11,246 matches
-
cînd i-a adus lui Tano un mărțișor: un odgon alb, împletit cu roșu și terminat cu două fioncuri enorme. "Salvatoareo! se arată iarăși împotriva mea vocea inchizitoare. I-ai sporit mîhnirea cu iluzia unei Niagare în plin deșert. Tu ce-ai face dacă ai fi jefuită de cărți? Dacă ți s-ar lua cărțile, dacă n-ai mai viețui cum viețuiești, adică slovenind, slovenind. Pînă și de librăria ta te-ai despărțit nu ușor. Ți-e dor și acum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
multe ori, istorisirile lor derulau la rândul lor alte povești... Și tot așa, din poveste în poveste, mă regăseam deodată subtil în istoria inițială care nu era alta decât povestea mea. În prima zi, am întâlnit un om foarte trist ce-și petrecea mai tot timpul într-o rezervație de creaturi fabuloase, în speranța că își va reîntâlni iubita, singurul spațiu posibil în care s-ar putea regăsi. Într-o zi se va întoarce aici, sunt aproape sigur de asta. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de capul și umerii mei, ce între două valuri se ridicau la suprafața apei. Către ultimele zile ale Potopului, apele crescuseră atât de mult, încât cu mare greutate mă țineam deasupra lor; eram aproape să mă înec sub greutatea viețuitoarelor ce-și făcuseră cuib în părul meu. Atunci, cu o ultimă sforțare, m-am scuturat o dată cât am putut de tare și toate creaturile ce atârnau de mine au căzut în apă și s-au înecat. Cerul era negru. Tunetele îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apă, o pereche de ochelari... orice era capabil să-i rețină chipul și să i-l restituie. Să fie asta un mod dual de-a fi, o expresie nătângă a singurătății, sau mai degrabă a singularității? Orice ar fi, îndată ce-și odihnea pentru câteva clipe ochii pe propriul său chip, un calm și o liniște interioară puneau stăpânire pe el, angoasa-i dispărea și se simțea dintr-odată în siguranță. Prezența celor două femei pare să-l tulbure, înaintea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
conteneau să vină la patul lui de moarte, pe rând, spre indignarea și stupefacția străbunicii, ce se ținea sobră și înțepată între rivalele ei, ce nu i-au dat pace o viață întreagă. Găiana, Micălăceana, Persida lui Stoia, era tot ce-și putea aminti în materie de nume din acele vremuri îndepărtate. Căci ele erau invocate mereu de bunica, apoi de mama, ca niște embleme sau onoruri câștigate în luptă, dar numele străbunicului nu și-l puteau aminti. Aceste nume îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
îl dislocă cu brutalitate pe înlocuitorul ei și continuă, ca și cum tocmai ar fi fost întreruptă pentru o clipă. Fundul ei mare se așază cu greutate pe scaunul mic, înalt și rotund și se revarsă în toate părțile ca un cozonac ce-și iese din formă.) Cleopatra: ...Îmi cădea varul de pe pereți, domnilor! A trebuit să zugrăvesc de câteva ori în anii ăștia. Doamna Dora este o ofensă publică. Totuși, de la scindarea domnului Philip încoace, aceste manifestări au încetat de tot. Judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a dreptul pasionant! Ca o radio-novelă, domnule, pe care s-o urmărești zilnic! Problema este cu totul alta, domnule judecător! După cum știți, domnul Philip nu se deplasează decât în conglomerate. Prin urmare, el depășește cu mult capacitatea aleii de beton ce-și croiește drum printre răsadurile de flori din fața scării. Deci, domnii Philipi distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de zi, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un spirit al piesei ce încearcă să-i schimbe destinul. În cazul acesta, oare în favoarea căruia dintre personaje va interveni ea? Dragi spectatori, pot să vă spun că în seara aceasta se va petrece ceva. Sunteți, prin urmare, norocoși. Actorilor, ce-și joacă de bună seamă propriul rol în această piesă, li s-a întâmplat ceva. Ceva a survenit în viața lor, ceva ce neîndoios se va repercuta asupra piesei, poate o schimbare nefastă de destin. Scena 10 (Reapare Pulcheria în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe margine, curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
