1,281 matches
-
dăduse numele de Suvorov, revine în cartea lui Iachim la adevărata dimensiune : „uscat ca o coarnă, un babalâc gârbovit, mic de statură, șchiop, cu f ața mică și plină de riduri, cu sprâncenele ridicate, nas strâmb, cu păr rar și cărunt, adunat deasupra frunții într un fel de mo țocʺ; „bătrânul ghebosʺ, „un bufon de marcăʺ, „la moșia sa, în zilele de lucru, umbla prin sat numai în izmene, alerga și se zben guia cu copiii țăranilor, așa că lui i se
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și cel mort la 1843 , Ti tinaș umbla și el îmbrăcat în suman, încins cu o funie, cu capul descoperit, cu căciula subsuoară, în picioare cu imenei, mij loci u la stat, smolit, cu părul des și cu barba deasă, cărunt, bătea satele, orașele și cânta și el: „Lumânărele, dragele mele!”... Calimah mărturisește că pe Titinaș nu l-a cunoscut bine, deși când venea la Iași stătea în gazdă la mătușa Marghiolița Muruz, născută Negri, mătușă a lui Alexandru Calimach. El
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
să mai spunem noi, cu hainele roase de molii, veșminte cumpărate din talcioc sau în rate, spuneau părinții trăgându-și plămânii; nu mai erau stăpânii vremurilor rostiți în istorie... au murit după gratii și-n munți, obosiți fără vreme și cărunți. Noi am rămas, peste veac, oameni de pripas, să scriem cu un cărbune despre ei, despre alte scântei și poate despre cântecul de zăpadă căzută proaspăt pe strada unde a rămas o minune de pripas! Știu că purtam o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu mă mai priveau cu antipatie. Cădeau În admirație, ca popicele. Eram deja lansat ca o bilă gri, enormă, ajunsesem vizavi Înainte să mă mișc și să știu ce văd. Peste drum am văzut o agenție Loto. Casiera era singură, căruntă, cu un neg uriaș pe obraz, Îl vedeam de pe trotuarul meu. Printre țipete de admirație. Am traversat, am intrat În agenție, am ochit În neg, femeia nici nu și-a ridicat privirea spre mine, citea un roman. Moartea romanului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din spărturile peretelui. - Unele sunt largi ca o gură de peșteră, spuse șoferul. Au zărit-o amândoi în aceeași clipă. Probabil că murise de spaimă când trăsnetul căzuse la câțiva pași de ea. Era o femeie în vârstă, cu părul cărunt, tuns scurt. Nu părea ucisă de revărsarea pietrelor, deși un bolovan ajunsese chiar lângă ea și-i prinsese un colț din fustă. I se păru că aude un geamăt și începu să cerceteze atent peretele și stâncile din jurul lui. - Veronica
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bulevard. Numai după ce ajunse își dădu seama că îi amorțise brațul stâng; valiza era mai grea decât își închipuise. Prezentă pașaportul și recipisa Oficiului de turism. - Dar vorbiți foarte bine românește, remarcă doamna de la recepție după ce cercetă pașaportul. Avea părul cărunt, ochelari fără ramă și-l impresionară distincția figurii și calitatea vocii. - Sunt lingvist. Am studiat în special limbile romanice. Și am mai fost în România. Am fost chiar la Piatra Neamț, adăugă zâmbind. Eram student... A propos, mai există cafeneaua Select
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
copăiță făcută dintr-o coajă de nucă, în care a pus puțină țărână. Înțeleg că îl vom căuta pe Artist. Se pare că l-am și găsit. De noi se apropie un bărbat destul de tânăr, spătos, cu barbă bogată, ușor căruntă. Poartă o cămașă albă, țărănească, ițari, un brâu lat, cu un fluier înfipt în el. Ana îl recunoaște. Artistul nu este nici el un artist oarecare ci este Artistul tuturor timpurilor. Acum el vrea să așeze în vârful muntelui Gutin
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
gardul în grădina vecinului, asemeni celorlalți copii, se- nfrupta din perele, întotdeauna mai bune decît cele de acasă. Deodată încântat de revederea unui chip familiar, deși îmbătrânit, cu ochii parcă mai adânciți în orbite, cu obrajii mai supți și părul cărunt, cu duioșie și respect față de vârsta înaintată a căruțașului, involuntar îl salută ca atunci când era mic: - Săru’ mâna, nene Niculae! Săru’ mâna! - Trăiți! - Ei... Bună ziua! Nu mă mai cunoști, eu sunt Ionică a’ lui Gheorghe! - Cum?! Nu cred, băiatul
