2,455 matches
-
cu bastoanele de cauciuc, la nimereală, Înjurând și lovind fără osteneală. Tony Pavone fu și el gratificat cu unele lovituri și, imediat revăzu imaginea unei oribile scene din filmul „Planeta Maimuțelor” În care Gorilele loveau cu biciul În populația locală căzută prizonieri la discreția maimuțelor...! Nu-și putea imgina ce semne ori dureri, suportă corpul omenesc față de acest inuman tratament dar, bastoanele de cauciuc acolo unde loveau, se forma o umflătură a mușchilor de mărimea unei mingi de tenis iar durerile
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nas. Apoi Își desfăcu și-i fixă pe nas pe-ai lui, circulari, violet de gențiană, Încercuiți delicat cu Încântătorul aur Dior. Apoi plecă. Liftul, cu un bufnet, revenind de la subsol, se deschise simultan cu ușa de la stradă. Recuperând umbrela căzută, aplecându-se șchiop, Sammler urcă. Portarul nu-i adresă nici o bagatelă. Pentru această tristă lipsă de sociabilitate puteai fi recunoscător. Și mai bine, nu dădu peste Margotte. Cel mai bine dintre toate, căzu și se Întinse În patul său, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
dezbrăcaseră și văzuse sângele pe haine. Când ajunseră goi ca un copil În pântecul mamei, iar groapa fu probabil suficient de adâncă, gloanțele se abătură asupra lor În rafale și atunci pământul Începu să răsune altfel. Zgomot Înfundat de pământ căzut. O tonă, două tone, aruncate Înăuntru. Scrâșnet metalic de lopată. Într-un mod cu totul excepțional, domnul Sammler reușise să se ridice la suprafață. Rar Îi trecea prin minte să considere asta o izbândă. Unde era izbânda? Ieșise scurmând pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un obiect cu totul obișnuit, cu mâner de lemn, cu un goblen cu doi pisici pe ea. Sigur, ar fi fost mai convenabil pentru ei dacă nu mai ieșeam și eu la o șuetă cu alte câteva babete cu fălcile căzute, lăudându-mă cu nepoții sau jucând bingo. Dar în nici un caz așa, să stau în pragul casei unui funcționar de bancă plin de bani, din Primrose Hill, luându-i apărarea unei acuzate de molestarea unui copil. Singura posibilă explicație pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
corecți, faptul că stau trântiți are legătură nu doar cu proasta dispoziție, ci și cu cele trei canapele dintr-un burete mâncat de vreme, cu care e dotată cancelaria.) Unii dintre ei stau cu privirea fixă, în gol, cu umerii căzuți. Alții citesc - sunt favorizate paginile de cultură și monden ale ziarelor de orientare liberală sau romanele în ediții de larg consum și de un gust îndoielnic -, ideea fiind nu să citească ceva, ci să aibă un scut împotriva conversației colegilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
trece până descopăr vreo urmă de tine cel puțin un os pe care să-l îngheț până la următoarea viață îmi spunea bunica să nu mă îndrăgostesc de soldați pentru că pleacă toamna dis de dimineață și cine va șterge atâtea frunze căzute subit de parcă cerul s-a răzvrătit și ne-a luat până și ultima stea îți construiesc avioane, din trupul meu obosit să-mi aduci luna într-o ceașcă de cafea până îmi voi aminti cum să iubesc această cromatică exactă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai estic. Renunțare. Autosacrificiu. Acestea sunt dimensiunile părintelui respectabil. Nu am spus un cuvânt. Mi-am pus pătura pe cap și am încercat să dorm. Dimineață, când m-am uitat în oglindă, mi-am văzut numai ridurile și colțurile gurii căzute. E drept, doar bărbații pe care îi iubești pot să te ucidă ca femeie. Nu îmi amintesc deloc să-mi fi perceput mama în acest fel. Dimpotrivă. Observațiile mele permanente că se îngrașă excesiv veneau mereu din grija dublă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Științifică, București, 1986. Publicat cu tema „Exilul”, în Secolul XX, nr. 10-12, 1997. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, organizație de cooperare economică a țărilor comuniste. La peste 30 de ani distanță, pe băiatul meu l-au făcut pionier la avionul căzut al lui Aurel Vlaicu. S-a întors acasă profund emoționat: „Mamă, am pupat-o de trei ori pe Roxana!”. Poeții blestemați. Omul unidimensional. Este și titlul unei cărți faimoase al cărei autor este Herbert Marcuse. Universitatea Central-Europeană. Filosofie pentru copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o femeie bolnavă. Împlinea în anul acela patruzeci și opt de ani; ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tot poblici. Așa-i... murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat jalnic. Cine știe de unde vine! murmură Neculai. În ochii celui căzut ardea o durere neclintită. Veni primarele, un om voinic, nalt, c-o leacă de pântece, îmbrăcat cu straie nemțești. Țăranii îi făcură loc, el se apropie, dădu mâna cu popa, apoi privi un răstimp pe străin. Nu-l cunosc, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un mire pentru Haia... grăi Sanis ridicându-și în pod privirile șterse. —Un mire pentru Haia?... strigă femeia uimită. Și cine ți-a făgăduit un mire pentru Haia? —Hahamul... Rifca întoarse fața spre Sanis, dar se uita în alt parte, căzută deodată pe gânduri. Glasul Haiei porni deodată: —Mie nu-mi trebuie nuntă încă... Logodnicul meu a murit. Nici macar nu l-am cunoscut și a murit. Părinții nu răspunseră. Ceea ce ar putea spune fata n-avea nici o însemnătate pentru ei. Rifca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la Prut, mi le-a povestit nu de multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el județ ș-am poposit în ograda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi iar încărcă; și pe când ochea a treia oară, printr-o lumină ca ziua, vedea lămurit cum scade unda și muierea iese de ceea parte, pe prund, între sfori scânteietoare de apă. Trase; și când se risipi fumul, o văzu căzută și zvârcolindu-se; apoi rămase neclintită, întinsă pe țărm, sub sălciile argintii. Cocostârcul albastru, 1921 Ochii ei arzători de mult s-au stâns... este, de fapt, o narațiune de sine stătătoare din ciclul Cocostârcul albastru, publicat integral prima dată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
