2,073 matches
-
decât când m-am deplasat la București la o ședință. Atunci i-am telefonat doamnei Elvira Ceacanica și i-am transmis sincere condoleaanțe. Aflând unde a fost înmormântat, am fost la cimitir și am aprins o lumânare, cre știnește, la căpătâiul lui. Am adus la cunoștință doamnei Elvira Ceacanica că am fost la mormântul soțului și ea și-a exprimat părerea de rău că nu a mers cu mine. Astfel s-a stins o stea a lumii criminalistice, s-a dus
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai ales dacă aceștia sânt
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un an, trebuia să plece a doua zi într-o stațiune de munte. A găsit-o culcată în camera lor, așa cum îi ceruse. Astfel se pregătea pentru oboseala deplasării. Zâmbea. ― Mă simt foarte bine, spunea ea. În lumina lămpii de la căpătâiul patului, doctorul îi privea fața întoarsă spre el. Pentru Rieux, la treizeci de ani și în ciuda semnelor bolii, acest chip rămânea mereu același, ca pe vremea tinereții, poate din cauza acestui zâmbet al ei care reușea să șteargă tot. ― Dormi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
încetul cu încetul. El a început prin a reaminti că de luni de zile ciuma era printre noi și că acum, când o cunoaștem mai bine după ce am văzut-o de atâtea ori așezându-se la masa noastră sau la căpătâiul celor care-i iubeam, mergând alături de noi și așteptând sosirea noastră la locul unde muncim, acum, deci, puteam să înțelegem poate mai bine ceea ce ne spunea ea fără încetare și ceea ce, prea surprinși la început, este posibil să nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
RĂU N-A FOST. ȚINEA O LINIE DE MIJLOC, IATĂ TOT; ȘI ESTE TIPUL DE OM PENTRU CARE SIMȚI O AFECȚIUNE REZONABILĂ, ACEL GEN DE AFECȚIUNE CARE POATE DURA. Avea totuși o particularitate: marele ghid Chaix era cartea lui de căpătâi. Nu că ar fi călătorit, cu excepția vacanței, când se ducea în Bretania unde avea o mică proprietate. Dar era în stare să-ți spună exact orele de plecare și de sosire ale trenului Paris-Berlin, combinațiile de orar pe care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spre doamna Rieux. El privea mica umbră chircită lângă el pe un scaun, cu mâinile împreunate pe genunchi. Și o contempla cu atâta intensitate încât doamna Rieux duse un deget la buze și s-a ridicat să stingă lampa de la căpătâi. Dar, în spatele perdelelor, ziua se strecura cu rapiditate și, puțin după aceea, când trăsăturile bolnavului deveniseră vizibile în întunericul odăii, doamna Rieux a putut să-și dea seama că el o privea mereu. S-a aplecat asupra lui, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu stele reci pe un cer limpede și înghețat. În odaia semiîntunecoasă se simțea frigul apăsând asupra ferestrelor, marea respirație vânătă a unei nopți polare. Lângă pat, doamna Rieux ședea în atitudinea care îi era familiară, luminată de lampa de la căpătâi. În mijlocul odăii, departe de lumină, Rieux aștepta în fotoliul lui. Se gândea la soția lui, dar respingea de fiecare dată acest gând. La începutul serii, pașii trecătorilor răsunară limpede în noaptea rece. \ Ai avut grijă de tot ? îl întrebase doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
anterioare (I și II). Nespusă bucurie. Toate mulțumirile pentru gestul mărinimos. În mod firesc, m-am apucat de citit în ordinea apariției volumelor. Am avut un spor, în lectură, demn de invidie. În aproape trei zile am terminat volumul de căpătâi (I). Următoarele, nu-mi sunt străine d.p.d.v. al cuprinsurilor (tentante și ele). Lectura a fost o plăcere, adevărată desfătare. Vorbele mele nu-s de flatare. O spun cu toată sinceritatea că v-am însoțit, pas cu pas, viața de la copilărie
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
