20,803 matches
-
în felul literaturii, la prospețime. Scriitorul, criticul și criticul criticului "stilizează" aproape la fel, așa încît nu mai există corecturi în cerneală roșie, ci un manuscris de-o singură culoare. Spune Mircea Martin, analiza se conformează citatului. Critica își (re) capătă intuiția poetică, precum la noi, odinioară, în "Jurnalul literar", prin părerile lui Călinescu, la fel de "artist" și de plăcut la lectură ca mulți dintre autorii pe care îi discută. Pornind de la lucruri simple, Richard găsește pentru ele contexte generoase, "toalete" care
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
-și încropească o filosofie de viață din ele, eventual să-și gâdile și creativitatea un pic. Ceea ce face poezia îngrozitor de transparentă și simplă, pe un model simplificat de "un vers, o idee". Nu mai există "artă de dragul artei", poezia a căpătat un rol pur utilitar, nu trebuie studiată, ci "lăsată să picure pe buze, ca mierea". Paralela cu alimentul e evidentă: ți se indică să te hrănești cu poezie cum ți s-ar indica să mănânci fructe de mare, pentru că stimulează
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
ibidem). Dar lucrurile comune prefațează o legătură cu ființele comune. E aici o "coborîre evanghelică", cum ar fi spus Berdiaev, spre oamenii simpli, o tentativă mizericordioasă de-a "pactiza" cu semenii, inclusiv cu cei "nerecunoscători" și cu cei "independenți", care capătă înfățișarea unui program de viață. Are loc un soi de "transă" a comuniunii care sugerează un "centru invizibil" ce o justifică în adîncime. Fie dobîndind aspecte ușor reportericești, fie stimulînd dorința de comunicare caritabilă ("să trimiți scrisori/ cît mai multe
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
Hîrtiei amorfe, perisabile și derizorii, care poartă în propria sa substanță germenele disoluției, îi este preferată acum suprafața perfectă, imaculată și abstractă a pînzei. Materialitatea acesteia dispare în fața absolutei sale monotonii, iar tonurile cromatice crude și fără vreun suport figurativ capătă și ele, prin raportare la tehnica directă a colajului, o impersonalitate rece și nu lipsită de o anume sălbăticie. Expresionismul abstract al acestui nivel, faptul că tonul, suprafața și tușa își sînt suficiente sieși, plasează această componentă a expoziției în
Gheorghe Ilea (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11889_a_13214]
-
învață nimic. Nu există antrenament de mișcare în facultate. E un profesor de 100 de ani care face același dansuri. Nici la capitolul "vorbire", situația nu e mai bună. Nu doar dicția, vorbirea e o știință clară, trebuie s-o capeți de la cineva care o știe, iar "dascălii" n-o știu și nici nu-și bat capul s-o afle. Ce se întâmplă acum e - poanta lui Puric - "generația spontanee". Eu aș face un an mișcare, unul vorbire, și al treilea
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
renașterea lui Ripley: ea e clonată, cu puiul de alien înăuntrul ei, pe care îl extrag înainte de a o ucide. O păstrează în viață deoarece cele două organisme "se încrucișaseră" genetic: Ripley are acum sânge acid, dar și alienul a căpătat ceva de la ea: un sistem reproductiv uman. Nou-născutul nu-și recunoaște mama naturală, pe care o omoară, ci crede că Ripley e părintele său. Mai mult, ascultă de instrucțiunile ei, deși este la fel de flămând de sânge ca restul predecesorilor săi
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
pentru ieșirea din remiză, "portița" împrumutului de rol. Un pion care merge, prin convenție, doar înainte, "scoate" regină (sau altă piesă), cu singura condiție de-a fi călcat, la pas, toată jumătatea adversă. Așadar, odată ajuns la capătul tablei caroiate, capătă drepturile, incomparabil mai mari, ale poziției pe care o înlocuiește. Se produce, altfel spus, o "infuzie" de identitate particularizată de două contexte: conjunctura care o face necesară și "derogarea" prin care devine posibilă. Situația nu e, la drept vorbind, foarte
Id și identitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11900_a_13225]
-
nu poate înțelege întorsătura pe care au luat-o lucrurile. - E în ordine, îl încurajează tata, încercînd să-i oprească hemoragia. E în ordine, nu te mișca, e în ordine. Carlton dă din cap și apasă mîna tatii. Ochii lui capătă o lucire mirată. Mama strigă: - Nimeni nu face nimic? Sîngele care se scurge din Carlton e tot mai întunecat, aproape negru. Urmăresc totul. Tata încearcă să-i apese gîtul și Carlton încearcă să-i apese mîna. Părul mamei e năclăit
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
una într-alta se ascund" (Stigmatul care cîntă). însă fenomenul cel mai tulburător îl reprezintă aci (ca și la Tudor Arghezi sau la V. Voiculescu) o contaminare, cu caracter de reciprocitate, a entităților absolute. Dacă demonia se sacralizează și sacralitatea capătă atribute demonice, într-o înmănunchere fascinant-confuză: "Atîta nedeslușire a pedepsit pămîntul/ încît mă doare însăși moștenirea/ în omul singur cu uitarea" (Durerea). Denunțîndu-și cooperarea inițială, paradisiacă, spiritul și materia se recompun într-o figură secundă a unei credințe blestemate și
