KorAP: Find »[drukola/base=căpitan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...732 >

18,277 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

mi-am schimbat tabăra, zise Alatriste. Eu sunt mereu doar de partea mea. Vânez singur. Cel mai tânăr Îl privi câtva timp, gânditor, pe când i se traducea răspunsul acela. Deodată părea matur și cu mai multă autoritate decât camaradul lui. Căpitanul observă că până și Guadalmedina Îi arăta mai mult respect decât celuilalt, deși Buckingham era cine era. Atunci tânărul vorbi din nou și Însoțitorul lui protestă pe limba lor, de parcă nu era de acord să traducă acele ultime cuvinte. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de gând să-l discut aici pentru că de-aia există cărțile de Istorie. Așa stăteau lucrurile În noaptea aceea În care eu am dormit ca un prunc pe mindirul meu prăpădit din Strada Archebuzei, neștiind ce ni se pregătea, pe când căpitanul Alatriste număra orele, treaz, cu o mână pe crosa pistolului și cu spada lângă cealaltă, Într-o cameră de serviciu a contelui de Guadalmedina. Cât despre Charles Stuart și Buckingham, ei au fost găzduiți cu mai mult confort și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și ospitaliere, serviciul divin În zilele de sărbătoare și plimbatul cu spada sculată băț și cu burta goală ar fi umplut străchinile cu mâncare și buzunarele cu bani, altă făină s-ar fi măcinat la moara noastră, a mea, a căpitanului Alatriste, a spaniolilor În general și a bietei Spanii În special. Și tocmai timpul acela infam este denumit Secolul de Aur! Dar adevărul e că noi, cei care l-am trăit și am suferit, aur abia de-am văzut, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
idee despre cine și ce era În joc Îi parveniră prin gura lui Guadalmedina; acesta, după ce Își petrecuse jumătate din dimineață Într-un necurmat du-te-vino Între Casa cu Șapte Hornuri și Palat, aducea știri nou-nouțe, deși nu foarte liniștitoare pentru căpitan. — În realitate treaba e simplă, rezuma contele. Anglia face tot ce poate pentru ca nunta să aibă loc, dar Olivares și Consiliul, care este sub influența lui, se grăbesc Încet. Măritișul unei infante de Castilla cu un principe anglican le pute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pofticios bucăți de plăcintă de pui stropită cu o juma de litru de vin În cană de argint: succesul lui diplomatic și social din ziua aceea Îi stârnise apetitul. Îl invitase pe Alatriste să i se alăture la masă, dar căpitanul refuzase politicos. Rămăsese În picoare, sprijinit ușor de perete și privindu-și protectorul cum dă gata gustarea. Era pe picior de plecare, cu capa, spada și pălăria pe scaunul de lângă el, iar chipul lui nebărbierit purta urmele nopții nedormite. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cumpăra și pe nobil, și pe țopârlan. Totul e de vânzare, mai puțin onoarea națională; ba până și cu ea facem pe ascuns contrabandă la prima ocazie. Cât despre celelalte, ce să mai spun! Conștiința noastră... Îi aruncă o privire căpitanului pe deasupra cănii de argint duse la gură. Spadele noastre... — Sau sufletele noastre, conchise Alatriste. Guadalmedina bău puțin neslăbindu-l din ochi. — Așa-i, zise. Mascații tăi pot fi la fel de bine În slujba bunului nostru papă Grigore al XV-lea. Sfântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
relativ decent și bine. Voi adăuga, neîncălcând prin asta nici un secret, că Lebrijana era amorezată de stăpânul meu, Alatriste, și că În virtutea acestui fapt Îi dădea pe veresie atât de-ale gurii, cât și bani peșin; și că vecinătatea locuinței căpitanului, care comunica prin curte cu ușa din spate a tavernei și a odăiței Lebrijanei, ușura mult Întâlnirea lor deloc Întâmplătoare și destul de frecventă În patul ei. E adevărat că fostul soldat s-a dovedit Întotdeauna discret În prezența mea; Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
amintesc perfect senzația pe care mi-o producea decolteul Lebrijanei când se apleca să servească la masă, iar bluza insinua, mulate de propria lor greutate, volumele acelea mari, brune și pline de taină. Deseori mă Întrebam ce făcea cu ele căpitanul când mă trimitea să cumpăr ceva sau să mă joc pe stradă și rămânea singur acasă cu Caridad, iar eu, coborând năvalnic scara și sărind treptele câte două, o auzeam pe ea râzând sus foarte tare, foarte veselă. Stăteam noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