chelicere și a pornit mai departe... Confesiunile maimuței Makonde Epifanie În pădurile Tanzaniei sălășluiește maimuța vorbitoare. Primii care i-au sesizat calitățile lingvistice au fost băștinașii Makonde, care și acum o consideră un fel de zeitate abdicată, un deus otiosus ce-a părăsit văile cerului în favoarea dealurilor împădurite din rezervația cu același nume. De altfel, printre amuletele lor ritualice figurează un cap antropomorf de maimuță ce în timpuri imemoriale a ocupat un loc privilegiat în generosul lor panteon de zei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în momentul în care s-a detașat de carte, care mi-a captat iarăși privirea reluându-și verticalitatea, de data asta pe un raft greu accesibil. Întorc doar o clipă privirea de la carte pentru a-l interpela pe însoțitorul meu, ce-și face în sfârșit apariția, și am senzația că acum cartea e și mai sus, că va continua să urce pe rafturile superioare dacă nu o vom "găbui" (cum spunea autorul ei!) la timp. După încercările zadarnice ale amicului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din cele mai insidioase poziții, imaginea mea din oglindă; asta, de când sunt însărcinată și petrec ceva mai mult timp în pat decât de obicei. E un fel de joc al meu cu mine însămi sau cu acea parte din mine ce-și schimbă mereu înfățișarea în oglindă. Continui să penetrez întunericul, mi se pare că văd conturul vag al oglinzii apropiindu-se sau depărtându-se, după cum ochii încearcă să se adapteze întunericului; în dreptul ei, deslușesc o formă amorfă ce urcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca într-un fel de scindare a conștiinței, între cel ce visează și cel visat. Și ea se putea urmări cum se îmbrățișa cu amicul ei de școală, cum se ridica și obiectivul se muta pe umbrela retrasă sub scaun, ce-și arăta subtil doar mânerul către lume. Pe măsură ce înainta pe culoarul autobuzului, perspectiva se schimba; la început, umbrela se zărea în profunzime, apoi corpul ei sfredelitor în aceleași culori se retrăgea tot mai mult sub scaun până la dispariția lui totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Uitarea este o stare profundă a memoriei, spunea Borges; deci memoria viselor nu e complet pierdută! Ea se poate înscrie paradoxal în seria evenimentelor trăite, deci a memoriei diurne. (E posibil să trăiești ce ai visat, la fel cum visezi ce-ai trăit!) Deci memoria viselor poate reveni direct, sub forma vieții sau a artei. În artă, suprarealismul a exprimat cel mai bine proiecția vieților interioare, la limita stării de veghe... De multe ori realitatea atât de intens trăită devine reversibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
șefei, prin e-mail, dar cum Mântuirea Sa trăia o partidă mortală de sex cu un nou partener media, Cosașul șef își printă fițuicile anonime și le vârî sul pe gaura cheii de la ușa Cumetrei ca să facă borș cu ele după ce-și va satisface mendrele cu gogomanul. Baba suferea. Plăpumăreasa era bolnavă. Baba ecloza. Din mugurii răspândiți pe tot corpul, scoteau timid capul, flori. "Dacă o ține așa, vom fi invadați de albine", spuseră specialiștii. Doctorul Talancă hotărî izolarea. În rezerva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de identitate, s-a dovedit ulterior, era expirată de pe timpul unchiului său, de când începuse în 1792 primul război dintre cele 23 pe care le comandase. Se speriase atunci când șeful Poliției a întârziat o secundă lângă ea, admirându-i rochia. După ce-și însemnă toate acestea, începu memorarea, deschizând din când în când carnețelul pentru verificarea cunoștințelor. Care e deosebirea dintre purpura vasculară a rochiei, purpura trombocitopenică a trenei și albastrul de metil al tavanului de la Versailles? Cum se poate diferenția prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