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
a lui Sir Thomas Morus, la o vreme după moartea acestuia (încă un asasinat politic, după cum ne amintim din derularea altui film) și atribuit, fără vreo îndreptățire acestuia. Și astfel, printr-un fals postum deliberat, alt fals postum, deliberat, a căpătat un gir etern. Și așa se (poate) scrie (și falsifica) istoria. Istoria e o istorisire, o poveste. Iar orice poveste poate fi adevărată, deci istorică. Pentru că, dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Sau nu s-ar mai
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
dependența lui față de ea pare să fie rolul pentru care s-a pregătit toată viața, copiii nefiind decât un exercițiu a priori. În puținele momente de luciditate, asaltate cu halucinații mai ales despre neputințele lui - scutece pline de mizerie care capătă consistență umană, urmărindu-l și vorbindu-i, Alfred nu vrea decât să-și recapete demnitatea și libertatea. Teama de universul neființei îl pândește și, din instinct, iubește viața. O viață care se hrănește cu iluzii, în cazul lui Enid. Că
O carte în două lecturi by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/11916_a_13241]
-
de fapt,... ...Transcendentala,... fiica cea mai mare a lui Platon. Dar ce depravare pe ea! Ce blestem al lui Zeus, să ajungă să fie strânsă în brațele păroase ale unor antropoizi, răpită de niște urangutani ajunși, cu diplome în regulă, căpătate la Academia Ștefan Gheorghiu, de pildă, ca să fim concreți...
Perfectul simplu (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11975_a_13300]
-
profundă decât multe pagini de demascare sau incriminare, oricât de zguduitoare, scrise de atunci și până acum. Salvat de prăbușirea timpului, "Oktiabr" rămâne martorul mut al neputinței de a schimba istoria. Constituit din imagini antitetice, sensul metaforelor de atunci a căpătat, astăzi, dimensiuni terifiante. Opincilor șonticăind în întâmpinarea istoriei li se opun șenilele cadențându-și impecabila înaintare. împușcăturile care vor "schimba istoria" sunt urmărite de bufnița policandrului, rotindu-și impasibilă capul mecanic. Cavalcada cailor este preluată de învârtitul unor roți de
Calul și revoluția by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/11945_a_13270]
-
este oare altceva decât o percepție de alt grad? Cine ne poate spune dacă nu cumva halucinația conține în ea mai multă realitate decât percepția simplă. Prin intermediul halucinației ni se deschid alte porți în univers. Trecem dincolo de lumea perceptibilă. Timpul capătă o altă dimensiune și spațiul o altă configurație". Pierderea contactului cu realul este la Bikinski o obișnuință. Aderența la realitate e fragilă și amenințată permanent de psihicul labil al pictorului vagabond. Nu știm cu exactitate ce e pe bune și
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]
-
ni se poate părea astăzi interesantă această culegere de curiozități (producții inegale, unele naive, altele desuete, multe bune de pus la muzeu); pentru un studiu al mentalităților însă, nu este lipsit de interes detaliul că multe dintre numele scriitoarelor antologate capătă rezonanță prin asocierea (ca fiice, soții, amante) cu personalitatea unor bărbați celebri (scriitori, savanți, publiciști, oameni de știință). De la această condiție de satelit până la aceea de victimă nu este decât un pas. O demonstrează unul din textele antologiei, cel mai
Doamnele, între ele... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11981_a_13306]
-
viață. Esteticul ca lifestyle. Mai mult: "La fel cum mărfuri încărcate cultural și artefacte în formă de mărfuri îmbibă sfera socială și leagă refuzul în consum, la fel și acțiuni intelectuale - discurs și contradiscurs, prelegeri, simpozioane, scrierea de cărți, foiletonul - capătă tot mai multe forme ale interpasivității și ale desfătării delegate. Și aici este valabil principiul, născut din incapacitatea de desfătare, al distrugerii prin consumabilitate, care pune în locul consumului mărfurilor consumul ideilor." Consumul este ideologia neoliberalismului care suspendă axiologicul și critica
O ficțiune teoretică de stânga by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11968_a_13293]
-
ci obiecte, își pierd puterea de "a chestiona critic realitatea", acea extrateritorialitate unde publicul înlocuia societatea în procesul de administrare a unui discurs nonconformist și "scufundă arta în culisele realității". Cultura s-a preschimbat în mijloc de producție și a căpătat o valoare socială în timp ce producerea socială a identității a revenit consumului de masă. Esteticul, devenit catalizator al existenței, "design social", scoate arta din modelul ei de prezentare și o lasă pradă instituțiilor: Conflictele sociale vor fi tot mai mult negociate
O ficțiune teoretică de stânga by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11968_a_13293]
-