rămânea singur acasă cu Caridad, iar eu, coborând năvalnic scara și sărind treptele câte două, o auzeam pe ea râzând sus foarte tare, foarte veselă. Stăteam noi acolo aplaudând pe ruptelea orice figură care se apropia de ferestre, când apăru căpitanul Alatriste. Nu era, nici pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta și faptul că În ziua aceea eram destul de bine Îmbrăcat, grație unui pieptar maro Închis și unor vechi pantaloni până la genunchi aparținând căpitanului Alatriste, pe care ața și acul harnicei Caridad Lebrijana le ajustaseră pe mine, făcându-le ca noi. — Azi nu e noroi pe stradă, zise, și vocea ei mă Înfioră până În creștetul capului. Avea un ton liniștit și seducător, câtuși de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În interiorul caretei, și pe care nu-l puteam vedea. Îl cheamă Íñigo și locuiește pe Strada Archebuzei. Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
nu-l puteam vedea. Îl cheamă Íñigo și locuiește pe Strada Archebuzei. Se Întorsese din nou spre mine, care o priveam cu gura căscată, uluit că fusese În stare să-mi rețină numele. Cu un căpitan, așa-i?... Un anume căpitan Batiste, sau Eltriste. O mișcare se făcu simțită În penumbra interiorului caretei și Întâi o mână cu unghii murdare, apoi un braț Îmbrăcat În negru apărură din spatele fetei și se sprijiniră de rama ferestruicii. Urmară o capă tot neagră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
legături familiale cu bălaia tinerică de care eram Îndrăgostit. Dar lucrul cel mai neliniștitor a fost ciudata scăpărare din ochii lui; expresia de ură și de mânie pe care am văzut-o apărând În ei când fata a pronunțat numele căpitanului Alatriste. Promenada de la Prado A doua zi era duminică. Începu cu o mare sărbătoare și fu cât pe ce să se termine cu o tragedie pentru Diego Alatriste și pentru mine. Dar să nu anticipăm. Partea festivă a zilei consta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
căpetenie: aceea de a ne scoate din minți atacându-ne galioanele din Indii, cu pirații, corsarii, amicii lor olandezi și mama dracului care i-a fătat; așa că la ceva tot a servit povestea aia. Neascultând de povețele contelui de Guadalmedina, căpitanul Alatriste nici n-a fugit din Madrid, nici n-a vrut să se ascundă de nimeni. V-am povestit deja În capitolul anterior că În dimineața când Madridul a aflat de venirea prințului de Wales, căpitanul a apărut și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
povețele contelui de Guadalmedina, căpitanul Alatriste nici n-a fugit din Madrid, nici n-a vrut să se ascundă de nimeni. V-am povestit deja În capitolul anterior că În dimineața când Madridul a aflat de venirea prințului de Wales, căpitanul a apărut și el plimbându-se chiar prin fața Casei cu Șapte Hornuri; ba mai mult, am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
adoarmă liniștit. Așa l-am găsit când m-am Întors dimineața: cu opaițul sfârâind fără ulei, trântit Îmbrăcat pe pat, cu hainele boțite și cu armele alături, respirând tare și ritmic pe gura Întredeschisă, cu o expresie Încăpățânată și Încruntată. Căpitanul Alatriste era fatalist. Probabil că starea lui de vechi soldat - luptase În Flandra și pe Mediterana, după ce fugise de la școală ca să se Înroleze ca paj și toboșar la treisprezece ani - Întipărise În el felul acela de a accepta riscul, neplăcerile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