să-l trezim la realitate! Ajungem la casa lui părintească, o casă modestă în care stătea unul dintre frați și tatăl lui - căruia i se rezervase o cămăruță în care abia încăpea un pătuț de fier, cu o masă la căpătâi pe care stătea o lampă ce lumina la nevoie, în opoziție cu camera lui confortabilă... S-au adunat toți, l-au văzut îmbrăcat ca un prinț, că abia îndrăzneau ceilalți să se uite la el și să-i spună că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pentru puterea globală evoluția spectaculoasă a Chinei Copertă spate verso: Dacă doriți să știți ce urmează în viitorul apropiat și cum trebuie să vă pregătiți astăzi pentru a răspunde provocărilor de mâine, citiți această carte. Viitorul extrem este cartea de căpătâi pentru previziunile secolului XXI. Dr. James Canton este un futurist renumit la nivel internațional, autor de cărți și un solicitat expert în domeniul businessului. Revista Successful Meetings l-a denumit una dintre personalitățile-cheie dominante ale secolului XXI. Dr. Canton este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
structurată. Dacă vă pasă de viitor - și cine își poate permite să nu o facă - această carte vă este destinată.” Patricia Aburdene, autoare, Megatrends 2010: The Rise of Conscious Capitalism și coautor, Megatrends 2000 „ Această carte este ghidul dumneavoastră de căpătâi pentru viitor. Este o viziune introspectivă, deschisă, clară în uimitorul și surprinzătorul viitor care se apropie de noi rapid. Este esențial să o citiți pentru a înțelege impactul revoluționar asupra businessului și dincolo de el.” Toby Redshaw, vicepreședinte de corporație, I.D.E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
Zăcuse În pat trei zile Întregi, fără să fie În stare să se miște, tremurând și În același timp transpirând de parcă Întregul său trup devenise un butoi prin găurile căruia apa se scurgea fără-ncetare. Armanoush stătuse tot timpul la căpătâiul lui, punându-i prosoape muiate În oțet rece pe frunte și frecându-i pieptul cu cuburi de gheață. Apoi, la sfârșitul celei de-a treia zile, când febra scăzuse În cele din urmă, lui Hovhannes Stamboulian Îi trecuse prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ții la tine În cameră, lîngă pat, cît mai aproape cu putință de creier, ajung să te influențeze În timp ce dormi. CÎnd nu-și făcuse timp să-și Învețe lecțiile, strecura gramatica sau cartea de istorie sub perna făcută sul de la căpătîiul patului, convins că o parte din carte - de preferință paginile cu lecția de a doua zi - se va duce drept În memorie, Îi va Îmbogăți mintea și Îi va permite sa ia o notă bună. Nu se descotorosise niciodată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
m-am putut duce la Înmormîntare. Tata, În schimb, fost prezent alături de soția sa. Menționează acest lucru Într-o carte pe care a publicat-o la puțin timp după aceea: „Îmi amintesc chipul tău În lacrimi, cînd am sosit la căpătîiul mamei tale moarte“. CÎteva rînduri mai Încolo, regăsește una din temele lui favorite: „Fetițo, redeveniseși fetița care se știe pe sine mama mamei ei“. Dar mama mea e mama mea, ea nu a fost niciodată mama mamei ei. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tatei. Or, ce m-a făcut să plîng e un pasaj dintr-o carte a tatei, singura lui carte pe care n-am deschis-o niciodată pînă acum. O frază m-a intrigat: „Soții care n-au suferit Împreună la căpătîiul unui copil bolnav nu au simțit plenitudinea dragostei“. Tata a avut șase copii, iar eu n-am decît doi, dar trebuie oare să suferi la căpătîiul unui copil bolnav pentru a simți plenitudinea dragostei? Cartea aceea tipărită În iunie 1950
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pînă acum. O frază m-a intrigat: „Soții care n-au suferit Împreună la căpătîiul unui copil bolnav nu au simțit plenitudinea dragostei“. Tata a avut șase copii, iar eu n-am decît doi, dar trebuie oare să suferi la căpătîiul unui copil bolnav pentru a simți plenitudinea dragostei? Cartea aceea tipărită În iunie 1950, el a scris-o În lunile dinainte. Aveam pe atunci opt ani. Cum să explic ce am simțit? Abia la a treia pagină am Înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În duh, fără proteză, dar cu ochișorii și ochelarii ei, iar eu știam bine unde era: Într-un colț al camerei, mereu același, sus, aproape de tavan, la dreapta cum te uitai În direcția ușii dinspre pat. Patul ăsta avea două căpătîie din lemn de aceeași Înălțime și m-am văzut silit să mă ascund Îndărătul celui mai Îndepărtat de ușă cînd voiam să mă folosesc de libertatea mea Împotriva voinței lui Dumnezeu. Desigur, asta a atras după sine o completă renunțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu profite de ocazie. Vor cumpăra un pat nou pentru François! „De ce tot pentru el?“ a spus una din surorile mele. Avea dreptate! De ce tot eu? Tata a stăruit: Îmi vor găsi un pat mai modern, fără acele două oribile căpătîie. Cum așa, voi fi lipsit de meterezul Împotriva doamnei Marie-Isaure? Voi fi silit să mă Închid În baie, unde ușa nu se Încuiase niciodată bine cu cheia? „E lemn foarte bun, iar mie Îmi place lemnul“, m-am auzit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