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Elena Marin Alexe Printre rugi ascultate, fac trepte vii înspre cer. Unde-mi doresc să ajung, toate-ntristările pier. În iertare-i speranța și-absolvită de vină, Azi dau aripi nădejdei, către cer spre lumină. Printre stele cărunte, urc mereu către Tine. Chiar de cad, mă ridică dorul meu înspre bine. Tu, cu brațele-ntinse îmi cuprinzi efemerul Și-ntr-o clipă măreață, mă acoperi cu cerul. Cu buchet de lumină și balsam de speranță, Simt privirea-Ți
Vis printre stele by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83265_a_84590]
-
58 Street aflată Într-o latură a clădirii, Întrebându-mă cum aveam să găsesc „mașina mea“. Sau ce anume Însemna asta mai exact. Abia pășisem pe trotuar și Începusem să privesc cam timid În jur, când un om cu părul cărunt, care morfolea o pipă Între dinți, s-a apropiat de mine. Ești fata cea noua a lui Priestly? a hârâit el printre buzele pătate de tutun, fără să scoată o clipă din gură pipa de culoarea mahonului. Am dat afirmativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o dată. Avea niște ochi negri atât de pătrunzători, că-ți scormoneau sufletul și-ți citeau gândurile. Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit să poruncească și să fie ascultat. Mustața groasă românească, puțin căruntă, îi împodobea fața, iar glasul metalic, energic și totuși cald, te cucerea. Mâinile osoase, puternice, păreau în stare să țină coarnele plugului, cu toate că erau fine și mai ales degetele foarte delicate. Indică musafirului un scaun aproape de dânsul și apoi se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plutonier!" Țăranii rămași în antreu se uitau unii la alții, uluiți, și din când în când la jandarmul care stătea în ușă, nemișcat, parc-ar fi fost de lemn. De-abia într-un târziu Serafim Mogoș, om cu cinci copii, cărunt pe tâmple și cu o privire de înțelept, ridică glasul: ― Măi fraților, spune care ai furat, mă, să nu ne omoare pe toți fără vină! Se jurară care de care că el nu. Apoi se deschise iar ușa cancelariei de unde
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu toate durerile, și cei din Lespezi, și cei din Vaideei și Bîrlogu, întocmai ca și cei de la Gliganu sau de la Babaroaga, fără a mai pomeni pe cei din Ruginoasa, care erau în Amara ca acasă. Serafim Mogoș, cu tâmplele cărunte și cu ochii cuminți, povestea ce-a pătimit de la jandarmi. Vorbind, însă, nu se uita la oameni, ci undeva departe, parcă s-ar fi jeluit unui judecător drept. Un copil îl ținea de mână și se învîrtea în jurul lui când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că poate să se supere boierii, că umblă să cumpere moșia cucoanei și nici pământ de muncă n-o să le mai dea, să rămâie muritori de foame. Lupu Chirițoiu, cel mai bătrân dintre toți, cu pletele crescute până pe umeri și cărunte ca un fuior de cânepă melițată, cu ochii albaștri apoși, întrebă cu glas plin de îngrijorare: ― Toate bune și frumoase, măi oameni, dar ia să facem socoteala că boierul zice: nu pot să vă vând vouă moșia, că voi n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici nu ne cunoaște, nici n-o cunoaștem... Le-am spus eu oamenilor înainte de a porni încoace, dar n-au crezut. Acu, iată, să bage la cap! Iuga se ofuscă, tocmai fiindcă moșneagul îi citise în suflet. Zise răstit: ― Ești cărunt, Lupule, și ai minte de vrabie!... Doar n-ați vrea să vă vând eu o moșie care nu-i a mea? Luca sări îndată împăciuitor și cu glas supus: ― Acu nu vă mai supărați, conașule, și iertați-ne, că noi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfățișare, și la temperament. Generalul Dadarlat în schimb, cu toate că avea o inimă ca untul proaspăt, părea fioros ca un haiduc mai ales din pricina mustăților mari, negre, vopsite, cu vârfurile răsucite dârz, care contrastau cu părul de pe cap, rar și cam cărunt. Doamna general, voinică și înaltă ca și bărbatul ei, era mai tânără mult ca dânsul și încă cochetă. Marele hol ajunsese aproape neîncăpător. Prefectul, neuitîndu-și calitatea, își luă pentru început un aer de gravitate pe care însă îl lepădă repede
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