teamă ei sunt mai presus. Înfruntă urgia cu inimi senine, dar nu admit să le vorbești de sus. Îmi amintesc un episod care m-a impresionat În mod deosebit, mai ales pentru că punea În evidență felul de a fi al căpitanului Alatriste. Juan Vicuña, care fusese sergent cavalerist În momentul dezastrului unităților noastre los tercios la dunele din Nieuport - vai de mamele care au avut fii acolo! -, a descris de mai multe ori, ajutându-se cu bucăți de pâine și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Înfrângerea suferită de spanioli. El, tatăl meu și Diego Alatriste făcuseră parte din fericiții care au apucat să vadă Înserarea acelei zile cumplite; ceea ce nu se poate spune despre cei 5000 de compatrioți ai noștri, inclusiv 150 de șefi și căpitani, care și-au vândut scump pielea În fața olandezilor, englezilor și francezilor. Aceștia, deși obișnuiau să se bată și Între ei, nu pierdeau nici o ocazie să se alieze când era vorba să ne-o tragă bine. La Nieuport, treaba le-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Își scoase pălăria și o puse peste ele, acoperindu-le. Deși pe cineva tot așteptai. — Ce se presupune c-am făcut? Eu mă aflam În ușa celeilalte odăi, neliniștit de ce se petrecea. Saldaña mă privi scurt, apoi se Întoarse spre căpitan. Fusese și el prieten cu tata, În Flandra. — Să mă trăsnească Sfântul dacă știu, Îi spuse căpitanului. Ordinele mele sunt să te umflu sau să te omor dacă opui rezistență. — De ce sunt acuzat? Locotenentul de alguazili dădu din umeri, evaziv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
presupune c-am făcut? Eu mă aflam În ușa celeilalte odăi, neliniștit de ce se petrecea. Saldaña mă privi scurt, apoi se Întoarse spre căpitan. Fusese și el prieten cu tata, În Flandra. — Să mă trăsnească Sfântul dacă știu, Îi spuse căpitanului. Ordinele mele sunt să te umflu sau să te omor dacă opui rezistență. — De ce sunt acuzat? Locotenentul de alguazili dădu din umeri, evaziv. — Nu ești acuzat. Cineva vrea să-ți vorbească. — Cine a dat ordinul? — Asta nu te privește. Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Împușcătură. — Și drumul? În caretă zăvorâtă, deci n-ai nici o șansă. Trebuia să-ți fi luat tălpășița Înainte de-a veni noi să te umflăm, omule. Ai avut timp berechet s-o faci. Privirea pe care i-o aruncă Saldaña căpitanului era Încărcată de reproș. Să ard În focul gheenei dacă mă așteptam să te găsesc aci! — Unde mă duci? Nu pot să-ți spun. Și-așa am vorbit mai mult decât se cuvine. Eu rămăsesem În ușa celeilalte odăi, foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
grijă de el Lebrijana. — Cum vrei. Plecăm? — Zi-mi unde mergem, Martín. Celălalt scutură din cap, ursuz. — Ți-am zis că nu pot. Nu la temnița municipală, nu? Tăcerea lui Saldaña fu grăitoare. Atunci am văzut desenându-se pe chipul căpitanului Alatriste strâmbătura aceea care uneori Îi ținea loc de zâmbet. — Trebuie să mă omori? Întrebă senin. Saldaña negă din nou din cap. Nu. Îți dau cuvântul meu că ordinele sunt să te aduc viu, dacă nu te opui. C-oi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
trec În condicuța mea cu arestați... Fir-ar să fie! — Lasă-mă să iau o armă, Martín. Locotentul de alguazili se uită la Alatriste cu gura căscată. — Nici nu-ncape vorbă, zise, după o lungă pauză. Cu o Încetineală deliberată, căpitanul scosese cuțitul scurt de parlagiu și i-l arăta. — Numai ăsta. — Ești nebun. Mă crezi un imbecil? Alatriste făcu un gest de negație. — Vor să mă asasineze, zise cu simplitate. Asta nu-i prea grav În meseria noastră; se-ntâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
din acea zi și din altele se număra și Diego Alatriste. — Nici Împotriva vreunuia din oamenii mei, zise Saldaña În sfârșit. — Mă jur. Locotenentul de alguazili mai șovăi câteva clipe. Până la urmă se Întoarse cu spatele Înjurând printre dinți, pe când căpitanul ascundea cuțitul măcelăresc În carâmbul unei cizme. — Pe toți dracii, Diego, făcu Saldaña, nerăbdător. Haidem odată. Plecară fără alte cuvinte. Căpitanul nu vru să-și ia capa, ca să se simtă mai liber În mișcări, iar Martín Saldaña fu de acord

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Mă jur. Locotenentul de alguazili mai șovăi câteva clipe. Până la urmă se Întoarse cu spatele Înjurând printre dinți, pe când căpitanul ascundea cuțitul măcelăresc În carâmbul unei cizme. — Pe toți dracii, Diego, făcu Saldaña, nerăbdător. Haidem odată. Plecară fără alte cuvinte. Căpitanul nu vru să-și ia capa, ca să se simtă mai liber În mișcări, iar Martín Saldaña fu de acord. Îl lăsă să-și pună și pieptarul din piele de bivol peste cel de stofă. „Te va apăra de frig“, mormăise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]