se Încuiase niciodată bine cu cheia? „E lemn foarte bun, iar mie Îmi place lemnul“, m-am auzit eu Îngăimînd cu o voce de muribund. Cuprins de teama că voi vedea sosind acel pat nou, mi-am sporit activitatea Îndărătul căpătîiului din lemn de cireș - măcar aflasem că era cireș -, ceea ce nu m-a Împiedicat, În cursul anilor 1953 și 1954, să capăt cele mai bune note din viața mea la catehism și să-mi văd numele afișat cu litere aurite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
omului, o compunere „vibrînd de credință și speranță“, considerase profesorul de religie , „un reportaj“, aș fi zis eu mai curînd. Muncisem la compunerea asta două seri Întregi, sub privirea ocrotitoare a doamnei Marie-Isaure, ștergînd-o uneori rapid Îndărătul patului, la adăpostul căpătîiului, spre a da paginilor mele despre păcat gustul aventurii trăite, o nuanță de „viață cunoscută pe viu“, precum Charles Lindbergh, care Își povestea cu precizie peripețiile zborului deasupra Atlanticului. Nu s-a mai auzit nimic despre mobilele cele noi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a exercita o meserie sau de a prelua succesiunea tatălui, deși nu s-a citit niciodată pe hîrtia cu antetul unei firme: „Onaniști din tată-n fiu“. Eram În stare să apreciez un pat ultramodern, italienesc, din lemn prețios, fără căpătîi, dar sacrificam cu dragă inimă acest pat Domnului. Ca să vorbesc la fel ca tata, dragostea pentru patul italienesc era Întrecută de o altă dragoste, cea pe care o aveam pentru organele mele erectile. Într-o seară, ascultîndu-mi părinții fără știrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cei 6 100 metri ai vîrfului Nevado Alpamayo cu domnișoara Ana Augustina de Queiroz (pentru Himalaya, o voi aștepta pe Delphine) - mi se păruse că o revăd pe bătrîna doamnă Marie-Isaure! Pereții despărțitori din placaj ai separeului Îmi amintiseră de căpătîiele din lemn de cireș ale patului meu. Codoașa văzuse tot! Oare se va găsi mereu cineva care să mă prindă pe picior greșit? Tendințele mele paranoice se treziseră. Nu mă părăsiseră, de altfel, niciodată. Erau mereu prezente la Întîlnire! Mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui, unul din libertinii care, după el, confundă dragostea carnală cu animalitatea. Mă resemnasem deja, dar nu izbuteam să-l fac pe tata s-o șteargă din cameră, În ciuda tuturor eforturilor lui Maureen, a mîinilor, gurii, sfîrcurilor sînilor convocați la căpătîiul bolnavului! Tata Îl Înlocuia pe Îngerul meu păzitor. „De fiecare dată cînd va trebui să ții piept unei ispite grave“, Îmi spusese el cînd eram abia un copil, „cheamă-l pe Îngerul tău păzitor În ajutor“. În materie de Înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
motiv că părinții mei habar n-aveau de existența ei. Bănuiau că atmosfera era Încărcată Între mine și Tina, dar ne credeau tot Împreună, iar eu aveam grijă să nu le spulber părerea. Inventasem că Tina era În Brazilia, la căpătîiul bunicii ei. A trebuit ca Delphine să dea naștere primei noastre fiice, În august 1969, pentru ca să le-o prezint În sfîrșit părinților mei, cărora nici măcar nu le spusesem că așteptam un copil. Sora mea Bénédicte se găsea pe atunci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să-i fie sete, spuse Marta, câinii au nevoie de multă apă, Are aici o mulțime de bălți, răspunse tatăl, nu bea pentru că nu vrea, Dacă îl păstrăm, n-o facem ca să bea apă din baltă de parcă ar fi fără căpătâi, obligațiile sunt obligații. În timp ce Cipriano Algor se străduia să pronunțe fraze slobode, aproape fără sens, cu singurul scop de a-și obișnui câinele cu sunetul glasului său, dar unde dinadins, cu insistența unui refren, cuvântul găsit revenea în mod repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]