hale de uzină a pieței. Podurile rulante culisau comandate de macaragii frumoși, pupitrul era butonat atent, ridicând în cârlige sau cu electromagnetul trupurile de fier ale vânzătorilor de țigări, ale chioșcurilor, ale asistentelor în tranzit, ale câinilor maidanezi, ale părinților ce-și duceau în cuști blindate progeniturile geniale spre clasele Liceului de Artă. Un scriitor local nu putea fi ridicat la cer pentru că era alcătuit dintr-un aliaj neferos. Cei ce dirijau cu brațele pe macaragiu aveau căști de protecție de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pot trăi fără a fi iubită, vreau în felul acesta să știu cum e când iubești, pentru că eu nu am iubit pe nimeni, dar de când Mioara te desenează a început să îmi placă ideea de iubire, apoi mi-am zis: ce-ar fi dacă mi-aș dărui și sufletul, nu numai trupul, trupul acesta obosit, epuizat, ruginit? Da, cu siguranță e autoflagelare, mă denigrez pentru a crea negarea negației, eu sunt femeia visurilor tale, izvorul plăcerilor, satisfacerea dorințelor, mamă și amantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
servit niciodată. Mama era amnezică și-mi dădea de fiecare dată un nume diferit. Fratele meu și tata nu-mi spuneau niciodată pe nume. La școală, eram strigată pe numele de familie, pe care, din fericire, l-am schimbat. -De ce din fericire? -Pentru că patronimul meu era Baptiste, un prenume de bărbat. E ciudat să fii strigată Baptiste la tot pasul. Tremuram. Se așternu tăcerea. -Pe de altă parte, reluai, este un nume care îți dă dreptul să botezi 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
intrând pe Biscuit. Cu o vioiciune uimitoare pentru volumul său, sări pe birou și se tolăni pe repertoarul deschis. Pricepui că nu se va mișca de acolo prea curând. Animalele ne comunică mesaje. Acesta nu era ambiguu; dacă rămâi, uite ce-o să devii: o mâță grasă. Mi se păru un mesaj optimist. Dacă tot ce riscam era să devin o mâță grasă, eram tentat să rămân. Însă riscam cu mult mai mult să sfârșesc asasinat de către Georeges Sheneve ori de altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
O să mergem unde vrei. -Nu am unde să mă duc. -Nici eu. Dar nu asta e problema acum. Cum o s-o ștergem? -Olaf a prevăzut această situație. A construit, în secret, o galerie care duce din pivniță până la bancă. -De ce la bancă? -Un film de Woody Allen i-a sugerat asta. Spunea că în cazul unei evadări, banii sunt produsul de primă necesitate. -Înțeleg de ce l-ai iubit. A fost nevoie să mai insist. Ceea ce Sigrid voia cel mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
dată când un panou indica „Alte direcții”, îl urmam. -Unde mergem? întrebă Sigrid. -O să vezi, am spus. Și eu o să văd. Habar nu aveam. -Este pentru prima oară că mergi să te servești de la bancă? -Bineînțeles, zise ea. -De ce bineînțeles? -Până acum nu am avut nevoie. Olaf nu m-a lăsat să duc lipsă de nimic: faimosul card. -Da, însă plăcerea de a devaliza o bancă! -Nu m-a tentat niciodată. Ciudată fată. Băgai de seamă că plângea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
unde îți mai faci veacul? Mă învîrt și eu pe unde pot, mă fac că lucrez, mi au dat în primire Academia, Casa Scriitorilor, Muzeul de Artă Populară, toată zona aia, dar la ora asta sînt în retragere, zice, dar ce-ați pățit la arcadă, unde v-ați zgîriat? se interesează. Nicăieri, e un fleac, o nimica toată, îi răspunde, ghinion curat, spune ducîndu-și degetul arătător la tîmplă, dîndu-și în sfîrșit seama că se află din nou într-o postură ridicolă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
îi sare din nou Tușica în ajutor, fiecare cu rolul său, ar fi pierdere de vreme acum să stăm și să explicăm unor neaveniți ce înseamnă de fapt meseria asta. Și la urma urmei dacă am fi fost niște putori, ce-am fi avut de cîștigat? Netezește cu palmele o fîșie, intră în ea cu foarfeca, fîșfîșfîșfîș, se gîndește la piesele de tipar care zac aruncate pe jos, să le folosească cine vrea, ea are destulă experiență să facă totul după
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ia gura pe dinainte pe Părințel, doar un control de rutină, spune încercînd să apese pe fiecare cuvînt. Asta s-o spuneți celor care v au trimis, dar nu mie, simte Roja din nou nevoia să ridice puțin tonul, fie ce-o fi, cumva tot trebuie să-i momesc, se gîndește. Care s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă, dezinformare, completează Curistul, cineva care se distrează punîndu-i pe alții pe drumuri în toiul nopții. Uitați cum stau lucrurile, trage
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]