poftesc a vinde moșiile la oameni și n-au vrut deloc să mă asculte, până ce m-am luat și eu după capul lor! zise într-un rând bătrânul Lupu, vrând să arate tuturor din vagon că nu degeaba are plete cărunte. ― D-apoi eu v-am auzit cum vă plângeți, oameni buni, și tare m-am mirat că n-ați știut treaba asta, că doar toată lumea o știe! făcu atunci un bărbat frumos și chipeș, îmbrăcat curat și cu niște ochi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei la răzmeriță... Halal de așa primar! ― Să ne iertați, cucoane, dar dacă ne-a luat satul noi ce putem face? boscorodi Pravilă umil și plecat. ― Și tu, Luca! urmă Miron înflăcărîndu-se mereu. Și tu, Lupule, om bătrân, cu plete cărunte, mai mare ca mine, între neisprăviții ca alde Trifon! Ei, măi creștini, mi-e silă de voi! Vorbind îi trecea neîncetat prin minte că și-a pierdut cumpătul, dar nu se mai putea opri, întocmai ca alergătorul, care din greșeală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pictură înfățișând o familie de la țară. În colțul din dreapta sus e scris un minunat poem: Acoperișul de stuf în jos se povârnește, Colo, lângă pârâu, verde iarba crește. Cine oare cu glas molcom și dulce-n depărtări grăiește? Un om cărunt și soața-i în casa ce-i adăpostește. La est de pârâu, fiul cel mare buruieni plivește; Cel mijlociu, la păsările pe care le hrănește o cușcă meșterește. Îmi place-al lor mezin fiu, care nimic având a face, Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Yangtze curge necurmat, Sămânța iubirii ce noi am sădit-o cândva va crește neîncetat. Chipul tău se pierde în ale viselor treceri, Trează-am rămas în noapte s-ascult zvonuri de păsări. Primăvara nu-i încă verde, Dar părul meu cărunt se vede. Despărțirea noastră e prea lungă ca inima mea s-o mai plângă. Trecutul apare iarăși și iarăși În noaptea fabulosului Festival al Lampioanelor. 7 Prima lună trece repede. În fiecare dimineață, când razele soarelui ating perdeaua camerei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din Orașul Interzis așteptase să scape de costumele de doliu. Pe toată durata perioadei de doliu de o sută de zile, nimeni nu purtase altceva decât alb. Cum bărbații nu aveau voie să se radă, ei semănau cu niște pustinici cărunți, cu bărbi crescute la întâmplare și păr ieșindu-le din nas și urechi. Într-o săptămână, în Sala Dezvoltării Spirituale s-a făcut o curățenie sclipitoare. În mijlocul sălii a fost pus un birou din lemn roșu de trei pe nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Tung Chih mă opriseră. M-am așezat lângă Nuharoo și în spatele fiului meu. Ținându-mi bărbia sus, am primit plecăciuni de la membrii Curții, guvernului și familiilor imperiale conduse de prințul Kung. Prințul arăta chipeș și tînăr pe lângă oficialii cu părul cărunt și barbă albă. Tocmai împlinise douăzeci și opt de ani. Am aruncat o privire furișă spre Nuharoo și am fost încă o dată izbită de profilul ei frumos. Era în noua ei robă phoenix aurie, cu podoabe pentru păr și cercei asortați. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și angelica Margareta interpretată de o actriță de 18 ani, două vîrste opuse care se reunesc ca și cum sfîrșitul și începutul au nevoie, la un moment dat, să comunice. Ele își sunt în mod reciproc necesare. Cortina se ridică, Ion Caramitru, cărunt, în costum din anii ’30, de nerecunoscut, intră pe scenă. Relația spectatorului ce sunt cu actorul de pe platou mă izolează de sală (aflu după aceea că Andrei, fiul său, era și el acolo. Nu eram, deci, singur.). Comunicare personalizată. Caramitru
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
Tommaso a fost chemat urgent să relateze și să clarifice motivul exaltării și bucuriei sale pentru cartea unui autor păgân. El plecă capul în pământ ca să nu se lase purtat de furie și pentru a se apăra, mărturisi acelui călugăr cărunt că-l citise mai demult pe autorul acela, precum și pe mulți alții, cum ar fi Tales și Pitagora, Euclid, Ennius, Lucanus, Lucrețiu, Ovid, Cicero și, firește pe Aristotel. Pomeții bătrânului luară parcă foc, ochii i se tumefiară, părea că va
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
margini. Se spune că ar fi mâncat carne de om, bucățele din cei osândiți pentru a fi sigur că au murit cu adevărat. Tommaso se uită la el din cap până-n picioare, se opri îndelung asupra gulerului scrobit, a părului cărunt, a nasului acvilin; se gândea: "Ticălosul ăsta se teme de moarte ca nimeni altul, și vrea să o exorcizeze asistând la agonia mea și la agonia a încă o sută". Îl compătimi. Individul era acolo, așteptă să-l vadă cum
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]