otravă și să-l dați lupilor... Badea Toma clătină cu îngrijorare din cap. În vremea asta nana Floarea, ca o minte puțină de muiere ce se afla, rânduia sania, și paznicul cel tânăr îi ajuta să scoată hamurile de pe calul căzut. Toate s-au făcut întocmai, după legea nevoii acelui ceas. Bătrâna, moarta și pruncul au coborât cu badea Toma la drumul deschis al văii. Traian a ajutat lui Culi să se aburce în spatele iepei. Să caut și securicea... și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre el pe nana Floarea cu două soațe. Una era bătrână și râdea știrb; aceea era nana Serafina. Cealaltă era o copilă. Nu râdea; se uita în colo, spre un brad căzut; îi bătea soarele în fruntea lucie. Nicula Ursake îi văzuse ochii, atât cât îi trebuia, o clipă. Cu toate cărțile lui din raft și cu toate însușirile de polițist, Ursake înțelese că n-are ce și de ce să judece. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alcătuia însă morbul bizantin al decăderii a trecut din ruini în stăpânitorii noi, și puterea osmanlâilor a clocit încă de la început în măruntaiele ei boala gărzilor pretoriene, a intrigilor de gineceu și a demnitarilor castrați. Sultanii au primit de la porfirogeneții căzuți rânduiala lor de curte. Cum s-au așezat în palatele biruiților sau în ceea ce fusese palate, s-au împresurat de ieniceri și hadâmbi, de robi și roabe și au căutat în haremuri o răsplată de paradis pe pământ a trudelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au țintuit la pământ, zugrumându-l. În acel minut a intrat de-afară, alergând cu bucurie spre Dumnezeul său, Gingir mezinul. Când l-a văzut căzut și zdrobit, a țipat răsucindu-se în loc ca și cum ar fi fost cuprins de nebunie năprasnică și s-a prăbușit asupra mortului. Apoi îndată s-a ridicat, privind cu ură spre tatăl său și rupând de pe el straiele-i de matasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
concedieze, ceea ce avea cu siguranță să-mi ia gândurile de la altele. M-am târât spre ușă și am coborât încet scările. La intrare, poștașul tocmai pleca. Era prima dată pe anul ăsta când se simțea că a venit toamna; frunze căzute se învolburau în jur, se lăsase frig și era un iz de fum de lemne în aer. N-aveam să mă deranjez să deschid cutia poștală. Ce îmi păsa că primisem corespondență? Dar ceva mi-a spus să deschid cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-o de sub picioare. Era totuși recunoscător pentru senzația aspră și nisipoasă pe care i-o dădeau cărămizile de sub el, suprafețele inegale și zigzagul cu creste subțiri pe care îl alcătuiau liniile. Era recunoscător pentru netezimea răcoroasă, ocazională, a unei frunze căzute. Le aduna una câte una și le ducea la buze ca să imite cri-cri-ul monoton al greierilor, le rula pe obraji, între degetele calde și lipicioase, până se încălzeau și se umezeau prea tare. Gustă niște ghimbir murat lăsat la maturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
jumătate - la lemnul de trandafir, la plușul jilav, la perdelele care atârnau moi peste geamurile murdare, la postavul tocit al mesei de biliard, la pocherul mecanic, la Fat Paul cu ochii lui șterși, cu fața lui de cârciumar, cu gura căzută în timp ce urmărea marșul ticăit al pendulului spre amiază. — Aici. M-am născut la etaj. Asta e proprietatea tatălui meu. — Nu zău? Expresia glumeață își luă în mod ciudat zborul de pe buzele pline, de un măsliniu viu. Dinții îi sunt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
el. Hei, dar eu am făcut un gest așa de frumos. Am făcut un gest frumos - cu floarea. De ce ai aruncat-o, pizdă ce ești? El și-a văzut de drum, cu pași mult mai reținuți, cu umerii țepeni și căzuți. Ea a rămas în urmă și s-a aplecat să culeagă în poala rochiei risipitele petale uscate. Îmi făcusem socoteala că îmi mai rămăsese cam o jumătate de oră la dispoziție. Făcând-o de două ori la dreapta, am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
după altul. Am intrat în camera mea, am aruncat cheia - nimic altceva. Cu respirația hârâind ca un fermoar tras, în camera în care plutea aerul greu al disperării extreme și al alarmei, am rămas locului cu brațele moi și umerii căzuți și mi-am vârât capul într-o vijelie de lacrimi. Poate că niciodată nu mi-o dorisem îndeajuns. Doamne - nu, n-am vrut-o niciodată. Oricum, n-am vrut-o niciodată. Mai târziu m-am dus la baie să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu vrea să renunțe la scenele dezbrăcate. „Mămico, spune el. Ar putea fi așa de frumos“... Și telefonul sună. Telefonul sună, sfâșiind ceea ce trebuie să numim iluzia acestei lumi de oameni maturi în care mă aflu, alături de cartea mea, de căzutele figuri ale jocului de șah, de ultimul act din Otello și flautiștii lui țigani. Am crescut mare și uneori mai și pricep. Citesc reviste sofisticate, mă duc la filmele pentru adulți. Dar telefonul sună, pentru mine. — E pentru tine, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]