interpretări celebre. Spectacolul propus de Andrei Șerban este viu, acut dramatic, este proaspăt, provocator, dulcegăriile dispar, din atitudini, din interpretările soliștilor, își modifică dozele chiar și în abordarea dirijorului, care merge pe aceeași mînă cu regizorul. Povestea diluată a libretului capătă tensiuni, credibilitate. Accentele sînt modificate în lectura lui Andrei Șerban, raporturile și perspectivele sînt întoarse, ca pe biletul meu de la examen. Protagonista montării este Charlotte. Și nu Werther. Concretul și nu absolutul. Neputința, lașitatea și nu curajul, puterea aspirației, fortificarea
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
lasă oarecum sur sa soif pe cititorul amator de picanteriile ficțiunii, recuperând, ce-i drept, la capitolul imprevizibil și suspans. Dacă descrierea cimitirului (în coloritul sumbru și miasmele sale) și a scenelor erotice se concurează relaționându-se reciproc, tandemul acesta narativ capătă prin permanentă tangență expresivitatea impură a senzualului și morbidului. șa cum confesiunea în scris îndeplinește mai multe funcții, pentru fiecare actant în parte, narațiunea se desfășoară pe mai multe nivele, intuite și indicate bine de comentatorii de până acum ai
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
în speță una de comunicare, interesantă deopotrivă pentru public, pentru pedagogi și pentru sociologi, audiența a devenit, simultan, o categorie mistică, un fetiș lexical și un tabu juridic în numele cărora infracțiunea propriu-zisă ori, în cel mai fericit caz, potențialul infracțional, capătă măreție, demnitate și putere de exemplu. Cînd, în numele audienței, Vacanța mare își transmite mesajele direct din băile de sulf, Gheorghe pizduiește națiunea și vorbește aproape elogios despre iarbă, niște fetițe uimite în fața prompterelor transmit știri, cu o invidie pe care
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11991_a_13316]
-
pentru "originalitatea" și "caracterul înnoitor" al acestei opera prima). Poemele lui Llamazares (fără titlu, doar numerotate, pentru a sublinia unitatea ansamblului), creează, pe baza alternanței și osmozei de imagini plastice, evocări și reflecții, un univers poetic care se articulează și capătă sens pe "spirala timpului", unde se reunesc un "odinioară" mitic al originilor, un "ieri" al strămoșilor, un "astăzi" deziluzionant și un viitor previzibil, al eului emitent, într-un mod care permite transgresiuni temporale (lunecări, suprapuneri, alternări), cuprinderea eternității și a
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării românești" (Eminescu și poeziile lui), dar nu avea de unde să bănuiască că, mai ales în vremurile socialiste, Eminescu va fi ridicat la rangul de divinitate națională absolută. Orice vorbă, cuvânt sau gest al său capătă pentru "patrioți" dimensiuni colosale; discursurile despre personalitatea și opera sa se reduc de foarte multe ori la o indigestă aglomerare de epitete ridicole. A te atinge de el, a îndrăzni să pui în discuție idei formulate de el, a emite
Mitul Eminescu by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12019_a_13344]
-
aflat și în atenția serialului „Cheia Sol”. Cine sunt persoanele din anturajul adolescenților? Cum le inflențează parcursul ca adulți? La vârsta căutării de modele, a revoltelor legitime sau nu, adolescenții se simt adesea exploatați. Interacțiunea lor cu cei din jur capătă deseori nuanțe tragi-comice. În serialul „Cheia Sol” este exploatată latura comică rezultată din spiritul rebel, adolescentin, în contrast cu rigoarea specifică adulților. Un comic de situații pe portativul «Cheia Sol!»”, astfel anunță să fie serialul, regizoarea și scenarista lui, Carmen Fulger Roșca
„CHEIA SOL” , UN SITCOM PENTRU ADOLESCENŢI, LA TVH de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382667_a_383996]
-
grai sonetului este o forță nebănuită, iar puterea de a zidi veșnicia într-un vers îl înalță spre orizonturile reveriei. Haina sa este sculptată de timp în versuri tremurătoare care se unduiesc în vântul nemuririi. Melodios și copleșitor, sonetul său capătă valori de mare însemnătate, venind parcă din alte veacuri să se închine prezentului. Însetat de libertate și aspirații depline, poetul pășește pe potecile biruinței. Soarbe vremelnicia din pocalul adevărului căutând să o definitiveze printr-o baladă a frământărilor. În calea
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
concepută ca o recunoștință față de cel care ne-a fost frate și unchi, scriitorul orădean Marin Chelu - astfel o carte intimă, de familie. Preocupați în genere de muzică, opera noastră centrându-se pe ideea de sonet muzical, abordarea noastră a căpătat, iată, o imagine desprinsă dintr-o altă dimensiune culturală. Sonetul literar - inventat cu 800 de ani în urmă de italieni, dominând prin idee și formă - a fost îmbrățișat de mai toate valorile lumii, indiferent de ocupațiile sau profesiile autorilor. Întâlnim
LANSAREA VOLUMULUI „SONET – NUMAI RETROGRADUS” de FLORIAN CHELU MADEVA în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382680_a_384009]