albastră și liniată, spunând „Șaizeci și două de becuri încă în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tatăl unei alte fetițe. Femeia strâmba din nas și se foia în bancă pentru că bărbatul mirosea a băutură. Se abținea cu greu să nu-i facă observație. Luana îl privea cu milă pentru că era prost îmbrăcat, avea pantalonii rupți și cămașa arăta ca o cârpă de șters vasele. Era însă vesel și făcea tot felul de glume la care copiii râdeau cu toată gura. Învățătoarea îl atenționă să fie mai serios, dar bărbatul îi dădu o replică plină de sârg, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
despre evenimentul istoric în cinstea căruia fusese înălțat. Sanda o smulse din visare și aranjându-i fustița o împinse spre ceilalți. Elevii se aliniară pe clase, sub directa îndrumare a învățătorilor și așteptară, emoționați, să înceapă ceremonia. Erau cu toții îmbrăcați în cămăși albe. Fetele purtau fustițe bleumarin, plisate, băieții pantaloni de aceeași culoare. Trompetele răsunară, armata de însoțitori amuți și toate privirile se îndreptară spre grupurile de copii. Salutul tineresc înflăcără inimile școlarilor. Rând pe rând, cu o infinită mândrie, învățătoarea atârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
privi îndelung și nu știu să spună decât "La revedere, tovarășă învățătoare!" Anii de gimnaziu au debutat în forță. Diferența uriașă între dădăceala primilor patru ani și modul de lucru "cu bucățica" îi zăpăci pe debutanții ciclului II de gimnaziu. Cămașa bleu și sarafanul albastru ar fi trebuit să-i aducă Luanei simțirea gingașă că trecuse în rândul adolescenților. Dar ea se considera încă un copil. Întoarsă după-amiaza de la școală, se așeza lângă Dan pe băncuța de afară și acolo, buimăciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
analizează, îl fixează cu nerușinare apoi își coboară ochii în caiet și scrie. George se foi în scaun. Blonda nu-l slăbea deloc. Copiii își lungeau gâturile spre caietul fetei, ghiontindu-se. Starea de acalmie dispăruse. Băiatul își lărgi gulerul cămășii și începu să-și miște capul în toate direcțiile, atrăgând privirile dirigintelui. Când realiză că obraznica din banca a treia îi face portretul, se înroși de indignare. Ancorat, cu cruzime, în fața a treizeci și șase de "spectatori", George Bană făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]